Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.10.2022
inadmisibil

3ra-606/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil

HOTĂRÂRE
12.10.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Temei legal
Examinarea admisibilitatii cererii de recurs
Citează această cauză
3ra-606/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-606/22 2-18161607-01-3ra-08062022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. O. Melniciuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) ÎNCHEIERE 12 octombrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursurilor depuse de Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de The Karelia Tobacco Company, reprezentată de avocatul Dorian Chiroșca împotriva lui Marin Gogu și Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Marin Gogu împotriva hotărârii din 16 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani constată: La 19 septembrie 2017, The Karelia Tobacco Company, reprezentată de avocatul Dorian Chiroșca a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Marin Gogu, terț Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.

În motivarea acțiunii a invocat că la 23 iulie 2014, Marin Gogu a depus la Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală, cererea de înregistrare a mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518. A menționat că The Karelia Tobacco Company a depus opoziție la înregistrarea mărcii Legend, iar în rezultatul examinării opoziției, prin decizia Departamentului Mărci, Modele și Desene Industriale din 7 iulie 2015, a fost considerată opoziția neîntemeiată și acceptată spre înregistrare marca solicitată.

A comunicat că la 7 septembrie 2015, a depus contestație împotriva deciziei emise de Departamentul Mărci, Modele și Desene Industriale din 7 iulie 2015, 1 solicitând respingerea cererii de înregistrare a mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518. Ca urmare, prin hotărârea Comisiei de Contestații a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală emisă la 27 septembrie 2016, a fost respinsă contestația depusă, iar la 4 ianuarie 2017, marca combinată individuală Legend cu nr. de înregistrare 29046, a fost înregistrată după Marin Gogu. În acest context, a considerat că hotărârea nominalizată este ilegală și urmează a fi anulată. Astfel, a evidențiat că primele mărci înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova de către The Karelia Tobacco Company datează cu anul 1994. Anume din acea perioadă au fost efectuate investiții în promovarea produselor de înaltă calitate a companiei.

Denumirea „Karelia” a fost asociată cu tutunul și producerea de articole de tutungerie începând cu anul 1888, când George și Stathis Karelias au fondat compania Karelia Tobacco. Generațiile succesive ale familiei au lucrat asupra îmbunătățirii produselor și dezvoltării unor piețe noi. Astăzi compania The Karelia Tobacco Company se numără în rândul celor mai mari companii din Grecia. Brandurile The Karelia Tobacco Company sunt tot mai mult apreciate, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Marca American Legend fiind una din cele mai reprezentative ale The Karelia Tobacco Company. Cu referire la prevederile art. 123 alin. (2) CPC, a indicat constatările Curții Supreme de Justiție în decizia emisă la 14 decembrie 2016, dosar nr. 3ra-1637/16, privind constatarea actului de concurență neloială efectuate de SRL ,,Imperial Unit”, unicul fondator al căreia este Marin Gogu.

Aspectul exterior al ambalajului de țigări cu imaginea vulturului și desemnarea verbală American Legend, precum și structura cu combinațiile de culori care constituie în sine o operă de artă a fost creată în octombrie 1994 de angajatul companiei The Karelia Tobacco Company, autorul David Taylor.

Acest fapt cu valoare juridică a fost confirmat prin decizia nr. 3ra-1637/16 din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, care a examinat recursul depus de The Karelia Tobacco Company împotriva SRL ,,Imperial Unit” (fondator Marin Gogu) privind constatarea actului de concurență neloială, fiind constatat că temeinicia deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN-65 din 21 octombrie 2015 este definitivată și prin dovada cesiunii dreptului de autor din 17 octombrie 2010. Mai mult ca atât, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că contractul de cesiune a dreptului de autor asupra ambalajului de țigări elaborat de David Taylor, anexat la acordul privind importul și realizarea produselor The Karelia Tobacco Company pe piața Republicii Moldova, încheiat cu SRL „Comontel Grup”, confirmă că simbolurile (desenul) de pe ambalajul produselor de tutunărit ale Karelia Tobacco Company a fost înregistrat ca drept de autor și cesiunea acestui drept a fost preluată de The Karelia Tobacco Company de la Taylorbrands Limited a Gainsboroug House.

