Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.03.2023
admis

2rac-32/23 — Încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
02.03.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea datoriei
Temei legal
Temeiurile de recuzare a judecătorului
Citează această cauză
2rac-32/23 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2rac–32/23 2-20065297-01-2rac-31012023 Î N C H E I E R E 02 martie 2023 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Aliona Miron Nicolae Craiu examinând cererea de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, Galina Stratulat și Maria Ghervas înaintată de SRL ,,Descomplus”, reprezentată de avocatul Leșan Nicolae, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Descomplus” împotriva SC ”Salinex-Grup” SRL cu privire la înlăturarea obstacolelor la folosirea bunului imobil, c o n s t a t ă : La 12 iunie 2020, SRL ,,Descomplus” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC ,,Salinex-Grup” SRL, solicitând înlăturarea obstacolelor la folosirea bunului imobil din mun.

Chișinău, str.Kiev, 16/1. Prin hotărârea din 16 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Descomplus” împotriva S SC ,,Salinex-Grup” SRL cu privire la înlăturarea obstacolelor la folosirea bunului imobil, a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de apel declarată de către SRL ,,Descomplus”, reprezentată de avocatul Nicolae Leșan, casată hotărârea din 16 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), fiind pronunțată o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost admisă. A fost obligată SC ,,Salinex-Grup” SRL să înlăture obstacolele în folosirea de către SRL ,,Descomplus” a bunului imobil din mun.

Chișinău, str. Kiev, 16/1. A fost încasată din contul SC ,,Salinex-Grup” SRL în beneficiul SRL ,,Descomplus” taxa de stat pentru depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 270 de lei și suma de 210 de lei, taxă pentru examinarea cererii de apel, iar în total suma de 480 de lei. La 14 decembrie 2022, SC ,,Salinex-Grup” SRL, reprezentată de avocatul Cotună Andrian a declarat recurs împotriva deciziei din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii din 06 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). La 01 martie 2023, SRL ,,Descomplus”, reprezentată de avocatul Leșan Nicolae a depus o cerere de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție – Svetlana Filincova, Galina Stratulat și Maria Ghervas.

În motivarea cererii de recuzare a făcut referire la prevederile legale, practica 1 CtEDO, însă nu a indicat nici un temei de fapt în susținerea solicitării. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție – Svetlana Filincova, Galina Stratulat și Maria Ghervas, din următoarele considerente. Conform art. 50 alin. (1) lit. d), e) al Codului de procedură civilă, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă și-a expus opinia asupra cauzei care se judecă; dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui.

Potrivit art. 118 alin.(1) al Codului de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor sale, iar conform art. 52 alin. (2) al Codului de procedură civilă cererea de recuzare trebuie să fie motivată. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat cu certitudine că temei de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție – Svetlana Filincova, Galina Stratulat și Maria Ghervas, nu a fost identificat, fiind invocată respectarea dreptului la un proces echitabil. În primul rând, Colegiul reține că, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 27/2 din 14 februarie 2023 a fost acceptată cererea de demisie a judecătorului Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova începând cu 01 martie 2023, prin urmare judecătorul nu mai participă la examinarea cauzelor aflate pe rolul Curții din această dată.

Conform art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă, nu se admite recuzarea judecătorilor care nu sunt implicați în examinarea cauzei, astfel, în corespundere cu prevederile alin. (6) din același articol cererea de recuzare a judecătorului Svetlana Filincova se va lăsa fără examinare. În continuare, Colegiul reține că, temeiurile de recuzare a judecătorului nu pot fi lărgite la inițiativa participanților, precum și nu pot fi tălmăcite de către aceștia, iar limitele impuse de lege urmează să contracareze abuzurile justițiabililor și să creeze un echilibru necesar pentru înfăptuirea efectivă a justiției.

Prin urmare, reținând că nu au fost prezentate careva argumente faptice și probe plauzibile în susținerea argumentelor ce ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor recuzați, iar circumstanțele invocate nu pot fi încadrate în temeiurile de recuzare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție le respinge ca declarative. În această ordine de idei, după cum indică și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea în mod normal denotă absența prejudecății sau părtinirii, existenta sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Curtea a făcut distincție între o abordare subiectivă și o abordare obiectivă.

În ceea ce privește al doilea test, aceasta înseamnă că este necesar de a stabili dacă, pe lângă comportamentul personal al judecătorului, există fapte care pot fi stabilite și care pot trezi dubii în ceia ce privește imparțialitatea. De altfel Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului promovează constant principiul aparenței de imparțialitate, conform căruia esențial în derularea unui proces echitabil nu este credința de imparțialitate a celui ce judecă, ci percepția în acest sens a celui judecat. 2 Prin urmare, Colegiul conchide că, în speță nu au fost constate careva circumstanțe care ar pune la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorilor, iar raportând circumstanțele constatate la prevederile legale enunțate, se apreciază drept neîntemeiată cererea SRL ,,Descomplus”, reprezentată de avocatul Leșan Nicolae, de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție – Galina Stratulat și Maria Ghervas.

În conformitate cu art. 52, art. 53, art. 269-270 ale Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea înaintată de SRL ,,Descomplus”, reprezentată de avocatul Leșan Nicolae, cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție – Galina Stratulat și Maria Ghervas. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Aliona Miron Nicolae Craiu 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-07-21
0,98
2rac-32/23 — înlăturarea obstacolelor
Dosarul nr.2rac-32/23 2-20065297-01-2rac-31012023 Î N C H E I E R E 21 iulie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Aliona Miron Judecători Mariana Pitic Boris Talpă Ghenadi
CSJ 2025-08-06
0,96
2rac-32/23 — inlaturarea obstacolelor la folosirea bunului imobil
decare urmează să elucideze în ce măsură este afectată vecinătatea SRL „Salinex-Grup” și a SRL „Descomplus”. Această verificare va presupune nu doar o analiză a numerelor cadastrale, dar și a amplasării reale a bunurilor, a căilor de acces,
CSJ 2023-08-30
0,94
2rac-58/23 — incsarea datoriei, penalitatii si cererea reconventionala privind incasarea penalitatii si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rac-58/23 2-21065163-01-2rac-22022023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, A. Braga, V. Sîrbu) Î N C H E I E R E 30 august 2023 mun. Chişinău Curtea
CSJ 2023-02-01
0,94
2rc-6/23 — constatarea faptului care are valoare juridică etc
Dosarul nr. 2rc-6/23 (2-22132067-01-2rc-18012023) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: M. Alexei) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chişinău (jud: E. Clim, S. Iorgov, I. Secrieru) ÎNCHEIERE 01 februarie 2023 mun. Chiși
CSJ 2022-07-27
0,94
2rac-125/22 — înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate; constatarea posesiei nelegitime și evacuarea din încăperi, încasarea venitului ratat și a dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2rac-125/22 2-15191531-01-2rac-09062022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. V. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Buhnaci, I. Secrieru, V. Sîrbu) DECIZIE 27 iulie 2022 mun. Chișinău C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă