2ra-831/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii si ale si ale instantelor judecătoresti

2ra-831/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii si ale si ale instantelor judecătoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-831/22

2-20157473-01-2ra-13062022

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: A. Ciubotaru

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: V. Panov, M. Anton, I. Secrieru

D E C I Z I E

14 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Mariana Pitic

Victor Burduh

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

recursul declarat de Constantin Ababii,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Constantin

Ababii împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor al Republicii

Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea

cheltuielilor judiciare,

împotriva deciziei din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 14 decembrie 2020, Constantin Ababii a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală a

Republicii Moldova, Ministerul Finanțelor, solicitând încasarea din bugetul de stat,

cu titlu de prejudiciu material a sumei de 24 500 lei cheltuieli de asistență juridică, a

sumei de 5 000 lei cheltuieli de transport și a sumei de 260 000 lei cu titlu de

prejudiciu moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că a fost învinuit timp de 6 ani.

Astfel, prin Ordonanța procurorului în Procuratura raionului Edineț V. Chistruga din

27 septembrie 2013, a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art.179 alin. (1) Cod penal, fiind primul act în consecutivitatea calendaristică ce

determină calcularea termenului urmării penale și aflării în calitate de inculpate

pentru calcularea prejudiciului moral.

Ulterior, prin Ordonanța procurorului în Procuratura raionului Edineț,

Alexandru Plîngău din 18 mai 2014 privind aplicarea măsurii preventive, i s-a aplicat

măsura preventivă - obligația de a nu părăsi țara.

1

A menționat că la 23 octombrie 2013 cauza penală de învinuire a fost remisă

pentru examinare în fond în instanța de judecată, iar potrivit rechizitoriului transmis,

organul de urmărire penală l-a pus sub învinuire pe 13 capete de acuzare.

Pe cele 11 capete de acuzare, acțiunile lui au fost calificate către organul de

urmărire penală în baza art.179 alin. (1) Cod penal.

Prin sentința din 30 iunie 2016 a Judecătoriei Edineț, a fost achitat integral pe

toate cele 11 capete de acuzare calificate în baza art.179 alin.(1) Cod penal.

A susținut că ilegalitatea acțiunilor organului de urmărire penală și a

procuraturii de a susține pe o durată de 6 ani învinuirea pe 11 capete de acuzare sub

semnele infracțiunii de violare de domiciliu a fost constatată și de Colegiul Penal al

Curții Supreme de Justiție prin decizia nr.1ra-163/19 din 16 aprilie 2019, care a

menținut sentința primei instanțe.

Astfel, consideră că este evidentă violarea clară a drepturilor și intereselor lui

prin învinuirea timp de 6 ani pentru o infracțiune din care ab initio era clar

imposibilitatea săvârșirii violării de domiciliu pe un teren (bun) cei aparține.

La fel, a fost învinuit pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin.

(1) și (3) Cod penal.

Însă, prin aceiași sentință a Judecătoriei Edineț din 30 iunie 2016, a fost achitat

integral și pe capătul de acuzare calificat în baza art.287 alin.(3) Cod penal.

Iar, procesul penal intentat în baza art.287 alin. (1) Cod penal a fost încetat în

temeiul art.332 alin. (2) si art. 391 alin. (2) Cod de procedură penală, pe motiv că

fapta constituie o contravenție, cu încetarea procesului contravențional si liberarea de

răspundere contravențională în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Reclamantul a menționat că prin aceiași sentință a Judecătoriei Edineț din 30

iunie 2016, a fost recunoscut vinovat și condamnat doar în baza art.152 alin. (2) lit.

d) Cod penal la 5 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

În context, a reiterat că din 13 capete de acuzare imputate, unul singur a fost

considerat de instanță ca întemeiat și probat, iar pentru celelalte 12 capete de acuzare

a fost „persecutat” timp de 6 ani (23 septembrie 2013 prima ordonanță de punere sub

învinuire - până la data pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție din 16 aprilie

2019) prin nenumăratele audieri ale organului de urmărire penală, măsurile

preventive aplicate în privința sa, cheltuieli de asistență juridică, imaginea

desconsiderată în fața societății și tot stresul de nedescris, fără a fi administrate probe

concludente, fără a cerceta existența sau nu a elementelor infracționale, fapte care au

și fost dezaprobate de instanța de judecată, achitându-mă pe aceste capete.

