2ra-147/23 — repararea prejudiciului moral si material, cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala

2ra-147/23 — repararea prejudiciului moral si material, cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-147/23

2-21148350-01-2ra-27012023

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: A. Mardari

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru

D E C I Z I E

16 august 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

judecători Viorica Puica

Oxana Parfeni

Aliona Donos

Ion Malanciuc

examinând recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

recursul declarat de Pantelei Deresco reprezentat de avocatul Valentin Golubciuc,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Pantelei

Deresco împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți

accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura Anticorupție,

cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2022,

c o n s t a t ă:

La 5 octombrie 2021, Pantelei Deresco a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura

Generală și Procuratura Anticorupție, prin care a solicitat încasarea sumei de

500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, 10 000 cu titlu de cheltuieli de asistență

juridică, 3 188,46 de lei cu titlu de cheltuieli de transport.

1

În motivarea acțiunii, reclamantul a relatat că la 20 aprilie 2012 Procuratura

r-lui Ialoveni a pornit în privința sa cauza penală XXX, conform elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. XXX din Codul penal, ulterior cauza

penală a fost transmisă conform competenței al Procuratura Anticorupție.

La 20 februarie 2014, reclamantul a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar

la 27 februarie 2014, a fost recunoscut în calitate de învinuit de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. XXX din Codul penal.

Ulterior, cauza penală a fost expediată la Judecătoria r-lui Ialoveni, iar prin

încheierea Judecătorului C. Crețu din 10 martie 2014, cauza penală a fost numită

spre examinare pentru 18 iunie 2014.

A menționat că interesele reclamantului în instanța de judecată, din 17 iunie

2014, le-a reprezentat avocatul Valentin Golubciuc.

Pe parcursul examinării cauzei în instanța de judecată, începând cu 18 iunie

2014 și până la 4 martie 2020, când a fost pronunțată sentința, s-au petrecut 31

ședințe, dintre care 26 ședințe au fost amânate din motivul a 5 procurori din

cadrul Procuraturii Anticorupție, ce nemotivat nu s-au prezentat la ședințele fixate

sau din cauza că au fost desemnați alți procurori.

Ulterior, prin sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni din 4 martie

2020, procesul penal în privința reclamantului pe XXX din Codul penal a fost

încetat pe motiv că fapta constituie o contravenție. Procesul contravențional pe

art. 313 din Codul contravențional, de asemenea a fost încetat pe motivul

intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

La data de 19 martie 2020 reclamantul a contestat cu apel sentința din 4

martie 2020.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020 a fost admis

apelul, iar reclamantul a fost achitat.

Ulterior, la 22 ianuarie 2021, procurorii au declarat recurs ordinar împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020, care la 31 martie 2021 a

fost declarat inadmisibili de către Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție.

În contextul circumstanțelor menționate, reclamantul consideră că

Procuratură Anticorupție cât și Procuratura Generală, urmează să-i repare, în mod

solidar, prejudiciul moral cauzat estimat în sumă de 500 000 lei.

Or, după cum s-a relatat, la examinarea cauzei penale au fost 31 ședințe de

judecată, dintre care 26 de ședințe au fost amânate din vina procurorilor care nu s-

au prezentat la ședințe sau au fost anulate din cauza că au fost înlocuiți.

De asemenea, reclamantul consideră că avocatului său urmează să-i fie

restituită suma de 3 188,46 lei cu titlu de cheltuieli pentru transport, pentru

combustibilul consumat, or, conform portalului de internet Google distanța în km

dintre com. Stăuceni (unde locuiește avocatul) și or. Ialoveni (unde s-au

desfășurat ședințele de judecată) constituie 29,4 km, iar tur-retur 58,8 km. La 26

ședințe de judecată avocatul a parcurs cu automobilul său 1 528,8 km.

Referitor la cheltuielile de asistență juridică, reclamantul a menționat că,

conform contractului de asistență juridică nr.21 din 20 mai 2021 și bonului de

plată seria QL nr. 641914, a achitat avocatului suma de 10 000 lei, care, la fel,

urmează să fie restituită din contul pârâților.

2

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 2

martie 2022, în calitate de intervenienți accesorii, în proces au fost atrași

Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura Anticorupție.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 18 aprilie 2022, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată.

S-a încasat din contul statului prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Pantelei Deresco, suma în mărime de 20 000 lei, cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral.

S-a încasat din contul statului prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Pantelei Deresco, suma în mărime de 2 000 lei, cu titlu de

compensare a cheltuielilor de asistență juridică.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 29 aprilie 2022, avocatul Valentin Golubciuc, în interesele apelantului

Pantelei Deresco, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar

la 27 iulie 2022, a depus cerere de apel motivată, solicitând casarea integrală a

hotărârii, cu emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie admisă integral.

La 26 august 2022, Ministerului Justiției a depus apel incident împotriva

hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 18 aprilie 2022, solicitând

casarea hotărârii, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii

civile ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2022, s-a respins, ca

fiind neîntemeiat, apelul declarat de avocatul Valentin Golubciuc în interesele

apelantului Pantelei Deresco și apelul incident declarat de Ministerul Justiției și s-

a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 18 aprilie 2022.

La 26 decembrie 2022, reprezentantul recurentului Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, Irina Bîtca, a depus cerere de recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 20 octombrie 2022 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

din 18 aprilie 2022, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii

ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, a invocat că decizia instanței de apel este

neîntemeiată și pasibilă de casare, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (2) lit. c)

și alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În context, a susținut că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept

material ce țin de repararea prejudiciului cauzat prin pretinsele acțiuni ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

A indicat că legiuitorul, în temeiul art. 6 din Legea nr.1545-XIII din 25

februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, a prevăzut expres care sunt cazurile în care survine dreptul

persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Astfel, unul din

aceste drepturi este și devenirea definitivă și irevocabilă a sentinței de achitare

(lit. a) art.6).

Însă, pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr.1545-XIII din 25

februarie 1998, necesită a fi întrunite cumulativ, atât circumstanțele prevăzute de

art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât și de art. 3 - cazurile de reparare a

3

prejudiciului material și moral. Normele legale în cauză sunt indisolubile și nu

pot fi aplicate separat.

Prin prisma art. 3 din Lege, reține că este reparabil prejudiciul material și

moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării

ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a nu părăsi

localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală; condamnării ilegale,

confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul

comunității; efectuării ilegale. în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei

penale, a percheziției, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau

suspendării ilegale din lucru (funcție), precum și în urma altor acțiuni de

procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; supunerii

ilegale la arest administrativ, reținerii administrative ilegale sau aplicării ilegale a

amenzii administrative de către instanța de judecată: efectuării măsurilor

operative de investigații cu încălcarea prevederilor legislației: ridicării ilegale a

documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ștampilelor, precum și în

urma blocării conturilor bancare.

La cazul din speță, a remarcat că, instanțele inferioare corect au constatat că

în privința intimatului/reclamantului a fost emisă sentință de achitare. Acest

aspect nici nu a fost negat sau contestat de către Ministerul Justiției.

Totuși, consideră că motivarea instanțelor precum că reclamantul este în

drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile

Legii nr.1545, dat fiind faptul că în speță se întrunesc temeiurile stabilite de art. 3

și art. 6, este nefondată și eronată, în condițiile în care conform prevederilor art.3

alin. (1) din Legea nr. 1545, este reparabil prejudiciul material și moral cauzat

persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor

preventive sub formă de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara,

tragerii ilegale la răspundere penală [...]. în condițiile normei enunțate, deduce că

nu orice acțiune a organelor de drept și judecătorești atrage răspunderea statului.

În această ordine de idei, în vederea invocării aplicabilității Legii nr. 1545, a

accentuat că este important și necesar să se constate ilegalitatea actului procedural

emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act

judecătoresc de dispoziție irevocabil că acțiunile întreprinse de către organul de

urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent

de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. Or, instanța de fond, cât și instanța

de apel urmau să indice expres care anume act normativ justifică răspunderea

statului.

