3ra-713/22 — contestarea actului administrativ

3ra-713/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-713/22

2-22011377-01-3ra-19072022

Prima instanța: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

21 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului depus de Autoritatea Națională de

Integritate,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Manole Domnica împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admisă acțiunea,

c o n s t a t ă:

La 26 ianuarie 2022, Manole Domnica a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a menționat că conform actului de constatare

nr. 432/19 din 31 decembrie 2021, s-a constatat, că în cadrul controlului

constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021, dânsa ar fi

admis conflicte de interese reale prin participarea acesteia la pronunțarea deciziei

Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021 prin care a fost confirmată decizia

Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021 de suspendare a Hotărârii

Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021 și prin participarea la controlul

constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021.

A explicat că din conținutul actului de constatare rezultă că, la 6 mai 2021, în

cancelaria Autorității Naționale de Integritate a fost înregistrată sesizare prin care s-

a reclamat precum că, Domnica Manole, în calitatea sa de judecător și de Președinte

al Curții Constituționale, ar fi admis un conflict de interese prin participarea la

controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului privind numirea unui judecător

al Curții Constituționalității, act ce o viza în mod direct pe reclamanta Manole

Domnica.

1

La 19 august 2021, în cancelaria Autorității Naționale de Integritate a fost

înregistrată și sesizarea nr. M-745/21, care are un conținut similar sesizării

înregistrate la 6 mai 2021, sesizarea parvenită ulterior fiind conexată la dosar.

A relatat că potrivit actului de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021,

ca urmare a investigațiilor efectuate în cadrul controlului inițiat prin procesul-verbal

de inițiere a controlului nr. 320/19 din 19 mai 2021, inspectorul de integritate a

stabilit următoarele: reclamanta deține funcția de Președinte al Curții

Constituționale, care, conform prevederilor Legii nr. 199/2010 cu privire la statutul

persoanelor cu funcție de demnitate publică, este funcție de demnitate publică; în

virtutea funcției de Președinte al Curții Constituționale, reclamanta este subiect al

declarării averii și intereselor personale ca urmare a exercitării funcției deținute;

reclamanta în exercitarea funcției de Președinte al Curții Constituționale, are

obligația de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, conform

prevederilor Legii nr. 133/2016; reclamanta în calitatea sa de judecător și Președinte

al Curții Constituționale, a participat la emiterea deciziei Curții Constituționale nr.

61 din 26 aprilie 2021 prin care a fost confirmată decizia Curții Constituționale nr.

60 din 23 aprilie 2021 prin care s-a dispus suspendarea Hotărârii Parlamentului nr.

73 din 23 aprilie 2021; reclamanta în calitatea sa de judecător și Președinte al Curții

Constituționale, a participat în cadrul procedurii constituționale de efectuare a

controlului constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021

privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16

aprilie 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al

Curții Constituționale.

A explicat că inspectorul de integritate a considerat că participarea Domnicăi

Manole, în calitatea sa de judecător și Președinte al Curții Constituționale, la

pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, constituie un

conflict de interese real, care urma a fi soluționat prin sesizarea Autorității Naționale

de Integritate sau prin abținere de la participare, iar participarea reclamantei la

efectuarea controlului constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23

aprilie 2021, procedură finalizată cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 27

aprilie 2021, prin care s-a declarat neconstituțională Hotărârea Parlamentului nr. 73

din 23 aprilie 2021, a avut drept consecință consumarea conflictului de interese,

fapte care sunt contrare prevederilor Legii nr. 133/2016, dar care nu vor fi

sancționate, dată fiind declararea neconstituționalității prevederilor art. 19 alin. (1)

lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, prin Hotărârea Curții

Constituționale nr. 18 din 9 iulie 2021.