Totodată, Curtea Supremă de Justiție a conchis că acest drept se bucură de protecția prevederilor Legii privind dreptul de autor și a Convenției de la Berna privind protecția operelor literare și artistice, respectiv fiind îndreptățit de a fi protejat și de orice acțiuni de concurență neloială. 2 Având în vedere prevederile art. 2 din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, a afirmat că produsele de tutungerie care sunt fabricate de The Karelia Tobacco Company dispun de un aspect executat într-o manieră deosebită ce constituie o operă originală și care-i protejată prin mecanismul juridic de protecție drept de autor. Respectiv, The Karelia Tobacco Company dispune de un drept de proprietate intelectuală protejat prin dreptul de autor.

În acest context, a remarcat că opera ce constituie obiectul contractului de cesiune a fost creată cu mult mai devreme de 23 iulie 2014 și 25 iulie 2014, când Marin Gogu a depus la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cererea de înregistrare a mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518 și a mărcii figurative individuale cu nr. de depozit 035529. A reiterat că Marin Gogu a depus, la 25 iulie 2014, cerere de înregistrare a mărcii figurative individuale cu nr. de depozit 035529 pentru lista de produse din clasa 34 al Clasificatorului de la Nisa. Iar această cerere a fost respinsă de la înregistrare, pe motivul că The Karelia Tobacco Company a depus opoziție, iar Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a acceptat argumentul invocat de The Karelia Tobacco Company, potrivit căruia înregistrarea acestei mărci nu este posibilă din motivul existenței unui drept de autor anterior ce aparține The Karelia Tobacco Company.

La 23 iulie 2014, adică la o distanță de două zile, Marin Gogu a mai depus la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cererea de înregistrare a mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518, pentru aceiași clasă de produse, clasa 34. Astfel, din tabele anexate se poate constata cu certitudine că Marin Gogu a acționat cu rea-credință la depunerea cererilor menționate, or în cazul în care se suprapun ambele imagini din cererile depuse de Marin Gogu se obține imaginea ambalajului de țigări cu imaginea vulturului și desemnarea verbală American Legend, care constituie în sine o operă de artă ce aparține The Karelia Tobacco Company. A mai notat reclamanta că potrivit reglementărilor naționale și internaționale din materia dreptului de autor, imaginea de pe pachetul de țigări care conține imaginea vulturului, precum și desemnarea verbală American Legend, face parte din categoria de opere protejate.

Așadar, a accentuat că imaginea vulturului și desemnarea verbală American Legend constituie în sine o operă de artă, iar fiecare element al acesteia va fi protejat în conformitate cu art. 7 alin. (3)-(4) din Legea privind dreptul de autor. A considerat absolut ilegală decizia AGEPI de a înregistra marca combinată individuală Legend nr. depozit 035518, pentru aceeași clasă de produse, clasa 34, fără a lua în calcul argumentele The Karelia Tobacco Company expuse în contestație, și anume, cele ale existenței unui drept de autor anterior care rezultă dintr-o operă preexistentă anterior. A subliniat că sunt întrunite toate condițiile pentru a fi anulată înregistrarea mărcii combinată individuală Legend nr. depozit 035518, pentru aceiași clasă de produse 34, înregistrarea căreia s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea privind protecția mărcii.

3 Și-a întemeiat pretențiile în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (3), 83 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 38-XVI din 29 februarie 2008 privind protecția mărcilor, art. 2, 7 alin. (3)-(4) din Legea privind dreptul de autor, art. 2 alin. (1) din Convenția de la Berna privind protecția operelor literare și artistice, art. 85 alin. (1) lit. a), 166-168 CPC. A solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, anularea hotărârii Comisiei de Contestații din 27 septembrie 2016, prin care a fost considerată neîntemeiată contestația depusă de The Karelia Tobacco Company împotriva înregistrării mărcii combinată individuală Legend nr. depozit 035518, anularea înregistrării mărcii combinată individuală cu nr. 29046 Legend depusă spre înregistrare la 23 iulie 2014 cu nr. depozit 035518 pentru clasa 34 al Clasificării de la Nisa.

Prin hotărârea din 8 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de The Karelia Tobacco Company. Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de The Karelia Tobacco Company, casată hotărârea din 8 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată. Nefiind de acord cu decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, Marin Gogu a contestat-o cu recurs. Prin încheierea din 24 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Marin Gogu.

