Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.10.2022
inadmisibil

3ra-902/22 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
26.10.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
examinarea admisibilitatii cererii de recurs
Citează această cauză
3ra-902/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-902/22 2-21020483-01-3ra-05092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: Gr.Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel (jud: Gh.Mîra, A.Bostan, Gr.Dașchevici) Î N C H E I E R E 26 octombrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nicolae Craiu Nina Vascan examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Larisa Rodideal și avocatul Silvia Secui în interesele reclamantei Larisei Rodideal împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni, terț Inspectoratul de Poliție Călărași cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva deciziei din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu casarea parțială a hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă: La data de 09 februarie 2021 Larisa Rodideal și avocatul Silvia Secui în interesele reclamantei Larisei Rodideal au depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni, terț Inspectoratul de Poliție Călărași cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că, în perioada 27 septembrie 2002 - 01 decembrie 2020 a activat în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne. Reclamanta a menționat că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, la data de 01 decembrie 2020 a demisionat din motivul atingerii vârstei de pensionare. Reclamanta a menționat că, la data concedierii din funcția de subofițer superior al Serviciului de Detenție și Escortă al Inspectoratului de Poliție Călărași, vechimea în muncă totală a constituit 25 de ani 3 luni și 5 zile.

1 Reclamanta a relevat că, în calculul vechimii în muncă urmau a fi incluse perioadele cu avantaje - două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu: 17 aprilie 2009 – 05 februarie 2010; 05 februarie 2010 - 05 martie 2013; 05 martie 2013 – 07 iunie 2013; 07 iunie 2013 - 06 iunie 2014; 17 septembrie 2018 - 20 mai 2019; 20 mai 2019 – 01 aprilie 2020; 01 aprilie 2020 - 01 decembrie 2020. Reclamanta a invocat că la data demisionării, vechimea în muncă urma să fie calculată conform Legii nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 96 din 20 martie 2018 cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru stabilirea pensiei anumitor categorii de funcționari publici cu statul special și militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare.

Reclamanta a menționat că în timpul activității în izolatoarele de urmărire penală, conform atribuțiilor de serviciu, a efectuat paza, deținerea și excortarea persoanelor reținute, arestate și condamnate din Penitenciarul nr. 13 în instanțele de judecată, instituțiile destinate pentru deținerea și tratarea bolnavilor contagioși și psihici, precum și la lucrări de subteran, etapări a deținuților din Izolatoarele de Detenție Provizorie a Departamentului de Poliție mun. Chișinău și Penitenciarul nr. 13. În această perioadă de activitate a fost supusă riscului sănătății și vieții în condiții nefavorabile de lucru, având contact direct cu persoanele contagioase de diferite maladii precum SIDA, tuberculoză, persoane psihic bolnave.

De asemenea, reclamanta a relevat că, în conformitate cu pct. 8 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 96 din 20 martie 2018 cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru stabilirea pensiei anumitor categorii de funcționari cu statut special și militari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se acordă înlesniri de două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu.

Larisa Rodideal și avocatul Silvia Secui în interesele reclamantei Larisei Rodideal au solicitat recunoașterea certificatului nr. 34/28-9441 din 07 decembrie 2020 privind vechimea în muncă, anularea deciziei Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni nr. 4 - 22/2020/42697 din 24 decembrie 2020 privind refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă, anularea răspunsului Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. R-14/21 din 27 ianuarie 2021, obligarea recalculării pensiei reclamantei Larisei Rodideal în calitate de subofițer superior al Serviciului Detenție și Escortă al Inspectoratului de Poliție Călărași al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne de două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu pentru perioadele: 17 aprilie 2009 - 05 februarie 2010; 05 februarie 2010 - 05 martie 2013; 17 septembrie 2018 - 20 mai 2019; 20 mai 2019 - 01 aprilie 2020; 01 aprilie 2020 - 01 decembrie 2020, cu achitarea 2 diferenței pensiei neachitate corespunzător indexărilor și majorărilor din 01 decembrie 2020. Prin hotărârea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de către avocatul Secui Silvia în interesele reclamantei Larisei Rodideal împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni,

terț Inspectoratul de Poliție Călărași privind recunoașterea certificatului nr. 34/28-9441 din 07 decembrie 2020 cu privire la vechimea în muncă, anularea deciziei Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni nr. 22/2020/42697 din 24 decembrie 2020 privind refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă, anularea răspunsului Casei Naționale de Asigurări Sociale din nr. R-14/21 din 27 ianuarie 2021, obligarea recalculării pensiei reclamantei Larisei Rodideal în calitate de subofițer superior al Serviciului Detenție și Escortă al Inspectoratului de Poliție Călărași al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne de două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu pe perioadele 17 aprilie 2009 - 05 februarie 2010; 05 februarie 2010- 05 martie 2013; 17 septembrie 2018 - 20 mai 2019; 20 mai 2019 - 01 aprilie 2020; 01 aprilie 2020 - 01 decembrie 2020, cu achitarea diferenței pensiei neachitate corespunzător indexărilor și majorărilor din 01 decembrie 2020. S-a constatat legalitatea certificatului Inspectoratului de Poliție Călărași nr. 34/28-9441 din 07 decembrie 2020 privind vechimea în muncă a reclamantei Larisei Rodideal de 25 de ani, 3 luni și 5 zile.