În același timp, inspectorul de integritate a invocat precum că, prin participarea

Domnicăi Manole la pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie

2021 și prin participarea în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională privind

controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019

privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții

Constituționale, nu s-a admis doar un conflict de interese consumat, ci s-a afectat

noțiunea de imparțialitate, contrar principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi

judecător în propria cauză, or, în cazul dat în situație de conflict de interese real nu

era întreg Plenul Curții Constituționale, nu sunt supuse controlului

constituționalității legi care ar afecta o anumită categorie de subiecți, printre care s-

2

ar regăsi și judecătorii Curții Constituționale, dar vizează nemijlocit interesele

Domnicăi Manole.

A susținut că la desfășurarea procedurii administrative privind respectarea

regimului juridic al conflictelor de interese în cadrul exercitării de către reclamantă

a atribuțiilor de funcție și anume a celor rezultate din desfășurarea activității în

calitate de judecător și Președinte al Curții Constituționale, autoritatea emitentă a

actului administrativ individual defavorabil contestat, nu a respectat prevederile art.

20, 21, 22 Codul administrativ.

A remarcat că inspectorul de integritate a constatat admiterea pretinsului

conflict de interese, ignorând aspecte fundamentale specifice activităților

investigate, aplicabile a priori și fără drept de derogare, care nu admit intervenția sa

în activitatea judecătorilor constituționali de înfăptuire a jurisdicției constituționale.

Astfel, deși în actul de constatare s-a făcut referire la faptul, că verificarea

efectuată se face prin prisma prevederilor Constituției Republicii Moldova și

prevederilor Legii cu privire la Curtea Constituțională, inclusiv a prevederilor

Codului jurisdicției constituționale, aceste prevederi au fost ignorate.

A evidențiat, că atât Constituția Republicii Moldova, cât și Legea nr. 317/1994,

garantează principiul independenței judecătorilor Curții Constituționale, care le

permite exercitarea obiectivă a judecății, pornind, înainte de toate de la prevederile

art. 134 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, conform cărora, Curtea

Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și se supune numai

Constituției.

A invocat că concluzia inspectorului de integritate potrivit căreia judecătorilor

constituționali și Președintelui Curții Constituționale le incumbă obligația prevăzută

la art. 12 alin. (4) și alin. (7) și art. 14 alin. (3), (4) din Legea nr. 133/2016 de

declarare a conflictului de interes real pretins apărut în cadrul procedurilor de

realizare a jurisdicției constituționale, este eronată și contrară prevederilor precizate.

Este de părere că sunt eronate și concluziile inspectorului de integritate potrivit

cărora în cazul reclamantei, în calitatea sa de Președinte al Curții Constituționale, îi

sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (7) din Legea nr. 133/2016, și anume teza

„…și alți conducători ai autorităților publice…” în situația în care, prin procedura

administrativă contestată în prezenta cauză s-a efectuat controlul respectării

regimului juridic al conflictelor de interese în contextul derulării procedurilor de

jurisdicție constituțională, și nu a activităților de administrare a treburilor Curții

Constituționale proprii funcției de Președinte al Curții Constituționale sau ale altor

activități desfășurate de către judecătorii constituționali în afara activității de

jurisdicție constituțională.

A opinat că nu este corectă nici concluzia inspectorului de integritate

întemeiată pe prevederile art. 11 din Legea nr. 133/2016, conform căreia regimul

juridic al conflictelor de interese ar fi aplicabil atât în raport cu statutul de judecător

al Curții Constituționale, cât și în raport cu statutul de Președinte al Curții

Constituționale, în special, în cadrul exercitării controlului constituționalității

actelor supuse acestei proceduri.

Potrivit constatărilor Curții Constituționale din hotărârea nr. 18 din 2 iunie

2014, Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței

sale [art. 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale]; competența Curții

Constituționale este prevăzută de Constituție și nu poate fi contestată de nici o

3

autoritate publică [art. 4 alin. (2) din Lege]; judecătorii Curții Constituționale nu pot

fi trași la răspundere pentru voturile și opiniile exprimate în exercițiul funcțiunii

inclusiv după expirarea mandatului [art. 8 alin. (3) din Cod și art. 13 alin. (2) din

Lege]; între alte îndatoriri, judecătorii Curții Constituționale sunt obligați „să-și

îndeplinească atribuțiile cu imparțialitate și în respectul Constituției” [art. 17 alin.

