2rh-114/22 — recunoașterea ca neîntemeiat a refuzului de acordare a concediului anual de odihnă, anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea ca neîntemeiat a refuzului de acordare a concediului anual de odihnă, anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la muncă
- Temei legal
- temeiurile de recuzare a judecătorului
2rh-114/22 — recunoașterea ca neîntemeiat a refuzului de acordare a concediului anual de odihnă, anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rh-114/22
2-19068904-01-2rh-16122022
ÎNCHEIERE
18 ianuarie 2023 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Ala Cobăneanu
Aliona Miron
Nicolae Craiu
Iurie Bejenaru
examinând cererea depusă de Eșchileva Evghenia cu privire la recuzarea
judecătorilor Curții Supreme de Justiție Mariana Pitic, Dumitru Mardari, Victor
Burduh, Svetlana Filincova, Tamara Chișca-Doneva și Galina Stratulat,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eșchileva Evghenia
împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Tregi Group” Societate cu Răspundere
Limitată cu privire la recunoașterea ca neîntemeiat a refuzului de acordare a concediului
anual de odihnă, anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea
salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral
și compensarea cheltuielilor de judecată,
constată:
La data de 14 ianuarie 2019, Evghenia Eșchileva a depus cerere de chemare în
judecată împotriva ÎCS „Tregi Group” SRL cu privire la recunoașterea ca neîntemeiat
a refuzului de acordare a concediului anual de odihnă, anularea ordinului de concediere,
restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la
muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 16 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea depusă de Evghenia Eșchileva a fost admisă parțial și s-a constatat
netemeinicia refuzului ÎCS ,,Tregi Group” SRL de a acorda reclamantei concediul anual
de odihnă începând cu data de 08 octombrie 2018. A fost anulat ordinul nr. 224 din
19 octombrie 2018, emis de ÎCS ,,Tregi Group” SRL, prin care Evghenia Eșchileva a
fost concediată în baza art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii din funcția de vânzător
prin internet, cu restabilirea reclamantei în funcția deținută anterior de telefonist. S-a
încasat din contul ÎCS ,,Tregi Group” SRL în beneficiul Evgheniei Eșchileva salariul
pentru absența forțată de la muncă, în perioada 19 octombrie 2018 – 16 octombrie 2020
1
în mărime de 56 683,20 de lei și prejudiciul moral în mărime de 3000 de lei. În rest,
acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
La data de 30 octombrie 2020 ÎCS ,,Tregi Group” SRL, reprezentată de avocatul
Irina Cușniriova, a declarat apel împotriva hotărârii din 16 octombrie 2020 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a
hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie
respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul
declarat de ÎCS ,,Tregi Group” SRL și a fost menținută hotărârea din 16 octombrie 2020
a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La data de 02 august 2021 administratorul ÎCS „Tregi Group” SRL, Angelica
Zuza, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea
recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu
pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 08 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis
recursul declarat de ÎCS „Tregi Group” SRL și a fost casată integral decizia din
20 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea
de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.
La data de 17 februarie 2022 Evghenia Eșchileva a depus cerere de revizuire
împotriva deciziei din 08 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, solicitând
admiterea cererii de revizuire și casarea integrală a deciziei instanței de recurs.
La data de 19 aprilie 2022 Evghenia Eșchileva a depus, în temeiul art. 50 alin. (1)
lit. e) din Codul de procedură civilă, cerere cu privire la recuzarea judecătorilor Curții
Supreme de Justiție Dumitru Mardari, Victor Burduh, Galina Stratulat, Iurie Bejenaru
și Mariana Pitic.
Prin încheierea din 20 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la recuzarea judecătorilor Curții
Supreme de Justiție Dumitru Mardari, Victor Burduh, Galina Stratulat, Iurie Bejenaru
și Mariana Pitic.
Prin încheierea din 20 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca
fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Evghenia Eșchileva împotriva deciziei
din 08 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 21 aprilie 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la
emiterea unei încheieri suplimentare la încheierea din 20 aprilie 2022 a Curții Supreme
de Justiție, prin care a fost respinsă cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curții
Supreme de Justiție Dumitru Mardari, Victor Burduh, Galina Stratulat, Iurie Bejenaru
și Mariana Pitic.
La data de 18 mai 2022 Evghenia Eșchileva a depus, în temeiul art. 50 alin. (1)
lit. e) din Codul de procedură civilă, cerere cu privire la recuzarea judecătorului Curții
Supreme de Justiție Ala Cobăneanu.
Prin încheierea din 18 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la recuzarea judecătorului Curții
Supreme de Justiție Ala Cobăneanu.
2
Iar, prin încheierea din 18 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare
la încheierea din 20 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 19 mai 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la emiterea
unei încheieri suplimentare la încheierea din 18 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție,
prin care a fost respinsă cererea cu privire la recuzarea judecătorului Curții Supreme de
Justiție Ala Cobăneanu.
Prin încheierea din 15 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare
la încheierea din 18 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 16 iunie 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la
emiterea unei încheieri suplimentare la încheierea din 15 iunie 2022 a Curții Supreme
de Justiție.
Prin încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare
la încheierea din 18 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 06 iulie 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la emiterea
unei încheieri suplimentare la încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 12 octombrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare
la încheierea din 06 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 12 octombrie 2022 Evghenia Eșchileva a depus cerere de revizuire
împotriva încheierii din 12 octombrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând
admiterea cererii de revizuire, casarea integrală a încheierii și examinarea cererii sale
cu privire la emiterea unei încheieri suplimentare la încheierea din 06 iulie 2022 a Curții
Supreme de Justiție.
