- Dosarul nr.
- 2ra-1567/22
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 decembrie 2022
- Părțile
- Prodan Alexandru vs SRL Excaviaz Com
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1567/22 — Încasarea restanțelor salariale, indemnizației, recalculului la salariu, reprarea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-1567/22 2-21047507-01-2ra-31102022 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud. M. Proca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 28 decembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Prodan împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Excaviaz-Com” cu privire la încasarea restanțelor salariale, indemnizaţiei, recalculului la salariu, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Chişinău, c o n s t a t ă: La 01 aprilie 2021, Alexandru Prodan, reprezentat de avocatul Marian Suduc, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Excaviaz-Com”, (în continuare SRL „Excaviaz-Com”), solicitând încasarea salariului în sumă totală de 9760 de lei, a compensației pentru zilele de concediu nefolosit pentru perioada de activitate 10 aprilie 2020-31 iulie 2020 în sumă de 298,50 de lei, indemnizației pentru staționare pentru luna iulie, anul 2020, în sumă de 2775 de lei, recalculului la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru lunile aprilie-iunie 2020, a câte 555 de lei pentru fiecare lună, în sumă totală de 1665 de lei,
a penalității în mărime de 5238 de lei şi a prejudiciului moral în mărime de 20000 de lei şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 6000 de lei. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că, în baza contractului individual de muncă nr. 2 din 10 aprilie 2020, a fost angajat în funcţia de conducător-auto în cadrul SRL „Excaviaz-Com”, unde a activat până la data de 31 iulie 2020. Prin ordinul nr. 2 din 31 iulie 2020, angajatorul SRL „Excaviaz-Com” unilateral a încetat contractul individual de muncă, neindicând temeiurile legale ale încetării, ordin care nu i-a fost adus la cunoștință sub semnătură.
Totodată, pârâtul nu i-a achitat salariul pentru munca prestată în baza contractului de muncă pentru perioada lunilor aprilie- iunie 2020, indemnizația pentru staționare pentru luna iulie, anul 2020, compensația pentru zilele de concediu nefolosit, precum şi recalculul la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru lunile aprilie-iunie 2020. 1 Având în vedere încălcarea prevederilor legislației muncii de către angajator, s-a adresat cu o petiție Inspecției Teritoriale de Muncă Orhei a Inspectoratului de Stat al Muncii, care a efectuat în baza sesizării un control inopinat privind respectarea legislației din domeniul raporturilor de muncă la SRL „Excaviaz-Com”. Reclamantul a menţionat că, în cadrul controlului efectuat, au fost constatate multiple încălcări admise de către SRL „Excaviaz-Com” în privinţa raportului de muncă cu el.
Astfel, contractul individual de muncă nr. 2 din 10 aprilie 2020, prezentat în cadrul controlului, perfectat pe numele său, conform căruia a fost angajat în funcţia de conducător-auto la SRL „Excaviaz-Com” a fost semnat numai de angajator, în persoana administratorului Vitalie Baidan, însă nu a fost semnat de el şi nici nu i-a fost înmânat un exemplar al contractului, prin ce au fost încălcate prevederile art. 56 alin. (3) Codul muncii; în baza contractului individual de muncă indicat, angajatorul a emis ordinul nr. 2 din 10 aprilie 2020 de angajare în funcţia de conducător-auto, ordin care nu i-a fost adus la cunoștință prin semnătură, prin ce nu s-au respectat prevederile art. 65 alin. (2) Codul muncii; ordinul nr. 2 din 31 iulie 2020 de încetare a contractului individual de muncă, prezentat în cadrul controlului, a fost emis de către angajator fără referire la articolul, aliniatul punctul și litera din lege şi nu i-a fost adus la cunoștință, prin ce au fost încălcate prevederile art. 81 alin. (3) Codul muncii; conform tabelelor de evidență a timpului de muncă, documentelor contabile prezentate în cadrul controlului, care tot nu au fost semnate, salariul calculat nu a fost achitat pentru perioada de muncă luna aprilie, anul 2020 pentru 113 ore lucrate în mărime de 3100 de lei, pentru luna mai, anul 2020, pentru 160 ore lucrate în mărime de 3330 de lei şi pentru luna iunie,
anul 2020, pentru 167 ore lucrate, în mărime de 3330 de lei, prin ce au fost încălcate prevederile art. 142 alin. (1) lit. b) Codul muncii; de asemenea, conform documentelor contabile/listele de plată prezentate în cadrul controlului, pentru luna iulie, anul 2020, nu a fost retribuit pentru timpul de staționare, deoarece în perioada 01 iulie 2020-31 iulie 2020 s-a aflat în staționare din vina angajatorului, fapt confirmat prin tabelele de evidență a timpului de muncă, prin ce au fost încălcate prevederile art. 801 Codul muncii; conform documentelor contabile prezentate în cadrul controlului, la încetarea contractului individual de muncă angajatorul a calculat compensația pentru zilele de concediu nefolosit, însă conform listelor de plată prezentate, compensația nu i-a fost achitată, prin ce au fost încălcate prevederile art. 119 alin. (1) Codul muncii; la stabilirea salariului în funcţia de conducător auto/șofer pe autocamion de mare tonaj şi ulterior lunar la calcularea salariului, angajatorul nu a respectat/alocat coeficientul de multiplicitate obligatoriu, stabilit conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, pct.2/1.