Mai mult ca atât, deși potrivit actului de învinuire, infracțiunea a fost comisă la

data de 18 august 2013, prescripția răspunderii contravenționale, în speță, fiind

scadentă la data de 18 august 2014, fiind vădită expirarea termenului de prescripție,

organul de urmărire penală intenționat în scopul de a distruge imaginea și a-i

amplifica suferințe emoționale reclamantului a înaintat învinuirea în instanță

solicitând condamnarea acestuia, acțiuni vădit ilicite.

Prin urmare, constată cu certitudine ilegalitatea acțiunilor organului de urmărire

penală de a-l menține în calitate de învinuit, inculpat timp de 6 ani, contrar

principiului fundamental al prezumției nevinovăției și in dubio pro reo în situația în

care lipseau orice probe care ar fi evidențiat existența unei infracțiuni și vinovăția

subsemnatului.

2

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii si ale instanțelor judecătorești.

Prin hotărârea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Constantin Ababii împotriva

Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală și Ministerul

Finanțelor, cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea

cheltuielilor judiciare, ca fiind neîntemeiată.

La 8 iulie 2021, Constantin Ababii a declarat apel împotriva hotărârii, solicitând

casarea acesteia și emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie admisă

integral.

Prin decizia din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Constantin Ababii.

S-a casat hotărârea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

adoptarea unei hotărâri noi după cum urmează:

S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Constantin Ababii.

S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Constantin Ababii, suma de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

În rest acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

La 21 aprilie 2022, Ministerului Justiției a declarat recurs împotriva deciziei din

24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând să fie admis recursul, casată

integral decizia și menținută hotărârea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru.

În motivarea recursului, a invocat că decizia instanței de apel este neîntemeiată

și pasibilă de casare, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (2) lit. c) și alin. (4) din

Codul de procedură civilă.

În acest sens, a susținut că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept

material ce țin de repararea prejudiciului cauzat prin pretinsele acțiuni ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Or, în vederea invocării prevederilor Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, este

important și necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de către

organul de drept. Dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc de dispoziție

irevocabil că acțiunile întreprinse de către organul de urmărire penală sunt/au fost

ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată

sau nu persoana.

La caz, instanța de apel nu a menționat expres care anume act, ce indică

ilegalitatea măsurilor întreprinse, este în măsură să justifice răspunderea statului.

La materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv și irevocabil prin

care s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

În consecință, referitor la aspectul dat, consideră că instanța de apel în mod

nejustificat a dispus admiterea acțiunii, în condițiile în care prezenta cerere nu

întrunește toate condițiile de aplicabilitate ale Legii nr.1545.

De asemenea, a invocat că intimatul Constantin Ababii nu este în drept de a

pretinde repararea prejudiciului cauzat în urma pretinselor acțiuni ilicite ale

3

organelor de urmărire penală, procuraturii, deoarece prin sentința din 30 iunie 2016

acesta nu a fost achitat pe toate capetele de acuzare.

În susținerea argumentului dat, a invocat că art. 65 alin. (3) din Codul de

procedură penală, care prevede că persoana în privința căreia sentința a devenit

definitivă se numește: condamnat, dacă sentința este, parțial sau integral, de

condamnare; achitat, dacă sentința este integral de achitare.

Prin urmare, susține că este justă poziția instanței de fond, precum că în privința

intimatului Constantin Ababii nu a fost emisă o sentință judecătorească irevocabilă

de achitare integrală a acestuia.

Sub acest aspect, odată ce în privința intimatului n-a fost emisă o sentință de

achitare integrală, este evident că acesta nu este în drept de a pretinde repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Or, prin sentința Judecătoriei Edineț din 30 iunie 2016, intimatul a fost declarat

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin.(2) lit. d) Cod penal,

fiindu-i stabilit un termen de 5 ani închisoare în penitenciar de tip închis. S-a dispus

în baza art.90 Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate lui

Constantin Ababii pe un termen de probă de 2 ani, dacă nu va săvârși o nouă

infracțiune și prin comportare exemplară va îndreptăți încrederea acordată.

Respectiv, reținând prevederile art. 65 alin. (3) din Codul de procedură penală,

observă că intimatul a fost condamnat prin această sentință. Or. persoana în privința

căreia sentința a devenit definitivă se numește condamnat, dacă sentința este, parțial

sau integral, de condamnare.

A conchis că intimatul solicită repararea prejudiciului în urma pretinselor

acțiuni ilicite, în baza unei sentințe de condamnare, fapt ce este contrar prevederilor

Legii nr.1545/1998.

La 11 mai 2022, prin intermediul poștei (f.d.15), Constantin Ababii a declarat

recurs împotriva deciziei din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

să fie admis recursul și modificată decizia prin majorarea cuantumului despăgubirii

pentru prejudiciul moral de la 5 000 lei până la 260 000 lei.

În motivarea cererii de recurs, Constantin Ababii a invocat că instanța de apel a

interpretat în mod eronat prevederile art.11 din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998,

în partea cuantumului satisfacției echitabile prin prisma jurisprudenței CEDO

acordând o sumă excesiv de micșorată în raport cu prejudiciul suferit.

Astfel, a susținut că deși este de acord cu decizia și constatările instanței de

apel, consideră suma de 5 000 lei ca fiind excesiv de neînsemnată în raport cu

realitățile actuale și suferințele cauzate de acțiunile organelor procuraturii.

A menționat că în cauze similare dar ca durată mult mai minore decât prezenta

speță, Curtea Europeană a acordat prejudicii în mărime de 5 000 euro (Vetrenko c.

Moldovei, Mitrofan c. Moldovei).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Referitor la termenul de declarare a recursurilor, Colegiul constată că decizia

din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost comunicată reprezentanților

recurenților prin intermediul poștei electronice, la 4 aprilie 2022 (vol. II, f.d.230).

4

Din acest considerent, Colegiul consideră că recursurile au fost declarate în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

La 13 iunie 2022, în adresa intimaților a fost expediată copia cererilor de recurs

cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței.

Prin referința depusă la 7 iulie 2022, avocatul Tudor Leșan, în numele

intimatului Constantin Ababii, a solicitat declararea recursului depus de Ministerul

Justiției ca fiind inadmisibil.

Alte referințe la recursurile declarate nu au fost depuse.

Prin încheierea din 7 septembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursurile

declarate de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Constantin Ababii au fost

considerate admisibile.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se

pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

La caz, Colegiul a considerat inoportună invitarea acestora, întrucât

argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie

pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

În cauza CtEDO Covalenco vs. Moldova nr.72164/14 16 septembrie 2020,

Curtea a statuat că este necesar organizarea unei audieri: a) în cazul în care există

necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite corect de către autorități

(a se vedea Malhous vs. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96, § 60, 12 iulie 2001); b)

atunci când circumstanțele cer ca instanța să-și formeze propria impresie referitoare

la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica propria lor situație personală, în

mod direct sau prin intermediul unui reprezentant (a se vedea Göç, pre-citată, § 51;

Miller, pre-citată, § 34 in fine; și Andersson vs. Suedia, nr. 17202/04, § 57, 7

decembrie 2010); c) în cazul în care instanța are nevoie de a obține o clarificare cu

privire la anumite detalii, inter alia prin intermediul unei audieri (a se vedea Fredin v.

Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, § 22, Seria A nr. 283-A, și Lundevall vs. Suedia,

nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie 2002).

În speță, toate punctele de drept care puteau exista, pot fi cercetate și soluționate

în mod obiectiv pe baza înscrisurilor și documentelor prezente la dosar.

5

În esență, părțile au avut posibilitatea să prezinte poziția în scris și să răspundă

la argumentele părților adverse.