La 3 aprilie 2019, The Karelia Tobacco Company a depus cerere de concretizare a pretențiilor împotriva lui Marin Gogu și Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, solicitând anularea hotărârii Comisiei de Contestații emisă la 27 septembrie 2016, prin care a fost considerată neîntemeiată contestația depusă de The Karelia Tobacco Company împotriva înregistrării mărcii combinate individuale cu nr. 29046 Legend nr. depozit 035518, declararea nulității mărcii combinată individuală cu nr. 29046 Legend depuse spre înregistrare la 23 iulie 2014 cu nr. depozit 035518 pentru clasa 34 al Clasificării de la Nisa și anularea înregistrării acesteia, decăderea din drepturi a mărcii combinate individuale cu nr. 29046 Legend depuse spre înregistrare la 23 iulie 2014 cu nr. depozit 035518 pentru clasa 34 a Clasificării de la Nisa și anularea înregistrării acesteia.

Suplimentar, reclamanta a menționat că sunt greșite concluziile Comisiei de Contestații, indicate la fila 10, unde se constată că nu a fost demonstrat că anumite drepturi anterioare au fost încălcate, precum și concluziile Comisiei de Contestații, de la fila 10 a hotărârii, în care se constată că examinarea actelor de rea credință nu este de competența Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, însă art. 41 din Legea privind protecția mărcii, indică contrariul, astfel că potrivit articolului menționat în termen de 3 luni Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală va examina în fond cererea în vederea respectării condițiilor de protecție a mărcii, dacă nu sunt motive relative de refuz prevăzute la art. 8. A precizat că în opoziția și contestația depusă au fost depuse argumente și probe potrivit cărora pe parcursul anilor 2012-2014 de către The Karelia Tobacco Company au fost puse în vânzare produse de tutun cu marca American Legend.

4 Așadar, a evidențiat că primul temei, pe care l-a invocat pentru a declara nulă marca nr. 29046, este prevăzut de art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea privind protecția mărcii, or primele mărci înregistrate de către The Karelia Tobacco Company datează cu anul 1994, anume din acea perioadă au fost efectuate investiții în promovarea produselor de înaltă calitate a companiei. La fel, a susținut că al doilea temei, pe care l-a invocat pentru a fi decăzută din drepturi marca nr. 29046, este prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. c) din Legea privind protecția mărcii, întrucât marca nr. 29046 conține desemnarea verbală American Blend, iar consumatorul va fi dus în eroare cu privire la originea produselor, deoarece această desemnare verbală este un indicator că produsele de tutungerie au o proveniență din continentul american, ceea ce este un fals.

A obiectat că Marin Gogu nu a prezentat probe care ar confirma că produsele de tutun pe care va fi aplicată marca ce conține desemnarea American Blend vor fi fabricate și importate din SUA sau vreo țară de pe continentul american. Al treilea temei, pe care l-a invocat pentru a fi decăzută din drepturi marca nr. 29046, este prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea privind protecția mărcii. Drept urmare, a comunicat reclamanta că în perioada anilor 2010-2014, a promovat intens produsele sale de tutungerie în diverse țări ale lumii, investind sume considerabile în publicitatea produselor sale, care după informațiile prezentate constituie suma de 234 173 de euro. Iar datorită promovării eficiente și intense a produselor sale de tutungerie, marca American Legend, folosită pentru a le destinge de alte produse de tutungerie, au devenit notorii în mai multe țări ale lumii.

La 10 aprilie 2012, The Karelia Tobacco Company a depus cerere de înregistrare a mărcii American Legend cu nr. 1119541, care a fost acceptată spre înregistrare în Bosnia și Herțogovina, Belarus, Georgia, Croația, Mongolia, Serbia, Singapur și Turkmenistan și este valabilă până la 10 aprilie 2022. Cererea de înregistrare a mărcii American Legend a fost depusă și pentru Republica Moldova, dar din motivul respingerii provizorie de către AGEPI, este nevoită să meargă în instanța de judecată pentru a dispune înregistrarea acesteia. A evidențiat că Marin Gogu a acționat cu rea-credință atunci când a solicitat înregistrarea mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518, or faptul existenței unui drept de autor asupra ambalajului American Legend a fost bine cunoscut acestuia, ultimul fiind antrenat în litigiul privind actul de concurență neloială, fiind îndeplinită prima ipoteză prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea privind protecția mărcii.