Reclamantul a susţinut că, pârâtul nu i-a achitat salariul pentru munca prestată în baza contractului de muncă pentru perioada lunilor aprilie-iunie 2020, în sumă totală de 9760 de lei, indemnizația pentru staționare pentru luna iulie, anul 2020, în sumă de 2775 de lei, compensația pentru zilele de concediu nefolosit pentru perioada de activitate 10 aprilie 2020-31 iulie 2020 în sumă de 298,50 de lei şi recalculul la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru lunile aprilie-iunie 2020, a câte 555 de lei pentru fiecare lună, în sumă totală de 1665 de lei. Astfel, suma totală ce urmează a-i fi achitată este de 14498,50 de lei.
2 Neachitarea salariului, compensațiilor şi indemnizațiilor pentru perioada indicată a fost constatată de către Inspecția Teritorială de Muncă Orhei prin controlul inopinat efectuat la SRL „Excaviaz-Com”, în baza sesizării sale şi în corespundere cu prevederile art. 19 alin. (2) lit.b) al Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător nr. 131 din 08 iunie 2018. Totodată, angajatorul SRL „Excaviaz- Com”, prin scrisoarea din 11 noiembrie 2020 adresată Inspecției Teritoriale de Muncă Orhei, ca rezultat al prescripțiilor conform procesului-verbal de control nr. PV-ISM-2020-00863 din 27 octombrie 2020, a recunoscut şi a informat că, i-au fost recalculate salariile pe lunile mai 2020 şi iunie 2020 a câte 555 de lei pentru fiecare lună, 2775 de lei, indemnizația pentru staționare pentru luna iulie, anul 2020 şi diferența pentru indemnizația pentru concediul nefolosit pentru perioada de activitate 10 aprilie 2020-31 iulie 2020 în sumă de 298,50 de lei, sume care s-a angajat să le achite în luna noiembrie 2020, însă nu i-au fost achitate.
Pentru încălcările constatate, în rezultatul controlului efectuat, Inspecția Teritorială de Muncă Orhei a inițiat o procedură administrativă în conformitate cu art. 69 Cod administrativ și procesul-verbal de control nr. PV-ISM-2020-00863 din 27 octombrie 2020 în privința SRL „Excaviaz-Com”, prin care s-a solicitat înlăturarea încălcărilor constatate. Întru evitarea unor cheltuieli suplimentare legate de acest caz, reclamantul a precizat că, de nenumărate ori s-a adresat verbal către pârât pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, însă ultimul nu a reacționat nici într-un fel, ceea ce a condus la faptul că, în adresa pârâtului a fost expediată o somație în vederea achitării restanței la salariu şi compensațiilor enunțate, fiind informat şi despre consecințele întârzierii achitării sumei solicitate în conformitate cu legislația în vigoare în cazul nerespectării angajamentului în scris.
