2ds-30/22 — rezoluțiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezoluţiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă
- Temei legal
- corectarea greşelilor
2ds-30/22 — rezoluțiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ds-30/22 2-18047551-01-2ds-09062022 ÎNCHEIERE 21 decembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan Victor Burduh Mariana Pitic examinând cererea depusă de către Liudmila Zeican, în interesele Evdochiei Zeican, cu privire la corectarea greșelii strecurate în decizia din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Evdochia Zeican împotriva lui Valentin Crutoguz cu privire la rezoluțiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață, constată: La data de 25 octombrie 2018 Evdochia Zeican a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valentin Crutoguz cu privire la rezoluțiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață.
Prin hotărârea din 04 februarie 2019 a Judecătoriei Drochia, sediul Central a fost respinsă acțiunea depusă de Evdochia Zeican, ca neîntemeiată. La 26 februarie 2019, prin intermediul oficiului poștal, Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă, a declarat apel nemotivat, iar la 27 mai 2019 a declarat apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii. Prin decizia din 03 octombrie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul declarat de Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă, a fost casată integral decizia instanței de apel și a fost dispusă scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de către Evdochia Zeican.
Prin decizia din 19 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă, a fost casată decizia instanței de apel și a fost restituită cauza spre rejudecare în instanța de apel. 1 Prin decizia din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat de Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă și a fost menținută hotărârea primei instanțe. La 12 august 2020 Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.
Prin decizia din 31 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Evdochia Zeican, reprezentată de avocatul Valeriu Gâscă și au fost casate integral decizia din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Bălți și hotărârea din 04 februarie 2019 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, fiind pronunțată o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acțiunea depusă de Evdochia Zeican și au fost rezoluționate contractele de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață din 19 decembrie 2005, încheiate între Evdochia Zeican și Valentin Crutoguz. La data de 09 iunie 2022 Liudmila Zeican, în interesele Evdochiei Zeican, a depus cerere de corectare a greșelii din decizia din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, solicitând corectarea în textul deciziei a numerelor cadastrale XXXXX cu numerele cadastrale corecte.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a corecta greșeala strecurată în partea descriptivă și de motivare a deciziei instanței de recurs, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 249 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Din materialele dosarului rezultă că la redactarea deciziei din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție au fost indicate greșit numerele cadastrale XXXXX, numerele cadastrale corecte fiind XXXXX.
Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a corecta greșeala strecurată în partea descriptivă și de motivare a deciziei instanței de recurs prin înlocuirea numărului cadastral „XXXXX” cu numărul cadastral corect „XXXXX” și a numărului cadastral „XXXXX” cu numărul cadastral corect „XXXXX”.
În conformitate cu art. 249, 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, dispune: Se corectează greșeala strecurată în partea descriptivă și de motivare a deciziei din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Evdochia Zeican împotriva lui Valentin Crutoguz cu privire la rezoluțiunea contractelor de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață, prin 2 înlocuirea numărului cadastral „XXXXX” cu numărul cadastral corect „XXXXX” și a numărului cadastral „XXXXX” cu numărul cadastral corect „XXXXX”. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan Victor Burduh Mariana Pitic 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.