2r-453/23 — rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material si moral, compensarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material si moral, compensarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2r-453/23 — rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material si moral, compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2r-453/23 2-21184412-01-2r-24102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, V. Mihaila) D E C I Z I E 28 februarie 2024 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni examinând recursul declarat de avocatul Valeri Astafiev, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Maximum Electronic”, în cauza civilă, la cererea de chemarea în judecată depusă de Anatolie Rotari împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Maximum Electronic”, intervenient accesoriu Societate cu Răspundere Limitată „Max Credit”, cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de avocatul Valeri Astafiev, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Maximum Electronic”, împotriva hotărârii din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă : La 14 decembrie 2021, Anatolie Rotari a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Maximum Electronic”, intervenient accesoriu SRL „Max Credit”, cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 2-4).
Prin hotărârea din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial cererea de chemarea în judecată depusă de Anatolie Rotari, fiind rezolvit contractul de vânzare-cumpărare din 15 august 2019 a televizorului de model „Samsung UE50NU7090U” seria 0CB03LDM701005Y încheiat între profesionistul-vânzător SRL „Maximum Electronic” și consumatorul Anatolie Rotari prin procedura de creditare efectuată de OCN „Max Credit” SRL. S-a încasat de la vânzătorul SRL „Maximum Electronic” în folosul lui Anatolie Rotari prejudiciul material rezultat din achitarea creditului de consum către 1 OCN „Max Credit” în sumă de 10 870,62 de lei, penalitatea de 0,1 % din suma de 7 999 de lei, calculată pe perioada 16 august 2019 - 13 decembrie 2021 în sumă de 6 783,51 de lei, prejudiciul moral de 10 000 de lei din 150 000 de lei solicitate și cheltuielile de plată a expertizei prejudiciară de 600 de lei, în total 28 164,13 de lei.
S-a încasat de la SRL „Maximum Electronic” taxa de stat în folosul statului în mărime de 629,62 de lei (f. d. 149, 153-159). La 12 iunie 2023, avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, iar la 02 august 2023, prin intermediul oficiului poștal, a fost depusă cererea de apel motivată, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii de chemare în judecată (f. d. 152 recto-verso, 165-171). Prin încheierea din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, împotriva hotărârii din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 173-177).
La 09 octombrie 2023, avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, a declarat recurs împotriva încheierii din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, remiterea cauzei spre rejudecare în fond în alt complet de judecată (f. d. 179- 181). În motivarea recursului, avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, a indicat că instanța de apel a interpretat eronat împuternicirile avocatului reflectate în procura nr. 284 din 31 decembrie 2020. A menționat că, deși în procură nu este evidențiat expres că avocatul Valeri Astafiev are dreptul de a contesta hotărârea, ultimul a fost împuternicit cu dreptul de a reprezenta interesele SRL „Maximum Electronic” în judecătoriile de toate nivelurile, adică în instanțele de fond, Curțile de Apel, Curtea Supremă de Justiție și să semneze cereri.
Respectiv, reprezentantul agentului economic, Valeri Astafiev a fost în drept de a semna și depune cererea de apel nemotivată din 12 iunie 2023 și cererea de apel motivată din 02 august 2023. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere a actului judecătoresc (f. d. 178), însă, careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă, lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a depus cererea de recurs la 09 octombrie 2023, în termenul legal.
La 19 februarie 2024, Anatolie Rotari a depus referință la recursul declarat de avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, solicitând respingerea recursului și menținerea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 2 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, cererea de recurs împotriva încheierii din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost depusă în interesele SRL „Maximum Electronic”, de către avocatul Valeri Astafiev, și tot ultimul a semnat-o (f. d. 173-177). Tot actele cauzei atestă că prin încheierea din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, împotriva hotărârii din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 173-177).
În conformitate cu prevederile art. 360 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, sunt în drept să declare apel părțile și alți participanți la proces. Potrivit art. 365 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire. În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.
Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, întemeiat a dispus restituirea cererii de apel depusă de avocatul Valeri Astafiev, în interesele SRL „Maximum Electronic”, împotriva hotărârii din 25 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari.
În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (7) din Codul de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.
În același timp, art. 81 din Codul de procedură civilă stabilește că împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau 3 eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Conform art. 60 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. Potrivit pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar sunt documente de strictă evidență, care confirmă împuternicirile acestora. Conform pct. 6 subpct. 2 din aceeași hotărâre, pe verso-ul mandatului se inserează împuternicirile avocatului, numele și prenumele clientului, semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.
Prin prisma acestor prevederi legale, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că la materialele dosarului, cât și la cererea de recurs lipsește mandatul întocmit conform rigorilor impuse de lege, care ar atesta expres împuternicirile avocatului Valeri Astafiev acordate de SRL „Maximum Electronic” cu privire la dreptul de a ataca actele judecătorești cu recurs, în conformitate cu art. 81 din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție stabilește că în mandatul seria MA nr. 1608982 din 15 noiembrie 2022, anexat la actele cauzei, nu a fost menționat expres dreptul avocatului Valeri Astafiev de a contesta actele judecătorești, după cum este stipulat în art. 81 din Codul de procedură civilă, sub sancțiunea nulității, fiind doar menționat „conform procurii anexate” (f. d. 99). În același timp, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că la materialele dosarului este anexată procura din 31 decembrie 2020, valabilă pe un termen de 3 ani, eliberată de SRL „Maximum Electronic” avocatului Valeri Astafiev, însă, din conținutul acesteia nu rezultă că avocatul a fost împuternicit cu dreptul de a contesta hotărârea judecătorească, împuternicire care, după cum prevede art. 81 din Codul de procedură civilă, urmează a fi menționată expres în procură sub sancțiunea nulității (f. d. 100). Pe cale de consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind neîntemeiate alegațiile invocate în cererea de recurs precum că, deși în procură nu este evidențiat expres că avocatul Valeri Astafiev are dreptul de a contesta hotărârea, ultimul a fost împuternicit cu dreptul de a reprezenta interesele SRL „Maximum Electronic” în judecătoriile de toate nivelurile, adică în instanțele de fond, Curțile de Apel,
Curtea Supremă de Justiție și să semneze cereri. În circumstanțele stabilite, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, după cum corect a reținut și instanța de apel, semnatarul cererii de apel nu a fost împuternicit în modul stabilit de lege de a declara apel în numele titularului dreptului de apel. Din considerentele expuse supra și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate în cererea de recurs sunt 4 nejustificate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de avocatul Valeri Astafiev, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Maximum Electronic”.
Se menține încheierea din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemarea în judecată depusă de Anatolie Rotari împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Maximum Electronic”, intervenient accesoriu Societate cu Răspundere Limitată „Max Credit”, cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a televizorului, restituirea costului, repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.