La caz, a reținut că, la materialele dosarului nu există niciun act procedural

definitiv și irevocabil a judecătorului de instrucție, sau a unui eventual organ

ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de

urmărire penală.

La 19 ianuarie 2023, reprezentantul recurentului Pantelei Deresco, avocatul

Valentin Golubciuc, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 20 octombrie 2022 a Curții

de Apel Chișinău și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 18 aprilie

2022, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

4

În motivarea recursului, reprezentantul recurentului a exprimat dezacordul

cu decizia contestată, invocând că este contradictorie și că instanța de apel, s-a

axat pe aceleași motive reținute de prima instanță.

Reiterând circumstanțele de fapt menționate în instanțele de judecată ierarhic

inferioare și normele de drept pe care și-a întemeiat acțiunea, în esență, a invocat

că cererea de chemare în judecată urmează să fie admisă integral.

Reprezentantul recurentului consideră că, cuantumul prejudiciului moral

stabilit este vădit disproporțional în raport cu suferințele cauzate acestuia pe

parcursul a 9 ani cât au durat procedurile, până când a fost achitat.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Referitor la termenul de declarare a recursurilor, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție constată că acestea au fost declarate în termen, la 26

decembrie 2022 și, respectiv, 19 ianuarie 2023, având în vedere că decizia

integrală a fost comunicată recurenților, prin intermediul poștei electronice, la 21

decembrie 2022 (f.d.14).

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra

admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de

la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Curtea Supremă de Justiție a expediat pentru cunoștință intimaților cererile

de recurs, informându-i despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței.

Prin referința depusă la 15 februarie 2023, recurentul Pantelei Deresco a

solicitat declararea recursului depus de Ministerul Justiției, drept inadmisibil.

Prin referința depusă la 08 februarie 2023, Procuratura Anticorupție a

solicitat respingerea recursurilor declarate și menținerea deciziei.

Alte referințe nu au fost depuse.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 14 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție, recursurile

declarate de Ministerul Justiției și de Pantelei Deresco reprezentat de avocatul

Valentin Golubciuc, au fost considerate admisibile.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide

asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora

5

pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de

recurs.

La caz, Colegiul a considerat inoportună invitarea acestora, întrucât

argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie

pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

În cauza CtEDO Covalenco vs. Moldova nr. 72164/14 16 septembrie 2020,

Curtea a statuat că este necesar organizarea unei audieri: a) în cazul în care există

necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite corect de către

autorități (a se vedea Malhous v. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96, § 60, 12

iulie 2001); b) atunci când circumstanțele cer ca instanța să-și formeze propria

impresie referitoare la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica propria lor

situație personală, în mod direct sau prin intermediul unui reprezentant (a se

vedea Göç, pre-citată, § 51; Miller, pre-citată, § 34 in fine; și Andersson v.

Suedia, nr. 17202/04, § 57, 7 decembrie 2010); c) în cazul în care instanța are

nevoie de a obține o clarificare cu privire la anumite detalii, inter alia prin

intermediul unei audieri (a se vedea Fredin v. Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, §

22, Seria A nr. 283-A, și Lundevall v. Suedia, nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie

2002).

În speță, toate punctele de drept care puteau exista, pot fi cercetate și

soluționate în mod obiectiv pe baza înscrisurilor și documentelor prezente la

dosar.

În esență, părțile au avut posibilitatea să prezinte poziția în scris și să

răspundă la argumentele părților adverse.

Astfel, examinând recursurile declarate împotriva deciziei din 20 octombrie

2022 a Curții de Apel Chișinău, în limitele controlului de legalitate, în lipsa

părților, în raport cu criticele invocate, pe baza materialelor din dosar, în

coroborare cu normele de drept aplicabile speței, Completul de judecată al Curții

Supreme de Justiție, va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, va

admite recursul declarat de Pantelei Deresco reprezentat de avocatul Valentin

Golubciuc și va modifica hotărârea primei instanțe și decizia instanței de apel în

partea referitoare la cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral încasat în

beneficiul reclamantului, prin majorarea acestuia și a cheltuielilor de asistență

juridică, cu menținerea în rest a deciziei și hotărârii, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină

decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și

încheierile atacate cu recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să modifice

decizia instanței de apel și/sau hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care

se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au

fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat

6

în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia

dreptului.

Potrivit alin. (4), săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3)

constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din perspectiva temeiurilor reținute, la caz recurenții au pretins că instanțele

de judecată au aplicat eronat normele de drept material și au apreciat arbitrar

probele.

Completul de judecată consideră necesar să menționeze, că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recursurilor, ci va analiza doar

motivele decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza García

Ruiz vs Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag.26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr.2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag.84, 98).

Astfel, circumstanțele cauzei prezentate de părți și determinate de instanțele

de judecată în fazele procesuale anterioare denotă, că temei pentru înaintarea

acțiunii în instanța de judecată a constituit faptul intentării în privința lui Pantelei

Deresco a unei cauzei penale în baza în baza art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul

penal și măsurilor procesuale luate de organele de urmărire penale în această

cauză, care ulterior s-a finalizat cu o sentință de achitare.

Reclamantul a considerat că odată ce a fost achitat irevocabil de comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal, este îndreptățit să

se adreseze în instanță în vederea reparării prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organului de urmărire penală și procuraturii, potrivit Legii nr.1545 din

25 februarie 1998.

Examinând acțiunea, prima instanță a considerat-o întemeiată și a admis-o

parțial, motivând că în privința reclamantului a fost emisă o sentință

judecătorească irevocabilă de achitare a acestuia de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal, astfel că acesta este în drept

de a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Reținând că soluția oferită de prima instanță este justă, fiind în concordanță

cu normele ce guvernează litigiul, instanța de apel a menținut hotărârea primei

instanțe.

Instanțele ierarhic inferioare, conform materialelor cauzei, au conchis asupra

temeinicii pretențiilor reclamantului, stabilind că acesta a fost pus ilegal sub

învinuire, iar ulterior achitat la data de 11 noiembrie 2020 pe motivul că fapta sa

nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art.328 alin. (3) lit. b) și c) din

Codul penal.

Instanțele au menționat că Pantelei Deresco este subiect cu drept de sesizare

a instanței de judecată prin prisma Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, în

condițiile în care pe parcursul a nouă ani a fost supus unor suferințe psihice.

Nefiind de acord cu soluția instanțelor de judecată ierarhic inferioare,

Ministerul Justiției și Pantelei Deresco, au declarat recurs.

7

Judecând recursurile, reieșind din circumstanțele cauzei, descrise mai sus și

constatate de instanțele de judecată ierarhic inferioare, instanța de recurs relevă că

acestea corect au conchis asupra temeinicii pretențiilor reclamantului în partea ce

vizează că este în drept de a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, conform prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, stabilind

că Pantelei Deresco a fost pus ilegal sub învinuire.

Însă, instanța de recurs consideră că, cuantumul despăgubirii pentru

prejudiciul moral acordat de instanțe pentru această încălcare este vădit

disproporțional și diminuat în raport cu circumstanțele stabilite la caz și

compensațiile acordate de CtEDO pentru violări similare, în care Curtea a

constatat că instanțele judecătorești naționale deși constată încălcări ale

drepturilor omului, acestea eșuează în acordarea unei compensații suficiente

pentru a determina un reclamant să‐și piardă statutul de victimă a unei încălcări

comise împotriva sa.

Astfel, completul de judecată consideră că deși instanțele de judecată

inferioare au conchis corect că Pantelei Deresco este subiect cu drept de sesizare a

instanței de judecată prin prisma Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, în condițiile

în care în privința acestuia în perioada 27 februarie 2014 – 31 martie 2021 a durat

ancheta și cercetarea judecătorească, care s-a finalizat cu achitare pe motiv că

fapta reclamantului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, în partea

ce vizează repararea prejudiciului moral și încasarea despăgubirii pentru

prejudiciul moral cauzat în cuantum de 20 000 lei, instanțele de judecată au

aplicat și interpretat eronat normele de drept material și nu au dat o apreciere

corespunzătoare circumstanțelor cauzei.

În susținerea opiniei enunțate, Completul de judecată reține că la

determinarea cuantumului despăgubirilor urmează să se respecte criteriul

echității, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie

juste, raționale și echitabile, adică trebuie stabilite în așa fel încât să asigure

efectiv o compensare suficientă a prejudiciului moral cauzat, cu menținerea

echilibrului între daunele efectiv pricinuite și suma acordată.

Instanța de recurs reține că, conform art. 66 alin. (3) din Codul de procedură

penală, în cazul în care învinuirea nu a fost confirmată, învinuitul sau, după caz,

inculpatul are dreptul la reabilitare.

Potrivit art. 524 din Codul de procedură penală, persoanele cărora, în cursul

procesului penal, prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale

instanțelor judecătorești, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral au dreptul

la despăgubire echitabilă în conformitate cu prevederile legislației cu privire la

modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală și ale instanțelor judecătorești.

Astfel, în conformitate cu art. 1 din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 cu

privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile,

modul și condițiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat

prin acțiunile ilicite comise în procesele penale și contravenționale de organele de

urmărire penală, de procuratură și de instanțele judecătorești.

8

Conform prevederilor art.2007 alin. (1) din Codul civil, prejudiciul cauzat

persoanei prin acțiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale

instanțelor de judecată se repară de către stat integral, indiferent de vinovăția

persoanei responsabile, în următoarele cazuri: a) condamnare ilegală, tragere

ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma

arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea; b)

aplicare ilegală, în calitate de sancțiune contravențională, a arestului, a muncii

neremunerate în folosul comunității; c) acțiuni sau inacțiuni care au dus, după

caz, la: – constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin

hotărâre, a încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale ale unei persoane și

dispunerea achitării unor sume în beneficiul acesteia; – pronunțarea unei hotărâri

de către o instanță judecătorească națională, ca urmare a condamnării statului de

către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a dispus achitarea unor

sume din contul statului.

Potrivit art. 2 din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998, prin acțiuni ilicite se

înțelege acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu

privire la contravenții, ale organului de urmărire penală sau ale instanței de

judecată, care exclud vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin

încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate

fi trasă la răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu

funcție de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța de judecată,

manifestate prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale în

timpul procedurii penale sau contravenționale (infracțiuni).

Conform art. 3 alin. (1), în conformitate cu prevederile prezentei legi, este

reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în

urma: a) reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de

arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere

penală; b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la

muncă neremunerată în folosul comunității; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi

penale ori judecării cauzei penale, a percheziției, ridicării, punerii ilegale sub

sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcție), precum și

în urma altor acțiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau

juridice; d) supunerii ilegale la arest contravențional, reținerii contravenționale

ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenționale de către instanța de

judecată; e) efectuării măsurilor speciale de investigații cu încălcarea prevederilor

legislației; f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a

banilor, a ștampilelor, precum și în urma blocării conturilor bancare.

Totodată, art. 6 din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998, prevede că dreptul

la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în

cazul: a) devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; b) scoaterii

persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de

reabilitare; c) adoptării de către instanța judecătorească a hotărârii cu privire la

anularea arestului contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d)

adoptării, de către judecătorul de instrucție, în condițiile art.313 alin.(5) din Codul

de procedură penală, în privința persoanei achitate sau scoase de sub urmărire

penală, a încheierii privind declararea nulității actelor sau acțiunilor organului de

urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigații.