Drept urmare, administratorul SRL „Excaviaz- Com” a informat că, a primit salariul, dar a refuzat să semneze listele de plată, însă o dovadă în acest sens nu a prezentat. Pornind de la faptul că, pârâtul în mod ilegal a reținut salariul, a considerat oportun calcularea şi încasarea penalității în sumă totală de 5238 de lei, a câte 29,1 lei pentru fiecare zi de întârziere din suma neachitată a salariului de 9760 de lei, pentru o perioadă de 180 de zile. Reclamantul a afirmat că, pârâtul, prin acţiunile sale, i-a cauzat daune morale, a suferit un șoc psihic puternic, fiind influențat comportamentul său în familie, or, i- a fost refuzat neîntemeiat, într-un mod grosolan, remunerarea pentru munca prestată, fiind nevoit să se adreseze în instanța de judecată.
Pe parcurs a avut o reputație ireproșabilă în societate, toată viața a muncit şi a dus un mod de viață corect fără a avea conflicte şi astfel fiind la o vârstă înaintată, a ajuns într-o situație absolut ieșită din comun. Aceste daune morale fiind estimate la suma de 20000 de lei.
Prin hotărârea din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, s-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Prodan şi s-a încasat de la SRL „Excaviaz-Com” în beneficiul lui Alexandru Prodan, în temeiul contractului individual de muncă nr.2 din 10 aprilie 2020, restanța la salariu în sumă totală de 9760 de lei, compensația pentru concediul nefolosit pentru perioada 10 aprilie 2020-31 iulie 2020, în sumă de 298,50 de lei, indemnizația pentru staționare pentru luna iulie 2020, în sumă de 2775 de lei, recalculul la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru perioada lunilor aprilie-iunie 2020, a câte 555 de lei lunar, în total suma de 1665 de lei, penalitatea în mărime de 5238 de lei și suma de 10000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, precum și cheltuielile de judecată sub 3 forma de asistență juridică în sumă de 6000 de lei; în rest, au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile lui Alexandru Prodan împotriva SRL „Excaviaz-Com”; s-a încasat de la SRL „Excaviaz-Com” în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 692,09 lei, suma de 592,09 lei pentru pretenția patrimonială și 100 de lei pentru pretenția nepatrimonială cu privire la încasarea prejudiciului moral.
Prin decizia din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Chişinău s-a respins cererea de apel depusă de SRL „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici şi s-a menţinut hotărârea din 23 noiembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. În consolidarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că, SRL „Excaviaz-Com” și reprezentantul său, avocatul Marina Balanici, fiind citați în mod legal despre data și ora ședinței de judecată, nu s-au prezentat. Întru a nu admite tergiversarea examinării cauzei, în temeiul art.379 alin.(2) Cod de procedură civilă, instanța a considerat posibilă examinarea cauzei în lipsa acestora. Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe în raport cu prevederile aplicabile la caz şi criticile aduse în apel, instanţa de apel a constatat că, instanţa de judecată ierarhic inferioară, în mod just a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a cerințelor reclamantului Alexandru Prodan.
Potrivit constatărilor din procesul-verbal întocmit de către Inspectoratul de stat al muncii Orhei, au fost înaintate pârâtului SRL ,,Excaviaz-Com” prescripții și anume: de achitat pentru Alexandru Prodan restanțele la plata salariului pentru lunile aprilie-iunie 2020.Pentru perioada de staționare (01 iulie 2020-31 iulie 2020) produsă din vina angajatorului de calculat și de achitat salariatului Alexandru Prodan salariul pe care acesta nu l-a primit, conform prevederilor art.801 alin.(3) din Codul muncii. Pentru salariatul Prodan Alexandru de calculat pentru perioada de muncă în cadrul unității 10 aprilie 2020-31 iulie 2020 compensația pentru zilele de concediu nefolosit și de achitat.
La caz, instanţa de apel a reţinut că, pârâtul/apelantul în cererea de apel susține faptul că salariul lui Alexandru Prodan pentru lunile aprilie-iunie 2020 a fost achitat, însă listele de salariul pentru lunile respective au fost prezentate la semnarea în luna iunie din cauza pandemiei COVID-19, însă Alexandru Prodan a refuzat să semneze acestea listele. În speță, instanța de apel a considerat declarative afirmațiile enunțate, or careva probe care să confirme cele enunțate nu au fost prezentate instanței, iar obligația dovedirii achitării salariului îi revine angajatorului prin documente justificative care să demonstreze efectuarea plății către salariat.
Succesiv nu pot fi reținute ca întemeiate argumentele invocate în apel precum că instanţa de fond urma să mai indice cu ce fel de probe poate fi confirmat faptul neachitării salariului reclamantului, or, potrivit prevederilor art.118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor şi obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Iar potrivit art. 119 alin. (1) Cod de procedură civilă, probele se adună și se prezintă de către părți și de alți participanți la proces. Totodată, în conformitate cu art. 130 alin. (3), (4) Cod de procedură civilă, fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei.
Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind 4 admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.
Corespunzător, în circumstanţele în care angajatorul nu a probat efectuarea plăților salariale pentru lunile aprilie-iunie 2020 și pentru perioada de staționare (01 iulie 2020-31 iulie 2020) produsă din vina angajatorului, compensația pentru zilele de concediu nefolosit, recalculul la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru perioada lunilor aprilie-iunie 2020, angajatului Alexandru Prodan, plăți care au fost constatate în urma controlului inopinat la SRL ,,Excaviaz- Com” de către Inspectoratul de stat al muncii Orhei, fapt confirmat prin procesul- verbal de control nr. PV-ISM-2020-00863 din 27 octombrie 2020, instanţa de apel a reţinut ca, întemeiată concluzia instanței ierarhic inferioare care a încasat de la SRL „Excaviaz-Com” în beneficiul lui Alexandru Prodan, în temeiul contractului individual de muncă nr.2 din 10 aprilie 2020, restanța la salariu în sumă totală de 9760 de lei, compensația pentru concediul nefolosit pentru perioada 10 aprilie 2020- 31 iulie 2020, în sumă de 298,50 de lei, indemnizația pentru staționare pentru luna iulie 2020, în sumă de 2775 de lei, recalculul la salariu pentru coeficienții minimi de multiplicitate pentru perioada lunilor aprilie-iunie 2020, a câte 555 de lei lunar, în total suma de 1665 de lei.
Prin urmare, în temeiul art. 330 alin. (2) Codul muncii, pentru reținerea din vina angajatorului, a plăților salariale, instanţa de apel a reţinut ca justă concluzia instanței de fond de admitere a pretenției cu privire la încasarea penalității în sumă totală de 5238 de lei, conform calcului prezentat de reprezentantul reclamantului. Succesiv, instanța de apel a reținut că reprezentantul apelantului în cererea de apel depusă nu a invocat ilegalitatea calculului efectuat, însă doar a invocat prevederile art. 947 alin. (5) Cod civil, care stipulează că debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea obligaţiei este justificată. Cu referire la cele enunțate, instanța de apel a considerat că norma de drept enunțată nu este aplicabilă speței, iar apelantul nu a prezentat careva probe care să demonstreze lipsa vinei angajatorului în reținerile de salariu, fapt ce exclude încasarea penalităților pentru neplata la timp a salariului.
În asemenea împrejurări și având în susținere prevederile art. 118 Cod de procedură civilă, în sensul căreia fiecare parte urmează să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor şi obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel, instanța de apel a constatat că susținerile reprezentantului SRL ,,Excaviaz- Com” nu și-au găsit confirmarea prin probe pertinente și admisibile. Redând prevederile art. 329 Codul muncii, art. 2036 alin. (1), (3), art. 2037 Cod civil şi raportând la caz prevederile enunțate, instanţa de apel a menţionat că, în ceea ce ţine de pretenţia înaintată de Alexandru Prodan cu privire la repararea prejudiciului moral în cuantum de 20000 de lei, instanța ierarhic inferioară just a considerat că pretenția urmează a fi admisă parțial, cu încasarea sumei de 10000 de lei, cuantum ce, în opinia instanței, reprezintă o satisfacție echitabilă pentru reclamant.
Or, la determinarea cuantumului prejudiciului moral urmează să se respecte criteriul echității, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raționale şi echitabile, adică trebuie stabilite în așa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă a prejudiciului moral cauzat, ca astfel să fie menținut echilibrul între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată. 5 În acest sens nu pot fi reținute ca întemeiate alegațiile invocate în apel precum că intimatul Alexandru Prodan nu a dovedit prin probe că a simţit emoţii psihice, în urma căror a avut consecințe negative, urmare a acţiunilor ilicite a administratorului companiei apelante şi legătură de cauzalitate între acţiuni ilicite şi emoţii negative, or, contrar celor indicate prin neachitarea la timp a salariului lui Alexandru Prodan, ultimului i-a fost adusă atingere dreptului său constituțional la retribuirea muncii garantat de lege.
Violarea acestui drept, indubitabil i-a cauzat un prejudiciu moral reclamantului. Citând prevederile art. 82, art. 94 alin. (1), art. 96 alin. (1) şi (11) Cod de procedură civilă, instanţa de apel a indicat că, potrivit bonului de plată seria DAA nr. 02031711 din 27 ianuarie 2021, pentru serviciile de asistență juridică prestate de avocat, reclamantul Alexandru Prodan a achitat onorariul în sumă de 6000 de lei (f.d.39).
Corespunzător, reieşind din practica judiciară în instanţele naţionale și recomandarea Consiliului Uniunii Avocaţilor din 30 martie 2012 privind cuantumul onorariilor avocaţilor şi compensarea de către instanţele de judecată a cheltuielilor de asistenţă juridică, instanţa de apel a reținut ca justă concluzia instanței ierarhic inferioare, care a conchis că ținând cont munca efectiv depusă de către avocat, precum și de cuantumul pretențiilor admise, cheltuielile de asistenţă juridică, necesare şi rezonabile, care urmează a fi compensate de către SRL ,,Excaviaz-Com”, just au fost apreciate în mărime de 6000 de lei.
Totodată cu referire la prevederile art. 85 alin. (1) Cod de procedură civilă, în circumstanțele enunțate, ţinând cont de faptul că acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, instanţa de apel a considerat justă concluzia instanței de fond de a încasa de la pârâtul SRL „Excaviaz-Com”, în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 692,09 lei, 592,09 lei pentru pretenția patrimonială și 100 de lei pentru pretenția nepatrimonială cu privire la încasarea prejudiciului moral. La 07 octombrie 2022, prin intermediul poştei (Vol.II, f.d.
84) şi la data de 10 octombrie 2022, prin intermediul poştei electronice (Vol.II, f.d.3,15), SRL „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel sau pronunţarea unei noi hotărâri de către instanţa de recurs. În motivarea recursului s-a invocat că, că nici administratorul, nici reprezentantul, avocatul Marina Balanici, nu au fost înştiinţaţi despre data, ora şi locul examinării cererii de apel. Astfel, decizia instanţei de apel a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, fără citarea legală.
Cu referire la recomandarea nr. 54 cu privire la aplicarea corectă a normelor procedurale despre citarea participanţilor la proces, având în vedere interpretarea incorectă de către instanţele de judecată a normelor dc procedură civilă cu privire la înştiinţarea participanţilor la proces, recurentul a menţionat că, Curtea Supremă de Justiţie a indicat că, participanţii la proces, martorii, experții, specialiștii şi interpreți se înştiinţează prin citaţie privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură (art. 102 alin. (1) Cod de procedură civilă). Citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită dc judecată (art. 105 alin. (1) Cod de 6 procedură civilă).
În context au fost citate prevederile art. 102 alin. (2), art. 100 alin. (1) Cod de procedură civilă. Totodată, legea procedurală mai prevede că, citaţia sau înştiinţarea se expediază autorităţilor publice, persoanelor juridice dc drept privat şi avocaţilor prin telefax, posta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestor acte. Respectiv, persoana se va considera legal citată numai în cazul în care există confirmarea transmiterii şi primirii citații sau înştiinţării. Astfel, a susţinut că, materialele cauzei lipsesc dovezi ce confirmă recepţionarea/primirea citaţiei sau înştiinţării despre şedinţa de judecată fixate pentru data de 14 iunie 2022. Recurentul a opinat că, soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe, este ilegală, adoptată cu încălcarea normelor de drept material şi cel procedural.
