2ra-1385/22 — încasarea salariului, penalitătii si repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-1385/22

2-21109515-01-2ra-29092022

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) C. Valah

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru

Î N C H E I E R E

02 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Torlac Irina,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Torlac Irina

împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Tractexim” cu privire la încasarea

salariului, penalității, încasarea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2022,

c o n s t a t ă :

La 20 iulie 2021, Torlac Irina a depus cerere de chemare în judecată împotriva

SRL ”Tractexim” cu privire la încasarea salariului, penalității, încasarea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, Torlac Irina a menționat că la 01 iulie 2018 a fost

angajată la SRL ”Tractexim” în calitate de vânzător.

Prin ordinul nr. 9/19D din 02 septembrie 2019, a fost desfăcut contractul

individual de muncă în temeiul art. 85 alin. (1) din Codul muncii din propria

inițiativă.

De asemenea, a relevat că la eliberare, nu i-au fost achitate sumele cuvenite,

în acest sens, la 16 septembrie 2019 a depus o petiție la Inspectoratul de Stat al

Muncii privind soluționarea problemei respective.

Prin răspunsul Inspectoratului de Stat al Muncii din 17 octombrie 2019, a fost

informată despre rezultatele examinării petiției și încălcările constatate, fiind

indicat că angajatorul a admis o restanță la salariu față de Torlac Irina în sumă de

21 188,89 de lei.

1

În rezultat, în privința SRL ”Tractexim” a fost întocmit procesul-verbal cu

privire la contravenție în temeiul art. 55 alin. (3) lit. a) și d) și art. 57 alin. (1) din

Codul contravențional.

La fel, reclamanta a specificat că SRL ”Tractexim” urmează să-i achite pentru

reținerea plăților salariale penalitate în sumă de 43 609 lei pentru perioada

03 septembrie 2019 – 19 iulie 2021.

Torlac Irina a solicitat încasarea de la SRL ”Tractexim” a salariului restant

pentru perioada 01 februarie 2019 – 02 septembrie 2019 în sumă de 21 188,89 de

lei, încasarea sumei de 43 6099 lei cu titlu de penalitate pentru perioada

03 septembrie 2019 până la data executării hotărârii, încasarea sumei de 30 000 lei

cu titlu de prejudiciu moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 22 decembrie 2021,

s- admis cererea de chemare în judecată depusă de Torlac Irina.

S-a încasat de la SRL ”Tractexim” în beneficiul Irinei Torlac suma de

21 188,89 de lei cu titlu de salariu restant, suma de 43 609 lei cu titlu de penalitate

și suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

S-a încasat de la SRL ”Tractexim” în beneficiul statului suma de 1 943,93 de

lei cu titlu de taxă de stat de care reclamanta a fost scutită prin efectul legii.

Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din

08 aprilie 2022, s-a încasat de la SRL ”Tractexim” în beneficiul Irinei Torlac suma

de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, pretenția a fost respinsă.

S-a încasat de la SRL ”Tractexim” în beneficiul statului suma de 100 lei cu

titlu de taxă de stat de care reclamanta a fost scutită prin efectul legii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2022, s-a admis apelul

declarat de SRL ”Tractexim”, s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 22 decembrie 2021 în partea admiterii pretenției privind încasarea

penalității și s-a emis în această parte o nouă hotărâre, prin care:

S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Torlac Irina împotriva

SRL ”Tractexim” cu privire la încasarea penalității.

În rest, pretențiile au fost respinse.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că este greșită concluzia instanței ierarhic inferioare cu privire la încasarea

sumei de 43 609 de lei, ce constituie 0,3 % din suma neplătită în termen pentru

perioada 09 septembrie 2019 – 19 iulie 2021 conform art. 330 alin. (2) din Codul

muncii, din motiv că compensația de întârziere în mărime de 0,3 % se va calcula

pentru fiecare sumă neachitată, începând cu termenul de la care suma dată a

devenit certă, exigibilă și scadentă.

La caz, instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat încasarea

compensației de întârziere pentru perioada 09 septembrie 2019 - 19 iulie 2021,

pretenție admisă de către instanța ierarhic inferioară.

În speță, instanța de apel a constatat că prima instanță neîntemeiat a încasat

suma de 43 609 lei, or, la caz, nu au fost întrunite condițiile obligatorii prevăzute

de lege în acest sens și anume, adresarea salariatului cu o cerere scrisă privind

2

repararea prejudiciului material în adresa angajatorului, respectiv nu a fost stabilită

existența vinei angajatorului.

Deci, în lipsa dovezii de adresare și înregistrării cererii salariatului privind

repararea prejudiciului material, nu poate fi stabilită vina angajatorului ca o

condiție obligatorie prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale

indicate.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că pretenția privind încasarea

compensației de întârziere conform art. 330 alin. (2) din Codul muncii, este

neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Totodată, instanța de apel a concluzionat ca fiind întemeiată concluzia

instanței de fond privind încasarea sumei de 10 000 lei, încasată cu titlu de

prejudiciu moral, cuantum dedus din caracterul și gravitatea suferințelor morale

suportate, în coroborare cu principiul compensării echitabile, în consecință

reprezentând o despăgubire care nu constituie venituri nejustificate pentru cel lezat

și nici sume excesive pentru autorul daunei.

La 15 septembrie 2022, Torlac Irina a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurenta Torlac Irina, în motivarea recursului a invocat că instanța de apel a

examinat cauza superficial, or, la materialele cauzei a fost anexată hotărârea

irevocabilă a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 15 noiembrie 2019, prin

care SRL ”Tractexim” a fost recunoscută vinovată de încălcarea prevederilor

Codului muncii în privința sa, intimatul fiind sancționat cu amendă în mărime de

13 500 lei.

Astfel, a fost stabilit faptul existenței neachitării salariului de către

SRL ”Tractexim”.

Prin urmare, recurenta a menționat că instanța de apel nu a aplicat prevederile

art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

La 29 septembrie 2022, instanța de recurs a expediat în adresa intimatului

copia recursului, însă plicul a fost restituit cu mențiunea ”nereclamat” (f. d. 139-

140).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 07 iulie

2022, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 15 septembrie 2022, respectiv se consideră depus

în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

3

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

4

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Torlac Irina, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Torlac Irina.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5