Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.03.2024
casat

2rci-1/24 — anularea actelor juridice ale debitorului

HOTĂRÂRE
06.03.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor juridice ale debitorului
Temei legal
temeiurile recursului
Citează această cauză
2rci-1/24 — anularea actelor juridice ale debitorului (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2rci-1/24 2-21062930-01-2rci-02012024 Î N C H E I E R E 06 martie 2024 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând recursul declarat de Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ex-Stone”, intervenienți accesorii notarul Elena Sternioală și Centrul de Mediere–mediator Lefter Dumitru, privind anularea actelor juridice ale debitorului, împotriva încheierii din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea lui Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, cu privire la strămutarea cauzei civile de la Judecătoria Chișinău, sediul Central la o altă instanță egală în grad, c o n s t a t ă: La 14 iulie 2021, Societatea cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ex-Stone”, intervenienți accesorii notarul Elena Sternioală și Centrul de Mediere–mediator Lefter Dumitru, privind anularea actelor juridice ale debitorului.

La 30 noiembrie 2023, Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei civile de la Judecătoria Chișinău, sediul Central la o altă instanță egală în grad. 1 Prin încheierea din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea depusă de Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, cu privire la strămutarea cauzei civile de la Judecătoria Chișinău, sediul Central la o altă instanță egală în grad. S-a remis cauza pentru examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Central.

La 18 decembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului a depus recurs împotriva încheierii din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a acesteia și pronunțarea unei decizii de admitere a cererii de strămutare. În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu încheierea contestată, o consideră neîntemeiată și pasibilă de a fi casată cu emiterea unei noi decizii de admitere a cererii privind strămutarea cauzei. Studiind materialele cauzei, în raport cu cererea de recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că recursul urmează a fi restituit, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. În conformitate cu prevederile art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune nici unei căi de atac. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, recurentul Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului a depus cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, la o altă instanță egală în grad cu Judecătoria Chișinău, sediul Central.

Examinând cererea de strămutare, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 12 decembrie 2023 a dispus respingerea acesteia. Nefiind de acord cu încheierea din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, la 18 decembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, a depus cerere de recurs, prin care a solicitat casarea acesteia și emiterea unei noi decizii, prin care să fie admisă cererea de strămutare. Conform art. 423 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încheierea dată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, separat de hotărâre, de către părți și de ceilalți participanți la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi, precum și în cazurile în care încheierea face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului.

Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se 2 efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, norma citată supra nu prevede posibilitatea contestării cu recurs a încheierii Curții de Apel Chișinău, care a examinat ca instanță ierarhic superioară, conform competenței prevăzute de legislația procedurală, cererea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, încheierea emisă nefiind susceptibilă de atac.

Așadar, legislatorul național a indicat expres categoriile de acte judecătorești susceptibile recursului, precum și modalitatea și instanțele împuternicite de a desfășura procedura controlului judiciar, astfel încât aceasta fiind conformă standardelor procedurale relevante garantate de articolul 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. O asemenea reglementare juridică se încadrează pe deplin în marja de apreciere recunoscută autorităților statale în configurarea cadrului intern relevant. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide de a restitui recursul declarat de Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, ca fiind depus împotriva unei încheieri care nu poate fi atacată cu recurs.

În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se restituie recursul declarat de Albert Puiu, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului, împotriva încheierii din 12 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Fixton Proiect” în procedura falimentului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Ex-Stone”, intervenienți accesorii notarul Elena Sternioală și Centrul de Mediere–mediator Lefter Dumitru, privind anularea actelor juridice ale debitorului, se remite Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-03-20
0,93
2rci-3/24 — repunerea in termen a cererii de validare a creantei
Dosarul nr. 2rci-3/24 2-20093561-01-2rci-05012024 Prima instanţă: Judecătoria Străşeni, sediul Central (jud. I. Talmaci) Instanţa de recurs: Curtea de Apel Chişinău (jud. E. Clim, A. Malîi, V. Sîbu) Instanţa de revizuire: Curtea de Apel Chi
CSJ 2023-02-22
0,93
2rc-10/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-10/23 2-22095380-01-2rc-01022023 Prima instanţă (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) Vl. Holban Instanța de apel (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău Î N C H E I E R E 22 februarie 2023 mun. Chişinău Col
CSJ 2024-04-17
0,93
2rci-5/24 — cu privire la validarea popririi și încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rci-5/24 2-19080383-01-2rci-18012024 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud.: M. Fondos-Fraţman) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: B. Bîrca, E. Clim, S. Iorgov) Instanţa de revizuire: Curtea de
CSJ 2023-10-24
0,93
2rci-71/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-71/23 2-23028779-01-2rci-04102023 Î N C H E I E R E 31 octombrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Ghenadie Eremc
CSJ 2023-12-13
0,93
2rci-71/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-71/23 2-23028779-01-2rci-04102023 Î N C H E I E R E 13 decembrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă