2ra-1657/22 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală

2ra-1657/22 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1657/2022

2-19098899-01-2ra-22112022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: O. Parfeni)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, A. Panov, V. Cotorobai)

Î N C H E I E R E

25 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Finanțelor,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vadim Vdovîi

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor,

Procuratura Generală, Serviciul Vamal și Adrian Popenco cu privire la repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 21 mai 2019, Vadim Vdovîi a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor,

Procuratura Generală și Serviciul Vamal cu privire la repararea prejudiciului

material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii a indicat că la 06 iulie 2009, în temeiul ordonanței de

percheziție emise de către Centru pentru Combaterea Crimelor Economice și

Corupției, la domiciliul său, a fost efectuată percheziția cu privire la identificarea

documentelor ce ar avea importanță pentru cauza penală, or, careva documente nu

au fost de găsit.

La 06 iulie 2009, prin încheierea Judecătoriei Buiucani i-a fost aplicată

măsura preventivă arestul pe un termen de 25 de zile, menținută ulterior de către

Curtea de Apel Chișinău, iar, ulterior, la data de 20 august 2009 i-a fost aplicată o

măsură non privativă de libertate - obligarea de a nu părăsi țara.

Prin sentința din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău,

Vadim Vdovîi a fost achitat pe art. 42 alin. (5), art. 248 lit. b), c) și d) Cod penal,

din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Prin decizia din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Chișinău a fost admis

apelul procurorului, a fost casată din alte motive sentința din data de 24 februarie

2012 și trimisă cauza la rejudecare, în alt complet de judecată.

Prin sentința din 25 iulie 2013 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, Vadim

Vdovîi a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (5), 248

alin. (5) lit. b), c), d) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

1

Prin decizia din 19 mai 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul

procurorului, a fost casată sentința și pronunță o nouă hotărâre, potrivit căreia:

Vadim Vdovîi a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

42 alin. (5) și 248 alin. (5). lit. b). c) și d) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa cu

închisoare de 5 ani, iar prin aplicarea art. 90 Cod penal, a fost suspendată

condiționat executarea pedepsei pe termenul de probă de 3 ani.

Împotriva deciziei nominalizate a declarat recurs avocatul Iulian Balan, în

numele inculpatului Vadim Vdovîi.

Prin decizia din 17 februarie 2015 a Curții Supreme de Justiție au fost admise

recursurile ordinare declarate de avocatul Balan Iulian, în numele inculpatului

Vdovîi Vadim și dispusă rejudecarea cauzei în această parte de către aceiași

instanță, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău, sentința în privința

achitării lui Vadim Vdovîi adusă în baza art. 42 alin. (5), 248 alin. (5) lit. b), c), d)

Cod penal, a fost menținută.

Prin decizia din 30 ianuarie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost menținută

decizia din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău, în privința achitării lui

Vadim Vdovîi de sub învinuirea adusă în baza art. 42 alin. (5), 248 alin. (5) lit. b),

c), d) Cod penal.

Reclamantul a mai indicat că la data de 11 februarie 2010 de către Procuratura

Anticorupție a fost expediat în adresa Serviciului Vamal un demers cu privire la

suspendarea sa din funcție, iar la data de 12 februarie 2010, prin ordinul Serviciului

Vamal nr. 76-p, a fost suspendat din funcția deținută.

La data de 25 februarie 2013, a depus o cerere prealabilă către Serviciul

Vamal cu privire la restabilirea la muncă, iar la data de 12 martie 2013 Serviciul

Vamal a informat despre imposibilitatea restabilirii în funcție, motivând că nu a

parvenit nici un demers din partea Procuraturii Anticorupție în vederea revocării

demersului de suspendare.

La data de 22 august 2014, prin ordinul Serviciului Vamal nr. 1166-p, Vadim

Vdovîi a fost eliberat din funcția deținută în cadrul Serviciului Vamal.

La 04 martie 2015, prin scrisoarea nr. v-102, Vadim Vdovîi a informat

Serviciul Vamal că, în temeiul deciziei din 17 februarie 2015 a Curții Supreme de

Justiție, urmează a fi restabilit la muncă.

La 09 martie 2015, prin ordinul Serviciului Vamal nr. 203-p, a fost anulat

ordinul nr. 1166-p, Vadim Vdovîi a fost restabilit la locul de muncă, dar fără a se

indică când acesta urmează să se prezinte la serviciu.

Astfel, la data de 17 martie 2015 a depus o cerere care urma să concretizeze

conținutul ordinului Serviciului Vamal nr. 203-p.

La data de 21 aprilie 2015, Serviciul Vamal, prin scrisoarea nr. v-127, l-a

informat că, decizia din data de 17 februarie 2015 a Curții Supreme de Justiție a

fost executată întocmai, restabilirea nefiind dispusă prin actul dat.

În iunie 2015, Vadim Vdovîi a adresat o scrisoare către Procuratura

Anticorupție, prin care a solicitat expunerea cu privire la necesitatea și

oportunitatea menținerii suspendării din funcție.

La data de 30 iulie 2015, Procuratura Anticorupție prin răspunsul nr. 855, a

indicat că suspendarea provizorie o decide instituția unde acesta activează, iar

reangajarea ține nemijlocit de competența Serviciului Vamal.

2

La 18 septembrie 2015, Vadim Vdovîi a depus o cerere cu privire la anularea

ordinului 76-p din data de 12 februarie 2012 cu restabilirea la muncă în funcția

anterior deținută sau echivalentul acesteia.

La data de 03 noiembrie 2015, Serviciul Vamal l-a informat că anularea

ordinului de suspendare nu poate fi acceptată din lipsa temeiurilor legale.

Reclamantul a solicitat repararea din contul bugetului de stat al RM prin

intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului material cu titlu de salariu și alte

venituri pornind de la salariu mediu lunar al lui Vadim Vdovîi, la momentul

cauzării prejudiciului cu aplicarea coeficientului de inflație pentru toată perioada

absenței forțate de la muncă; repararea din contul bugetului de stat al RM prin

intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului material cu titlu de sume plătite

pentru asistența juridică în mărime de 100 000 de lei; repararea din contul

bugetului de stat al RM prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului

moral în mărime de 1 000 000 de lei.

Ulterior, prin cererea de concretizare a cerințelor, reclamantul a solicitat

repararea din contul bugetului de stat al RM prin intermediul Ministerului Justiției

a prejudiciului material cu titlu de salariu și alte venituri pornind de la salariu

mediu lunar al lui Vadim Vdovîi la momentul cauzării prejudiciului cu aplicarea

coeficientului de inflație pentru toată perioada absenței forțate de la muncă în

sumă totală de 232 104 lei, pentru perioada 12 februarie 2010 – 20 iunie 2016;

repararea din contul bugetului de stat al RM prin intermediul Ministerului Justiției

a prejudiciului material cu titlu de sume plătite pentru asistența juridică în mărime

de 30 000 de lei; repararea din contul bugetului de stat al RM prin intermediul

Ministerului Justiției a prejudiciului moral în mărime de 1 000 000 de lei.

Prin hotărârea din 05 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-

a admis parțial depusă de Vadim Vdovîi și s-a dispus încasarea din contul bugetul

de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Vladimir Vdovîi cu

titlu de prejudiciu material suma de 232 104 lei, ceea ce constituie salariul pentru

perioada 12 februarie 2010 – 20 iunie 2016, și suma de 30 000 de lei, ceea ce

constituie cheltuielile de asistență juridică, și cu titlu de prejudiciu moral suma de

50 000 de lei. În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de judecată, au declarat apel

Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererilor de apel depuse de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției, cu

acordarea termenului pentru prezentarea apelului motivat.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a acceptat

spre examinare cererea de apel depusă de către Ministerul Finanțelor.

