2ac-499/23 — initierea controlului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- initierea controlului
- Temei legal
- temeiurile stramutarii cauzei
2ac-499/23 — initierea controlului (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2ac-499/23 2-23067079-01-2ac-07122023 ÎNCHEIERE 07 februarie 2024 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție, Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Mariana Ursachi examinând demersul de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad înaintat de către Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 04 decembrie 2023, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Maria Olar împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la anularea procesului-verbal de refuz în inițierea controlului și obligarea autorității publice de a iniția controlul, constată: La 11 mai 2023 Maria Olar a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Autorității Naționale de Integritate, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de refuz al inițierii controlului nr.60/05 din 01 martie 2023, întocmit de Autoritatea Națională de Integritate și a refuzului Autorității Naționale de Integritate nr. 04/2082 din 31 martie 2023, cu obligarea Autorității Naționale de Integritate să inițieze controlul a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către Ana Panov, judecător la Curtea de Apel Chișinău, în baza sesizării nr.700 din 30 ianuarie 2023. Prin încheierea din 07 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost declarată inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată de Maria Olar.
La 21 noiembrie 2023 Maria Olar a contestat cu recurs încheierea din 07 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea încheierii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre judecare în instanța de fond. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 04 decembrie 2023 a remis cauza către Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea chestiunii privind strămutarea cauzei la o altă instanță competentă de judecare în ordine de recurs înaintată de Maria Olar, menționând că prin prezenta acțiune se solicită anularea actelor administrative, cu obligarea pârâtului să inițieze controlul a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către Ana Panov, judecător la Curtea de Apel Chișinău, în baza sesizării nr.700 din 30 ianuarie 2023, fapt care ar putea trezi părților bănuieli privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor la judecarea cauzei.
Examinând temeiurile invocate privind existența presupuselor circumstanțe ce ar afecta imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău și ar genera necesitatea strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad, completul Curții Supreme de Justiție constată netemeinicia acestora și necesitatea respingerii demersului de strămutare a cauzei, din motivele ce succed. În conformitate cu art. 189, alin. (1) din Codul administrativ orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. Conform art. 191, alin. (4) din Codul administrativ, Curțile de apel soluționează și cererile de apel împotriva hotărîrilor și recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii.
Articolul 198 din Codul administrativ enumeră exhaustiv la alin. (3) temeiurile strămutării unei cauze în contencios administrativ de la o instanță la alta. Așa, conform acestei norme, instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărîre: a) cînd, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) cînd, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.
Completul Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiat și lipsit de suport argumentul privind faptul că prin prezenta acțiune se solicită anularea actelor administrative, cu obligarea pârâtului să inițieze controlul a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către Ana Panov, judecător la Curtea de Apel Chișinău, în baza sesizării nr.700 din 30 ianuarie 2023, fapt care ar putea trezi părților bănuieli privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor la judecarea cauzei, or, judecătorii, din esența statutului lor, iau decizii independent și imparțial. Prin prisma normei imperative de la art. 198, alin. (3) din Codul administrativ, dosarul poate fi strămutat la o altă instanță egală în grad dacă este imposibilă formarea unui complet de judecată care să examineze cauza, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători sau din cauza unor circumstanțe excepționale nu poate funcționa o perioadă îndelungată.
În acest sens, Completul Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a învedera că potrivit art. 2.5 din Principiile de la Bangalore, judecătorul se va abține să soluționeze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră imparțială sau în care unui observator rezonabil i s-ar putea părea că judecătorul nu este capabil să judece imparțial. Printre astfel de cazuri, fără însă ca înșiruirea să fie completă, se numără următoarele: cazul în care judecătorul are o predispoziție sau o prejudecată efectivă cu privire la una dintre părți sau în care judecătorul cunoaște personal fapte relevante pentru proces; cazul în care, anterior, judecătorul a avut calitatea de avocat sau a fost audiat ca martor în acel dosar; cazul în care judecătorul sau un membru al familiei sale are un interes economic în rezultatul procesului.
Raportând aserțiunile expuse supra condițiilor din speță și argumentelor formulate în susținerea solicitării de a strămuta cauza, Completul Curții Supreme de Justiție constată din lucrările dosarului că niciuna din concluziile enumerate nu se întrunesc. Instanța de judecată menționează că una din garanțiile de imparțialitate este publicitatea atât a procesului de constituire a completelor de judecată, care este plasată pe pagina web a Curții de Apel Chișinău, cât și a desfășurării procesului de judecată, cu respectarea drepturilor unui proces echitabil, inter alia dreptul de a recuza judecători sau după caz de a se abține de la judecată. Prin urmare, Completul Curții Supreme de Justiție constată că la caz nu a fost justificat obiectiv punctul de vedere referitor la pretinsa imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Chișinău.
Deci, prin prisma art. 191, alin. (5) din Codul administrativ Curtea de Apel Chișinău este competentă să examineze ca instanță de recurs recursul depus de către Maria Olar împotriva încheierii din 07 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Din considerentele expuse supra și întru respectarea unui proces echitabil înfăptuit de către un tribunal învestit de lege, Completul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia respingerii demersului de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad înaintat de către Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 04 decembrie 2023. Conform 191 alin. (3), 197, 198 alin. (3) și 230 din Codul administrativ, Completul Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge demersul de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad înaintat de către Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 04 decembrie 2023. Cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea depusă de Maria Olar împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la anularea procesului-verbal de refuz în inițierea controlului și obligarea autorității publice de a iniția controlul se restituie Curții de Apel Chișinău, care este competentă să examineze în ordine de recurs prezenta acțiune.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Mariana Ursachi
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.