9

În accepțiunea art. 10 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, dreptul

persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea și în modul stabilit de

prezenta lege apare în cazurile specificate la art. 6 lit. a), care prevede că, dreptul

la repararea prejudiciului apare în cazul devenirii definitive și irevocabile a

sentinței de achitare.

Conform art.11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998,

mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral se stabilește de

instanța de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a

compensației se determină luându-se în considerare gravitatea infracțiunii de a

cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă, caracterul și gravitatea

încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la examinarea cauzei penale

în instanța de judecată, rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre

învinuirea persoanei, durata urmăririi penale, precum și durata examinării cauzei

penale în instanța de judecată, natura dreptului personal lezat și locul lui în

sistemul de valori al persoanei, suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor

psihice, măsura în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și

psihice cauzate, durata aflării nelegitime a persoanei în detenție. în toate cazurile,

instanța de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile și echitabile

a prejudiciului moral.

În conformitate cu art. 2036 alin. (1) din Codul civil, în cazul în care

persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei

personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, instanța de

judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin

plata de despăgubiri.

Conform prevederilor art. 2037 alin. (1) din Codul civil, mărimea

despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în

funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate,

de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a

răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacție

echitabilă persoanei vătămate. Iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, caracterul

și gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, restrângerea

posibilităților de viață familială și socială, precum și statutul social al persoanei

vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază

instanța de judecată, luând în considerație circumstanțele la care a fost cauzat

prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

În acest sens, Colegiul remarcă că la determinarea cuantumului

despăgubirilor urmează să se respecte criteriul echității, care presupune că

despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raționale și echitabile,

adică trebuie stabilite în așa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă a

prejudiciului moral cauzat, cu menținerea echilibrului între daunele efectiv

pricinuite și suma acordată.

În jurisprudența sa Curtea a stabilit că scopul satisfacției echitabile este de a

repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare

Convenției (Scozzari și Giunta împotriva Italiei, 13 iulie 2000, p. 248-250).

Atunci când acordă satisfacția echitabilă, Curtea aplică regula restitutio in

integrum, aceasta cere ca compensațiile cu titlu de prejudiciu moral acordate la

10

nivel național pentru violarea Convenției să fie comparabile cu cele acordate de

CtEDO în cauze similare (hotărârea Ciorap nr. 2 împotriva Moldovei, 2010).

Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect

compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii

daunelor și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor (Beylor vs.

Italia 28 mai 2002, Selmouni vs. Franța 28 iulie 1999).

Completul de judecată menționează că cauza penală a fost examinată în timp

de nouă ani, începând cu 27 februarie 2014, când reclamantul a fost recunoscut în

calitate de bănuit și ulterior la 27 februarie 2014, când a fost pus sub învinuire

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal,

și până la 31.03.2021 când a fost emisă decizia definitivă și irevocabilă a Curții

Supreme de Justiție, prin care s-a declarat inadmisibil recursul ordinar înaintat de

Procuratura de Circumscripție Bălți, fiind în vigoare decizia Curții de Apel Bălți

prin care reclamantul a fost achitat.

Din acest motiv, completul de judecată al instanței de recurs apreciază că la

cazul din speță cuantumul compensației încasate nu acoperă suferințele trăite de

către reclamant și consideră echitabilă compensarea prejudiciului moral cauzat lui

Pantelei Deresco prin încasarea în beneficiul acestuia a echivalentului bănesc în

cuantum de 100 000 lei, sumă ce este justificată de circumstanțele speței, în acest

sens suma încasată cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral de către prima

instanță în mărime de 20 000 lei fiind una inechitabilă, urmează a fi modificată.

Completul de judecată menționează că la concluzia privind majorarea

cuantumul sumei ce urmează a fi încasată cu titlu de prejudiciu moral, instanța de

apel a ținut cont de faptul că Pantelei Deresco a fost supus pe perioada a nouă ani

unei stări de stres, de retrăiri provocate de desfășurarea îndelungată a urmăririi

penale, fiindu-i adusă învinuirea în comiterea unei infracțiuni, în această perioadă

fiindu-i încălcat dreptul la prezentarea în fața publicului ca fiind o persoană

învinuită de comiterea unei infracțiuni, defăimând imaginea și reputația

reclamantului.

Distinct de cele reținut supra, referitor la celelalte capete ale acțiunii,

Completul apreciază că argumente invocate de recurenți, în susținerea pozițiilor

privind dezacordul cu soluțiile adoptate de către instanțele ierarhic inferioare, nu

pot fi reținute de către instanța de recurs, deoarece se axează asupra

circumstanțelor care au fost constatate și elucidate pe deplin de instanța de apel,

având la bază cumulul de probe, care au fost administrate și apreciate cu

respectarea normelor de drept procedural și susținute de normele de drept

material.

De asemenea, instanța de recurs notează că, la materialele cauzei este anexat

bonul de plată, din care rezultă că Deresco Pantelei a achitat avocatului Valentin

Golubciuc suma de 10 000 de lei pentru asistența juridică în cadrul prezentei

cauze civile (f.d. 3).

În acest sens, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră

necesar, în conformitate cu prevederile art. 94 și 96 din Codul de procedură

civilă, de a majora și cuantumul sumei încasate de către instanța de fond și

menținută de către instanța de apel, cu titlu de cheltuieli de asistenta juridică, de

la 2 000 de lei până la 10 000 de lei, ca fiind reale, necesare și rezonabile.

11

Potrivit jurisprudenței Curții, reclamantul are dreptul la rambursarea

costurilor și cheltuielilor în baza Articolului 41 din Convenție doar în măsura în

care s-a demonstrat că acestea au fost suportate realmente în mod necesar în

limita unui cuantum rezonabil. În acest sens, Curtea poate lua în considerare

aspecte precum numărul de ore lucrate și onorariul pe oră solicitat (a se vedea

Iatridis v. Grecia (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 31107/96, § 55, CEDO 2000-

XI, sau Mozer v. Republica Moldova și Rusia [MC], nr. 11138/10, § 240, 23

februarie 2016).

Cu privire la compensarea cheltuielilor de transport în sumă de 3 188,46 de

lei, prima instanță corect a menționat că, contrar art. 118 din Codul de procedură

civilă, nu au fost administrate careva probe care ar confirma faptul suportării unor

astfel de cheltuieli (bonuri de plată, foi de parcurs, etc).

Referitor la recursul Ministerul Justiției, completul îl va respinge ca fiind

unul neîntemeiat, or acesta conține criticile invocate anterior și în cererea de apel.

Din aceste motive, Completul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, a admite recursul declarat

de către Pantelei Deresco reprezentat de avocatul Valentin Golubciuc și de a

modifica decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe în partea încasării

prejudiciului moral și a cheltuielilor de asistență juridică, prin majorarea

cuantumului sumei încasate a prejudiciului moral de la 20 000 de lei până la 100

000 de lei și a cheltuielilor de asistență juridică de la 2 000 de lei până la 10 000

de lei, cu menținerea în rest a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. a), e),

alin. (3) Cod de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Se admite recursul declarat de Pantelei Deresco reprezentat de avocatul

Valentin Golubciuc.

Se modifică decizia Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2022 și

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18 aprilie 2022, adoptate în

cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Pantelei

Deresco împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți

accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura Anticorupție,

cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești și

compensarea cheltuielilor de judecată, în partea încasării de la bugetul de stat

gestionat de Ministerul Finanțelor, prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Pantelei Deresco, a sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral

și a sumei de 2 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, prin

majorarea cuantumului sumei încasate cu titlu de prejudiciu moral de la 20 000 de

lei până la 100 000 (una sută mii de lei) și a cheltuielilor de asistență juridică de la

2 000 de lei până la 10 000 (zece mii de lei).

12

În rest, decizia Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2022 și hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18 aprilie 2022, se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

judecători Viorica Puica

Oxana Parfeni

Aliona Donos

Ion Malanciuc

13