2r-179/23 — apărarea onoarei si demnitătii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- apărarea onoarei si demnitătii
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2r-179/23 — apărarea onoarei si demnitătii (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2r-179/23 2-13157929-01-2r-25042023 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, Gr. Dașchevici, A. Bostan) D E C I Z I E 12 iulie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinând recursul declarat de către Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ruta-Prim” și Iurie Topală împotriva Redacției Ziarului „Moldova Suverană”, Ion Berlinski, Societății cu Răspundere Limitată „Casa Editorială Moldova Suverană”, Societății cu Răspundere Limitată „Vialon” cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, repararea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s- a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă, c o n s t a t ă: La 01 septembrie 2011, Societatea cu Răspundere Limitată „Ruta – Prim” și Iurie Topală au depus cerere de chemare în judecată împotriva Redacției Ziarului „Moldova Suverană”, Ion Berlinski, Societății cu Răspundere Limitată „Casa Editorială Moldova Suverană”, Societății cu Răspundere Limitată „Vialon” cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, repararea prejudiciului material și moral.
Prin hotărârea din 20 decembrie 2012 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, Societatea cu Răspundere Limitată „Ruta-Prim” și Iurie Topală au depus cerere de apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acțiunea. Prin decizia din 19 martie 2013 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ruta-Prim” și Iurie Topală, cu menținerea hotărârii din 20 decembrie 2012 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău. 1 Prin încheierea din 12 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție, s-a considerat inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ruta-Prim” și Iurie Topală.
La 02 noiembrie 2022, Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 19 martie 2013 a Curții de Apel Chișinău (vol. I., f. d. 176-179). Prin încheierea din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă (vol. I, f. d. 211-219). La 03 aprilie 2023, Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă a declarat recurs împotriva încheierii din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursulu, casarea încheierii contestate, cu expedierea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de revizuire.
În motivarea recursului, a invocat că în cererea de revizuire din 26 octombrie 2022 a stipulat expres faptul că cererea Societății cu Răspundere Limitată „Ruta - Prim” și Iurie Topală versus Republica Moldova a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ultima propunând părților soluționarea amiabilă a cauzei, având în vedere plângerile invocate în fața Curții și jurisprudența sa anterioară la acest capitol. În acest context, la 20 octombrie 2022, Guvernul Republicii Moldova a inițiat procedura de soluționare amiabilă a prezentei cauze, fapt menționat în cererea respectivă, considerând înaintarea unei cereri de revizuire o condiție necesară pentru a remedia încălcarea drepturilor lui Iurie Topală și Societății cu Răspundere Limitată „Ruta-Prim” în baza art. 6 § 1 și 8 din Convenție.
A subliniat că, în lipsa discuției prealabile cu reprezentantul reclamanților, cererea de revizuire nici nu ar fi fost depusă. Totodată, faptul că la cererea de revizuire nu a anexat probe care să confirme inițierea procedurii de soluționare amiabilă a prezentei cauze rezultă din caracterul confidențial al unei asemenea proceduri, care este prevăzut nu doar de legislația națională, dar și de însăși Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului. A opinat că, scopul redeschiderii procesului național în prezenta cauză nu este doar de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre judecătorească, ci de a evita o eventuală constatare de către Curte a încălcării drepturilor reclamanților garantate de Convenție, precum și de a asigura respectarea principiului subsidiarității și remedierea prioritară a încălcării drepturilor acestora la nivel național în sensul art. 6 § 1 și 8 din Convenție.
A susținut că, o remediere a încălcării drepturilor reclamanților în prezenta cauză este necesară, inclusiv pentru înlăturarea viciilor menționate. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 21 martie 2023, iar copia actului judecătoresc a fost expediată în adresa Agentului Guvernamental, 2 prin intermediul oficiului poștal, la 28 martie 2023, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului ( vol. I, f.d. 220). Recursul depus de Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă, la 03 aprilie 2023 este depus în termen.
La 25 aprilie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa părților copia cererii de recurs, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (vol. II, f.d. 80). Până la examinarea recursului, intimații nu și-au valorificat drepturile sale procedurale și nu au depus referință la recursul depus de Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, din motivele ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 02 noiembrie 2022, în temeiul art. 449 lit. g) din Codul de procedură civilă, Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 19 martie 2013 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 176-178, vol. I), care prin încheierea din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca inadmisibilă (f. d. 211-219, vol. I). În conformitate cu art. 451 din Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de dispoziție: încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Reieșind din prevederile enunțate, revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă.
Completul de judecată constată că, drept temei de revizuire a deciziei din 19 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, revizuentul Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă a indicat prevederile art. 449 lit. g) Cod de procedură civilă, menționând că, la 28 martie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Guvernului Republicii Moldova cererea S:C: „Ruta Prim Service” SRL 3 și Topală v. Republica Moldova (nr. 3147/14). Curtea a solicitat prezentarea observațiilor cu privire la admisibilitatea și fondul cererii prin prisma prevederilor adresate în obiectul cauzei formulat de către Grefa Curții. De asemenea, Curtea a propus Guvernului să ia în calcul eventualitatea încheierii unui acord de reglementare amiabilă a prezentei cauze, ținând cont de circumstanțele cauzei și de jurisprudența sa la acest capitol.
În conformitate cu art. 449 lit. g) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova. Completul de judecată consideră că Curtea de Apel Chișinău întemeiat a ajuns la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă ca fiind inadmisibilă, stabilind că cererea de revizuire nu cade sub incidența temeiului prevăzut la art. 449 lit. g) din Cod de procedură civilă, invocat de revizuent. Completul de judecată relevă că revizuentul nu a probat faptul că a fost inițiată o procedură de reglementare pe cale amiabilă.
În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că comunicatul Curții Europene a Drepturilor Omului de a prezenta observații cu privire la admisibilitatea și fondul cererii, cu propunerea Guvernului să ia în calcul eventualitatea încheierii unui acord de reglementare amiabilă în cauza respectivă, nu probează inițierea de către Agentul Guvernamental a procedurii de reglementare pe cale amiabilă. Instanța de recurs conchide că admiterea cererii de revizuire fără a fi dovedit temeiul invocat ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o încălcare a art. 6 din Convenția Europenă pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de cele ce preced, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că alegațiile recurentului invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului în sensul invocat, or acestea nu conțin argumente care ar indica expres la ilegalitatea încheierii recurate, prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă. Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Agentul Guvernamental, Dumitru Obadă.
Se menține încheierea din 21 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu 4 Răspundere Limitată „Ruta-Prim” și Iurie Topală împotriva Redacției Ziarului „Moldova Suverană”, Ion Berlinski, Societății cu Răspundere Limitată „Casa Editorială Moldova Suverană”, Societății cu Răspundere Limitată „Vialon” cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, repararea prejudiciului material și moral. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.