2ac-137/23 — anularea actelor administrative, constatarea nulitatii actelor, declararea valabilitatii licitatiei, desemnarea castigatorului licitatiei, obligarea incheierii contractului de locatiune si a actelor de predare-primire a bunuriloradjudecate, compensarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actelor administrative, constatarea nulitatii actelor, declararea valabilitatii licitatiei, desemnarea castigatorului licitatiei, obligarea incheierii contractului de locatiune si a actelor de predare-primire a bunuriloradjudecate, compensarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile de stramutare a cauzei
2ac-137/23 — anularea actelor administrative, constatarea nulitatii actelor, declararea valabilitatii licitatiei, desemnarea castigatorului licitatiei, obligarea incheierii contractului de locatiune si a actelor de predare-primire a bunuriloradjudecate, compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-137/23 2-19052800-01-2ac-25042023 Î N C H E I E R E 26 iulie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malaciuc Mariana Pitic examinând cererea depusă de Primăria mun. Hîncești cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Megaparc” împotriva Consiliului și Primăriei mun. Hîncești, Comisiei de licitație din cadrul Primăriei mun.
Hîncești, terț SRL „Siglum Construct” cu privire la anularea actelor administrative, constatarea nulității actelor administrative, declararea valabilității licitației, desemnarea câștigătorului licitației din 23 aprilie 2019, SRL „Megaparc”, obligarea încheierii contractelor de locațiune și a actelor de predare-primire a bunurilor adjudecate, precum și constatarea nulității actului juridic și anularea acestuia și compensarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 05 iulie 2019 SRL „Megaparc” a depus cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată, împotriva Consiliului și Primăriei mun. Hîncești, Comisiei de licitație din cadrul Primăriei mun.
Hîncești, terț SRL „Siglum Construct” cu privire la anularea actelor administrative, constatarea nulității actelor administrative, declararea valabilității licitației, desemnarea câștigătorului licitației din 23 aprilie 2019, SRL „Megaparc”, obligarea încheierii contractelor de locațiune și a actelor de predare- primire a bunurilor adjudecate, precum și constatarea nulității actului juridic și anularea acestuia și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 13 iulie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, s-a respins acțiunea depusă de SRL „Megaparc”, ca fiind neîntemeiată. La data de 27 iulie 2022, SRL „Megaparc”, în persoana administratorului Iurie Mihalachi, a declarat apel împotriva hotărârii din 13 iulie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și emiterea unei decizii noi privind admiterea integrală a acțiunii.
1 Potrivit fișei de repartizare a dosarului, cauza a fost repartizată spre examinare în ordine de apel, judecătorului Grigore Dașchevici în mod automat-aleatoriu pe data de 03 august 2022. Prin încheierea din 10 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a declinat competența la examinarea prezentei cauze de contencios administrativ, în favoarea judecătorilor completelor specializate în materie de contencios administrativ și s-a remis președintelui de instanță dosarul spre redistribuire aleatorie.
Potrivit fișei de repartizare repetată a dosarului, cauza a fost repartizată spre examinare în ordine de apel, judecătorului Veronica Negru în mod automat-aleatoriu pe data de 19 ianuarie 2023. Concomitent, prin dispoziția Președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău nr.45 din 27 decembrie 2022, s-a dispus formarea completelor de judecată în Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău pentru anul 2023. Astfel, completul de judecată nr.1 (specializat în examinarea acțiunilor de contencios administrativ) are următoarea componență: Președintele completului, judecător Anatolie Minciuna, judecătorii Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru. În cadrul ședinței de judecată din 01 martie 2023, reprezentantul intimatei Primăria mun.
Hîncești, Nicolae Bulat, a înaintat cerere de recuzare judecătorilor Curții de Apel Chișinău – Anatolie Minciuna, Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru. Prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, din lipsă de temei, cererea de recuzare depusă de reprezentantul intimatei Primăria mun. Hîncești, Nicolae Bulat. În cadrul ședinței de judecată din 05 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, reprezentantul intimatei Primăria mun. Hîncești, Nicolae Bulat, a depus cerere, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f), art. 43 alin. (4) și art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 198 alin. (3) lit. a) din Codul administrativ, prin care a solicitat strămutarea prezentei cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad.
În motivarea cererii a invocat că judecătorul Anatolie Minciuna și-a expus opinia asupra pricinii până la finisarea examinării fondului apelului. La fel, a indicat că există împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea întregului complet de judecată, și anume, pe motiv că la proces a fost admis în calitate de „martor” funcționarul public Vadim Proscurin, care a fost respins de către completul civil și de contencios administrativ anterior (A. Bostan), din motiv că potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, martorul poate fi atras în proces numai la etapa fazei pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, până la începerea examinării în fond a cauzei, respectiv, nici în cadrul examinării fondului cauzei în primă instanță, nici la etapa pregătirii dezbaterilor asupra fondului cererii de apel, SRL „Megaparc” nu a solicitat atragerea martorilor în proces, prima solicitare fiind prezentată instanței de apel abia după începerea examinării fondului speței.
Suplimentar a menționat că are dubii referitor la nepărtinirea judecătorului Anatolie Minciună, care s-a dovedit a fi coleg de facultate cu directorul SRL „Megaparc”, Vladimir Mihalachi, circumstanță confirmată de către reprezentantul 2 SRL „Megaparc” și fixată în procesul-verbal al ședinței de judecată din 15 martie 2023 la Curtea de Apel Chișinău, în cadrul examinării cererii de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău Anatolie Minciună, Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru. Examinând temeiurile invocate de Primăria mun. Hîncești în cererea privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată netemeinicia acesteia și necesitatea respingerii cererii nominalizate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 189 alin. (1) din Codul administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. În corespundere cu art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curțile de apel soluționează și cererile de apel împotriva hotărârilor și recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii. Articolul 195 din Codul administrativ stipulează că procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171. Articolul 198 din Codul administrativ enumeră exhaustiv la alin. (3) temeiurile strămutării unei cauze în contencios administrativ de la o instanță la alta.
Așa, conform acestei norme, instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată. Conform art. 197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.
În speță, este relevant faptul că în materia acțiunilor în contencios administrativ, spre deosebire de materia acțiunilor civile, legiuitorul nu a prevăzut dreptul instanței ierarhic superioare de a strămuta o cauză aflată în procedura instanței ierarhic inferioare din motiv că ar exista bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. În acest context, legiuitorul a prevăzut exhaustiv la art. 198 alin. (3) din Codul administrativ circumstanțele care pot servi drept temei pentru strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad. La caz, însă, argumentele invocate de către Primăria mun. Hîncești în cererea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad nu pot fi încadrate în temeiurile prevăzute de norma citată.
Or, din sensul logico-juridic al acestei norme, cauza poate fi strămutată la o altă instanță egală în grad doar în cazul în care, din motivul intervenirii unor circumstanțe 3 întemeiate, a devenit imposibilă formarea unui complet de judecată care să judece cauza. În condițiile speței, însă, nu s-au stabilit circumstanțe ce ar face imposibilă substituirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău și formarea unui complet de judecată care să examineze cererea de apel. Mai mult, prin încheierea din 15 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de reprezentantul intimatei Primăria mun. Hîncești, Nicolae Bulat privind recuzarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău – Anatolie Minciună, Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru.
Or, motivul suplimentar indicat de Primăria mun. Hîncești precum că are dubii referitor la nepărtinirea judecătorului Anatolie Minciuna, ultimul fiind coleg de facultate a directorului SRL „Magaparc”, a servit temei de recuzare și a fost respins ca fiind neprobat de către instanța de apel la examinarea cererii de recuzare (f.d. 191- 194, vol. IV). De altfel, această încheiere de respingere a recuzării judecătorilor poate fi contestată odată cu fondul cauzei. La aspectul dat, urmează a fi notată că în vederea asigurării dreptului participanților la proces la o instanță de judecată imparțială în materia acțiunilor în contencios administrativ, garantat de art. 6 §1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legiuitorul a prevăzut la art. 202 din Codul administrativ dreptul participanților la proces de a înainta cerere de recuzare în baza temeiurilor prevăzute la art. 49 și 50 din același cod, or în speță intimatul Primăria mun.
Hîncești a făcut uz de acest drept. Numai în situația când din motivul recuzării și/sau abținerii mai multor judecători ai Curții de Apel Chișinău, substituirea judecătorilor ar deveni imposibilă, instanța ierarhic superioară ar avea dreptul să strămute prezenta cauză la o altă instanță egală în grad, situație ce în prezent nu se atestă. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către Primăria mun. Hîncești cu privire la strămutarea cauzei de contencios administrativ la o altă instanță de judecată egală în grad. Conform art. 191 alin. (4), 197, 198 alin. (3) și 230 din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Primăria mun.
Hîncești cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Megaparc” împotriva Consiliului și Primăriei mun. Hîncești, Comisiei de licitație din cadrul Primăriei mun. Hîncești, terț SRL „Siglum Construct” cu privire la anularea actelor administrative, constatarea nulității actelor administrative, declararea valabilității licitației, desemnarea câștigătorului licitației 4 din 23 aprilie 2019, SRL „Megaparc”, obligarea încheierii contractelor de locațiune și a actelor de predare-primire a bunurilor adjudecate, precum și constatarea nulității actului juridic și anularea acestuia și compensarea cheltuielilor de judecată, se restituie la Curtea de Apel Chișinău pentru examinare în ordine de apel.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malaciuc Mariana Pitic 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.