2ac-245/22 — demolarea construcției
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- demolarea construcţiei
- Temei legal
- strămutarea cauzei
2ac-245/22 — demolarea construcției (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ac-245/22 (2-21076244-01-2ac-02112022) ÎNCHEIERE 16 noiembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând cererea depusă de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Lagmar Impex”, Viorel Godea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Guzun și Instituția de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Memphis-Construct” și a Societății cu Răspundere Limitată „Lagmar Impex” cu privire la demolarea construcției, c o n s t a t ă : La 17 mai 2021, Valeriu Guzun și Instituția de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” au depus cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L.
„Memphis- Construct” și S.R.L. „Lagmar-Impex” cu privire la demolarea construcției efectuate pe terenul cu nr. cadastral XXXXX și sistarea lucrărilor de construcție efectuate în baza Autorizației de construire nr. 352c din 18 noiembrie 2020 pe terenul cu nr. cadastral XXXXX, până la soluționarea definitivă a cauzei. Concomitent, reclamanții au solicitat aplicarea măsurilor de asigurare prin sistarea lucrărilor de construcție efectuate în baza autorizației de construire nr. 352c din 18 noiembrie 2020 pe terenul cu nr. cadastral XXXXX, până la soluționarea definitivă a cauzei. Prin încheierea din 08 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă cererea de asigurare a acțiunii depusă de Valeriu Guzun, Instituția de Învățământ preșcolar „Gradina Secretă”.
Au fost sistate lucrările de construcție efectuate pe terenul cu nr. cadastral XXXXX, situat în mun. XXXXX, str. XXXXX, în baza certificatului de urbanism pentru proiectare nr. 298i/20 din 22 august 2020 și a autorizației de construire nr. 352- c/20 din 18 noiembrie 2020. La 22 aprilie 2022, S.R.L. „Lagmar-Impex” a depus recurs împotriva încheierii din 08 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de recurs, soluționând prin decizie problema respectivă și casarea încheierii contestate, ca fiind neîntemeiată. La 31 octombrie 2022, administratorul S.R.L. „Lagmar Impex”, Viorel Godea, a depus cerere de strămutare la Curtea Supremă de Justiție, solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de 1 procedură civilă.
În motivarea cererii a indicat că, reclamanții Valeriu Guzun și Instituția de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” sunt proprietarii Grădiniței Instituției de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” și a Liceului „DaVinci”, unde frecventează majoritatea copiilor și nepoților judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău. În susținerea cererii de strămutare a menționat că aceste circumstanțe pun la îndoială imparțialitatea judecătorilor, la examinarea acestui litigiu, ori, parte în proces este – Valeriu Guzun. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de administratorul S.R.L.
„Lagmar Impex”, Viorel Godea privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Curtea de Apel Chișinău a remis cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău.
Verificând circumstanțele cauzei în raport cu argumentele invocate în cererea de strămutare și cadrul legal aplicabil speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de către administratorul S.R.L. „Lagmar Impex”, Viorel Godea ca temei de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, sunt vădit neîntemeiate și declarative. În condițiile speței, aceste argumente nu și-au găsit confirmare, fiind doar la nivel de suspiciuni în imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, fără a indica motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază suspiciunea, cu anexarea probelor concludente și pertinente, ce justifică acest fapt.
Sub acest aspect, se evidențiază că suspiciunile uneia din părți, fără a fi fortificate prin probe, nu poate servi temei pentru bănuieli rezonabile cu privire la nepărtinirea judecătorilor. În aceste circumstanțe Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că argumentele invocate în susținerea cererii cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad nu se încadrează în prevederile art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă. Solicitantul nu a exemplificat împrejurările de ordin obiectiv sau subiectiv ce ar furniza concluzii cu privire la prezența prejudecății judecătorilor Curții de Apel Chișinău, având în vedere că, în spiritul CEDO, orice bănuială de imparțialitate urmează să fie obiectiv justificată.
Suspiciunile declarative nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea cauzei. Respectiv, administratorul S.R.L. „Lagmar Impex”, Viorel Godea nu a demonstrat că există fapte verificabile care pot pune la îndoială imparțialitatea 2 judecătorilor Curții de Apel Chișinău. Așa fiind, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de administratorul S.R.L. „Lagmar Impex”, Viorel Godea, cu privire la strămutarea cauzei, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Guzun și Instituția de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” împotriva S.R.L. „Memphis-Construct” și S.R.L.
„Lagmar Impex” cu privire la demolarea construcției, urmând a fi restituită pentru continuarea examinării în ordine de recurs, la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată. În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (3) și (4), art. 269- 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Lagmar Impex”, Viorel Godea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.
Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Guzun și Instituția de Învățământ preșcolar „Grădina Secretă” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Memphis-Construct” și a Societății cu Răspundere Limitată „Lagmar Impex” cu privire la demolarea construcției, se restituie Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de recurs, în același complet de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.