2rh-88/22 — cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la declararea nulităţii absolute a actelor juridice
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-88/22 — cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rh-88/22 2-15070431-01-2rh-30082022 Instanța de fond: Judecătoria Ștefan Vodă – I. Silarin Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Muruianu, A. Panov, N. Budăi Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție – T. Vieru, I. Druță. O. Sternioală ÎNCHEIERE 14 decembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând cererea de revizuire depuse de către Nicolae Rusu, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Cooperativa de Consum Ștefan Vodă împotriva lui Nicolae Rusu cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice, împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a recunoscut inadmisibil recursul declarat de către Nicolae Rusu împotriva deciziei din data de 04 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, constată: La 29 iulie 2014 Cooperativa de Consum din Ștefan Vodă a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Rusu Nicolae, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a carnetului de membru al CONSUMCOOP Ștefan Vodă nr. 130809 din 2007 eliberat pe numele lui Nicolae Rusu, constatarea faptului că Nicolae Rusu nu a deținut niciodată calitatea de membru al Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă, constatarea nulității absolute a procesului-verbal al adunării de dare de seamă și alegerea membrilor cooperatori ai sectorului cooperatist s. Volintiri nr. 1 din 10 septembrie 2007,
constatarea nulității absolute a hotărârii Consiliului de administrație al Cooperativei de Consum Ștefan Vodă nr. 4/3 din 20 august 2008 prin care Nicolae Rusu a fost ales în funcția de președinte al Biroului Executiv, constatarea nulității absolute a dispoziției Biroului Executiv al Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă nr. 7 din 23 august 2008 prin care Nicolae Rusu a fost ales în funcția de președinte al Biroului Executiv.
Prin hotărârea din 04 februarie 2015 a Judecătoriei Ștefan Vodă s-a admis cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă împotriva lui Nicolae Rusu, s-a constatat nulitatea absolută a carnetului de membru al CONSUMCOOP Ștefan Vodă nr. 130809 din 2007 eliberat pe numele lui Nicolae Rusu, s-a constatat faptul că Nicolae Rusu nu a deținut calitatea de membru al Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă, s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal al adunării de dare de seamă și alegere a membrilor cooperatori ai sectorului cooperatist s. Volintiri nr. 1 din 10 septembrie 2007, s-a constatat 1 nulitatea absolută a hotărârii Consiliului de administrație al Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă nr. 4/3 din 20 august 2008 prin care Nicolae Rusu a fost ales în funcția de președinte a Biroului Executiv; s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției Biroului Executiv al Cooperativei de Consum din Ștefan Vodă nr. 7 din 23 august 2008 prin care Nicolae Rusu a fost ales în funcția de președinte al Biroului Executiv.
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 04 iunie 2015 a respins apelul declarat de către Nicolae Rusu, a menținut hotărârea din 04 februarie 2015 a Judecătoriei Ștefan Vodă. Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a recunoscut inadmisibil recursul declarat de către Nicolae Rusu împotriva deciziei din data de 04 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău. La 20 septembrie 2022 Nicolae Rusu a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere de revizuire în temeiul art. 449, lit. b) din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii din 04 februarie 2015 a Judecătoriei Ștefan Vodă, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, rejudecarea cauzei cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Examinând cererea de revizuire Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că aceasta este inadmisibilă, din motivele ce succed. În conformitate cu articolul 453, alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Colegiul notează că, în sensul principiului lucrului judecat, în cazul, în care instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor nu mai poate fi pusă în discuție. Acest principiu, însă, nu este absolut și admite derogări, în situația când această derogare este necesară prin prisma unor circumstanțe esențiale și convingătoare.
Revizuirea hotărârilor irevocabile poate interveni în rezultatul adoptării hotărârii asupra fondului cauzei, necunoscând complet, la momentul emiterii acesteia, toate împrejurările importante pentru justa soluționare a disensiunii. Reieșind din aceste prevederi, urmează a fi distinse actele judecătorești de dispoziție care pot constitui obiect al procedurii de revizuire, și respectiv instanța competentă să examineze cererea de revizuire. În conformitate cu prevederile art. 3 din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor 2 drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă. Prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii. În acest sens, articolul 446 din Codul de procedură civilă statuează că pot fi supuse revizuirii hotărîrile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art. 265, lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Aderent, articolul 448 din Codul de procedură civilă statuează în alin. (1) și (2) că cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărâre.
Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a recunoscut inadmisibil recursul declarat de către Nicolae Rusu împotriva deciziei din data de 04 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Din conținutul art. 440 din Codul de procedură civilă rezultă că completul de judecată în cazul în care constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, prin încheiere decide asupra inadmisibilității recursului fără a face referire la fondul recursului. În condițiile speței și prin prisma prevederilor legale menționate este în afara oricărui dubiu rezonabil că prin încheierea din 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, a cărei revizuire este solicitată de către Nicolae Rusu, instanța de recurs nu s-a expus asupra fondului recursului, nici asupra fondului cauzei, verificând doar, prin prisma art. 440 din Codul de procedură civilă existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat.
Respectiv fondul litigiului a fost soluționat prin decizia din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Astfel, Colegiul reține că, deși decizia din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău a căpătat irevocabilitatea în baza încheierii din 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, totuși ultima nu poate constitui obiect al revizuirii, deoarece nu se referă la fondul cauzei. Mai mult decât atât, prin încheierea Curții Supreme de Justiție nu s-a menținut, modificat sau casat hotărârea asupra fondului cauzei, cu emiterea unei hotărâri noi. Sub acest aspect, Colegiul apreciază ca fiind irelevante argumentele formulate de Nicolae Rusu în cererea de revizuire împotriva încheierii din 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, or, această cale de atac extraordinară este îndreptată împotriva unui act de dispoziție judecătoresc care în virtutea legii nu se supune revizuirii.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de Nicolae Rusu împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 3 Conform art. 269-270, art. 446, art. 448 și art. 453 alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Nicolae Rusu împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, adoptată în cauza civilă intentată la acțiunea depusă de către Cooperativa de Consum Ștefan Vodă împotriva lui Nicolae Rusu cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.