Instanţa de apel a considerat declarative afirmaţiile enunţate în cererea de apel precum că salariul intimatului pentru lunile aprilie-iunie 2020 i-a fost achitat, însă listele pentru salariul au fost prezentate pentru semnarea intimatului ulterior, iar ultimul a refuzat să le semneze. În prima instanţa, în cadrul şedinţei de judecată, a prezentat instanţei de fond procesul-verbal întocmit şi semnat de administratorul S.R.L „Excaviaz-Com”, Vitalie Baidan, semnat de tractoristul Ion Şaptefraţi, care confirma faptul că intimatul a refuzat să semneze listele pentru salariul pentru lunile aprilie-iunie 2020. Nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu au dat aprecierea acestei probe, nu au constat dacă este aplicabilă, suficientă sau insuficientă, pe când, instanţele de judecată în motivarea deciziilor sale au obligațiunea de a da apreciere tuturor probelor prezentate de părţi întru susţinerea apărării sale.
De altfel, a pretins existenţa încălcării dreptului la un proces echitabil, a principiului egalităţii părţilor în proces, ceea ce a dus la emiterea unor decizii judecătoreşti ilegale. Hotărârea primei instanţe şi decizia instanţei de apel au fost adoptate cu încălcarea normelor de drept material şi procedural, fără a fi elucidate pe deplin circumstanţele cauzei de fapt şi de drept, la fel, ca şi săvârşirea altor încălcări, fiind interpretată în mod eronat legea. Copia recursului declarat, prin scrisoarea datată cu 31 octombrie 2022 (Vol.II, f.d.85) a fost expediată în adresa intimatului şi a fost recepţionată la 03 noiembrie 2022, conform avizului de recepţie (Vol.II, f.d.89). La data de 10 noiembrie 2022, prin intermediul poştei electronice (Vol.II, f.d.90), Alexandru Prodan, reprezentat de avocatul Marian Suduc, a depus referinţă la cererea de recurs, exprimând poziţia în favoarea considerării recursului inadmisibil cu respingerea acestuia.
Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434. Art. 434 alin.(1), (2) Cod de procedură civilă statuează că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
7 Din materialele cauzei rezultă că, decizia instanţei de apel a fost adoptată la 14 iunie 2022 şi a fost expediată copia deciziei integrale către participanţii la proces la data de 02 august 2022, inclusiv avocatului părţii recurente, Marina Balanici, prin intermediul poştei electronice, balanici.marina1976@mail.ru, în calitate de reprezentant al persoanei juridice SRL „Excaviaz-Com” (Vol.I, f.d.193-193 verso). La caz, cererea de recurs a fost depusă de către SRL „Excaviaz-Com”, prin intermediul reprezentantului, avocatul Marina Balanici, la data de 07 octombrie 2022, prin intermediul poştei (Vol.II, f.d. 84) şi la data de 10 octombrie 2022 (Vol.II, f.d.3,15), prin intermediul poştei electronice.
Cu referire la argumentul din recurs precum că, SRL „Excaviaz-Com” ar fi recepţionat copia deciziei instanţei de apel la data de 09 august 2022, prin colet poştal, Completul reiterează că, copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost comunicată la 02 august 2022 la adresa electronică a avocatului Marina Balanici, care, de altfel, a şi semnat recursul declarat în numele persoanei juridice (Vol.II, f.d.52). Or, în cererea de recurs de către persoana juridică a fost aplicată doar ştampila acesteia, nefiind aplicată semnătura administratorului Vitalie Baidan.
Aici Completul notează că, avocatul Marina Balanici a acţionat în numele şi interesele persoanei juridice SRL „Excaviaz-Com”, în baza mandatului avocaţial Seria MA nr.1686325 din 06 mai 2021, cu împuternicirile inserate pe versoului acestuia, inclusiv de a ataca hotărârea judecătorească, contrasemnate de administratorul SRL „Excaviaz-Com”, Vitalie Baidan, fiind vizibilă semnătura aplicată de client (Vol.I, f.d.75-75 verso). În conformitate cu art. 75 alin. (4) Cod de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii.
În altă ordine de idei, confirmarea expedierii și recepționării documentului către partea interesată se atestă prin extrasul generat de către operatorul poștei electronice. În mod special, înscrisul dat conține: datele de identificare a poștei electronice a expeditorului și a destinatarului; data calendaristică, anul, ora expedierii, precum și atașamentul cu actul judecătoresc. Cu titlu de excepție, în caz de eroare tehnică sau neexpediere a actului pe poșta electronică, extrasul enunţat va cuprinde informații cu privire la aceste inexactități. Altfel spus, expeditorul va primi un mesaj separat de la „Mail delivery system” sau extrasul dedus analizei va cuprinde mesajul de la „Mail delivery system” conform căruia operatorul poștal va explica cauzele care au stat la baza returnării mesajului către expeditor.
