Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.11.2023
respins

3r-186/23 — contestarea în parte a actului administrativ

HOTĂRÂRE
01.11.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea în parte a actului administrativ
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii cererii de apel
Citează această cauză
3r-186/23 — contestarea în parte a actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3r-186/23 2-22013640-01-3r-14072023 Prima instanță : Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud.: V. Railean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca) D E C I Z I E 01 noiembrie 2023 mun. Chișinău

Complet de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc examinând recursul declarat de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului local Sălcuța, terț SRL „MEGAFERM LUX”, cu privire la contestarea în parte a actului administrativ și anularea proceselor-verbale privind rezultatele licitației, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2023, c o n s t a t ă: La 31 ianuarie 2022, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a depus acțiune în instanța de contencios administrativ împotriva Consiliului local Sălcuța, terț SRL „MEGAFERM LUX”, cu privire la contestarea în parte a actului administrativ și anularea proceselor-verbale privind rezultatele licitației.

Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni, sediul Central, din 06 decembrie 2022, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului local Sălcuța, terț SRL „MEGAFERM LUX”, cu privire la contestarea în parte a actului administrativ și anularea proceselor-verbale privind rezultatele licitației. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 11 ianuarie 2023, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul Central, din 06 decembrie 2022, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

La 29 mai 2023, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a depus cerere de apel motivată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2023, apelul depus de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a fost declarat inadmisibil, din motivul depunerii cererii de apel nemotivate peste termen. La 23 iunie 2023, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2023, solicitând casarea încheierii. 1 În motivarea recursului a menționat că nu este de acord cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2023, considerând-o neîntemeiată și pasibilă anulării. În opinia recurentului instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, or, instanța a indicat în dispozitivul hotărârii că hotărârea poate fi atacată cu apel nemotivat în termen de 30 de zile de la data notificării dispozitivului hotărârii.

Astfel, hotărârea fiind recepționată la 16 decembrie 2022, apelul nemotivat depus la 11 ianuarie 2023, se încadrează în termenul legal. Cu referire la termenul de depunere a recursului: Potrivit art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 05 iunie 2023. Conform extrasului din poșta electronică anexat la fila dosarului 108, încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2023, a fost notificată părților la 22 iunie 2023 prin intermediul poștei electronice.

Respectiv, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În temeiul art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.

În cazul de față, prin hotărârea Judecătoriei Căușeni, sediul Central, din 06 decembrie 2022, acțiunea depusă de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, s- a respins ca neîntemeiată. La 11 ianuarie 2023, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii. Instanța de apel prin prisma prevederilor art. 236 alin. (1) și alin. (2) lit. d) Cod administrativ, a declarat inadmisibil apelul depus de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, din motivul depunerii cererii de apel nemotivate peste termen. În condițiile art. 232 alin. (1) Cod administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel. Deci, în temeiul art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, apelul se depune în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, sub sancțiunea art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ, însă la caz apelul nemotivat a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.232 alin.(1). În speță, termenul limită pentru depunerea apelului nemotivat, conform art. 232 alin. (1) Cod administrativ, a început să curgă la data de 07 decembrie 2022 – ziua 2 imediat următoare pronunțării dispozitivului hotărârii primei instanțe și a expirat la data de 06 ianuarie 2023, zi de joi.

Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a depus apel împotriva hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul Central din 06 decembrie 2022, la data de 11 ianuarie 2023, respectiv, peste termenul legal de 30 de zile. Deși, conform avizului de recepție de la fila dosarului 79, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a recepționat contra semnătură dispozitivul hotărârii primei instanțe la 16 decembrie 2022. Respectiv, recurentul a luat cunoștință cu dispozitivul hotărârii primei instanțe la data de 16 decembrie 2022 și a avut posibilitatea de a depune apelul motivat în termen. Conform art.65 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen.

Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise. Instanța de recurs reiterează că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit, dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen. Conform art. 24 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.

Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Contrar acestor prevederi legale, Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen, precum și nu a solicitat repunerea în termen a apelului. Instanța de recurs consideră neîntemeiate argumentele recurentului, precum că instanța a indicat în dispozitivul hotărârii că hotărârea poate fi atacată cu apel nemotivat în termen de 30 de zile de la data notificării dispozitivului hotărârii, or legea prevede expres că termenul pentru depunerea apelului nemotivat începe a curge din momentul pronunțării dispozitivului hotărârii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 și Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale încalcă drepturile reclamanților la un proces echitabil.

Tot aici, instanța de recurs accentuează că conform legislației în vigoare, sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și în 3 funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

În asemenea circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău întemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat. Așadar, argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de anulare a încheierii recurate, care este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul art.6 din CEDO. Ca urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează ca fiind corectă soluția instanței de apel de declarare a apelului inadmisibil. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale și lipsite de relevanță.

Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul intimatei la un proces echitabil. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea. În conformitate cu art.243 alin.(1) lit. b) și alin.(2) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2023, adoptată în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului local Sălcuța, terț SRL „MEGAFERM LUX”, cu privire la contestarea în parte a actului administrativ și anularea proceselor-verbale privind rezultatele licitației. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Aliona Miron judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-22
0,94
3ra-461/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-461/22 2-21181888-01-3ra-21042022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V.Negru, E.Palanciuc) D E C I Z I E 22 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al
CSJ 2022-08-10
0,94
3rh-32/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3rh-32/22 2-21181888-01-3rh-19072022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: T. Chişca-Doneva, A. Cobăneanu, N. Craiu, A. Miron, N.
CSJ 2022-02-16
0,94
3r-31/22 — cu privire la modificarea deciziei Consiliul orăsenesc Căuseni
Dosarul nr. 3r-31/2022 2-17086102-01-3r-28012022 Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud: V. Railean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru) D E C I Z I E 16 februarie 2022 mun.
CSJ 2023-08-09
0,94
3r-177/23 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3r-177/23 2-20135018-01-3r-05072023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central (jud: L. Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Negru, E.Palanciuc, I. Dutca) D E C I Z I E 09 august 2023 mun. Chiş
CSJ 2018-07-04
0,94
3r-118/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3r-118/18 prima instanţă: Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud. V. Railean) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) DECIZIE 04 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă