2rac-298/22 — Încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2rac-298/22 — Încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rac–298/22 2-21032277-01-2rac-30122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. V. Holban) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, O. Cojocaru, M. Anton) Î N C H E I E R E 08 februarie 2023 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de către SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Lina Modern” împotriva Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de către SRL ”Lina Modern” și menținută hotărârea din 16 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), con st ată: La 02 martie 2021, SRL ,,Lina Modern” a depus acțiune împotriva Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului RM solicitând încasarea cheltuielilor de judecată suportate într-un proces civile între părți.
Cu acest prilej a explicat că, la 08 decembrie 2018, SRL ,,Lina Modern” a depus acțiune împotriva Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului RM prin care a solicitat obligarea Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului să restituie suma în mărime de 646 780,95 lei achitată ca supraplată de către SRL ”Lina Modern” pentru locațiunea unor încăperi, pentru perioada 04 februarie 2015 - aprilie 2015; încasarea a cheltuielilor de judecată formate din taxa de stat în mărime de 19 403,42 de lei și cheltuielile de asistență juridică.
Prin hotărârea din 12 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), acțiunea a fost admisă integral fiind dispusă încasarea din contul Instituției Publice Direcția generală pentru administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova, în beneficiul SRL „Lina Modern”, suma în mărime de 646 780,95 de lei și cheltuielile de judecată, compuse din taxă de stat, plătită de reclamant la depunerea acțiunii, în sumă de 19 403,42 de lei, iar în total suma în mărime de 666 184,37 de lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 septembrie 2020 a fost respins 1 apelul declarat de Instituția Publică Direcția generală pentru administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova și a fost menținută hotărârea din 12 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 27 ianuarie 2021 recursul declarat de Instituția Publică Direcția generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova a fost considerat inadmisibil. Astfel, potrivit contractului încheiat cu avocatul, onorariul acestuia constituie suma de 25% din valoarea acțiunii, ceea ce constituie - 161 650 de lei și în caz de câștig de cauză, un bonus în mărime de 21 900 lei. Suma în mărime de 183 550 de lei a fost achitată de către „SRL ”Lina Modern” avocatului pentru prestarea serviciilor de asistență juridică. Luând în considerație cele menționate mai sus, reclamanta „SRL ”Lina Modern” a solicitat în instanța de judecată încasarea din contul Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova în beneficiul SRL ”Lina Modern” cheltuielile de judecată pentru asistență juridică în mărime de 183 550 lei.
Prin hotărârea din 16 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), cererea de chemare în judecată înaintată SRL ,,Lina Modern”, a fost respinsă. Prin decizia din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de apel declarată de către SRL ”Lina Modern” și menținută hotărârea din 16 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). În consolidarea soluției sale instanțele au reținut că, în cazul în care la soluționarea cauzei nu s-a solicitat compensarea cheltuielilor de asistență juridică nu rezultă că onorariu de succes reprezintă în sine valoarea contractului prestări servicii, or clauza de succes reprezintă o clauză contractuală constituită de părțile contractului SRL ”Lina Modern” și avocatul Natalia Covaliov în valoare de 183 550 lei, este opozabilă doar părților contractului în temeiul art.8 alin.(2) lit.a) Cod civil potrivit căruia drepturile și obligațiile civile apar din contracte și din alte acte juridice.
Respectiv, părțile contractului sinalagmatic își pot realiza drepturile sale, ce rezultă din contract și nu pot pretinde din acte juridice realizarea unor compensări de sume din contul terților. Suma de 183 550 lei pretinsă de către „SRL ”Lina Modern” din contul Instituției Publice Direcția generală pentru administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova nu reprezintă cheltuieli de asistență juridică suportate în cadrul disputei civile realizată prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 12 decembrie 2019, or, punerea în sarcina pârâtei achitarea unei sume convenite în caz de atingerea de către avocat a unui anumit rezultat reprezintă o tentativă nejustificată de încasarea nejustificată, ce rezultă dintr- un acord bilateral defavorabil terțului, motiv pentru care aceste angajamente nu sunt opozabile terțului.
La 03 noiembrie 2022, SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia, a contestat cu recurs decizia din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. În motivarea recursului nu a indicat nici un temei juridic prevăzut la art. 432 din Codul de procedură civilă, menționând că taxa achitată pentru serviciile juridice corespund legislației în vigoare deoarece este reală, necesară și rezonabilă. 2 La 16 ianuarie 2023, Direcția Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova a depus o referință la recursul declarat de către SRL ”Lina Modern”, solicitând respingerea acestuia.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 27 octombrie 2022, a fost expediată părților la 20 decembrie 2022. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel în termenul stabilit de lege. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia, inadmisibil, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de către SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
3 Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de către SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către SRL ”Lina Modern”, reprezentată de avocatul Covaliov Natalia. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.