Astfel, verificând decizia contestată, în lipsa părților, în raport cu criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție, consideră recursul declarat de Constantin Ababii neîntemeiat și care urmează

a fi respins, iar recursul Ministerului Justiției întemeiat și care urmează a fi admis, cu

casarea integrală a deciziei din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău și

menținerea hotărârii din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din

considerentele ce succed.

În conformitate du art.445 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia

instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate

cu recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța

de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia

instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze, că nu va formula un răspuns

detaliat pentru fiecare argument al recursului, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza García Ruiz vs. Spania (Marea

Cameră), 21 ianuarie 1999, parag.26; Moreira Ferreira vs. Portugalia (nr.2) (Marea

Cameră); 11 iulie 2017, parag.84, 98).

Astfel, circumstanțele cauzei prezentate de părți și determinate de instanțele de

judecată în fazele procesuale anterioare denotă, că temei pentru înaintarea acțiunii în

instanța de judecată a constituit faptul intentării în privința lui Constantin Ababii a

unei cauzei penale în baza art.179 alin. (1), art.287 alin. (1), (3) și art.152 alin. (2) lit.

d) din Codul penal și măsurilor procesuale luate de organele de urmărire penale în

această cauză, care ulterior s-a finalizat cu o sentință de achitare în partea

infracțiunilor prevăzute de art.179 alin. (1) și art.287 alin. (1), (3) din Codul penal.

Reclamantul a considerat că odată achitat irevocabil de comiterea acestor

infracțiuni, este îndreptățit să se adreseze în instanță în vederea reparării prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și procuraturii, potrivit

Legii nr.1545 din 25 februarie 1998.

Examinând acțiunea, prima instanță a considerat-o neîntemeiată și a respins-o,

motivând că în privința lui Constantin Ababii nu a fost emisă o sentință

judecătorească irevocabilă de achitare integrală a acestuia, astfel că acesta nu este în

drept de a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Prima instanță a reținut că potrivit art. 65 alin. (3) din Codul de procedură

penală, persoana în privința căreia sentința a devenit definitivă se numește: 1)

condamnat, dacă sentința este, parțial sau integral, de condamnare; 2) achitat, dacă

sentința este integral de achitare.

Reținând că în privința reclamantului a fost emisă sentință de achitare pe

învinuirile în baza art.179 alin.(1) și în baza art.287 alin.(3) Cod penal, încetarea

procesului în baza art.287 alin.(1) Cod penal, fiind recunoscut vinovat și condamnat

6

doar pe un capăt de acuzare în baza art.152 alin.(2) lit. d) Cod penal, instanța de apel

a decis casarea hotărârii primei instanțe și admiterea parțială a acțiunii, prin prisma

art. 3 și art. 6 din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 și art.1422 alin.(1), (3) Cod

civil (în redacția de până la 1 martie 2019).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră concluziile instanței de apel neîntemeiate, rezultate din

interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material, fapt care constituie

temei de casare a deciziei și menținere a hotărârii primei instanțe.

Respectiv, instanța de recurs consideră întemeiate criticile aduse de

reprezentantul recurentului Ministerul Justiției referitor la netemeinicia soluției

instanței de apel.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 1

din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545

din 25 februarie 1998, prezenta lege constituie actul legislativ de bază care

reglementează cazurile, modul și condițiile de răspundere patrimonială a statului

pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele penale și

contravenționale de organele de urmărire penală, de procuratură și de instanțele

judecătorești.

Potrivit art. 2 din aceiași Lege, prin acțiuni ilicite se înțelege acțiuni sau

inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenții,

ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată, care exclud vinovăția

acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general,

potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere și nu poate

fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție de răspundere din organul de

urmărire penală sau din instanța de judecată, manifestate prin încălcarea intenționată

a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii penale sau contravenționale

(infracțiuni).

