2rh-31/23 — cu privire la restituirea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la restituirea sumei
- Temei legal
- Temeiurile de recuzare a judecătorului
2rh-31/23 — cu privire la restituirea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rh-31/23 2-21000463-01-2rh-02052023 Î N C H E I E R E 27 octombrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Miron Oxana Parfeni examinând cererea de recuzare depusă de Nadejda Murzakoi, judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Aliona Donos și Ion Malanciuc, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nadejda Murzakoi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Centrul de Diagnostic German” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la restituirea sumei, c o n s t a t ă : La 30 decembrie 2020, Nadejda Murzakoi a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Centrul de Diagnostic German” SRL, solicitând restituirea mijloacelor bănești cheltuite pentru cazurile neconformității serviciului prestat în mărime de 3 450 de lei (f. d. 2) Prin hotărârea din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Nadejda Murzakoi împotriva ÎCS „Centrul de Diagnostic German” SRL cu privire la restituirea sumei, ca fiind neîntemeiată (f. d. 115, 121-125).
Prin decizia din 25 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de către Nadejda Murzakoi și menținută hotărârea din 17 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f. d. 154-162). Prin încheierea din 25 ianuarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Nadejda Murzakoi, a fost considerat inadmisibil (f. d. 183-185). La 02 mai 2023, Nadejda Murzakoi a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 25 ianuarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii respective, a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri judecătorești de admitere integrală a acțiunii (f.d.190-200).
La 07 iunie 2023, prin poșta electronică, ÎCS „Centrul de Diagnostic German” SRL a depus referință, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă (f. d. 208). Conform fișei de repartizare a dosarului, cauza a fost repartizată în mod automat-aleatoriu prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a 1 Dosarelor, completului de judecată în următoarea componență: Oxana Parfeni, (judecător raportor), Aliona Donos și Ion Malanciuc (judecători). Examinarea cererii de revizuire depusă de Nadejda Murzakoi, împotriva încheierii din 25 ianuarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost numită pentru data de 25 octombrie 2023. La data de 24 octombrie 2023, Nadejda Murzakoi a depus cerere cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Aliona Donos și Ion Malanciuc.
În susținerea cererii de recuzare, Nadejda Murzakoi a indicat prevederile art. 16, art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă și art. 191 Cod administrativ, invocând împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor recuzați. A menționat că, la 13 septembrie 2023, judecătorii Ion Malanciuc și Aliona Donos au adoptat decizia prin care a fost respins recursul depus de ea și menținută încheierea din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău. A considerat că, judecătorii nominalizați nu respectă și interpretează eronat legea, încălcând grav normele imperative a legislației cu scopul de a susține acțiunile ilegale ale judecătorilor instanțelor inferioare. Examinând cererea de recuzare depusă de Nadejda Murzakoi, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din motivele ce succed.
În conformitate cu art. 50 alin.(1) lit. e) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui. În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art. 50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sânt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă, nu se admite recuzarea judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept și de fapt pentru înaintarea recuzării.
Raportând la caz prevederile normelor legale sus citate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentul invocat de Nadejda Murzakoi în cererea de recuzare precum că judecătorii Aliona Donos și Ion Malanciuc, n-au respectat legea la adoptarea deciziei din 13 septembrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care au respins recursul său, nu cade sub incidența prevederilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de recuzare este neîntemeiată și nu se încadrează în temeiul prevăzut la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Aliona Donos și Ion Malanciuc de la examinarea cererii de revizuire depusă de Nadejda Murzakoi, împotriva încheierii din 25 ianuarie 2023 a Curții Supreme de Justiție.
2 În conformitate cu art. art. 50-53, 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, dispune: Se respinge cererea de recuzare depusă de Nadejda Murzakoi, judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Aliona Donos și Ion Malanciuc, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nadejda Murzakoi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Centrul de Diagnostic German” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la restituirea sumei. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Miron Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.