S-a anulat decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni nr. 22/2020/42697 din 24 decembrie 2020 privind refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă.

S-a anulat răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. R-14/21 din 27 ianuarie 2021. Casa Națională de Asigurări Sociale a fost obligată de a recalcula pensia pentru vechime în muncă în privința reclamantei Larisei Rodideal în calitate de subofițer superior al Serviciului Detenție și Escortă al Inspectoratului de Poliție Călărași al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne de două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu pe perioadele 17 aprilie 2009 - 05 febrfuarie 2010; 05 februarie 2010- 05 martie 2013; 17 septembrie 2018 - 20 mai 2019; 20 mai 2019 - 01 aprilie 2020; 01 aprilie 2020 - 01 decembrie 2020, cu achitarea diferenței pensiei neachitate corespunzător indexărilor și majorărilor din data de 01 decembrie 2020. Invocând ilegalitatea și netemeinicia hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la data de 23 iulie 2021, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de Asigurări Sociale a contestat-o cu apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea înaintată de Larisa Rodideal să fie respinsă ca neîntemeiată (f.d.66-68).

Hotărârea motivată din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost notificată apelantei Casei Naționale de Asigurări Sociale la data de 29 octombrie 2021, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție, anexat la materialele cauzei (f.d.80). La data de 02 noiembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus motivarea apelului (f.d.82-87). Astfel, instanța de apel întemeiat a considerat ca fiind depus în termen apelul Casei Naționale de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin decizia din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu casarea parțială a hotărârii din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în partea ce ține de admiterea pretenției cu privire 3 la constatarea legalității certificatului Inspectoratului de Poliție Călărași nr.34/28-9441 din 07 decembrie 2020 și în această parte s-a emis o decizie nouă, prin care această pretenție s-a respins ca neîntemeiată. În rest în partea admiterii pretențiilor reclamantei Larisei Rodideal s-a menținut hotărârea primei instanțe (f.d.115, 117-123).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a invocat că, la data depunerii de către intimata Larisa Rodideal a cererii cu privire la recalcularea pensiei pentru vechime în muncă, în temeiul certificatului Inspectoratului de Poliție Călărași nr. 34/28-9441 din 07 decembrie 2020 privind vechimea în muncă a intimatei Larisei Rodideal de 25 de ani, 3 luni și 5 zile, aceasta întrunea toate condițiile stipulate în art.13 din Legea nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și în ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 96 din 20 martie 2018 cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru stabilirea pensiei anumitor categorii de funcționari publici cu statul special și militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Instanța de apel a menționat că, prin decizia 22/2020/42697 din 24 decembrie 2020 Casa Teritorială de Asigurări Sociale Strășeni, neîntemeiat i-a respins intimatei Larisei Rodideal cererea privind stabilirea pensiei. Or, Casa Teritorială de Asigurări Sociale Strășeni eronat a invocat că, intimata Larisa Rodideal nu întrunește vechimea în muncă necesară.

În context, instanța de apel a relevat că, potrivit pct. 8 lit. d) din Hotărîrea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei militarilor care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, corpului de ofițeri și subofițeri ai Poliției de Frontieră, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și a funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, se acordă următoarele înlesniri: două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu, în instituții penitenciare de tip închis, izolatoarele de urmărire penală, casele de arest și instituțiile destinate pentru deținerea și tratarea bolnavilor contagioși și bolnavilor psihici, precum și la lucrări de subteran.

Instanța de apel a făcut referire la art. 2 alin. (1) și art. 13 lit. a) din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și a invocat că prima instanță întemeiat a considerat ca fiind neîntemeiate și pasibile de a fi anulate decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Strășeni nr. 22/2020/42697 din 24 decembrie 2020 privind refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă intimatei Larisei Rodideal, precum și răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale din nr. R-14/21 din 27 ianuarie 2021. De asemenea, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiate argumentele Casei Naționale de Asigurări Sociale precum că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele 4 organelor afacerilor interne,

colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare nu sunt aplicabile prezentei cauze pe motiv că intimata Larisa Rodideal nu a activat în vreo funcție din cadrul sistemului penitenciar.

La acest capitol instanța de apel a relevat că, apelanta Casa Națională de Asigurări Sociale a indicat că ordinul nr. 96 din 20 martie 2018 cu privire la recunoașterea unor înlesniri pentru stabilirea pensiei anumitor categorii de funcționari publici cu statul special și militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, emis de Ministerul Afacerilor Interne în conformitate cu prevederile pct.7 lit.g) și pct.8 lit.d) din Hotărîrea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare depășește prevederile actului normativ în temeiul căruia a fost emis, însă pînă la etapa examinării apelului nu au fost prezentate careva înscrisuri referitor la contestarea, eventual anularea respectivului ordin, ceia ce prezumă legalitatea acestuia.

Cu referire la constatarea legalității de către prima instanță a certificatului Inspectoratului de Poliție Călărași nr.34/28-9441 din 07 decembrie 2020 privind vechimea în muncă a intimatei Larisei Rodideal, instanța de apel consideră că această apreciere a instanței depășește obiectul acțiunii în contencios administrativ. În acest sens instanța de apel a menționat că este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. Astfel, nu poate fi solicitată constatarea legalității actului atât timp cât se bucură de prezumția de legalitate. Instanța de apel a relevat că, certificatul Inspectoratului de Poliție Călărași nr.34/28- 9441 din 07 decembrie 2020 privind vechimea în muncă a intimatei Larisei Rodideal de 25 de ani, 3 luni și 5 zile nu a fost contestat, respectiv se prezumă a fi legal și nu necesită a fi constatată legalitatea acestuia.

La data de 01 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs împotriva deciziei din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d.124-126). Ulterior, la data de 03 octombrie 2022 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus motivarea recursului (f.d.134-138). În susținerea recursului recurenta a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că, au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, probele fiind apreciate eronat.

Recurenta a menționat că, pct.8 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr.78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, prevede expres circumstanțele, în care la calcularea vechimii în muncă se acordă două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu și anume: în instituțiile penitenciare de tip închis, izolatoarele de urmărire penală și instituțiile destinate pentru deținerea și tratarea bolnavilor contagioși și bolnavilor psihici, precum și la lucrări de subteran.

În acest context, recurenta a invocat, că la caz nu sunt aplicabile prevederile art.2 din Legea nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurării cu pensii a militarilor și a 5 persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și pct. 8 lit. d) din Hotărîrea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, deoarece intimata Larisa Rodideal nu a activat in vreo funcție din cadrul sistemului penitenciar.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi decizii, prin care să fie respinse integral cerințele intimatei Larisei Rodideal. La data de 04 octombrie 2022, prin intermediul poștei electronice și prin intermediul oficiului poștal în adresa intimatei Larisei Rodideal, avocatului Silviei Secui și terțului Inspectoratului de Poliție Călărași a fost expediată copia recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d.).

Prin referința depusă la data de 04 octombrie 2022, intimata Larisa Rodideal, reprezentată de avocatul Silvia Secui, a solicitat respingerea recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale (f.d.144 - 147). Deși terțul Inspectoratul de Poliție Călărași a recepționat copia recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică, acesta nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință la recurs (f.d.140). În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Iar, conform art. 245 Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 24 mai 2022 (f.d.115, 117-123). La data de 01 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs împotriva deciziei din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d.124-126). Decizia motivată din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurentei Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin intermediul poștei electronice, la data de 30 septembrie 2022, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică, anexat la materialele cauzei (f.d.132).

La data de 03 octombrie 2022 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus motivarea recursului (f.d.134-138). Astfel, recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva deciziei din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, este în termen. Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, în raport cu materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios 6 administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive. În conformitate cu art. 246, alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține, că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața 7 instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Nina Vascan 8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-01-19
0,96
3ra-1222/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ favorabil, încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.3ra-1222/21 2-20062250-01-3ra-20112021 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: V. Chisilița) Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, Gr. Dașchevici) Î N C H E I E R E 19 ianuarie 20
CSJ 2022-06-29
0,96
3ra-525/22 — contestarea actelor administrative si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-525/22 2-21032700-01-3ra-10052022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 29 iunie 2022
CSJ 2022-04-06
0,96
3ra-180/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-180/22 2-20120213-01-3ra-18022022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râşcani (jud: A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 06 aprilie 2022 mu
CSJ 2024-02-21
0,96
3ra-972/23 — contestarea actelor administrative individuale defavorabile si obligarea stabilirii, calculariii pensiei
Dosarul nr.3ra-972/23 2-22035911-01-3ra-25092023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: Gr. Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca) Î N C H E I E R E 21 februarie 2024
CSJ 2021-07-14
0,96
3ra-722/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-722/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: A.Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Minciuna, E.Palanciuc, I.Muruianu) Î N C H E I E R E 14 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă