2r-519/23 — cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile de restituire a recursului, recurs redactat într-o altă limbă decât cea în care se desfîsoară procedura judiciară, recurs redactat în limba rusă
2r-519/23 — cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2r-519/23 2-22085578-01-2r-17112023 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (jud. M. Hanganu) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. D. Fujenco, Șt. Starciuc, G.Colev) ÎNCHEIERE 24 aprilie 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
în componența: Președintele ședinței, judecătorul Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni studiind cererea de recurs depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Gagauz împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli” cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen a apelului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli” și restituit apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli” împotriva hotărârii din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, în temeiul art. 369 alin. (1), (2) lit. b) din Codul de procedură civilă, constată: La 17 iunie 2022, Andrei Gagauz a depus cerere de chemare în judecată cu împotriva SRL „Ovis-Poli” cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 1-3, vol. I). Prin hotărârea din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a admis integral acțiunea depusă de Andrei Gagauz.
S-a reziliat contractul de arendă cu nr. 22/10 din 22 octombrie 2019 încheiat între Andrei Gagauz și SRL „Ovis-Poli”.
S-a încasat de la SRL „Ovis-Poli” în beneficiul lui Andrei Gagauz datoria conform contractului de arendă cu nr. 22/10 din 22 octombrie 2019 în mărime de 155 000 de lei, a fost reziliat contractul de arendă cu nr. 22/10 din 22 octombrie 2019 încheiat între Andrei Gagauz și SRL „Ovis-Poli” și cheltuielile de judecată legate de taxa de stat în cuantum de 4 650 de lei (f. d. 55, vol. I). La 20 aprilie 2023, SRL „Ovis-Poli” a declarat apel nemotivat, iar la 12 iunie 2023 a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, prin care a solicitat repunerea în termen a apelului, cu casarea hotărârii instanței de fond (f. d. 69, 88-89, vol. I). 1 Prin încheierea din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen a apelului declarat de către SRL „Ovis-Poli” și restituit apelul declarat de către SRL „Ovis-Poli” împotriva hotărârii din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, în temeiul art. 369 alin. (1), (2) lit. b) din Codul de procedură civilă (f. d. 122-124, 125-127, vol. I). La 19 octombrie 2023, SRL „Ovis-Poli” a depus prin intermediul oficiului poștal la Curtea Supremă de Justiție cerere de recurs, redactată în limba rusă (f. d. 138-140, vol. I). La 23 noiembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Andrei Gagauz,
reprezentat de avocatul a depus referință la recursul declarat de SRL „Ovis-Poli” (f. d. 145-146A). În conformitate cu art. 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. În corespundere cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Verificând materialele dosarului, Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs depusă de SRL „Ovis-Poli” urmează a fi restituită din considerentele ce succed.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. b1) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art. 437 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție constată că cererea de recurs depusă de SRL „Ovis-Poli” împotriva încheierii din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat este redactată în limba rusă. La capitolul dat Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție învederează că, art. 118 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova și art. 9 alin. (1) din Legea cu privire la organizarea judecătorească statuează că, procedura judiciară se desfășoară în limba de stat – limba română.
Deopotrivă, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecarea cauzelor civile în instanțele judecătorești se desfășoară în limba română. Așadar, principiul utilizării limbii oficiale, consfințit în Declarația de Independență a Republicii Moldova, în art. 118 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, art. 9 din Legea cu privire la organizarea judecătorească și art. 24 alin. (1) din Codul de procedură civilă, impune ca judecarea cauzelor civile să aibă loc în limba oficială a statului. Principiul utilizării limbii oficiale impune obligația participanților la proces de a se conforma condițiilor de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, cererii de apel și cererii de recurs, inter alia de a fi redactate în limba în care se desfășoară procedura judiciară, adică în limba de stat – limba română.
Acest deziderat se aliniază și practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Ivanova vs Finlanda (decizia din 29 mai 2002), a statuat cu titlu de principiu că, regulile privind limba în care trebuie redactate contestațiile sunt concepute, fără îndoială, pentru a asigura administrarea corespunzătoare a justiției și respectarea certitudinii juridice, iar orice persoană este liberă să introducă acțiuni în 2 instanță atât timp cât acestea vor fi formulate în limba de procedură în care urmează a fi desfășurată examinarea cauzei. În aceste condiții, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că atunci când cererea de recurs în Secțiunea 1 este redactată într-o altă limbă decât limba română, este aplicabilă sancțiunea procedurală sub forma restituirii cererii de recurs.
Or, instanțele de judecată nu se pot preocupa de traducerea cererilor înaintate instanței (de chemare în judecată, apel sau recurs) dintr-o altă limbă în limba română, din simplul considerent că această pretinsă obligație depășește cadrul împuternicirilor de a înfăptui justiția în mod imparțial și echidistant. Obligația instanței de judecată este de a asigura participanții la proces să ia cunoștință de actele, de lucrările dosarului și să vorbească în judecată prin interpret, în cazul când nu cunosc limba română. Din considerentele expuse supra și având în vedere că cererea de recurs depusă de SRL „Ovis-Poli” este redactată într-o altă limbă decât cea în care se desfășoară procedura judiciară, Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție conchide că recursul urmează a fi restituit.
În conformitate cu prevederile art. 4261 alin. (1) lit. b1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată a Curții Supreme de Justiție dispune: Se restituie cererea de recurs depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli” împotriva încheierii din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Gagauz împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ovis-Poli” cu privire la rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.