La fel, a considerat că unicul scop al lui Marin Gogu în cazul dat este de a bloca înregistrarea mărcii The Karelia Tobacco Company, și anume, marca cu nr. depozit 036305. Prin hotărârea din 16 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost admisă acțiunea. A fost anulată ca neîntemeiată hotărârea Comisiei de Contestații a IP „Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală” din 27 septembrie 2016, prin care a fost considerată ca neîntemeiată contestația depusă de The Karelia Tobacco Company. 5 A fost anulată înregistrarea mărcii combinată individuală cu nr. 29046 Legend, depusă spre înregistrare la 23 iulie 2014 cu nr. de depozit 035518 pentru clasa 34 al Clasificării de la Nisa.

Prin hotărârea suplimentară din 10 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost respinsă pretenția formulată de The Karelia Tobacco Company privind decăderea din drepturi a mărcii combinate individuale cu nr. 29046 Legend depuse spre înregistrare la 23 iulie 2014 cu nr. depozit 035518, ca neîntemeiată. La 2 iulie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1) Cod administrativ, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 8 octombrie 2021, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2) Cod administrativ, a fost prezentată motivarea apelului. La 13 iulie 2021, Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu a depus apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Marin Gogu împotriva hotărârii din 16 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani. În consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au stabilit că Marin Gogu a acționat cu rea credință atunci când a solicitat înregistrarea mărcii combinate individuale Legend nr. depozit 035518, întrucât materialele cauzei denotă faptul că la 10 aprilie 2012, The Karelia Tobacco Company a depus cerere de înregistrare a mărcii American Legend cu nr. 1119541 care a fost acceptată spre înregistrare în Bosnia și Herțogovina, Belarus, Georgia, Croația, Mongolia, Serbia, Singapur și Turkmenistan și este valabilă până la 10 aprilie 2022. Cererea de înregistrare a mărcii American Legend a fost depusă și pentru Republica Moldova, dar fiind respinsă provizoriu de către Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală.

Prima instanță și instanța de apel au constatat că faptul existenței unui drept de autor asupra ambalajului ,,American Legend” a fost bine cunoscut de către Marin Gogu, care fiind unicul fondator al SRL „Imperial Unit”, a inițiat o acțiune în instanța de judecată împotriva Consiliului Concurenței, intervenient accesoriu The Karelia Tobacco Company cu privire la anularea deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN-65 din 21 octombrie 2015 și constatarea utilizării legale a desemnării American Legend cu imaginea unui vultur de către compania SRL „Imperial Unit”.

Prin urmare, instanțele de judecată au conchis întrunirea primei ipoteze prevăzută de art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea privind protecția mărcii, precum și că pârâtul Marin Gogu a acționat în scopul de a bloca înregistrarea mărcii reclamantei The Karelia Tobacco Company și anume marca cu nr. depozit 036305. Corespunzător stabilind îndeplinite de către The Karelia Tobacco Company a cerințelor cu privire la declararea nulității mărcii combinată individuală cu nr. 29046 Legend, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea privind protecția mărcilor, care stipulează că, marca este declarată nulă în urma unei cereri de anulare, depusă la judecătoria în a cărei jurisdicție este sediul Agenției de Stat pentru Protecția Intelectuală, sau a unei cereri reconvenționale într-o acțiune de apărare a drepturilor, depusă la aceeași instanță, și în cazul în care există un drept 6 anterior menționat la art. 8 alin. (3) și se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul respectiv.

Totodată, instanțele de judecată ierarhic inferioare au ajuns la concluzia admiterii și pretenției cu privire la anularea hotărârii Comisiei de Contestații a IP „Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală” din 27 septembrie 2016, prin care a fost considerată ca neîntemeiată contestația depusă de The Karelia Tobacco Company, deoarece a fost constatată cu certitudine existența unui drept anterior al reclamantei The Karelia Tobacco Company, și anume, un drept de autor ce aparține ultimei.

Or, prin decizia nr. 3ra-1637/16 din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de către The Karelia Tobacco Company și Consiliul Concurenței, casată hotărârea din 2 august 2016 a Curții de Apel Chișinău, emisă la acțiunea înaintată de către SRL „Imperial Unit”, unicul fondator al căreia fiind Marin Gogu, împotriva Consiliului Concurenței, intervenient accesoriu The Karelia Tobacco Company cu privire la anularea deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN-65 din 21 octombrie 2015 și constatarea utilizării legale a desemnării American Legend cu imaginea unui vultur de către compania SRL „Imperial Unit”, fiind emisă o hotărâre nouă prin care a fost respinsă acțiunea înaintată de către SRL „Imperial Unit”.