Prin încheierea din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit

cererea de apel depusă de către reprezentantul Ministerului Justiției.

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ministerul Finanțelor și s-a menținut hotărârea din 05 noiembrie 2020 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), în cauza civilă, la cererea de chemare în

judecată depusă de Vadim Vdovîi împotriva Ministerului Justiției, intervenienți

accesorii Ministerul Finanțelor, Procuratura Generală, Serviciul Vamal, Popenco

Adrian cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

3

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 524 Cod procedură penală, art. 1, 2, 3

alin. (1) și (2), 6-8, 10-11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, art. 1405, 1422 alin. (1), 1423 alin. (1) și (2) Cod civil,

Colegiul a reținut că obiectul examinării în cauză constituie acțiunea înaintată de

Vladimir Vdovîi privind repararea prejudiciului material și moral cauzat, și

compensarea cheltuielilor de judecată prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală, a procuraturii și instanțelor de judecată.

Raportând dispozițiile normelor materiale la circumstanțele cauzei, evaluând

soluția primei instanțe prin prisma raționalismului pretențiilor înaintate în raport cu

circumstanțele de fapt și de drept invocate, Colegiul a considerat că concluzia

instanței de fond este corectă.

Colegiul, reținând prevederile art. 23 alin. (3), 66 alin. (3) Cod de procedură

penală, a învederat că constatările fixate de către instanța de judecată denotă clar

caracterul ilicit al acțiunilor organului de urmărire penală și procuraturii, deoarece

bănuiala rezonabilă, în temeiul căruia, s-a pornit urmărirea penală, s-a recunoscut

calitatea de bănuit, s-a înaintat învinuirea, în cele din urmă, nu și-a găsit

confirmare.

În această ordine de idei, Colegiul a conchis că Vladimir Vdovîi a fost supus

unor măsuri preventive ce s-au adeverit într-un final a fi nefondate, relevant în

acest contest fiind, în cumul cu normele citate mai sus, dispozițiile art. 11 alin. (2)

și (3) Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998.

Instanța de apel a mai reținut că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral,

constatând că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul

de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea

prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un

asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind

determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă

fiind practic imposibilă. Pentru ca atacul adus persoanei să producă un prejudiciu

moral, el trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat într-o

manieră care să cauzeze un prejudiciu exercițiului personal al dreptului acestuia

(cauza A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009).

În cauzele Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva Bulgariei, CtEDO

a reținut în esență încălcarea convenției, după ce a considerat că abordarea

formalistă a instanțelor naționale, care atribuiseră reclamantului obligația de a

dovedi existența unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi

susceptibile să confirme manifestări externe ale suferințelor lui fizice sau

psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care

ar fi trebuit să o obțină (…).

Astfel, raportând circumstanțele speței la normele de drept enunțate, Colegiul

a considerat că intimatul Vadim Vdovîi este îndreptățit să pretindă repararea

prejudiciului moral suportat, respectiv concluzia primei instanțe despre acorda

cuantumului prejudiciului moral în mărime de 50 000 de lei, fiind justă, și

constituie o compensare ce ar aduce satisfacție echitabilă persoanei.

La 01 noiembrie 2022, prin intermediul poștei terestre, Ministerul Finanțelor a

declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

4

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare

la examinarea cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept

procedural și material, ceea ce a dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora

le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a

demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de

judecată a normelor legale aplicabile speței.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 05 mai 2022 și a

expediat-o participanților la proces la 23 septembrie 2022, fapt confirmat prin

scrisoarea de expediere (f.d. 59, Vol. II), astfel, recursul declarat la data de 01

noiembrie 2022, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 23 noiembrie

2022, instanța de recurs a comunicat intimaților recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței, or, până la data examinării admisibilității, careva

referințe în adresa instanței nu au parvenit.

Examinând temeiurile recursului declarat de Ministerul Finanțelor, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Finanțelor, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

5

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de Ministerul Finanțelor, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Finanțelor, împotriva

deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

6