La 15 noiembrie 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la recuzarea
judecătorilor Curții Supreme de Justiție Svetlana Filincova, Galina Stratulat, Dumitru
Mardari, Victor Burduh și Mariana Pitic.
Prin încheierea din 23 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție Svetlana
Filincova, Galina Stratulat, Dumitru Mardari, Victor Burduh și Mariana Pitic.
Prin încheierea din 23 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă
ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Evghenia Eșchileva împotriva
încheierii din 12 octombrie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La data de 24 noiembrie 2022, Evghenia Eșchileva a depus cerere cu privire la
emiterea unei încheieri suplimentare la încheierea din 23 noiembrie 2022 a Curții
Supreme de Justiție, prin care s-a respins cererea cu privire la recuzarea judecătorilor
Curții Supreme de Justiție Svetlana Filincova, Galina Stratulat, Dumitru Mardari,
Victor Burduh și Mariana Pitic.
Prin încheierea din 14 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, a fost
respinsă cererea depusă de Evghenia Eșchileva cu privire la emiterea unei încheieri
suplimentare la încheierea din 23 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
3
La data de 16 decembrie 2022 Evghenia Eșchileva a depus cerere de revizuire
împotriva încheierii din 14 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, solicitând
admiterea cererii de revizuire, casarea integrală a încheierii și reținerea cauzei pentru
examinarea cererii de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție Nicolae Craiu,
Tamara Chișca-Doneva, Ala Cobăneanu, Iurie Bejenaru și Aliona Miron.
La 17 ianuarie 2023, Eșchileva Evghenia a depus cerere cu privire la recuzarea
judecătorilor Curții Supreme de Justiție Mariana Pitic, Dumitru Mardari, Victor
Burduh, Svetlana Filincova, Tamara Chișca-Doneva și Galina Stratulat, de la
examinarea cererii de revizuire.
În motivarea cererii de recuzare, Eșchileva Evghenia a indicat, cu referire la
prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, că judecătorii s-au
expus deja asupra capătului de cerere privind examinarea cauzei cu participarea sa, or,
pe pagina web a Curții Supreme de Justiție este publicată informația precum că la
18 ianuarie 2023, ora 09:00, va fi examinată cauza civilă nr. 2rh-14/22 în lipsa părților,
deși a solicitat examinarea cererii cu participarea ei.
Totodată, Eșchileva Evghenia a solicitat examinarea cererii de recuzare cu
participarea ei, cerere pe care Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
lărgit al Curții Supreme de Justiție o respinge, deoarece cererile de recuzare se
examinează de către Curtea Supremă de Justiție fără prezența participanților la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recuzare
urmează a fi respinsă din următoarele motive.
În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există
temeiurile specificate la art.50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul,
grefierul sunt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate
fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă,
judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă și-a expus opinia asupra cauzei
care se judecă.
Din materialele cauzei rezultă că Eșchileva Evghenia a depus cerere cu privire la
recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție Mariana Pitic, Dumitru Mardari,
Victor Burduh, Svetlana Filincova, Tamara Chișca-Doneva și Galina Stratulat, de la
examinarea cererii de revizuire, invocând că judecătorii s-au expus deja asupra
capătului de cerere privind examinarea cauzei cu participarea sa, deoarece pe pagina
web a Curții Supreme de Justiție este publicată informația precum că la 18 ianuarie
2023, ora 09:00, va fi examinată cauza civilă nr. 2rh-14/22 în lipsa părților, deși a
solicitat examinarea cererii cu participarea ei.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție consideră că cererea de recuzare a judecătorilor Mariana Pitic, Dumitru
Mardari, Victor Burduh și Svetlana Filincova, este neîntemeiată, or, circumstanțele
invocate în susținerea cererii nu se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din
Codul de procedură civilă, întrucât judecătorii nu și-au expus opinia asupra cauzei care
se judecă.
Cât privește cererea de recuzare înaintată judecătorilor Tamara Chișca-Doneva și
4
Galina Stratulat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție reține că aceștia nu participă la examinarea cauzei nr. 2rh-114/22,
numită pentru 18 ianuarie 2023. Prin dispoziția Președintelui interimar al Curții
Supreme de Justiție nr. 149 din 27 decembrie 2022 „Cu privire la constituirea
completelor de judecată pentru anul 2023”, a fost format completul nr. 2 compus din
judecătorii: Svetlana Filincova (președinte), Maria Ghervas, Dumitru Mardari, Victor
Burduh și Mariana Pitic, complet care a și fost indicat în agenda Curții Supreme de
Justiție pentru ședința din 18 ianuarie 2023.
Astfel, în conformitate cu art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă, nu se
admite recuzarea judecătorilor care nu sunt implicați în examinarea cauzei.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge
cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție Mariana Pitic,
Dumitru Mardari, Victor Burduh, Svetlana Filincova, Tamara Chișca-Doneva și Galina
Stratulat.
În conformitate cu art. 50-53 și art. 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție
dispune:
Se respinge cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de
Justiție Mariana Pitic, Dumitru Mardari, Victor Burduh, Svetlana Filincova, Tamara
Chișca-Doneva și Galina Stratulat, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată
depusă de Eșchileva Evghenia împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Tregi Group”
Societate cu Răspundere Limitată cu privire la recunoașterea ca neîntemeiat a refuzului
de acordare a concediului anual de odihnă, anularea ordinului de concediere, restabilirea
în funcție, încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă, repararea
prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Ala Cobăneanu
Aliona Miron
Nicolae Craiu
Iurie Bejenaru
5