2ac-317/23 — schimbarea modului de executare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- schimbarea modului de executare
- Temei legal
- conflictul negativ de competenta jurisdictionala
2ac-317/23 — schimbarea modului de executare (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2ac-317/23 2-21042403-01-2cc-09082023 ÎNCHEIERE 21 februarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând conflictul negativ de competență jurisdicțională dintre Judecătoria Orhei, sediul Central și Curtea de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea depusă de Președintele raionului Orhei cu privire la schimbarea modului de executare a hotărârii judecătorești și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii judecătorești, c o n s t a t ă: La 23 martie 2021, Elena Palanciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui raionului Orhei, persoane terțe Petru Știrbate, Ministerul Sănătății cu privire la obligarea emiterii actului administrativ individual.
Prin hotărârea din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, cererea de chemare în judecată s-a admis integral. S-a obligat Președintele raionului Orhei să încheie și să semneze cu învingătoarea concursului, Elena Palanciuc, contractul de management al IMSP Spitalul raional Orhei, pe o durată de 5 (cinci) ani. S-a obligat Președintele raionului Orhei să emită în termen de 3 zile, dispoziția cu privire la numirea în funcție de conducător al IMSP Spitalul raional Orhei, a persoanei învingătoare a concursului, Elena Palanciuc, pe un termen de 5 (cinci) ani. S-a dispus încasarea de la Consiliul raional Orhei în beneficiul Elenei Palanciuc, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5 000,00 (cinci mii,00) lei.
Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 1 iunie 2022, Președintele raionului Orhei și la 2 iunie 2022, Petru Știrbate au depus apeluri (nemotivate) împotriva hotărârii din 3 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-au declarat inadmisibile apelul depus de Președintele raionului Orhei și apelul depus de Petru Știrbate împotriva hotărârii din 3 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. La 12 octombrie 2022, Președintele raionului Orhei, reprezentat de avocatul Alexei Capbătut, a depus recurs împotriva încheierii din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău în partea declarării apelului Președintelui raionului Orhei ca inadmisibil, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate.
1 Prin decizia din 09 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul depus de Președintele r. Orhei și s-a menținut încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în partea declarării apelului depus de Președintele r. Orhei, ca inadmisibil. În 20 februarie 2023, Președintele r. Orhei prin intermediul avocatului Alexei Capbătut, a depus cerere privind schimbarea modului de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Invocând că, prin Legea nr. 368 din 29 decembrie 2022, au fost operate modificări, respectiv prin numirea în funcție de conducător al IMSP Spitalul raional Orhei, a persoanei învingătoare a concursului Elena Palanciuc, se va admite depășirea competențelor legale.
Ulterior, în data de 12 aprilie 2023, Președintele r. Orhei, a depus cerere cu privire la înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, invocând aceleași temeiuri de fapt ca și în cererea privind schimbarea modului de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Prin încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Central din 12 iunie 2023, s-a dispus strămutarea cererii Președintelui r. Orhei, privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei (sediul Central) din 03 mai 2022, precum și cererea privind înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, conform competenței materiale, la Curtea de Apel Chișinău (vol. II, f.d.
130-132). Prin încheierea din 17 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a constatat că s-a invit conflictul de competență jurisdicțională între Judecătoria Orhei, sediul Central și Curtea de Apel Chișinău. S-a suspendat din oficiu prezenta cauză și s-a înaintat dosarul, la cererea Președintelui r. Orhei privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022 precum și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, pentru soluționarea conflictului de competență, către Curtea Supremă de Justiție.
Analizând solicitarea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că competența examinării cererea Președintelui r. Orhei privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022 precum și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, este a Judecătoriei Orhei, sediul Central unde urmează a fi remisă, reieșind din următoarele considerente. La caz, se reține că, la 23 martie 2021, Elena Palanciuc, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui r. Orhei, cu privire la obligarea emiterii actului administrativ individual defavorabil, încasarea venitului ratat și a cheltuielilor judiciare.
Prin încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Central din 08 aprilie 2021, s-a atras în proces în calitate de persoană terță, Petru Știrbate (vol. I, f.d. 62-62 verso). Prin hotărârea din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, cererea de chemare în judecată s-a admis integral. S-a obligat Președintele raionului Orhei să încheie și să semneze cu învingătoarea concursului, Elena Palanciuc, contractul de management al IMSP Spitalul raional Orhei, pe o durată de 5 (cinci) ani. S-a obligat Președintele raionului Orhei să emită în termen de 3 zile, dispoziția cu privire la numirea în funcție de conducător al IMSP Spitalul raional Orhei, a persoanei învingătoare a concursului, Elena Palanciuc, pe un termen de 5 (cinci) ani.
S-a dispus 2 încasarea de la Consiliul raional Orhei în beneficiul Elenei Palanciuc, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5 000,00 (cinci mii,00) lei. Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-au declarat inadmisibile apelul depus de Președintele raionului Orhei și apelul depus de Petru Știrbate împotriva hotărârii din 3 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. Prin decizia din 09 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul depus de Președintele r. Orhei și s-a menținut încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în partea declarării apelului depus de Președintele r. Orhei, ca inadmisibil.
La 20 februarie 2023, Președintele r. Orhei prin intermediul avocatului Alexei Capbătut, a depus cerere privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022. Invocând că, prin Legea nr. 368 din 29 decembrie 2022, au fost operate modificări, respectiv prin numirea în funcție de conducător al IMSP Spitalul raional Orhei, a persoanei învingătoare a concursului Elena Palanciuc, se va admite depășirea competențelor legale.
La 12 aprilie 2023, Președintele r. Orhei, a depus cerere cu privire la înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, invocând aceleași temeiuri de fapt ca și în cererea privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022. Prin încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Central din 12 iunie 2023, s-a dispus strămutarea cererii Președintelui r. Orhei, privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei (sediul Central) din 03 mai 2022, precum și cererea privind înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, conform competenței materiale, la Curtea de Apel Chișinău (vol. II, f.d.
130-132). Prin încheierea din 17 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a constatat că s-a invit conflictul de competență jurisdicțională între Judecătoria Orhei, sediul Central și Curtea de Apel Chișinău. S-a suspendat din oficiu prezenta cauză și s-a înaintat dosarul, la cererea Președintelui r. Orhei privind schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022 precum și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, pentru soluționarea conflictului de competență, către Curtea Supremă de Justiție. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că potrivit art. 200 alin. (3) – (4) din Codul administrativ, conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către 4 Curtea Supremă de Justiție.
Conflictul de competență se soluționează fără citarea participanților la proces, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs. La caz, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că hotărârea din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central a fost pronunțată în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Elena Palanciuc împotriva Președintelui raionului Orhei, persoane terțe Petru Știrbate, Ministerul Sănătății cu privire la obligarea emiterii actului administrativ individual. 3 În acest context, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție indică că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost aprobat Codul administrativ, care a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019. Conform art. 249 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, hotărârile judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor prezentului capitol.
Pentru executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sînt competente instanțele de apel. Potrivit art. 250 alin.(1) lit. a) din Codul administrativ, titluri executorii sunt: hotărârile judecătorești executorii. Prevederile art. 251 alin. (1) și (2) din Codul administrativ stipulează că hotărârile judecătoriilor sînt executorii după expirarea termenului de apel. Deciziile instanțelor de apel sînt executorii de la emiterea lor.
Totodată, Completul Curții Supreme de Justiție reține că obiectul acțiunii îl constituie schimbarea modului de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, precum și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 03 mai 2022, prin care s-a obligat Președintele raionului Orhei să încheie și să semneze cu învingătoarea concursului Elena Palanciuc, contractul de management al IMSP Spitalul raional Orhei, pe o durată de 5 ani, precum și să emită în termen de 3 zile, dispoziția cu privire la numirea în funcție de conducător al IMSP Spitalul raional Orhei, a persoanei învingătoare a concursului Elena Palanciuc, pe un termen de 5 ani.
În conformitate cu art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171. În conformitate cu art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în funcție de situația materială a părților sau de alte circumstanțe, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau la propunerea executorului judecătoresc, amînă ori eșalonează executarea hotărârii, de asemenea schimbă modul sau ordinea de executare a acesteia. De asemenea, conform art. 77 din Codul de executare, dacă există circumstanțe care fac executarea dificilă sau imposibilă, executorul judecătoresc sau părțile în procedura de executare vor înainta în instanța de judecată care a eliberat documentul executoriu o cerere privind schimbarea modului și a ordinii de executare a hotărîrii.
Cererea de schimbare a modului și a ordinii de executare a hotărîrii se examinează în modul prevăzut la art.252 din Codul de procedură civilă, în cel mult 30 de zile. Astfel, din normele legale precitate rezultă că schimbarea modului de executare a hotărârii judecătorești este de competența primei instanțe care a soluționat cauza.
În circumstanțele descrise și normele legale pertinente cauzei citate mai sus și din considerentul că un prim aspect al procesului echitabil este înfăptuirea justiției de către „un tribunal învestit de lege”, adică în primul rând având competență clar stabilită de legea națională completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată competența Judecătoriei Orhei, sediul Central de a examina cererea depusă de Președintele r. Orhei cu privire la schimbarea modului de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și cererea privind înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central.
4 Conform art. 230 și art. 200 alin. (3) din Codul administrativ, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se constată competența Judecătoriei Orhei, sediul Central la examinarea cererii depuse de Președintele r. Orhei cu privire la schimbarea modului de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii din 03 mai 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Cauza de contencios administrativ, la cererea depusă de Președintele raionului Orhei cu privire la schimbarea modului de executare a hotărârii judecătorești și înlocuirea debitorului în procesul de executare a hotărârii judecătorești, se remite Judecătoriei Orhei, sediul Central, pentru examinare.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.