Așadar, având în vedere prevederile art. 123 alin. (2) CPC, prima instanță și instanța de apel au reținut că în decizia nr. 3ra-1637/16 din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost menționat că temeinicia deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. CN-65 din 21 octombrie 2015, este definitivă prin dovada cesiunii dreptului de autor din 17 octombrie 2010, anexată la acordul privind importul și realizarea produselor The Karelia Tabacco Company, pe piața internă a Republicii Moldova, încheiat între companiile The Karelia Tobacco Company și SRL „Comontel-Grup”, de unde rezultă că dreptul asupra simbolurilor (desen) de pe ambalajul produselor de tutunărit ale The Karelia Tobacco Company a fost înregistrat că drept de autor și cesiunea acestui drept ce a fost preluat de către The Karelia Tobacco Company de la „Taylorbrands Limited a Gainsborough House”.

Iar astfel, ambalajele articolelor de tutungerie cu inscripția „American Legend”, care conține imaginea unul vultur pe fundal roșu/alb, ale întreprinderii The Karelia Tobacco Company și SRL „Imperial Unit”, au un grad de asemănare vizual sporit, de natură să creeze o confuzie în rândurile consumatorilor. Și realmente, acest drept al The Karelia Tabacco Company se bucură de protecția prevederilor Legii cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe și ale Convenției de la Berna privind protecția operelor literare și artistice, respectiv fiind îndreptățit de a fi protejat și de orice acțiuni de concurență neloială.

La 15 martie 2022, Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi decizii de casare a hotărârii primei instanțe, examinarea cauzei în fond cu emiterea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit de prima instanță, prin care să fie respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. La 24 martie 2022, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, iar 7 la 21 iunie 2022, a fost prezentată motivarea recursului împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu actele judecătorești recurate, considerându-le ilegale și pasibile de anulare, deoarece atât instanța de apel la examinarea apelului, cât și prima instanță au aplicat greșit normele de drept material, au interpretat în mod eronat legea, emițând astfel o decizie și o hotărâre contradictorie cu circumstanțele pricinii și cu prevederile legislației naționale și internaționale în vigoare, fără a aprecia și cerceta argumentele invocate de către AGEPI. Astfel, a considerat eronate concluziile instanțe de apel care a constatat cu certitudine existența unui drept anterior al The Karelia Tobacco Company, și anume, un drept de autor ce aparține ultimei.

În acest sens, a evidențiat că semnul solicitat Legend conform cererii nr. depozit 035518 nu putea fi respins de la înregistrare în baza argumentelor invocate de contestatarul Karelia Tobacco Company Inc., GR. A precizat că Comisia a stabilit că contestatarul nu este titularul vreunei înregistrări anterioare în Republica Moldova, care ar fi identică sau similară cu semnul examinat Legend, aceasta fiind solicitantul cererii posterioare American Legend nr. depozit 036305 din 19 decembrie 2014, care a fost depusă spre înregistrare pentru produse din clasa 34 conform CIPS.

Totodată, a reiterat că Comisia a mai constatat că referitor la înregistrarea internațională American Legend nr. IR 1119541, al cărui titular este compania contestatară, aceasta nu beneficiază de protecție pe teritoriul Republicii Moldova, cererea fiind respinsă de la protecție, în temeiul art. 7 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 38/2008, prin decizia Departamentului Mărci, Modele și Desene Industriale din 1 iulie 2013, decizie menținută în vigoare prin hotărârea Comisiei de Contestații din 23 decembrie 2013. A subliniat că la aprecierea similitudinii dintre mărci se tine cont, în primul rând, de prima percepție pe care marca o creează asupra consumatorului, și anume, prevalează percepția vizuală, semnele fiind combinate.

În cazul semnului contestatarului accentul de bază este pus pe partea grafică și culori, în special, asupra imaginii stilizate a vulturului (care este redată într-un mod original: cu aripi desfăcute, corpul executat sub formă de scut cu o stea în mijloc, care ar fi străpuns cu trei săgeți, iar în jur sunt amplasate steluțe), asupra căreia este atrasă mai mult atenția consumatorului și care se memorizează în mintea consumatorului, apoi urmează analiza părții verbale. A menționat că Comisia de Contestații a considerat că pentru consumatorul mediu autohton nu există niciun risc de confuzie sau de asociere cu semnul utilizat în comerț de către contestatar, iar în partea ce ține de o altă condiție conform cerințelor art. 8 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 38/2008, precum că s-ar profita fără motive justificate de renumele acestui semn, fiind constatat că nu au fost prezentate probe în acest sens.

Prin urmare, dat fiind faptul că desemnarea solicitată este un semn complex, Comisia a constatat că semnul în ansamblu are o impresie diferită asupra 8 consumatorului mediu din punct de vedere grafic, accentul de bază cade asupra elementului verbal „Legend”, care ocupă poziția dominantă în reproducerea mărcii. Însă, din punct de vedere conceptual, semnele sunt similare dat fiind faptul că semnele comparate au formă de etichete dreptunghiulare, dar aceasta nu are un rol semnificativ ținând cont de specificul produselor în discuție (țigarete). Respectiv, a accentuat recurenta că semnul examinat Legend nu poate fi respins de la înregistrare în temeiul art. 8 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 38/2008, invocat de contestatar.

În privința părții invocate precum că cererea examinată urmează a fi respinsă de la înregistrare în temeiul art. 8 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 38/2008, Comisia a reținut că aceasta este declarativă, or potrivit acestui articol o marcă este refuzată la înregistrare în măsura în care este demonstrat că „agentul sau reprezentantul titularului mărcii respective în una dintre țările Uniunii solicită înregistrarea acesteia pe propriul său nume, fără autorizația titularului, cu excepția cazului în care agentul sau reprezentantul titularului își justifică acțiunile”. Instanța de apel a dat o apreciere arbitrară probelor, iar concluziile instanței se bazează pe probe inadmisibile, fapt ce a dus la soluționarea greșită a pricinii.

A mai notat că Comisia de Contestații a analizat argumentele și materialele prezentate de contestatar ce țin de afirmațiile că prin înregistrarea mărcii examinate se va aduce atingere drepturilor anterioare ce decurg din semnul folosit în circuitul comercial „American Legend”, dat fiind faptul că distribuie produse marcate cu acest semn pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul companiei ICS Comontel-Grup SRL, începând cu anul 2012. Așadar, a fost constatat că din materialele anexate la dosar imaginea prezentată de contestatar diferă de semnul solicitat spre înregistrare – „Legend”. Totodată, din materialele prezentate nu a fost demonstrat că prin înregistrarea mărcii examinate se va aduce atingere unui drept anterior, și anume, dreptului de autor.

Mai mult ca atât, Comisia a reiterat că imaginea prezentată de contestatar, care ar fi protejată prin drepturi de autor, se deosebește de reproducerea mărcii solicitate conform cererii „Legend” nr. depozit 035518. Respectiv, Comisia de Contestații a ajuns la concluzia că contestatarul nu a demonstrat că ar fi fost încălcate careva drepturi anterioare, iar în pofida acestor drepturi ar putea interzice utilizarea semnului revendicat în calitate de marcă potrivit cererii examinate.

A subliniat recurenta că constatările făcute de Curtea Supremă de Justiție în decizia din 14 decembrie 2016, se referă la acțiunile de concurență neloială din partea companiei SRL „Imperial Unit” (fondator Marin Gogu), săvârșite față de Karelia Tobacco Company Inc., GR, în timp ce obiect al prezentului litigiu este anularea hotărârii Comisiei de Contestații AGEPI din 27 septembrie 2016. Prin urmare, Comisia de Contestații a conchis că la etapa depunerii și examinării contestației depuse de compania Karelia Tobacco Company Inc., GR, nu au existat careva temeiuri care ar putea fi luate în considerație pentru a respinge înregistrarea mărcii nr. depozit 035518 pentru produsele acceptate spre înregistrare din clasa 34 conform CIPS.

La 21 iunie 2022, în adresa lui Marin Gogu, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și reprezentantului The Karelia Tobacco Company, 9 avocatului Dorian Chiroșca au fost expediate copiile recursurilor depuse de Marin Gogu și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, cu înștiințarea despre necesitatea prezentării referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 209), fiind recepționate de reprezentantul The Karelia Tobacco Company, avocatul Dorian Chiroșca la 27 iunie 2022, iar de Marin Gogu și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală la 29 iunie 2022, ceea ce se atestă prin avizele de recepție anexate la actele cauzei (f. d. 210-212 vol. II).

