2rc-81/23 — cu privire la eliberarea titlului de executare silită în baza hotărârii arbitrale și compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la eliberarea titlului de executare silită în baza hotărârii arbitrale şi compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- restituirea recursului împotriva încheierii, strămutarea cauzei
2rc-81/23 — cu privire la eliberarea titlului de executare silită în baza hotărârii arbitrale și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rc-81/23 2-21080807-01-2rc-15082023 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud.: A. Sârbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud.: G. Vavrin, N. Bondarenco, I. Dănăilă) Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Iralex Sud”, în cauza civilă, intentată la cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Iralex Sud” cu privire la eliberarea titlului de executare silită în baza hotărârii arbitrale și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respinsă cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Iralex Sud” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, c o n s t a t ă : La 28 mai 2021, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Suvorov-Vin” a depus cerere împotriva SRL „Iralex Sud”, prin care a solicitat eliberarea titlului de executare silită a hotărârii arbitrale nr. AI (SV-IS) 12/2020 din 15 martie 2021, emisă de Arbitrajul Internațional de pe lângă Asociația Lichidatorilor și Administratorilor din Republica Moldova, în componența arbitrului unic – Tatiana Bostan, precum și încasarea sumei de 100 de lei, cu titlu de taxă de stat (f. d. 3-6, vol. I). La 11 mai 2022, prin intermediul poștei electronice, SRL „Iralex Sud”, reprezentată de avocatul Radu Cezar Crețu,
a depus cerere de suspendare a procesului civil, în temeiul art. 261 lit. h) din Codul de procedură civilă (f. d. 136- 137, vol. I). Prin încheierea din 30 mai 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost respinsă cererea depusă de SRL „Iralex Sud”, reprezentată de avocatul Radu Cezar Crețu, cu privire la suspendarea procesului civil, ca fiind neîntemeiată (f. d. 5-7, vol. II). 1 Prin încheierea din 30 mai 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost admisă cererea depusă de SRL „Suvorov-Vin” și s-a eliberat titlul executoriu privind încasarea silită de la SRL „Iralex Sud” în beneficiul SRL „Suvorov-Vin” a sumei de 186 000 de lei, cu titlu de datorie restantă, a sumei de 68 076 de lei, cu titlu de penalitate de întârziere, a sumei de 5 081 de lei – cheltuieli de arbitraj și a sumei de 30 000 de lei – cheltuieli de asistență juridică, iar în total – suma de 289 157 de lei (f. d. 8-9, vol. II).
La 20 iunie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Iralex Sud”, reprezentată de avocatul Radu Cezar Crețu, a declarat recurs împotriva încheierilor din 30 mai 2022 ale Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierilor, cu remiterea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată (f. d. 12-15, vol. II). Prin decizia din 11 august 2022 a Curții de Apel Cahul, a fost admis recursul declarat de SRL „Iralex Sud”, reprezentată de avocatul Radu Cezar Crețu, casată încheierea din 30 mai 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care a fost respins demersul SRL „Iralex Sud” privind suspendarea procesului civil și încheierea din 30 mai 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care a fost admisă cererea depusă de SRL „Suvorov-Vin” și s-a eliberat titlul executoriu în baza hotărârii arbitrale, cu restituirea cauzei spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată (f. d. 34-39, vol. II).
La 05 iunie 2023, prin intermediul poștei electronice, iar la 14 iunie 2023, prin intermediul cancelariei instanței de judecată, SRL „Iralex Sud” a depus cerere de strămutare a cauzei de la Judecătoria Cahul la o altă instanță de judecată egală în grad, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă (f. d. 159-161, 170-172, vol. II). Prin încheierea din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea depusă de SRL „Iralex Sud” cu privire la strămutarea cauzei de la Judecătoria Cahul la o altă instanță de judecată egală în grad (f. d. 173-177, vol. II). La 28 iunie 2023, SRL „Iralex Sud” a declarat recurs împotriva încheierii din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, cu remiterea cauzei spre rejudecare (f. d. 183-185, vol. II).
Studiind cererea de recurs și materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că aceasta urmează a fi restituită, din motivele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. Încheierile Curții Supreme de Justiție nu se supun niciunei căi de atac. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. 2 Materialele cauzei atestă că SRL „Iralex Sud” contestă în ordine de recurs încheierea din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea depusă de SRL „Iralex Sud” cu privire la strămutarea cauzei de la Judecătoria Cahul la o altă instanță de judecată egală în grad.
În dispozitivul actului contestat a fost indicat că încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Articolul 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilește că strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. În contextul normelor de drept citate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că legislația națională nu reglementează o cale de atac împotriva încheierii instanței ierarhic superioare, prin care a fost soluționată chestiunea cu privire la strămutarea cauzei, solicitată în temeiul art. 43 alin. (2) lit. d), e), f) și g) din Codul de procedură civilă, fapt ce condiționează nesusceptibilitatea atacării în ordine de recurs a unei astfel de încheieri.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că încheierea din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respinsă cererea de strămutare depusă de SRL „Iralex Sud”, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că SRL „Iralex Sud”, contrar prevederilor legale, a declarat recurs împotriva încheierii din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul care, potrivit prevederilor art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se supune niciunei căi de atac. În consecință, recursul urmează a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
Cu titlu subsecvent, se va nota că instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs, întrucât recursul a fost declarat împotriva încheierii care, în condițiile legii, nu se supune recursului. Din considerentele expuse și având în vedere că încheierea din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul nu este susceptibilă cu recurs, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a restitui recursul declarat de SRL „Iralex Sud”.
În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2), din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Iralex Sud” împotriva încheierii din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Cahul, în cauza civilă, intentată la cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Suvorov-Vin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Iralex Sud” cu 3 privire la eliberarea titlului de executare silită în baza hotărârii arbitrale și compensarea cheltuielilor de judecată Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.