(1) lit. a) din Lege]; judecătorii trebuie „să comunice Președintelui Curții

Constituționale activitatea incompatibilă cu atribuțiile pe care le exercită” [art. 17

alin. (1) lit. d) din Lege]; judecătorii trebuie să se abțină de la orice acțiune contrară

statutului de judecător [art. 17 alin. (1) lit. f) din Lege]; stabilirea abaterilor

disciplinare ale judecătorilor, a sancțiunilor și a modului de aplicare a acestora este

de competența exclusivă a plenului Curții Constituționale [art. 84 din Cod]; Curtea

Constituțională are buget propriu, care se aprobă de Parlament, la propunerea

Plenului Curții Constituționale [art. 37 din Lege].

A insistat că principala particularitate a jurisdicției constituționale și deosebirea

principală a Curții Constituționale de instanțele judecătorești de jurisdicție generală

constă în faptul, că potrivit Constituției, Curtea nu face parte din sistemul

judecătoresc, nu este un organ al justiției sau o parte componență a autorității

judecătorești. La fel, caracterul jurisdicțional al Curții Constituționale face

aplicabile principiile independenței judecătorești, în pofida faptului că autoritatea de

jurisdicție constituțională nu face parte din sistemul judiciar. Acest principiu îi

protejează pe judecători în primul rând de influențe externe la îndeplinirea

atribuțiilor jurisdicționale. Ideea fundamentală constă în faptul că judecătorii

constituționali, în exercitarea atribuțiilor, nu sunt angajații autorităților care i-a

numit. Din momentul depunerii jurământului, judecătorii sunt independenți,

inamovibili și se supun numai Constituției.

Astfel, deși legislația privind controlul regimului juridic al conflictelor de

interese nu impune ca o condiție obligatorie, în vederea autorizării demarării

anchetei privind respectarea regimului conflictelor de interese, ridicarea

inviolabilității procesuale a judecătorului constituțional, autoritatea executivă

investită cu competența controlului respectării regimului conflictelor de interese nu

este împuternicită și, corespunzător, nu este în drept să intervină în activitatea

judecătorului constituțional, decât atunci când această intervenție, așa cum rezultă

din Hotărârea Curții Constituționale nr. 9/2020, este autorizată de către Curtea

Constituțională și când aspectele vizate în investigațiile Autorității Naționale de

Integritate nu vizează exercitarea de către judecătorul constituțional a activităților

legate de exercitarea jurisdicției constituționale.

În opinia părții reclamante, intervenția Autorității Naționale de Integritate prin

verificarea respectării de către judecătorul constituțional a regimului juridic al

conflictelor de interese în exercitarea de către ultimul a atribuțiilor constituționale

de efectuare a controlului constituționalității actelor supuse acestei proceduri nu

reprezintă nimic altceva decât o ingerință inadmisibilă în sfera independenței

judecătorului care anihilează scopul garanției inviolabilității recunoscute

judecătorului constituțional, anulând orice protecție care îi este recunoscută,

expunându-l unor anchete și urmăriri nefondate de care însă acesta trebuie să fie

protejat. Mai mult, libertatea neîngrădită a autorității publice abilitate cu controlul

respectării regimului conflictelor de interese în cadrul exercitării de către judecătorul

4

constituțional a atribuțiilor legate de efectuarea procedurilor de jurisdicție

constituțională, golește de conținut art. 137 din Constituție.

A remarcat că prin actul administrativ individual defavorabil contestat, s-a

admis o ingerință inadmisibilă în instituția imunității procedurale a judecătorului

constituțional, or, imunitatea procedurală este un mijloc de protecție a independenței

judecătorului împotriva presiunii excesive și a abuzului din partea puterilor statului.

