3ra-713/22 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-713/22 2-22011377-01-3ra-19072022 Prima instanța: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 21 septembrie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Aliona Miron examinând admisibilitatea recursului depus de Autoritatea Națională de Integritate, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Manole Domnica împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admisă acțiunea, c o n s t a t ă: La 26 ianuarie 2022, Manole Domnica a depus cerere de chemare în judecată împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a menționat că conform actului de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021, s-a constatat, că în cadrul controlului constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021, dânsa ar fi admis conflicte de interese reale prin participarea acesteia la pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021 prin care a fost confirmată decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021 de suspendare a Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021 și prin participarea la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021. A explicat că din conținutul actului de constatare rezultă că, la 6 mai 2021, în cancelaria Autorității Naționale de Integritate a fost înregistrată sesizare prin care s- a reclamat precum că, Domnica Manole, în calitatea sa de judecător și de Președinte al Curții Constituționale, ar fi admis un conflict de interese prin participarea la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului privind numirea unui judecător al Curții Constituționalității, act ce o viza în mod direct pe reclamanta Manole Domnica.

1 La 19 august 2021, în cancelaria Autorității Naționale de Integritate a fost înregistrată și sesizarea nr. M-745/21, care are un conținut similar sesizării înregistrate la 6 mai 2021, sesizarea parvenită ulterior fiind conexată la dosar.

A relatat că potrivit actului de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021, ca urmare a investigațiilor efectuate în cadrul controlului inițiat prin procesul-verbal de inițiere a controlului nr. 320/19 din 19 mai 2021, inspectorul de integritate a stabilit următoarele: reclamanta deține funcția de Președinte al Curții Constituționale, care, conform prevederilor Legii nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, este funcție de demnitate publică; în virtutea funcției de Președinte al Curții Constituționale, reclamanta este subiect al declarării averii și intereselor personale ca urmare a exercitării funcției deținute; reclamanta în exercitarea funcției de Președinte al Curții Constituționale, are obligația de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, conform prevederilor Legii nr. 133/2016; reclamanta în calitatea sa de judecător și Președinte al Curții Constituționale, a participat la emiterea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021 prin care a fost confirmată decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021 prin care s-a dispus suspendarea Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021; reclamanta în calitatea sa de judecător și Președinte al Curții Constituționale,

a participat în cadrul procedurii constituționale de efectuare a controlului constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021 privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 aprilie 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale.

A explicat că inspectorul de integritate a considerat că participarea Domnicăi Manole, în calitatea sa de judecător și Președinte al Curții Constituționale, la pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, constituie un conflict de interese real, care urma a fi soluționat prin sesizarea Autorității Naționale de Integritate sau prin abținere de la participare, iar participarea reclamantei la efectuarea controlului constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021, procedură finalizată cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 27 aprilie 2021, prin care s-a declarat neconstituțională Hotărârea Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021, a avut drept consecință consumarea conflictului de interese, fapte care sunt contrare prevederilor Legii nr. 133/2016, dar care nu vor fi sancționate, dată fiind declararea neconstituționalității prevederilor art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 18 din 9 iulie 2021. În același timp, inspectorul de integritate a invocat precum că,

prin participarea Domnicăi Manole la pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021 și prin participarea în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională privind controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale, nu s-a admis doar un conflict de interese consumat, ci s-a afectat noțiunea de imparțialitate, contrar principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză, or, în cazul dat în situație de conflict de interese real nu era întreg Plenul Curții Constituționale, nu sunt supuse controlului constituționalității legi care ar afecta o anumită categorie de subiecți, printre care s- 2 ar regăsi și judecătorii Curții Constituționale, dar vizează nemijlocit interesele Domnicăi Manole.

A susținut că la desfășurarea procedurii administrative privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în cadrul exercitării de către reclamantă a atribuțiilor de funcție și anume a celor rezultate din desfășurarea activității în calitate de judecător și Președinte al Curții Constituționale, autoritatea emitentă a actului administrativ individual defavorabil contestat, nu a respectat prevederile art. 20, 21, 22 Codul administrativ. A remarcat că inspectorul de integritate a constatat admiterea pretinsului conflict de interese, ignorând aspecte fundamentale specifice activităților investigate, aplicabile a priori și fără drept de derogare, care nu admit intervenția sa în activitatea judecătorilor constituționali de înfăptuire a jurisdicției constituționale.

Astfel, deși în actul de constatare s-a făcut referire la faptul, că verificarea efectuată se face prin prisma prevederilor Constituției Republicii Moldova și prevederilor Legii cu privire la Curtea Constituțională, inclusiv a prevederilor Codului jurisdicției constituționale, aceste prevederi au fost ignorate. A evidențiat, că atât Constituția Republicii Moldova, cât și Legea nr. 317/1994, garantează principiul independenței judecătorilor Curții Constituționale, care le permite exercitarea obiectivă a judecății, pornind, înainte de toate de la prevederile art. 134 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, conform cărora, Curtea Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției.

A invocat că concluzia inspectorului de integritate potrivit căreia judecătorilor constituționali și Președintelui Curții Constituționale le incumbă obligația prevăzută la art. 12 alin. (4) și alin. (7) și art. 14 alin. (3), (4) din Legea nr. 133/2016 de declarare a conflictului de interes real pretins apărut în cadrul procedurilor de realizare a jurisdicției constituționale, este eronată și contrară prevederilor precizate.

Este de părere că sunt eronate și concluziile inspectorului de integritate potrivit cărora în cazul reclamantei, în calitatea sa de Președinte al Curții Constituționale, îi sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (7) din Legea nr. 133/2016, și anume teza „…și alți conducători ai autorităților publice…” în situația în care, prin procedura administrativă contestată în prezenta cauză s-a efectuat controlul respectării regimului juridic al conflictelor de interese în contextul derulării procedurilor de jurisdicție constituțională, și nu a activităților de administrare a treburilor Curții Constituționale proprii funcției de Președinte al Curții Constituționale sau ale altor activități desfășurate de către judecătorii constituționali în afara activității de jurisdicție constituțională.

A opinat că nu este corectă nici concluzia inspectorului de integritate întemeiată pe prevederile art. 11 din Legea nr. 133/2016, conform căreia regimul juridic al conflictelor de interese ar fi aplicabil atât în raport cu statutul de judecător al Curții Constituționale, cât și în raport cu statutul de Președinte al Curții Constituționale, în special, în cadrul exercitării controlului constituționalității actelor supuse acestei proceduri.

Potrivit constatărilor Curții Constituționale din hotărârea nr. 18 din 2 iunie 2014, Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale [art. 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale]; competența Curții Constituționale este prevăzută de Constituție și nu poate fi contestată de nici o 3 autoritate publică [art. 4 alin. (2) din Lege]; judecătorii Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere pentru voturile și opiniile exprimate în exercițiul funcțiunii inclusiv după expirarea mandatului [art. 8 alin. (3) din Cod și art. 13 alin. (2) din Lege]; între alte îndatoriri, judecătorii Curții Constituționale sunt obligați „să-și îndeplinească atribuțiile cu imparțialitate și în respectul Constituției” [art. 17 alin. (1) lit. a) din Lege]; judecătorii trebuie „să comunice Președintelui Curții Constituționale activitatea incompatibilă cu atribuțiile pe care le exercită” [art. 17 alin. (1) lit. d) din Lege]; judecătorii trebuie să se abțină de la orice acțiune contrară statutului de judecător [art. 17 alin. (1) lit. f) din Lege]; stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancțiunilor și a modului de aplicare a acestora este de competența exclusivă a plenului Curții Constituționale [art. 84 din Cod]; Curtea Constituțională are buget propriu, care se aprobă de Parlament,

la propunerea Plenului Curții Constituționale [art. 37 din Lege]. A insistat că principala particularitate a jurisdicției constituționale și deosebirea principală a Curții Constituționale de instanțele judecătorești de jurisdicție generală constă în faptul, că potrivit Constituției, Curtea nu face parte din sistemul judecătoresc, nu este un organ al justiției sau o parte componență a autorității judecătorești. La fel, caracterul jurisdicțional al Curții Constituționale face aplicabile principiile independenței judecătorești, în pofida faptului că autoritatea de jurisdicție constituțională nu face parte din sistemul judiciar. Acest principiu îi protejează pe judecători în primul rând de influențe externe la îndeplinirea atribuțiilor jurisdicționale.

Ideea fundamentală constă în faptul că judecătorii constituționali, în exercitarea atribuțiilor, nu sunt angajații autorităților care i-a numit. Din momentul depunerii jurământului, judecătorii sunt independenți, inamovibili și se supun numai Constituției.

Astfel, deși legislația privind controlul regimului juridic al conflictelor de interese nu impune ca o condiție obligatorie, în vederea autorizării demarării anchetei privind respectarea regimului conflictelor de interese, ridicarea inviolabilității procesuale a judecătorului constituțional, autoritatea executivă investită cu competența controlului respectării regimului conflictelor de interese nu este împuternicită și, corespunzător, nu este în drept să intervină în activitatea judecătorului constituțional, decât atunci când această intervenție, așa cum rezultă din Hotărârea Curții Constituționale nr. 9/2020, este autorizată de către Curtea Constituțională și când aspectele vizate în investigațiile Autorității Naționale de Integritate nu vizează exercitarea de către judecătorul constituțional a activităților legate de exercitarea jurisdicției constituționale.

În opinia părții reclamante, intervenția Autorității Naționale de Integritate prin verificarea respectării de către judecătorul constituțional a regimului juridic al conflictelor de interese în exercitarea de către ultimul a atribuțiilor constituționale de efectuare a controlului constituționalității actelor supuse acestei proceduri nu reprezintă nimic altceva decât o ingerință inadmisibilă în sfera independenței judecătorului care anihilează scopul garanției inviolabilității recunoscute judecătorului constituțional, anulând orice protecție care îi este recunoscută, expunându-l unor anchete și urmăriri nefondate de care însă acesta trebuie să fie protejat. Mai mult, libertatea neîngrădită a autorității publice abilitate cu controlul respectării regimului conflictelor de interese în cadrul exercitării de către judecătorul 4 constituțional a atribuțiilor legate de efectuarea procedurilor de jurisdicție constituțională, golește de conținut art. 137 din Constituție.

A remarcat că prin actul administrativ individual defavorabil contestat, s-a admis o ingerință inadmisibilă în instituția imunității procedurale a judecătorului constituțional, or, imunitatea procedurală este un mijloc de protecție a independenței judecătorului împotriva presiunii excesive și a abuzului din partea puterilor statului. Acest scop nu ar fi fost atins dacă s-ar permite autorităților să inițieze, de o manieră nestingherită, urmăriri și controale în privința judecătorilor. A mai indicat că pornind de la locul și rolul Curții Constituționale atribuit acesteia prin Constituția Republicii Moldova, în cadrul activităților de jurisdicție constituțională funcționează procedura recuzării judecătorului constituțional, așa cum este reglementată la art. 27 din Codul jurisdicției constituționale.

A punctat că Legea nu prevede alte motive sau temeiuri pentru abținerea sau neparticiparea judecătorului constituțional la examinarea unei cauze privind controlul constituționalității actului sesizat, iar normele de la art. 12 și art. 14 din Legea nr. 133/2016, nu sunt aplicabile în astfel de cazuri. Altfel spus, verificarea respectării regimului conflictelor de interese în cadrul procedurilor de înfăptuire a justiției și în special în cadrul procedurilor de jurisdicție constituțională, este supusă unor prevederi care reglementează procedurile respective: Codul jurisdicției constituționale, Codul de procedură civilă și / sau Codul de procedură penală.

A menționat că conflictul de interese, așa cum acesta este definit și reglementat prin Legea nr. 133/2016, nu este aplicabil, iar judecătorii constituționali sau judecătorii instanțelor de drept comun nu pot fi sancționați sau cenzurați de un organ al executivului, atunci când aceștia își desfășoară activitățile specifice atribuțiilor directe de exercitare a funcției de judecător constituțional sau judecător al instanței de drept comun. Corespunzător a invocat că, la caz nu se poate susține că reclamanta, prin participarea la procedurile de jurisdicție constituțională demarate în cadrul dosarului de jurisdicție constituțională nr. 92a/2012, a admis careva conflict de interese real, atât timp cât această concluzie a inspectorului de integritate reprezintă nimic altceva decât rezultatul unei interpretări eronate a prevederilor Legii nr. 317/1994 și a prevederilor Codului jurisdicției constituționale.

A obiectat că este eronată și contrară prevederilor legale și concluzia inspectorului de integritate potrivit căreia, participarea reclamantei la emiterea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, prin care s-a confirmat decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, reprezintă consumarea conflictului de interese real existent, deoarece, în opinia inspectorului de integritate, în cazul dat în situație de conflict de interese real nu era întreg Plenul Curții Constituționale, nu sunt supuse controlului constituționalității legii care ar afecta o anumită categorie de subiecți, printre care s-ar regăsi și judecătorii Curții Constituționale, dar vizează nemijlocit interesele Domnicăi Manole.

În contextul dat a menționat că la data inițierii controlului și în contradictoriu cu concluzia inspectorului de integritate potrivit căreia participarea dânsei la emiterea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, ar constitui consumarea conflictului de interese real, deoarece, decizia Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021 nu ar reprezenta un act al Curții pronunțat în exercitarea jurisdicției constituționale, se deduce că decizia Curții Constituționale nr. 61 din 26 5 aprilie 2021, prin care s-a confirmat decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, este un act al Curții emis în cadrul unui dosar de jurisdicție constituțională, fiind astfel un act obligatoriu de jurisdicție constituțională adoptat de Plenul Curții Constituționale în condițiile art. 71 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale.

Referitor la acest aspect, inspectorul de integritate a dat o interpretare eronată prevederilor art. 71 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale și prevederilor art. 251 alin. (4) din Legea nr. 317/1994, or, inspectorul de integritate a recunoscut că din cauza necomunicării lucrărilor dosarului de jurisdicție constituțională, acesta a fost în imposibilitate să elucideze cauzele examinării deciziei de suspendare de către Președintele interimar al Curții Constituționale, dnei Liuba Șova, în situația în care potrivit prevederilor art. 251 alin. (4) din Legea nr. 317/1994 și art. 71 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale, decizia de suspendare se emite printr-o dispoziție a Președintelui Curții Constituționale cu confirmarea ulterioară obligatorie de către Plenul Curții Constituționale.

Altfel spus, inspectorul de integritate intenționa să verifice legalitatea și/sau temeinicia deținerii de către Liuba Șova a interimatului funcției de Președinte al Curții Constituționale la 23 aprilie 2021, punând astfel la îndoială decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, prin care s-a soluționat cererea de suspendare a acțiunii hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23 aprilie 2021, fapt care contravine prevederilor art. 140 din Constituție, care exclude orice fel control din exterior și sub orice formă al actelor Curții Constituționale.

A punctat că prin prisma prevederilor art. 19 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale, aplicat în coroborare cu prevederile art. 25 din Codul jurisdicției constituționale, participarea reclamantei la ședința Plenului Curții Constituționale din 26 aprilie 2021 și, nemijlocit la adoptarea deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26 aprilie 2021, prin care s-a confirmat decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23 aprilie 2021, a fost obligatorie, un alt comportament fiind exclus.

Cu referire la pretinsul conflict de interese consumat prin participarea reclamantei la examinarea sesizărilor nr. 92a/2021 din 23 aprilie 2021 și nr. 93a/2021 din 26 aprilie 2021, depuse de către deputații în Parlamentul Republicii Moldova Sergiu Litvinenco și Dinu Plîngău și nemijlocit la adoptarea hotărârii Curții Constituționale nr. 13 din 27 aprilie 2021, reclamanta a invocat, că activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale este guvernată de prevederile Legii nr. 317/1994 și prevederile Codului jurisdicției constituționale, la art. 27 al căruia se regăsesc prevederi care reglementează procedura recuzării judecătorului constituțional de la exercitarea jurisdicției constituționale.

Din textul de lege respectiv, rezultă că în cadrul procedurilor de jurisdicție constituțională sunt aplicabile temeiurile de recuzare a judecătorului constituțional expres prevăzute la art. 27 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale. În acest caz, reprezentantul părții procesului de jurisdicție constituțională, și anume, reprezentantul Parlamentului Republicii Moldova, a formulat un demers cu propunere de recuzare a judecătorului Domnica Manole, demers care a fost examinat și a fost respins prin decizia Curții Constituționale din 27 aprilie 2021, în motivarea căreia s-a indicat, că conflictele de interese pretinse în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională sunt soluționate de către Curtea Constituțională în modul stabilit de art. 134, 137 și 140 din Constituție și art. 27 din Codul jurisdicției 6 constituționale.

La fel, Curtea a precizat că se conduce de Codul jurisdicției constituționale, care nu autorizează aplicarea altor legi în procedura din fața Curții. De asemenea, atât Constituția, cât și legile speciale aplicabile procedurii constituționale nu permit altor autorități publice să exercite controlul actelor de jurisdicție constituțională. Curtea a mai subliniat, că unica abilitată cu competența examinării și soluționării conflictelor de interese pretinse în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională este Curtea Constituțională. Cât privește pretinsul conflict de interese, Curtea a stabilit, că asumpția potrivit căreia judecătorul afectat de actele contestate trebuie înlăturat de la judecarea cauzei nu este suficientă, în sine, pentru a susține suspiciunile pretinse în cererea de recuzare, în lipsa altor probe și elemente.

A mai notat că actul de constatare contestat, a fost emis cu depășirea limitelor competențelor atribuite autorității pârâte prin Legea nr. 133/2016 și în încălcarea prevederilor Constituției, Legii nr. 317/1994 și a Codului jurisdicției constituționale, toate aceste norme excluzând orice fel de intervenție din exterior în activitatea Curții Constituționale în ansamblu și în activitatea judecătorilor constituționali, în particular, atunci când aceștia exercită principala lor atribuție de funcție, jurisdicția constituțională.

A invocat că nu poate nici într-un fel a fi acceptată intervenția autorității pârâte prin efectuarea controlului respectării de către judecătorii constituționali a regimului conflictelor de interese în exercitarea atribuțiilor de funcție legate nemijlocit de activitatea de control a constituționalității actelor supuse testului de constituționalitate, iar dacă s-ar accepta posibilitatea contestării actelor Curții emise ca urmare a exercitării competenței expres prevăzute în Constituție, prin utilizarea unor instrumente improprii procedurii constituționale de exercitare a jurisdicției constituționale, de către o autoritate infra constituțională, aceasta ar presupune o atingere inadmisibilă a principiilor supremației Constituției și separării puterilor în stat, realizarea cărora tocmai trebuie să fie asigurată, conform art. 134 alin. (3) din Constituție, de Curtea Constituțională.

A afirmat că în speță, autoritatea publică pârâtă, pe lângă faptul că a negat limitele propriilor atribuții și competențe, nu a luat în considerare toate faptele care au importanță pentru caz, inclusiv faptul că asupra aspectului existenței unui eventual conflict de interese prin participarea reclamantei la examinarea sesizărilor nr. 92a/2021 și nr. 93a/2021, deja exista un act al Curții Constituționale, și anume, decizia Curții Constituționale din 27 aprilie 2021, prin care s-a constatat lipsa oricărui conflict de interese în participarea reclamantei la această procedură.

A explicat la caz că odată ce prin hotărârea Curții Constituționale nr. 18/2021 s-a declarat neconstituțional art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, unica prevedere care admitea efectuarea de către autoritatea pârâtă a controlului respectării de către judecătorii constituționali a regimului juridic al conflictelor de interese, în virtutea dreptului discreționar al autorității, aceasta, în condițiile art. 137 alin. (2) Codul administrativ, urma să dispună încetarea procedurii administrative de control inițiată în raport cu reclamanta, în special, atunci când considerentele Curții Constituționale din hotărârea nr. 18/2021 demonstrează evident și clar inexistența competenței autorității de intervenție și control al respectării de către judecătorii constituționali a regimului juridic al conflictelor de 7 interese în exercitarea de către ultimii a activităților proprii mandatului de judecător constituțional.

În opinia reclamantei autoritatea pârâtă a acționat în raport cu reclamanta depășind limitele dreptului discreționar la desfășurarea procedurii administrative, dând o interpretare defavorabil extensivă prevederilor Legii nr. 133/2016, reținute în actul administrativ contestat, pretins încălcate de către reclamantă, toate acestea sfârșind cu emiterea unui act administrativ individual defavorabil nelegal, pasibil de anulare. Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 80, 81 Cod de procedura civilă, art. 16, 17, 19-21, 22 alin. (1), 28-30, 92, 137 alin. (1)-(2), 195, 206 alin. (1) lit. a), 207, 208, 211, 212, 219 alin. (1), 224 lit. a) Cod administrativ. A solicitat admiterea acțiunii, anularea actului de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021 emis de Autoritatea Națională de Integritate.

Prin hotărârea din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă acțiunea înaintată de Domnica Manole împotriva Autorității Naționale de Integritate. A fost anulat actul de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021 emis de Autoritatea Națională de Integritate. La 14 iunie 2022, Autoritatea Națională de Integritate a depus recurs nemotivat împotriva hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii și emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii. Prin referința depusă la data de 29 august 2022, Manole Domnica, reprezentată de avocatul Popil Angela a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Examinând admisibilitatea recursului depus de Autoritatea Națională de Integritate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Recursul se declară inadmisibil în special când motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2). La rândul său, art. 245 alin. (2) Cod administrativ, reglementează expres că motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.

Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că hotărârea motivată din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a cărei casare a fost solicitată în prezentul recurs nemotivat a fost notificată Autorității Naționale de Integritate la data de 14 iulie 2022 prin intermediul poștei electronice la adresa oficială info@ani.md, iar potrivit extrasul din poșta electronică anexată la dosar, ultima a confirmat recepționarea acesteia (f. d. 151), însă recurenta Autoritatea Națională de Integritate contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, nu au depus în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii integrale a Curții de Apel Chișinău, adică până la 15 august 8 2022, motivarea recursului, reieșind din considerentul că ultima zi a termenului – 13 august 2022 a fost o zi nelucrătoare de sâmbătă.

În privința modalităților de comunicare și notificare, Codul administrativ statuează la art. 96 alin. (1) că notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură.

Or, prin extrasul din poșta electronică conținut la materialele cauzei se atestă indubitabil că hotărârea motivată din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost notificată Autorității Naționale de Integritate, la data de 14 iulie 2022 (f. d. 151). Prin urmare, în speță, prin prisma prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, termenul de procedură de 30 zile instituit de legiuitor pentru valorificarea dreptului de a depune motivarea recursului și-a început curgerea din ziua imediat următoare datei notificării hotărârii motivate – 15 iulie 2022 și a expirat la data de 15 august 2022, reieșind din considerentul că ultima zi a termenului – 13 august 2022 a fost o zi nelucrătoare de sâmbătă.

Cu toate acestea, contrar prevederilor art. 245 alin. (2) Cod administrativ, recurenta Autoritatea Națională de Integritate nu au întreprins nicio măsură în vederea depunerii motivării recursului în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii din 30 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, adică nu s-a conformat prevederilor legale și a formulat o simplă cerere de recurs nemotivată, fără a evidenția motivele ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar la manifestarea dezacordului față de soluția pronunțată de instanța de apel. Această circumstanță face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac. Or, în recurs nu este suficientă simpla expunere a dezacordului cu soluția instanței judecătorești, ci este necesară motivarea cu indicarea temeiurilor de ilegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o decizie neîntemeiată. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței ierarhice inferioare, cu expunerea argumentată a criticilor în fapt și în drept. Completul consideră că recurenta Autoritatea Națională de Integritate fiind interesată în soarta soluționării prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile necesare de a-și proteja dreptul său de acces la instanță prin depunerea motivării recursului, care să corespundă exigențelor impuse de legiuitor, în caz contrar intervenind cu titlu de sancțiune procedurală, declararea recursului inadmisibil în temeiul articolului 246 alin. (2) lit. e) Cod administrativ.

În acest sens este relevantă și jurisprudența CtEDO în care Înalta Curte a reiterat că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție (Van Harn împotriva Germaniei). Pentru motivele expuse și având în vedere că Autoritatea Națională de Integritate nu a depus motivarea recursului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios 9 administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate. În conformitate cu art. 230 și art. 246 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Aliona Miron 10