De regulă, acesta este informat că transmiterea mesajului nu a fost posibilă, deoarece adresa nu a fost găsită sau ea nu poate primi e-mailuri. Pornind de la textul normei de drept citate supra, din care se deduce expres că termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale, care la caz s-a realizat la data de 02 august 2022, Completul iterează că, SRL „Excaviaz-Com”, reprezentat de avocatul Marina Balanici, a depus cerere de recurs doar la 07 octombrie 2022, prin intermediul poştei (Vol.II, f.d. 84). Alegaţia recurentului precum că, decizia instanţei de apel a fost comunicată la data de 09 august 2022, conform coletului poştal, nu poate fi reţinută în justificarea omiterii termenului, precum nici nu poate duce la considerarea recursului ca fiind declarat în termen.
Or, în circumstanţele conturate anterior este evident că în adresa 8 electronică a avocatului recurentului, care a şi semnat recursul, copia deciziei instanţei de apel din 14 iunie 2022 a fost comunicată încă la data de 02 august 2022. Respectiv, termenul de două luni în interiorul căruia urma a fi declarat recursul la caz, în contextul prevederilor art. 111 alin.(3) Cod de procedură civilă, urma a fi calculat începând cu data de 03 august 2022, adică data imediat următoare datei comunicării actului judecătoresc. Completul precizează că termenul de declarare a recursului în Secţiunea a 2-a este de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale, care este un termen de decădere şi nu poate fi restabilit în virtutea art. 434 Cod de procedură civilă.
În situaţia relatată, având în vedere diligența părţilor de a urmări desfăşurarea procesului, precum şi obligaţia participanţilor la proces, în contextul prevederilor art. 56 alin. (3), art. 61 alin.(1) Cod de procedură civilă, de a se folosi cu bună- credinţă de drepturile lor procedurale, Completul conchide că recurentul nu şi-a valorificat posibilitatea de a-şi realiza drepturile procedurale în termenul stabilit de legiuitor.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a relevat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În fiecare caz, instanțele naționale trebuie să verifice dacă motivele privind extinderea termenului limită pentru recurs poate să justifice ingerința în principiul res judicata, în special dacă legislația națională nu limitează discreția fie în ceea ce privește timpul sau motivele pentru extinderea termenului limită (a se vedea Ponomaryov v. Ucraina, nr.3236 / 03, §§ 41, 3 aprilie 2008). Or, în cauza Bodiu vs Republica Moldova, cererea nr. 7516/10, hotărârea din 18 iunie 2019, §§ 23-24, Curtea a considerat că prin admiterea recursului după scurgerea unei perioade considerabile de timp şi în absența vreunei explicații plauzibile de ce nu a făcut-o mai devreme, a adus la zero tot procesul judiciar, care s-a finalizat cu o decizie definitivă şi executorie şi astfel a constituit res judicata.
Astfel, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice şi a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul Articolului 6 § 1 din Convenție, astfel a avut loc violarea Articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Brumărescu vs Romania [GC], nr. 28342/95, §§ 61 și 62). Adiţional, Completul notează că în jurisprudenţa CtEDO, în cauzele faţă de Republica Moldova, s-a mai punctat că legislația moldovenească prevede un termen limită de adresare cu recurs până a deveni o decizie definitivă. Astfel, Curtea a constatat o violare atunci când autoritățile au admis un recurs depus după expirarea termenului de prescripție (Melnic c. Moldovei, §§ 41- 43; Istrate c. Moldovei, nr. 53773/00, §§ 53 - 55, 13 iunie 2006). În consecință, Curtea a constatat o violare a art. 6 § 1 CEDO în ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice.
În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de SRL „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici, or, recursul a fost declarat cu omiterea termenului prevăzut de lege. 9 În conformitate cu art. 433 lit. b), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Excaviaz-Com”, reprezentată de avocatul Marina Balanici, împotriva deciziei din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Chişinău.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 10