Acest scop nu ar fi fost atins dacă s-ar permite autorităților să inițieze, de o manieră

nestingherită, urmăriri și controale în privința judecătorilor.

A mai indicat că pornind de la locul și rolul Curții Constituționale atribuit

acesteia prin Constituția Republicii Moldova, în cadrul activităților de jurisdicție

constituțională funcționează procedura recuzării judecătorului constituțional, așa

cum este reglementată la art. 27 din Codul jurisdicției constituționale.

A punctat că Legea nu prevede alte motive sau temeiuri pentru abținerea sau

neparticiparea judecătorului constituțional la examinarea unei cauze privind

controlul constituționalității actului sesizat, iar normele de la art. 12 și art. 14 din

Legea nr. 133/2016, nu sunt aplicabile în astfel de cazuri. Altfel spus, verificarea

respectării regimului conflictelor de interese în cadrul procedurilor de înfăptuire a

justiției și în special în cadrul procedurilor de jurisdicție constituțională, este supusă

unor prevederi care reglementează procedurile respective: Codul jurisdicției

constituționale, Codul de procedură civilă și / sau Codul de procedură penală.

A menționat că conflictul de interese, așa cum acesta este definit și reglementat

prin Legea nr. 133/2016, nu este aplicabil, iar judecătorii constituționali sau

judecătorii instanțelor de drept comun nu pot fi sancționați sau cenzurați de un organ

al executivului, atunci când aceștia își desfășoară activitățile specifice atribuțiilor

directe de exercitare a funcției de judecător constituțional sau judecător al instanței

de drept comun.

Corespunzător a invocat că, la caz nu se poate susține că reclamanta, prin

participarea la procedurile de jurisdicție constituțională demarate în cadrul dosarului

de jurisdicție constituțională nr. 92a/2012, a admis careva conflict de interese real,

atât timp cât această concluzie a inspectorului de integritate reprezintă nimic altceva

decât rezultatul unei interpretări eronate a prevederilor Legii nr. 317/1994 și a

prevederilor Codului jurisdicției constituționale.

A obiectat că este eronată și contrară prevederilor legale și concluzia

inspectorului de integritate potrivit căreia, participarea reclamantei la emiterea

deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, prin care s-a confirmat

decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, reprezintă consumarea

conflictului de interese real existent, deoarece, în opinia inspectorului de integritate,

în cazul dat în situație de conflict de interese real nu era întreg Plenul Curții

Constituționale, nu sunt supuse controlului constituționalității legii care ar afecta o

anumită categorie de subiecți, printre care s-ar regăsi și judecătorii Curții

Constituționale, dar vizează nemijlocit interesele Domnicăi Manole.

În contextul dat a menționat că la data inițierii controlului și în contradictoriu

cu concluzia inspectorului de integritate potrivit căreia participarea dânsei la

emiterea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, ar constitui

consumarea conflictului de interese real, deoarece, decizia Curții Constituționale

nr. 61 din 26 aprilie 2021 nu ar reprezenta un act al Curții pronunțat în exercitarea

jurisdicției constituționale, se deduce că decizia Curții Constituționale nr. 61 din 26

5

aprilie 2021, prin care s-a confirmat decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23

aprilie 2021, este un act al Curții emis în cadrul unui dosar de jurisdicție

constituțională, fiind astfel un act obligatoriu de jurisdicție constituțională adoptat

de Plenul Curții Constituționale în condițiile art. 71 alin. (4) din Codul jurisdicției

constituționale.

Referitor la acest aspect, inspectorul de integritate a dat o interpretare eronată

prevederilor art. 71 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale și prevederilor art.

251 alin. (4) din Legea nr. 317/1994, or, inspectorul de integritate a recunoscut că

din cauza necomunicării lucrărilor dosarului de jurisdicție constituțională, acesta a

fost în imposibilitate să elucideze cauzele examinării deciziei de suspendare de către

Președintele interimar al Curții Constituționale, dnei Liuba Șova, în situația în care

potrivit prevederilor art. 251 alin. (4) din Legea nr. 317/1994 și art. 71 alin. (4) din

Codul jurisdicției constituționale, decizia de suspendare se emite printr-o dispoziție

a Președintelui Curții Constituționale cu confirmarea ulterioară obligatorie de către

Plenul Curții Constituționale. Altfel spus, inspectorul de integritate intenționa să

verifice legalitatea și/sau temeinicia deținerii de către Liuba Șova a interimatului

funcției de Președinte al Curții Constituționale la 23 aprilie 2021, punând astfel la

îndoială decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, prin care s-a

soluționat cererea de suspendare a acțiunii hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23

aprilie 2021, fapt care contravine prevederilor art. 140 din Constituție, care exclude

orice fel control din exterior și sub orice formă al actelor Curții Constituționale.

A punctat că prin prisma prevederilor art. 19 alin. (1) din Codul jurisdicției

constituționale, aplicat în coroborare cu prevederile art. 25 din Codul jurisdicției

constituționale, participarea reclamantei la ședința Plenului Curții Constituționale

din 26 aprilie 2021 și, nemijlocit la adoptarea deciziei Curții Constituționale nr. 61

din 26 aprilie 2021, prin care s-a confirmat decizia Curții Constituționale nr. 60 din

23 aprilie 2021, a fost obligatorie, un alt comportament fiind exclus.

Cu referire la pretinsul conflict de interese consumat prin participarea

reclamantei la examinarea sesizărilor nr. 92a/2021 din 23 aprilie 2021 și nr.

93a/2021 din 26 aprilie 2021, depuse de către deputații în Parlamentul Republicii

Moldova Sergiu Litvinenco și Dinu Plîngău și nemijlocit la adoptarea hotărârii

Curții Constituționale nr. 13 din 27 aprilie 2021, reclamanta a invocat, că activitatea

jurisdicțională a Curții Constituționale este guvernată de prevederile Legii nr.

317/1994 și prevederile Codului jurisdicției constituționale, la art. 27 al căruia se

regăsesc prevederi care reglementează procedura recuzării judecătorului

constituțional de la exercitarea jurisdicției constituționale.

Din textul de lege respectiv, rezultă că în cadrul procedurilor de jurisdicție

constituțională sunt aplicabile temeiurile de recuzare a judecătorului constituțional

expres prevăzute la art. 27 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale.

În acest caz, reprezentantul părții procesului de jurisdicție constituțională, și

anume, reprezentantul Parlamentului Republicii Moldova, a formulat un demers cu

propunere de recuzare a judecătorului Domnica Manole, demers care a fost examinat

și a fost respins prin decizia Curții Constituționale din 27 aprilie 2021, în motivarea

căreia s-a indicat, că conflictele de interese pretinse în cadrul procedurii de

jurisdicție constituțională sunt soluționate de către Curtea Constituțională în modul

stabilit de art. 134, 137 și 140 din Constituție și art. 27 din Codul jurisdicției

6

constituționale. La fel, Curtea a precizat că se conduce de Codul jurisdicției

constituționale, care nu autorizează aplicarea altor legi în procedura din fața Curții.

De asemenea, atât Constituția, cât și legile speciale aplicabile procedurii

constituționale nu permit altor autorități publice să exercite controlul actelor de

jurisdicție constituțională. Curtea a mai subliniat, că unica abilitată cu competența

examinării și soluționării conflictelor de interese pretinse în cadrul procedurii de

jurisdicție constituțională este Curtea Constituțională.

Cât privește pretinsul conflict de interese, Curtea a stabilit, că asumpția potrivit

căreia judecătorul afectat de actele contestate trebuie înlăturat de la judecarea cauzei

nu este suficientă, în sine, pentru a susține suspiciunile pretinse în cererea de

recuzare, în lipsa altor probe și elemente.

A mai notat că actul de constatare contestat, a fost emis cu depășirea limitelor

competențelor atribuite autorității pârâte prin Legea nr. 133/2016 și în încălcarea

prevederilor Constituției, Legii nr. 317/1994 și a Codului jurisdicției constituționale,

toate aceste norme excluzând orice fel de intervenție din exterior în activitatea Curții

Constituționale în ansamblu și în activitatea judecătorilor constituționali, în

particular, atunci când aceștia exercită principala lor atribuție de funcție, jurisdicția

constituțională.

A invocat că nu poate nici într-un fel a fi acceptată intervenția autorității pârâte

prin efectuarea controlului respectării de către judecătorii constituționali a regimului

conflictelor de interese în exercitarea atribuțiilor de funcție legate nemijlocit de

activitatea de control a constituționalității actelor supuse testului de

constituționalitate, iar dacă s-ar accepta posibilitatea contestării actelor Curții emise

ca urmare a exercitării competenței expres prevăzute în Constituție, prin utilizarea

unor instrumente improprii procedurii constituționale de exercitare a jurisdicției

constituționale, de către o autoritate infra constituțională, aceasta ar presupune o

atingere inadmisibilă a principiilor supremației Constituției și separării puterilor în

stat, realizarea cărora tocmai trebuie să fie asigurată, conform art. 134 alin. (3) din

Constituție, de Curtea Constituțională.

A afirmat că în speță, autoritatea publică pârâtă, pe lângă faptul că a negat

limitele propriilor atribuții și competențe, nu a luat în considerare toate faptele care

au importanță pentru caz, inclusiv faptul că asupra aspectului existenței unui

eventual conflict de interese prin participarea reclamantei la examinarea sesizărilor

nr. 92a/2021 și nr. 93a/2021, deja exista un act al Curții Constituționale, și anume,

decizia Curții Constituționale din 27 aprilie 2021, prin care s-a constatat lipsa

oricărui conflict de interese în participarea reclamantei la această procedură.

A explicat la caz că odată ce prin hotărârea Curții Constituționale nr. 18/2021

s-a declarat neconstituțional art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea

Constituțională, unica prevedere care admitea efectuarea de către autoritatea pârâtă

a controlului respectării de către judecătorii constituționali a regimului juridic al

conflictelor de interese, în virtutea dreptului discreționar al autorității, aceasta, în

condițiile art. 137 alin. (2) Codul administrativ, urma să dispună încetarea procedurii

administrative de control inițiată în raport cu reclamanta, în special, atunci când

considerentele Curții Constituționale din hotărârea nr. 18/2021 demonstrează

evident și clar inexistența competenței autorității de intervenție și control al

respectării de către judecătorii constituționali a regimului juridic al conflictelor de

7

interese în exercitarea de către ultimii a activităților proprii mandatului de judecător

constituțional.

În opinia reclamantei autoritatea pârâtă a acționat în raport cu reclamanta

depășind limitele dreptului discreționar la desfășurarea procedurii administrative,

dând o interpretare defavorabil extensivă prevederilor Legii nr. 133/2016, reținute

în actul administrativ contestat, pretins încălcate de către reclamantă, toate acestea

sfârșind cu emiterea unui act administrativ individual defavorabil nelegal, pasibil de

anulare.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 80, 81 Cod de procedura

civilă, art. 16, 17, 19-21, 22 alin. (1), 28-30, 92, 137 alin. (1)-(2), 195, 206 alin. (1)

lit. a), 207, 208, 211, 212, 219 alin. (1), 224 lit. a) Cod administrativ.

A solicitat admiterea acțiunii, anularea actului de constatare nr. 432/19 din 31

decembrie 2021 emis de Autoritatea Națională de Integritate.

Prin hotărârea din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă acțiunea

înaintată de Domnica Manole împotriva Autorității Naționale de Integritate.

A fost anulat actul de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021 emis de

Autoritatea Națională de Integritate.

La 14 iunie 2022, Autoritatea Națională de Integritate a depus recurs nemotivat

împotriva hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat

admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii și emiterea unei noi decizii de

respingere a acțiunii.

Prin referința depusă la data de 29 august 2022, Manole Domnica, reprezentată

de avocatul Popil Angela a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Examinând admisibilitatea recursului depus de Autoritatea Națională de

Integritate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, Curtea

Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Recursul

se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a

fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2).

La rândul său, art. 245 alin. (2) Cod administrativ, reglementează expres că

motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că hotărârea motivată din 30 mai

2022 a Curții de Apel Chișinău a cărei casare a fost solicitată în prezentul recurs

nemotivat a fost notificată Autorității Naționale de Integritate la data de 14 iulie 2022

prin intermediul poștei electronice la adresa oficială info@ani.md, iar potrivit

extrasul din poșta electronică anexată la dosar, ultima a confirmat recepționarea

acesteia (f. d. 151), însă recurenta Autoritatea Națională de Integritate contrar

prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, nu au depus în termen de 30 de zile

de la notificarea hotărârii integrale a Curții de Apel Chișinău, adică până la 15 august

8

2022, motivarea recursului, reieșind din considerentul că ultima zi a termenului – 13

august 2022 a fost o zi nelucrătoare de sâmbătă.

În privința modalităților de comunicare și notificare, Codul administrativ

statuează la art. 96 alin. (1) că notificările și comunicările către participanții la

procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată,

rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace

electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de

participantul la procedură.

Or, prin extrasul din poșta electronică conținut la materialele cauzei se atestă

indubitabil că hotărârea motivată din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost

notificată Autorității Naționale de Integritate, la data de 14 iulie 2022 (f. d. 151).

Prin urmare, în speță, prin prisma prevederilor art. 245 alin. (2) Cod

administrativ, termenul de procedură de 30 zile instituit de legiuitor pentru

valorificarea dreptului de a depune motivarea recursului și-a început curgerea din

ziua imediat următoare datei notificării hotărârii motivate – 15 iulie 2022 și a expirat

la data de 15 august 2022, reieșind din considerentul că ultima zi a termenului – 13

august 2022 a fost o zi nelucrătoare de sâmbătă.

Cu toate acestea, contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ,

recurenta Autoritatea Națională de Integritate nu au întreprins nicio măsură în

vederea depunerii motivării recursului în termen de 30 de zile de la notificarea

hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, adică nu s-a conformat

prevederilor legale și a formulat o simplă cerere de recurs nemotivată, fără a

evidenția motivele ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar la

manifestarea dezacordului față de soluția pronunțată de instanța de apel. Această

circumstanță face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța

învestită cu soluționarea căii de atac.

Or, în recurs nu este suficientă simpla expunere a dezacordului cu soluția

instanței judecătorești, ci este necesară motivarea cu indicarea temeiurilor de

ilegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o decizie neîntemeiată. Condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței ierarhice

inferioare, cu expunerea argumentată a criticilor în fapt și în drept.

Completul consideră că recurenta Autoritatea Națională de Integritate fiind

interesată în soarta soluționării prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile

necesare de a-și proteja dreptul său de acces la instanță prin depunerea motivării

recursului, care să corespundă exigențelor impuse de legiuitor, în caz contrar

intervenind cu titlu de sancțiune procedurală, declararea recursului inadmisibil în

temeiul articolului 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ.

În acest sens este relevantă și jurisprudența CtEDO în care Înalta Curte a reiterat

că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor

sale de acces la justiție (Van Harn împotriva Germaniei).

Pentru motivele expuse și având în vedere că Autoritatea Națională de

Integritate nu a depus motivarea recursului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

9

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Aliona Miron

10