Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.12.2023
respins

2dsc-35/23 — desfiintarea partiala a hotaririi

HOTĂRÂRE
05.12.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
desfiintarea partiala a hotaririi
Temei legal
temeiurile explicarii incheierii
Citează această cauză
2dsc-35/23 — desfiintarea partiala a hotaririi (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2dsc-35/23 2-20157531-01-2dsc-06102023 ÎNCHEIERE 05 decembrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic examinând cererea depusă de către S.I.A. „Fertco” cu privire la explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de S.I.A. „Fertco” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vest Resurs” și Societății cu Răspundere Limitată „Tarservice-Companie” privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova nr.76/859/19 din 18 septembrie 2020 și încasarea cheltuielilor de judecată, constată: La 14 decembrie 2020, avocatul Daniel Cobzac în interesele S.I.A.

„Fertco” a depus cerere împotriva SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice-Companie”, concretizată ulterior, solicitând desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr.76/859/19 din 18 septembrie 2020, în partea ce ține de respingerea pretenției S.I.A. „Fertco” privind încasarea restanței față de SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice- Companie” a dobânzii de întârziere în partea admiterii integrale a cererii reconvenționale depuse de SRL „Vest Resurs” și în partea compensării pretențiilor reciproce admise ale S.I.A. „Fertco” și SRL „Vest Resurs”. Prin încheierea din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a refuzat cererea depusă de S.I.A.

„Fertco” împotriva SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice-Companie” privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr. 76/859/19 din 18 septembrie 2020, ca neîntemeiată. La 25 martie 2021, avocatul Sclifos Gheorghe, în interesele recurentului S.I.A. „Fertco”, a contestat cu recurs încheierea din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea integrală a încheierii primei instanțe și emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă cererea privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul arbitral nr. 76/859/19.

1 Prin decizia din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis recursul declarat de S.I.A. „Fertco”, s-a casat integral încheierea din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și s-a pronunțat o decizie nouă sub formă de încheiere prin care s-a admis cererea depusă de S.I.A. „Fertco” împotriva SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice-Companie” privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM nr. 76/859/19 din 18 septembrie 2020. La 21 mai 2021, administratorul procedurii de insolvabilitate SRL „Vest Resurs”, Crețu Adriana și reprezentantul SRL „Tarservice-Companie” SRL, au depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

La 07 februarie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de strămutare a cauzei, motivând că, potrivit regulilor Codului de procedură civilă cererea de revizuire urmează a fi examinată de către același complet de judecată și există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Prin încheierea din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție cererea de strămutare depusă de S.I.A. „Fertco” a fost respinsă. La 02 iunie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere cu privire la explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând explicarea dispozitivului încheierii și anume în privința completului Curții de Apel Chișinău care urmează să examineze cauza.

Prin încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție cererea depusă de S.I.A. „Fertco” cu privire la explicarea încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă. La 07 iulie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 21 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. La 22 noiembrie 2022, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 21 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 21 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A.

„Fertco”, împotriva încheierii din 21 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție. La 16 ianuarie 2023, SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice-Companie” au depus cerere de strămutare a cauzei. Prin încheierea din 01 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție cererea de strămutare depusă de SRL „Vest Resurs” și SRL „Tarservice-Companie” a fost respinsă. La 24 martie 2023, S.I.A. „Fertco”, în temeiul art. 43 alin. (2) lit.e) Cod de procedură civilă a depus cerere de strămutare a cauzei, la o altă instanță egală în grad. Prin încheierea din 21 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă de S.I.A. „Fertco” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.

2 La 27 iulie 2023, S.I.A. „Fertco” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 21 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și casarea încheierii contestate. Prin încheierea din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco” împotriva încheierii din 21 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție. La 06 octombrie 2023, S.I.A. „Fertco” a depus cerere prin care a solicitat explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii a invocat că, necesitatea explicării încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție a apărut deoarece încheierea emisă nu este clară, iar din conținutul acesteia nu pot fi deduse care au fost temeiurile de respingere ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A.

„Fertco”. Susține că soluția expusă în încheiere este evazivă, nemotivată și fără elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt, nefiind clară aplicarea legii. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În condițiile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare. Prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic. Completul de judecată învederează că, în spiritul dreptului procedural civil, hotărârea judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia.

Pentru a aduce o certitudine, necondiționalitate și deplinătate hotărârii judecătorești, legiuitorul a învestit instanța de judecată inter alia cu dreptul de a explica conținutul hotărârii ori a omite dispozițiile contradictorii. Instituția explicării hotărârii constituie un mijloc legal conferit instanței de judecată emitente de a explica dispozițiile contradictorii cuprinse în hotărâre, precum și sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului acesteia. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat modificării sau anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin intermediul căilor de atac. 3 La examinarea cererii de explicare a hotărârii nu se pot discuta împrejurări, care ar repune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravine autorității lucrului judecat.

Obiectul explicării unei hotărâri judecătorești se poate referi doar la înțelesul hotărârii, limitele și modalitatea executării prestațiilor, precum și la cercul persoanelor vizate prin hotărâre. Prin prisma prevederilor normei sus citate, Completul de judecată apreciază ca neîntemeiate argumentele cuprinse în cererea S.I.A. „Fertco” cu privire la explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție și, respectiv, care nu pot fi reținute drept temei de admitere a cererii. Or, din conținutul încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco” , împotriva încheierii din 21 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție, nu necesită explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea sa.

Dispozitivul încheierii indică cert soluția Curții Supreme de Justiție de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco” . Prin încheierea din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de S.I.A. „Fertco”. Mai mult, din partea motivată a încheierii Curții Supreme de Justiție rezultă clar și temeiurile care au stat la baza adoptării acestei soluții, precum și normele legale aplicabile speței, constatările fiind expuse cert, fără a lasă loc interpretărilor. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către S.I.A. „Fertco” cu privire la explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 251, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de către S.I.A. „Fertco”, cu privire la explicarea încheierii din 05 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de S.I.A. „Fertco” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vest Resurs” și Societății cu Răspundere Limitată „Tarservice- Companie” privind desființarea parțială a hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova nr.76/859/19 din 18 septembrie 2020 și încasarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-10-05
0,99
2rhc-36/23 — desfiintarea hotaririi Curtii de arbitraj
Dosarul nr. 2rhc-36/23 2-20157531-01-2rhc-27072023 ÎNCHEIERE 05 octombrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Mariana Pitic examinân
CSJ 2023-06-21
0,98
2ac-107/23 — desfiintarea partiala a Curtii de Arbitraj Comercial International CCI a RM
Dosarul nr. 2ac-107/23 2-20157531-01-2ac-04042023 ÎNCHEIERE 21 iunie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie, Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Aliona Miron Mariana Pitic exami
CSJ 2022-07-06
0,98
2dsc-14/22 — Recunoasterea hotărârii străine
Dosarul nr. 2dsc–14/22 Î N C H E I E R E 06 iulie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Gal
CSJ 2022-12-21
0,98
2rhc-37/22 — Desfiintarea hotărârii arbitrale
Dosarul nr. 2rhc–37/22 2-20157531-01-2rhc-22112022 Î N C H E I E R E 21 decembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Preşedintele completului, judecătorul
CSJ 2022-09-21
0,98
2rhc-24/22 — Recunoasterea hotărârii străine
Dosarul nr. 2rhc–24/22 2-20157531-01-2rhc-07072022 Î N C H E I E R E 21 septembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Preşedintele completului, judecătoru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă