ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.05.2023

2ac-87/23 — confirmarea tranzactiei de impacare etc

HOTĂRÂRE
31.05.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
confirmarea tranzactiei de impacare etc
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-87/23 — confirmarea tranzactiei de impacare etc (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ac-87/23

(2-19000513-01-2ac-23032023)

31 mai 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Aliona Donos

Oxana Parfeni

examinând demersul înaintat de către Președintele interimar al Curții de Apel

Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de

judecată de același grad,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „Sadova Vin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Basarabia Lwin Invest” cu privire la confirmarea tranzacției de împăcare nr. 2 din

16 februarie 2017, încasarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă :

La 05 februarie 2019, S.R.L. „Sadova Vin” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva S.R.L. „Basarabia Lwin Invest” cu privire la confirmarea

tranzacției de împăcare nr. 2 din 16 februarie 2017, încasarea penalităților de

întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central,

acțiunea a fost admisă parțial.

A fost încasat de la S.R.L ,,Basarabia Lwin Invest” în beneficiul S.R.L.

,,Sadova-Vin” penalitatea de întârziere rezultată din tranzacția de împăcare nr. 1 din

16 februarie 2017 și din tranzacția de împăcare nr. 2 din 16 februarie 2017 în sumă

totală de 72 519, 45 lei, cheltuielile suportate privind plata taxei de stat din valoarea

sumei adjudecate în sumă de 2175, 58 lei, în sumă totală de 74 695,03 lei.

În rest, acțiunea a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată (f.d. 80-89, vol. II).

La 04 noiembrie 2022, avocatul Andrei Coadă în interesele S.R.L. „Basarabia

Lwin Invest” și administratorul S.R.L. „Basarabia Lwin Invest”, Valeriu Dragnev

au declarat apel nemotivat împotriva hotărârii respective, solicitând casarea

hotărârii din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central în partea

cerințelor admise cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea integrală a

cererii de chemare în judecată (f.d. 78-79, vol. II).

La 07 martie 2023, cauza a parvenit pentru examinare la Curtea de Apel Comrat

pentru examinarea cererii de apel depuse de către avocatul Andrei Coadă în

interesele S.R.L. „Basarabia Lwin Invest” și administratorul S.R.L. „Basarabia

Lwin Invest”, Valeriu Dragnev (f.d. 93, vol. II).

Conform datelor PIGD cauza nominalizată a fost repartizată în mod automat

1

spre examinare în ordine de apel judecătorului Curții de Apel Comrat, Ștefan

Starciuc, iar prin fișa de repartizare, dosarul a fost transmis pentru examinare

colegiului format din completul Dmitrii Fujenco, Ștefan Starciuc și Serghei

Gubenco (f.d. 94, vol. II).

La 13 martie 2023, judecătorii Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco și

Ștefan Starciuc au înaintat declarație de abținere de la examinarea cauzei în baza

art. 49, art. 50-52 Cod de procedură civilă din motivul că, anterior au participat la

examinarea recursului declarat de reprezentantul S.R.L. ,,Sadova-Vin” Petru

Aghenie împotriva încheierii din 17 iulie 2020 a Judecătoriei Cimișlia, sediul

Central, la cererea de chemare în judecată depusă de către S.R.L. ,,Sadova-Vin”

împotriva S.R.L. ,,Basarabeasca Lwin Invest” cu privire la confirmarea tranzacției,

încasarea penalităților și a cheltuielilor de judecată (f.d. 95-verso, vol. II).

Prin încheierea din 14 martie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost admisă

declarația de abținere a judecătorilor Dmitrii Fujenco și Ștefan Starciuc de la

judecarea în ordine de apel a apelului declarat de S.R.L. „Basarabia Lwin Invest”

împotriva hotărârii din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central,

emisă în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de S.R.L. „Sadova-

Vin” împotriva S.R.L. „Basarabia Lwin Invest” cu privire la confirmarea tranzacției

de împăcare nr. 2 din 16 februarie 2017, încasarea penalităților de întârziere și a

cheltuielilor de judecată (f.d 100-101, vol. II).

Prin demersul președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei

Mironov, din 17 martie 2023, cauza civilă a fost expediată Curții Supreme de

Justiție pentru soluționarea chestiunii cu privire la strămutarea cauzei la o altă

instanță egală în grad, pentru examinarea apelului declarat de avocatul Andrei

Coadă în interesele S.R.L. „Basarabia Lwin Invest” și administratorul S.R.L.

„Basarabia Lwin Invest”, Valeriu Dragnev împotriva hotărârii din 28 octombrie

2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central.

Potrivit demersului înaintat, Curtea de Apel Comrat nu poate examina cauza

nominalizată, din motivul imposibilității formării completului de judecată. Or,

judecătorii Curții de Apel Comrat, Grigori Colev și Liudmila Caraianu anterior au

făcut parte din membrii completului de judecată care au examinat prezenta cauză în

ordine de recurs (f.d. 127-130, vol. I).

De asemenea, judecătorii Curții de Apel Comrat, Dmitri Fujenco și Ștefan

Starciuc au declarat abținere și prin încheierea din 14 martie 2023 a Curții de Apel

Comrat, declarația de abținere a fost admisă (f.d. 100-101, vol. II) și în prezent

judecătorii menționați nu pot participa la examinarea cauzei sus-menționate.

Examinând demersul înaintat de către Președintele interimar al Curții de Apel

Comrat cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată de același grad,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată necesitatea admiterii

solicitării din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă,

instanța strămută cauza la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la

judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea

judecătorilor săi devine imposibilă.

Conform alin. (4) al aceluiași articol, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute

la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a

2

cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție a stabilit că, în cadrul

Curții de Apel Comrat activează cinci judecători.

Judecătorii Grigori Colev, Liudmila Caraianu, Dmitri Fujenco și Ștefan

Starciuc au fost indicați ca „judecători incompatibili” pentru examinarea prezentei

cauze, deoarece anterior au participat la examinarea ei.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, a stabilit imposibilitatea

formării completului de judecată în cadrul Curții de Apel Comrat pentru examinarea

cererii de apel declarată de avocatul Andrei Coadă în interesele S.R.L. „Basarabia

Lwin Invest” și administratorul S.R.L. „Basarabia Lwin Invest”, Valeriu Dragnev

împotriva hotărârii din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central,

și necesitatea strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad.

Având în vedere că, S.R.L. „Basarabia Lwin Invest” are sediul în or. XXXXX,

str. XXXXX, iar S.R.L. ,,Sadova-Vin” are sediul în or. XXXXX, s. XXXXX și

reieșind din faptul că sediile acestora sunt mai aproape ca distanță de or. Chișinău,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune admiterea demersului

Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov și strămutarea

cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru judecarea în ordine de apel.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d), alin. (4) și art. 269-270 din Codul de

procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se admite demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei

Mironov, cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, pentru

examinarea cererii de apel declarată de avocatul Andrei Coadă în interesele

Societății cu Răspundere Limitată „Basarabia Lwin Invest” și administratorul

Societății cu Răspundere Limitată „Basarabia Lwin Invest”, Valeriu Dragnev

împotriva hotărârii din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central.

Cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „Sadova Vin” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Basarabia Lwin Invest” cu privire la confirmarea tranzacției de împăcare nr. 2 din

16 februarie 2017, încasarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată,

se strămută la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de apel.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Aliona Donos

Oxana Parfeni

3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-06-09
0,97
2ac-95/21 — cu privire la confirmarea tranzacției, încasarea penalităților
Dosarul nr. 2ac-95/21 ÎNCHEIERE 09 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Iurie Beje
CSJ 2022-10-26
0,95
2rac-172/22 — încasarea penalității în baza contractelor de livrare a mărfii
Dosarul nr. 2rac-172/22 (2-19188935-01-2rac-08082022) Prima instanță: Judecătoria Cimişlia, sediul Central (jud. I. Volcovschi) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. D. Fujenco, L. Caraianu, A. Mironov) ÎNCHEIERE 26 octombrie 2022 m
CSJ 2022-04-13
0,94
2rac-31/22 — cu privire la incasarea datoriei, a penalitatii, a dobinzii de intirziere si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rac-31/22 2-20006745-01-2rac-07022022 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul central – I. Volcovschi Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat – D. Fujenco, L. Caraianu, A. Mironov ÎNCHEIERE 13 aprilie 2022 mun. Chișinău Co
CSJ 2019-04-17
0,94
2ac-63/19 — cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ac-63/19 ÎNCHEIERE 17 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria
CSJ 2023-06-07
0,93
2ac-88/23 — cu privire la rezilierea contractului, incasarea sumei
Dosarul nr. 2ac-88/23 2-17002666-01-2ac-02052023 ÎNCHEIERE 07 iunie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinând deme
Sursă