La 18 iulie 2022, The Karelia Tobacco Company, reprezentată de avocatul Dorian Chiroșca a depus referință la recursul depus de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală, solicitând declararea inadmisibilă a recursului, iar în cazul declarării recursului ca fiind admisibil, emiterea unei decizii de respingere a recursului. La 18 iulie 2022, The Karelia Tobacco Company, reprezentată de avocatul Dorian Chiroșca a depus referință la recursul depus de Marin Gogu, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil, în temeiul art. 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ. Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursurilor, în adresa Curții Supreme de Justiție, alte referințe nu au parvenit.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Conform art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 2 martie 2022, în ședință publică (f. d. 173 vol. II). Din materialele dosarului rezultă că copia dispozitivului deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurentei Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, prin intermediul poștei electronice, la 9 martie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 196 vol. II). Tot actele cauzei atestă că la 24 martie 2022, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 199-200 vol. II).

Este cert și faptul că copia deciziei motivate din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurentei Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, prin intermediul poștei electronice, la 5 iunie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 202 vol. II). Se mai constată că la 21 iunie 2022, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău (203-206 vol. II). Astfel, recursul depus Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, este în termen.

10 Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive. În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) Cod administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva 11 Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

Într-o altă ordine de idei, examinând admisibilitatea recursului depus de Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu, în raport cu actele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată inadmisibilitatea acestuia, din următoarele motive. În conformitate cu art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Recursul se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2). Potrivit art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Astfel, după cum rezultă incontestabil din materialele dosarului, copia dispozitivului deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată reprezentantului recurentului Marin Gogu, avocatului Vasile Lungu, prin intermediul poștei electronice, la 9 martie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 196 vol. II).

Este cert și faptul că la 15 martie 2022, Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 197-198 vol. II). Totodată, din actele cauzei se mai constată că la 5 iunie 2022, copia deciziei motivate din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată la adresa electronică a reprezentantului recurentului Marin Gogu, avocatului Vasile Lungu – 12 jurv.lungu@gmail.com, indicată în mandatul seria MA nr. 1221466 din 22 noiembrie 2017, în antetul cererii de apel, precum și în antetul cererii de recurs nemotivat (f. d. 66 vol. I, 94, 197 vol. II), circumstanță ce se atestă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 202 vol. II).

Respectiv, termenul de 30 de zile, prevăzut la art. 245 alin. (2) Cod administrativ, pentru prezentarea recursului motivat a început să curgă începând cu data de 6 iunie 2022, ziua imediat următoare celei în care reprezentantului recurentului Marin Gogu, avocatului Vasile Lungu i-a fost notificată copia deciziei motivate din 2 martie 2022 a instanței de apel și a expirat la data de 5 iulie 2022. Cu toate acestea, în pofida obligațiilor sale procesuale, recurentul Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu nu a depus motivarea recursului împotriva deciziei din 2 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău în interiorul termenului legal (și nici până în prezent), motiv pentru care survin consecințele art. 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ – recursul se declară inadmisibil, în special, când motivarea recursului nu a fost depusă.

Față de toate aceste considerente, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul depus de Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu, în temeiul art. 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ. În conformitate cu art. 230 și art. 246 Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursurile depuse de Marin Gogu, reprezentat de avocatul Vasile Lungu și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală se declară inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 13

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-24
0,94
2ra-2076/18 — anularea inregistrarii marcii combinate individuale.
înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței. Intimata The Karelia Tobacco Company prin intermediul reprezentantului său – avocatul Dorian Chiroșca la 12 octombrie 2018 a depus referință, solicitînd să fie considerat inadmisibil r
CSJ 2023-05-31
0,94
3ra-182/23 — anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ favorabil
Dosarul nr. 3ra-182/2023 2-20120339-01-3ra-09022023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud.: G. Ciobanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: Gh. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici) Î N C H E I E R E 31 mai 2023 m
CSJ 2021-06-09
0,93
3ra-189/21 — contestarea actului administrativ
, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul depus de Energy Beverages LLC, a Delaware limited liability company, reprezentată de avocatul Radu Jigău. Se casează integral de
CSJ 2022-05-18
0,93
3r-107/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil
Dosarul nr. 3r-107/22 2-20012580-01-3r-13042022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. L. Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, G. Dașchevici, G. Mîra) DECIZIE 18 mai 2022 mun. Chişinău C
CSJ 2022-12-14
0,93
3ra-1129/22 — cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-1129/22 2-21059952-01-3ra-01112022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. O. Melniciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) ÎNCHEIERE 14 decembrie 2022 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă