2ra-1307/22 — recunoasterea nulitătii contractului de donatie

2ra-1307/22 — recunoasterea nulitătii contractului de donatie (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1307/22

2-15185270-01-2ra-16092022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – M. Alexei

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău

ÎNCHEIERE

25 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Anatoli Dudnic,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anatoli

Dudnic împotriva lui Igor Yevdokimov, intervenienți accesorii întreprinderea de

stat „Moldtranselectro” și Direcția Generală Economie, Comerț și Turism a

Consiliului municipal Chișinău (succesor în drepturi al Direcției Generale,

Economie, Reforme și Relații Patrimoniale) cu privire la recunoașterea nulității

contractului de donație,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Anatoli Dudnic și s-a menținut hotărârea din 24

septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a respins

acțiunea depusă de Anatoli Dudnic, ca fiind tardivă,

constată:

La 01 octombrie 2015, Anatoli Dudnic a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Igor Yevdokimov, intervenienți accesorii întreprinderea de

stat „Moldtranselectro” și Direcția Generală Economie, Comerț și Turism a

Consiliului municipal Chișinău (succesor în drepturi al Direcției Generale,

Economie, Reforme și Relații Patrimoniale) cu privire la recunoașterea nulității

contractului de donație (vol. 1, f.d. 2-5).

În motivarea acțiunii a invocat că din anul 1986 a fost în concubinaj cu

XXX. În perioada concubinajului locuiau cu XXX împreună în apartamentul

XXX din str. XXX. În comun au procurat mobilă, au reparat apartamentul

menționat, sărbătoreau zilele de naștere, mergeau în ospeție la prieteni. În

perioada menționată, lui Anatoli Dudnic i se acorda asistența medicală pe adresa

vizată.

Chiriașul principal al apartamentului era XXX. În anul 1995, în baza

deciziei comisiei de privatizare a fondului de locuințe nr. 56 din 30 noiembrie

1995, XXX a privatizat apartamentul XXX din str. XXX.

1

Reclamantul a notat că XXX a decedat la XXX, iar după deces Igor

Yevdokimov, fiul defunctei, a acceptat moștenirea. Astfel, la 14 decembrie 2006,

lui Igor Yevdokimov i-a fost eliberat certificat de moștenitor pentru bunurile ce

compuneau masa succesorală după decesul XXX, în care a fost inclus

apartamentul XXX din str. XXX.

De asemenea, Anatoli Dudnic a menționat că, la 03 iulie 2006, a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Stării Civile Botanica,

mun. Chișinău și a lui Igor Yevdokimov, prin care a solicitat recunoașterea sa în

calitate de membru al familiei chiriașului apartamentului XXX din str. XXX,

XXX, recunoașterea parțial nulă a certificatului de moștenitor legal și

recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.

Pe parcursul examinării cauzei, Igor Yevdokimov a depus cerere

reconvențională împotriva lui Anatoli Dudnic și Maria Dudnic, prin care a

solicitat evacuarea lor din apartamentul XXX din str. XXX, fără acordarea altui

spațiu locativ și înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate.

Peste câțiva ani, Anatoli Dudnic a aflat că în timpul privatizării

apartamentului XXX din str. XXX, au fost folosite bonurile patrimoniale nr.

0006708 și bonurile patrimoniale nr. 1937102. Însă, bonurile patrimoniale nr.

0006708 în sumă de 352 000 îi aparțineau lui cu drept de proprietate. Aceste

bonuri patrimoniale constituiau suma de 976 000, care au fost primite în dar de la

tatăl său, XXX, în baza contractului de donație nr. 5-6162 din data de 11 august

1995, autentificat de notarul Olga Palii.

La fel, Anatoli Dudnic a aflat că, la 07 octombrie 1995, între Igor

Yevdokimov și XXX a fost încheiat un contract de donație a bonurilor

patrimoniale nr. 0006708 la suma de 352 000, contractul fiind legiferat prin

semnătura persoanei cu funcție de răspundere și aplicarea ștampilei întreprinderii

de stat „Moldenergo”, în prezent întreprinderea de stat „Moldtranselectro”.

În opinia reclamantului, contractul de donație a bonurilor patrimoniale

nr. 0006708 la suma de 352 000, încheiat între Igor Yevdokimov și XXX este fals

și a fost perfectat pentru privatizarea apartamentului XXX din str. XXX.

Astfel, la 02 decembrie 2010, Anatoli Dudnic a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Direcției Privatizării Fondului de Locuințe a Primăriei

municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Igor Yevdokimov, prin care a

solicitat anularea hotărârii comisiei de privatizare a fondului de locuințe și a

contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-predare în proprietate privată a

apartamentului XXX din str. XXX.

În motivarea acestei acțiuni Anatoli Dudnic a indicat că, în baza contractului

de vânzare-cumpărare, transmitere-predare a locuinței în proprietate privată din

25 decembrie 1995, încheiat în baza hotărârii comisiei de privatizare nr. 96 din 09

noiembrie 1995, apartamentul XXX din str. XXX a fost privatizat de XXX, fiind

utilizate 54 cote-părți din bonurile patrimoniale nr. 1937102 și nr. 0006708, ce îi

aparțineau lui în baza contractului de donație nr. 5-6162 din 11 august 1995.

Deopotrivă, și-a fundamentat acțiunea pe faptul că bonurile date au fost donate în

baza unui contract de donație falsificat de Igor Yevdokimov, care este fiul XXX.

Succesiv, reclamantul a invocat că, la 25 februarie 2016, a fost evacuat forțat

din apartamentul XXX din str. XXX, fără acordarea altei locuințe.

2

La fel, Anatoli Dudnic a decelat că, în februarie 2016, a descoperit originalul

contractului de donație ilegal, prin care Igor Yevdokimov a donat mamei sale

XXX bonurile patrimoniale nr. 0006708.

În legătură cu acest fapt, la 11 aprilie 2016, Inspectoratul de Poliție Botanica

al DP mun. Chișinău a înregistrat cauza penală nr. 2016420838 în baza art. 310

alin. (1) din Codul penal, în baza plângerii lui Anatoli Dudnic, pe faptul

falsificării privatizării apartamentului XXX din str. XXX.

Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată declararea nulă a

contractului de donație a bonurilor patrimoniale nr. 0006708 din 07 octombrie

1995, încheiat între Igor Yevdokimov și XXX (f.d. 2-5, vol. 1).

La 15 ianuarie 2018, reclamantul Anatoli Dudnic a depus cererea de

chemare în judecată tradusă în limba de stat, prin care a solicitat suplimentar

repunerea în termen a acțiunii (vol. II, f.d. 112-119).

Prin hotărârea din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins integral acțiunea depusă de Anatoli Dudnic, ca nefondată (vol. II,

f.d. 198, 212-217).

Prin decizia din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de Anatoli Dudnic.

S-a casat hotărârea din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru și s-a remis cauza spre rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de

judecată (vol. III, f.d. 88-95).

La 01 martie 2021, reclamantul Anatoli Dudnic a depus cerere de chemare în

judecată concretizată, prin care a susținut pretențiile înaintate în cererea de

chemare în judecată (vol. III, f.d. 142-150).

Suplimentar reclamantul a invocat că, potrivit materialelor cauzei, XXX a

participat anterior la procesul de privatizare a apartamentului nr. XXX din

str. XXX și reieșind din prevederile normelor de drept prevăzute la art. 1, 2, 4 și

10 din Legea cu privire la privatizarea fondului de locuințe, dânsa în calitate de

persoană care a participat deja la privatizarea unei locuințe poate ulterior

privatiza altă locuință doar achitând integral costul suprafeței acesteia la preț

comercial. Deci, XXX putea să privatizeze apartamentul nr. 45 din str. Hristo

Botev, mun. Chișinău, doar contra banilor sau a bonurilor patrimoniale.

În opinia reclamantului, pentru a privatiza apartamentul nr. 45 din str. Hristo

Botev, mun. Chișinău, XXX a întreprins un șir de acțiuni ilegale. Astfel,

folosindu-se de faptul că în apartamentul său se aflau bonurile patrimoniale ale

concubinului său Anatoli Dudnic cu nr. 0006708 în sumă de 976 000 de unități

bănești pe care ultimul le-a primit în dar de la tatăl său XXX în baza contractului

de donație nr. 56162 din 11 august 1995, XXX a perfectat un contract de donație

cu următorul conținut: „subsemnatul, Evdokimov Igor Mihai, domiciliat în

Chișinău, str. XXX, în conformitate cu Legea pentru modificarea și completarea

Legii cu privire la bonurile patrimoniale nr. 160-XIII din 29 iunie 1994, donez

mamei XXX bonurile patrimoniale ce-mi aparțin 352 000, semnătura

Evdokimov.”

Însă, din motiv că în contractul de donație perfectat de Igor Yevdokimov în

favoarea XXX nu era indicat nr. bonurilor de privatizare, ultima prin uz de fals a

adăugat la contractul de donație sintagma „nr. 0006708”, fapt confirmat prin

Raportului de expertiză extra judiciară nr. 091 din 28 iulie 2020, prin care s-a

3

stabilit că semnătura manuscrisă din numele lui Evdokimov Igor Mihai din

contractul de donație din numele lui Evdokimov Mihai din data de 07 octombrie

1995 (donez cet. XXX bonurile patrimoniale în sumă de 352 000) a fost executată

nu de însuși numitul Evdokimov Mihai, dar de către numita XXX

(Yevdokimova).

Reclamantul a menționat că anume acest contract însoțit de bonurile

patrimoniale a fost prezentat Agenției de privatizare și au servit drept act

justificativ pentru privatizarea apartamentului XXX din str. XXX. Prin urmare,

privatizarea acestui apartament a fost efectuată în baza unui contract de donație

falsificat.

Faptul că Igor Yevdokimov nu a donat XXX bonurile sale patrimoniale în

baza contractului de donație din data de 07 octombrie 1995, dar comisiei de

privatizare i-a fost prezentat un act fals se dovedește și prin răspunsul de la

Agenția de privatizare nr. 3-04-847 din 06 aprilie 2007 adresat Judecătoriei

sect. Botanica, mun. Chișinău, potrivit căruia la privatizarea spațiului locativ al

XXX din str. Hristo Botev, 19/1, ap. 45, mun. Chișinău, au fost utilizate 54 cote-

părți din bonurile de privatizare nr. 0006708 pe numele lui XXX și bonurile nr.

patrimoniale ale lui Igor Yevdokimov în Agenția de privatizare lipsesc.

Tot din textul acestor documente rezultă că, potrivit Legii nr. 1324/1993 la

achitarea costului locuinței se permite utilizarea bonurilor patrimoniale transmise

în modul stabilit de către rudele de gradul II – bunici, nepoți, nepoate și frați

drepți. În speță, însă, XXX nu este în relații de rudenie cu XXX, iar bonurile lui

patrimoniale nu puteau fi admise în procesul de privatizare decât prin uz de fals,

mimându-se că bonurile nr. 0006708 aparțineau lui Igor Yevdokimov și ultimul

le-a donat mamei sale.

Faptul folosirii la privatizarea apartamentului XXX din str. XXX, a unui

contract de donație falsificat cu utilizarea bonurilor patrimoniale ce nu aparțineau

nici XXX, nici lui Igor Yevdokimov se dovedește însăși prin contractul de

donație din 07 octombrie 1995 încheiat între XXX și Igor Yevdokimov, prin care

ultimul a donat mamei sale bonurile patrimoniale. Or, potrivit Raportului de

expertiză nr. 091 din 20 iulie 2020, contract de donație din 07 octombrie 1995 nu

este semnat de către donatorul Igor Yevdokimov, semnătura din numele lui fiind

aplicată de către XXX.

În opinia reclamantului, Igor Yevdokimov nu a avut posibilitate să doneze

bonuri patrimoniale, deoarece acesta nici nu le-a putut dobândi, or, în perioada 15

august 1986 – 03 iulie 1991 acesta și-a făcut studiile la Universitatea Tehnică din

Moldova și bonuri patrimoniale nu i-au fost eliberate.

Cu titlu subsecvent, reclamantul a notat că actul juridic, nulitatea căruia se

solicită, a fost încheiat la 07 octombrie 1995, deci, raporturile litigioase sunt

reglementate doar de Codul civil în redacția anului 1964, în vigoare la acel

moment.

Prin hotărârea din 24 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, s-a respins acțiunea depusă de Anatoli Dudnic, ca tardivă (vol. III,

f.d. 202, 211-219).

4

La 05 octombrie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din

Codul de procedură civilă, Anatoli Dudnic a declarat apel împotriva hotărârii din

24 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. III, f.d. 206).

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Anatoli Dudnic și s-a menținut hotărârea din 24 septembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. IV, f.d. 15, 16-25).

În consolidarea soluțiilor instanțele inferioare au reținut că, prin prisma

dispozițiilor art. 1624 din Codul civil (în vigoare la data înaintării acțiunii în

instanța de judecată), prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este guvernată

de legea aplicabilă dreptului subiectiv, astfel încât, litigiului dedus judecății îi

sunt aplicabile normele de drept în vigoare la data apariției dreptului subiectiv de

înaintare a acțiunii în instanța de judecată.

Instanțele inferioare au observat că dreptul reclamantului Anatoli Dudnic de

a înainta acțiunea cu privire la nulitatea contractului de donație s-a născut la 01

decembrie 1995, în ziua imediat următoare datei când a fost privatizat

apartamentul nr. 45 din str. Hristo Botev, mun. Chișinău. Or, Anatoli Dudnic

fiind în concubinaj și locuind împreună cu XXX, trebuia să cunoască despre

privatizarea apartamentului și despre temeiul privatizării acestuia.

La fel, instanțele inferioare au notat că termenul de prescripție general de

trei ani, ce urmează a fi calculat din data la care Anatoli Dudnic a cunoscut sau

trebuia să cunoască despre dreptul încălcat, pentru contestarea contractului de

donație, a început a curge la 01 decembrie 1995 și a expirat la 30 noiembrie 1998.

La caz, însă, acțiunea în judecată a fost înaintată la 01 octombrie 2015, cu

încălcarea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani.

Instanța de apel a apreciat critic alegațiile lui Anatoli Dudnic, precum că

după rejudecarea cauzei nu a solicitat repunerea în termen a cererii de chemare

judecată, iar pârâții nu au solicitat ridicarea excepției de tardivitate în

conformitate cu art. 1861 din Codul de procedură civilă, or, contrar celor

invocate, conform prevederilor art. 78 din Codul civil (în redacția din 26

decembrie 1964) instanța judecătorească competentă sau arbitrii aleși aplică

prescripția independent de cererea părților.

Astfel, indiferent de faptul dacă reclamantul a solicitat sau nu repunerea în

termen a acțiunii înaintate, precum și că pârâții nu au solicitat ridicarea excepției

de tardivitate, instanța prin prisma dispozițiilor legale verifică dacă Anatoli

Dudnic a omis termenul de prescripție extinctivă sau dacă există careva motive ex

officio de repunere în termen a acțiunii.

La 08 august 2022, Anatoli Dudnic a declarat recurs împotriva deciziei din

05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel (vol. IV, f.d. .28-29 recto-

verso).

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare au aplicat în mod

eronat normele de drept material și au săvârșit alte încălcări care au dus la

soluționarea greșită a cauzei și că instanța de apel a apreciat arbitrar probele, fapt

ce a dus la încălcarea drepturilor și libertăților sale fundamentale.

În opinia recurentului, instanțele inferioare greșit au ajuns la concluzia că

dreptul său la acțiune s-a născut la 01 decembrie 1995, adică în ziua următoare

datei când a fost privatizat apartamentul nr. 45 din str. Hristo Botev,

5

mun. Chișinău. Or, despre privatizarea apartamentului a aflat după 26 decembrie

1995, când fiul XXX, Igor Yevdokimov, a intrat în moștenirea acestui

apartament, însă, instanța de apel a lăsat fără apreciere acest argument.

La fel, instanța de apel nu a dat nicio apreciere argumentului că despre

existenta contractului de donație din 07 octombrie 1995 Anatoli Dudnic a aflat în

toamna anului 2015, când am fost preîntâmpinat că va fi evacuat din

apartamentul nr. 45 din str. Hristo Botev, mun. Chișinău.

Recurentul a reiterat că, despre contractul de donație din 07 octombrie 1995

a aflat în momentul când a fost evacuat din apartament, iar printre lucrurile și

documentele personale ridicate din apartament a găsit originalul contractului de

donație din 07 octombrie 1995. Așa, abia la acel moment a înțeles din textul

contractului de donație că Igor Yevdokimov i-a donat bonurile patrimoniale care

de facto aparțineau lui Anatoli Dudnic. Totodată, a constatat că, la data semnării

contractului de donație, Igor Yevdokimov deja de 2 ani domicilia în Statele Unite

ale Americii, respectiv, acesta fizic nu putea semna contractul de donație

deoarece nu se afla în țară.

Anatoli Dudnic a considerat că nu a depășit termenul de prescripție,

deoarece acesta a început să curgă de la data de 01 octombrie 2015, când a aflat

pentru prima dată despre existența originalului contractului de donație din 07

octombrie 1995, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost depusă la 01

octombrie 2015. Prin urmare, instanțele inferioare greșit au ajuns la concluzia că

termenul de prescripție a început să curgă la 01 decembrie 2005, deoarece la acea

dată el nu cunoștea despre contractul de donație.

De asemenea, recurentul a menționat că instanța de apel nu s-a expus asupra

argumentului său, precum că respingerea acțiunii ca fiind tardivă contravine

prevederilor art. 184 din Codul de procedură civilă, deoarece primind în

procedură cauza pentru rejudecare urmau a fi aplicate normele procedurale în

vigoare la momentul rejudecării cauzei. Așa, în condițiile în care, la rejudecarea

cauzei, prima instanță constata expirarea termenului de prescripție, trebuia să

aplice prevederile art. 1861 din Codul de procedură civilă (excepția de

tardivitate), dar nicidecum nu prevederile art. 74 din Codul civil (în redacția

anului 1964).

Recurentul a atras atenția că, în sensul art. 1861 din Codul de procedură

civilă, chestiunea privind tardivitatea acțiunii se soluționează în ședința de

judecată la faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare, iar fondul

litigiului poate fi judecat doar după examinarea de către instanță a excepției de

tardivitate. Dacă partea în favoarea căreia a curs prescripția nu a depus cerere

privind excepția de tardivitate la faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare,

ultima nu mai poate înainta asemenea pretenții. Prin urmare, instanța nu putea

aplica din oficiu prevederile art. 74 din Codul civil (în redacția anului 1964), dar

trebuia să se ghideze de prevederile art. 1861 din Codul de procedură civilă.

La 16 septembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

reprezentantului intimatului Igor Yevdokimov, avocatului Angela Colțov, precum

și intervenienților accesorii întreprinderii de stat „Moldtranselectro” și Direcției

Generale Economie, Comerț și Turism a Consiliului municipal Chișinău pentru

notificare copia recursului declarat de Anatoli Dudnic împotriva deciziei din 05

mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, explicându-le dreptul de a depune referințe

6

asupra acestuia (vol. IV, f.d. 45, 47-49). Însă, aceștia nu au făcut uz de dreptul lor

procedural și nu au depus referințe în care să-și expună poziția procesuală pe

marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 05 mai 2022 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

7

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 05 mai

nr. 4158, copia deciziei motivate din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost

expediată în adresa participanților la proces pentru notificare la 24 mai 2022

(vol. IV, f.d. 26), însă, din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul când

decizia instanței de apel a fost comunicată efectiv recurentului. Astfel, completul

de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost

demarată în interiorul termenului legal.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

8

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Anatoli Dudnic rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

9

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Anatoli Dudnic nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Anatoli Dudnic nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Anatoli Dudnic a avut posibilitatea de a fi

auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Anatoli Dudnic împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții

de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca

fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

10

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Anatoli Dudnic împotriva

deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

11