2ra-356/23 — incasarea penalitatii contractuale si a cheltuielilor de judecata

2ra-356/23 — incasarea penalitatii contractuale si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-356/23

2-20067089-01-2ra-03032023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Ec. Silivestru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău)

Î N C H E I E R E

30 august 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Viorica Puica

judecători Oxana Parfeni

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „INOX PLUS”, reprezentată de avocatul Iliescu Alina,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „INOX PLUS” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„MADENA-CONS” și lui Balaban Vitalii cu privire la încasarea penalității

contractuale și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 11 iunie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Societatea cu Răspundere

Limitată „INOX PLUS” (în continuare SRL „INOX PLUS”), reprezentată de

avocatul Chira Constantin, a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „MADENA-CONS” (în continuare SRL

„MADENA-CONS”) și lui Balaban Vitalii cu privire la încasarea penalității

contractuale și a cheltuielilor de judecată (f.d. 3-7, 59 vol. I).

În motivarea acțiunii, reclamanta a menționat că la data de 15 ianuarie 2019,

între SRL „INOX PLUS”, în calitate de vânzător și SRL „MADENA-CONS”, în

calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 206. La

fel, la data de 15 ianuarie 2019, între SRL „INOX PLUS”, în calitate de creditor si

directorul SRL „MADENA-CONS”, Balaban Vitalii, în calitate de fidejusor, a fost

încheiat contractul de fidejusiune cu nr. 206F.

Reclamanta a notat că potrivit contractului nominalizat și a scrisorii de garanție,

Balaban Vitalii s-a obligat să poarte răspundere în vederea îndeplinirii tuturor

obligațiilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 206, inclusiv obligația de achitare

a mărfii și penalității ce ține de neachitarea mărfii în termen.

Reclamanta a invocat că, pct. 2.2 din contractul de vânzare-cumpărare, prevede

că cumpărătorul se obligă să achite valoarea mărfii prin transferul mijloacelor

bănești pe contul de decontare a vânzătorului în decurs de 30 zile calendaristice din

momentul eliberării mărfii.

SRL „INOX PLUS” a comunicat că și-a îndeplinit pe deplin obligațiile

asumate, pe când obligația corelativă de a achita prețul stabilit nu a fost executată de

1

pârâtă în mărime totală la termenul indicat în contract. Respectiv, în vederea

soluționării litigiului pe cale amiabilă, SRL „Potrivit Legii”, în temeiul contractului

de mandat nr 39M din 01 noiembrie 2019, a expediat în adresa pârâților cererea

prealabilă nr. 10-12 din 24 decembrie 2019.

Reclamanta a subliniat că, la data de 10 februarie 2020 SRL „MADENA-

CONS” a achitat restanța la datoria de bază.

Reclamanta a specificat că, pct. 4.2 al contractului de vânzare-cumpărare nr.

206 din 15 ianuarie 2019 prevede că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor conform pct.

2.2, cumpărătorul este obligat să achite 0,1% din volumul obligației neîndeplinite

pentru fiecare zi de întârziere. Respectiv, penalitatea contractuală pentru perioada

02 ianuarie 2019 - 07 februarie 2020 constituie suma de 42621,36 lei.

Reclamanta SRL „INOX PLUS” a solicitat încasarea în mod solidar din contul

SRL „MADENA-CONS” și a lui Balaban Vitalii, a penalității contractuale în sumă

de 42621,36 lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 29 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de SRL „INOX PLUS”

către SRL „MADENA-CONS” și Vitalii Balaban privind încasarea penalității

contractuale și cheltuielilor de judecată. S-a încasat, în mod solidar, de la SRL

„MADENA-CONS” și Vitalii Balaban, în beneficiul SRL „INOX PLUS”

penalitatea contractuală în sumă de 11032,01 lei, cheltuielile de judecată compuse

din taxa de stat în sumă de 330,96 lei. În rest, cerințele SRL „INOX PLUS” s-au

respins (f.d. 175, 184-188 vol. I).

La 12 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, în interiorul termenului

prevăzut la art. 362 din Codul de procedură civilă, SRL „MADENA-CONS” și

Vitalii Balaban au declarat apel împotriva hotărârii din 29 decembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 178-179 vol. I).

La 17 ianuarie 2022, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, SRL „INOX PLUS” a declarat apel împotriva hotărârii din 29

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 180-181 vol. I).

Prin încheierea din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

cererilor de apel declarate de SRL „MADENA-CONS” și SRL „INOX PLUS” (f.d.

197-200 vol. I).

Prin încheierea din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit

apelantului SRL „MADENA-CONS” cererea de apel declarată împotriva hotărârii

din 29 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 1-5 vol. II).

Prin decizia din 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

cererea de apel declarată de SRL „INOX PLUS” și s-a menținut hotărârea din 29

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 9-20 vol. II).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că obiectul cererii de apel

constituie dezacordul SRL „INOX PLUS” cu hotărârea instanței de fond privind

diminuarea penalității contractuale rezultate din contractul de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel a notat că potrivit materialelor cauzei, la baza raportului juridic

obligațional a părților litigante se află contractul de vânzare-cumpărare nr. 206 din

15 ianuarie 2019, încheiat între SRL „INOX PLUS”, în calitate de vânzător și SRL

„MADENA-CONS”, în calitate de cumpărător, prin care SRL „INOX PLUS” s-a

2

obligat să elibereze marfa din depozit, iar SRL „MADENA-CONS” să achite marfa

conform facturilor fiscale, ca parte componentă a prezentului contract. Totodată, la

aceeași dată între SRL „INOX PLUS”, în calitate de creditor și directorul SRL

„MADENA-CONS”, Balaban Vitalii, în calitate de fidejusor, a fost încheiat

contractul de fidejusiune nr. 206F, fiind întocmită concomitent și scrisoarea de

garanție, potrivit cărora, Balaban Vitalii s-a obligat să poarte răspundere în vederea

îndeplinirii tuturor obligațiilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 206, inclusiv

obligația de achitare a mărfii și penalității ce țin de neachitarea mărfii în termen.

Instanța de apel a constatat că, în baza facturilor fiscale, de către părțile

contractante au fost eliberate actele de verificare a decontărilor reciproce pentru

perioadele 2019 – I trimestru al anului 2020, iar în scopul executării obligațiilor

cumpărătorului conform facturilor emise și soluționării pe cale extrajudiciară a

litigiului, SRL „Potrivit Legii”, în baza contractului de prestări servicii juridice,

precum și a contractului nr. 39C pentru recuperarea/colectarea debitelor/creanțelor a

expediat în adresa debitorului SRL „MADENA-CONS” pretenție privind achitarea

restanței datoriei și penalității, în termen de 7 zile, notificarea fiind restituită

expeditorului cu mențiunea „nereclamat”.

Instanța de apel a mai stabilit că, la data de 10 februarie 2020, SRL

„MADENA-CONS” a achitat creanța datorată în mărime de 195 348,58 lei.

De asemenea, instanța de apel a relevat că potrivit pct. 4.2 al contractului de

vânzare-cumpărare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor, cumpărătorul este obligat să

achite 0,1% din volumul obligației neîndeplinite pentru fiecare zi de întârziere.

Fiind stabilit faptul existenței raportului juridic obligațional între părți și

neonorării obligației cumpărătorului de achitare a prețului mărfurilor în termenul

limită stabilit în contract, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată și legală

pretenția SRL „INOX PLUS” cu privire la necesitatea încasării din contul SRL

„MADENA-CONS” a penalității contractuale, calculată conform facturilor fiscale

eliberate, ori vânzătorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu cauzat prin

neexecutarea obligației de către cumpărător.

Totodată, instanța de apel a respins ca fiind irelevante alegațiile SRL „INOX

PLUS” privind necesitatea încasării penalității pentru o altă perioada decât cea

stabilită de către instanța de fond și anume, în condițiile în care facturile fiscale

cercetate sunt datate cu intervalele de timp începând cu 17 octombrie 2019,

circumstanțe care raportate la conținutul clauzelor contractuale, atestă temeinicia

soluției instanței de fond privind reținerea termenului de întârziere pentru perioada

30 noiembrie 2019 până la data achitării integrale a datoriei, 10 februarie 2020.

Astfel, potrivit calculului penalității de întârziere în temeiul pct. 2.2 și 4.2 al

contractului de vânzare-cumpărare rezultă că, pentru perioada în care SRL

„MADENA-CONS” s-a aflat în întârziere, acesta urmează să achite suma de

11032,01 lei cu titlu de penalitate.

Instanța de apel a subliniat că cadrul legal pertinent instituie răspunderea

solidară a codebitorilor (fidejusori) pentru neexecutarea corespunzătoare de către

debitorul SRL „MADENA-CONS” a obligațiunilor pecuniare, în conjunctura în care

normele legale atribuie fidejusiunea la categoria garanțiilor personale ce constă în

angajamentul pe care și-l asumă o persoană (fidejusor) față de creditor de a executa

3

obligația debitorului principal în cazul că acesta nu-și va executa obligațiunile

asumate, astfel încât fidejusorul este ținut să răspundă pentru neexecutarea totală sau

parțială a obligației debitorului și încetează o dată cu stingerea obligației garantate,

condiție pertinentă speței. Prin urmare, instanța de apel a apreciat ca întemeiată

poziția primei instanțe referitor la faptul că, SRL „INOX PLUS” este în drept de a

pretinde concomitent încasarea penalității din contul atât a debitorului SRL

„MADENA-CONS”, cât și a fidejusorului Balaban Vitalii.

Cu referire la argumentele SRL „MADENA-CONS” formulate în temeiul

art.949 alin.(3) a Codului civil, instanța de apel a indicat că acestea nu pot fi reținute

ori anterior stingerii integrale a datoriei la 10 februarie 2020, prin cererea prealabilă

formulată de către SRL „INOX PLUS” la 24 decembrie 2019 a fost solicitată și plata

penalității contractuale.

De asemenea, instanța de apel a menționat că prima instanță întemeiat a admis

pretenția privind încasarea taxei de stat din contul pârâtului proporțional pretențiilor

admise, prin prisma art.3 alin.(1) lit. a) al Legii taxei de stat nr.1216 din 03

decembrie 1992. Subsecvent, cu referire la pretențiile SRL „INOX PLUS” privind

încasarea cheltuielilor de judecată, formate din taxa de stat și cheltuieli de asistență

juridică în instanța de apel, instanța de apel a respins această cerință, or, pretențiile

formulate instanței de apel au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

La 13 februarie 2023, SRL „INOX PLUS”, reprezentată de avocatul Iliescu

Alina a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei și hotărârii, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată

(f.d. 25-34 vol. II).

În motivarea recursului, recurenta suplimentar celor invocate în cererea de

chemare în judecată a menționat că consideră că la adoptarea deciziei contestate,

instanța de apel a admis aplicarea eronată a normelor de drept material relevante

speței, neaplicând legea care urma a fi aplicată la caz și a interpretat eronat

prevederile legale, soluția instanței de apel nu conține o argumentare clară din care

să rezulte certitudinea adoptării acesteia, având o motivare superficială, fără a fi

abordate toate aspectele importante din speță.

Recurenta a subliniat că prima instanță a stabilit faptul că „începutul relațiilor

contractuale este data de 15 ianuarie 2019, când a fost încheiat contractul de vânzare

cumpărare. S-a mai constatat în instanța de fond cu certitudine și faptul că, recurenta

este îndreptățită de a solicita încasarea penalității, în mod solidar de la SRL

„MADENA-CONS” și Vitalii Balaban pentru neonorarea termenului de achitare a

mărfii. Însă, prima instanță în mod neîntemeiat a respins parțial pretențiile privind

încasarea penalității contractuale, dispunând nejustificat încasarea din contul

pârâților în beneficiul reclamantei a penalității în sumă de 11032,01 lei, din totalul

sumei de 42621,36 lei, din motiv că eronat a interpretat prevederile legale privind

perioada de calcul a penalității contractuale, calculând penalitatea contractuală din

30 noiembrie 2019 până la achitarea integrală a datoriei, 10 februarie 2020.

Recurenta a invocat că clauza penală a fost indicată expres în contractul

încheiat de către părți, respectiv SRL „INOX PLUS” a efectuat calculul penalității

4

conform prevederilor contractuale, și anume, termenul scadenței de plată după 30

zile de la momentul eliberării mărfii, fapt confirmat prin semnarea facturilor fiscale.

Recurenta a remarcat că, debitorul nu și-a justificat neexecutarea obligației, fapt

care ar motiva, conform prevederilor legale, diminuarea penalității de către instanța

de fond.

Recurenta SRL „INOX PLUS” a notat că prima instanță a exclus ipoteze

concrete din aria de ipoteze pe care le acoperă norma juridică și anume, ipoteza

privind calculul penalității sub forma unei cote din valoarea părții neexecutate, cât

și ipoteza privind diminuarea penalității contractuale doar dacă debitorul

demonstrează că neexecutarea este justificată, ceea ce a dus la emiterea unei hotărâri

ilegale. Totodată, datorită interpretării eronate a legii de către instanța inferioară,

greșit a aplicat calculul penalității efectuat în corespundere cu normele legale și

contractuale.

Recurenta a observat că reținerea unei alte dăți ca fiind termenul scadent de

plată este ilegal principiului interpretării contractului. Or, contractul reprezintă

voința părților și în speță, părțile contractante au stabilit termenul scadent de plată

ca fiind 30 zile de la momentul eliberării mărfii/ emiterii facturii fiscale. Totodată,

instanțele inferioare au oferit o interpretare eronată a clauzei contractuale indicate în

pct.2.2, și anume, momentul de când se consideră obligația neexecutată.

Recurenta SRL „INOX PLUS” a menționat că ilegalitatea deciziei instanței de

Apel se relevă și prin aprecierea greșită și arbitrară a probelor.

Recurenta a observat că, instanța de apel deși a dat o calificare corectă

raportului juridic material litigios, corect a determinat norma aplicabilă, însă din

cauza înțelegerii incorecte a aplicării acesteia, a tras o concluzie greșită privind

momentul de când este pus debitorul în întârziere reținut de către instanța de fond.

Recurenta a specificat că, instanțele ierarhic inferioare au interpretat eronat nu

doar norma materială privind clauza penală, ci și reglementările care sunt aplicate în

privința încasării despăgubirilor pentru întregul prejudiciu cauzat prin neexecutarea

obligației.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat

dispozitivul deciziei la 03 noiembrie 2022.

La 13 decembrie 2022, copia deciziei din 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces, fapt confirmat prin

scrisoare de expediere a actului judecătoresc (f.d. 21 vol. II), însă date despre

recepționarea acesteia la materialele cauzei nu sunt anexate.

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul

declarat de SRL „INOX PLUS”, reprezentată de avocatul Iliescu Alina, la 13

februarie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Curtea Supremă de Justiție, la 06 martie 2023, a expediat în adresa SRL

„MADENA-CONS” și Vitalii Balaban, copia recursului declarat de SRL „INOX

5

PLUS”, reprezentată de avocatul Iliescu Alina, cu înștiințarea despre posibilitatea

depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, anexată la

materialele dosarului și avizele de recepție (f.d. 43, 45-46 vol. II).

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că

argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de

norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate or,

motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra

căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit

regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă,

instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de

fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei

6

(MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,

p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar

chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 §

1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SRL „INOX PLUS”,

reprezentată de avocatul Iliescu Alina, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „INOX PLUS”, reprezentată de avocatul Iliescu Alina.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Viorica Puica

judecători Oxana Parfeni

Ion Malanciuc

7