Potrivit cu art. 3 alin. (1), în conformitate cu prevederile prezentei legi, este

reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a)

reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de

declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală; b)

condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă

neremunerată în folosul comunității; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori

judecării cauzei penale, a percheziției, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii,

eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcție), precum și în urma altor acțiuni

de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; d) supunerii

ilegale la arest contravențional, reținerii contravenționale ilegale sau aplicării ilegale

a amenzii contravenționale de către instanța de judecată; e) efectuării măsurilor

speciale de investigații cu încălcarea prevederilor legislației; f) ridicării ilegale a

documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ștampilelor, precum și în

urma blocării conturilor bancare.

Totodată, art. 6 din Legea menționată, prevede că dreptul la repararea

prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a)

devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; b) scoaterii persoanei de sub

urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c) adoptării

de către instanța judecătorească a hotărârii cu privire la anularea arestului

7

contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către

judecătorul de instrucție, în condițiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală,

în privința persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind

declararea nulității actelor sau acțiunilor organului de urmărire penală sau organului

care exercită activitate specială de investigații.

Astfel, raportând cadrul legal aplicabil speței la circumstanțele constatate în

cadrul examinării cauzei în fond, Colegiul lărgit relevă că pentru aplicabilitatea

dispozițiilor Legii menționate, în fiecare caz în care se pretinde încasarea

despăgubirilor materiale și morale cauzate prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, urmează să existe și

să fie întrunite cumulativ atât circumstanțele prevăzute de art.3, cât și circumstanțele

prevăzute de art.6, în consecință normele legale menționate mai sus sunt indisolubile

una față de alta și nicidecum nu pot fi aplicate separat.

În acest sens, pentru ca persoana să poată pretinde la repararea din contul

Statului a prejudiciului material și moral în temeiul Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, trebuie să existe temeiuri prevăzute de

art.3 și art.6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, ceea ce în speță nu s-a constatat,

evidențiindu-se substanțial netemeinicia și lipsa de suport legal a acțiunii examinate.

Astfel, instanța de apel interpretând în mod eronat cadrul legal aplicabil speței,

a concluzionat că Constantin Ababii este în drept să pretindă repararea prejudiciului

cauzat în temeiul sentinței din 30 iunie 2016 a Judecătoriei Edineț, or aceasta în

sensul art. 6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, nu poate fi privită drept o

sentință de achitare deoarece pe un capăt de acuzare Constantin Ababii a fost

condamnat.

Urmează a fi apreciate critic alegațiile reclamantului din acțiune, însușite de

către instanța de apel în motivarea deciziei sale, precum că achitarea lui Constantin

Ababii de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.179 alin.(1), art.287 alin.(3) Cod

penal și încetarea procesului în baza art.287 alin.(1) Cod penal, îl îndreptățește să

solicite repararea prejudiciului cauzat, or actul judecătoresc irevocabil emis în cadrul

unui proces penal, nu poate fi privit doar sub un aspect, dar în ansamblul său.

Procesul penal în privința lui Constantin Ababii nu a fost finalizat cu o sentință de

achitare de toate capetele de acuzare, fapt care ar demonstra caracterul ilicit al tuturor

acțiunilor întreprinse de organul de urmărire penală și procuratură pe parcursul

acestui proces, din contra a fost soldat cu descoperirea unei infracțiuni și constatarea

vinovăției persoanei culpabile.

În baza celor constatate nu este posibil de delimitat nici acțiunile organului de

urmărire penală care ar putea fi constatate drept ilicite, în sensul art. 6 lit.c) din Lege,

pe de altă parte nici reclamantul nu a prezentat probe că ar fi contestat la judecătorul

de instrucție, în modul prevăzut de lege, acțiunile organului de urmărire penală și

procurorului și că instanța ar fi constatat încălcări sau abateri în cadrul procesului

penal.

În conexiunea celor expuse, Colegiul conchide că în speță, nu există nici un act

procedural definitiv și irevocabil a judecătorului de instrucție, sau a organului

ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire

penală, iar reclamantul Constantin Ababii ar fi fost achitat integral pe toate acuzațiile

8

care i-au fost aduse în cadrul procesului penal, ceea ce impune casarea deciziei

instanței de apel.

Iar, în conexiunea celor expuse, Colegiul consideră că în speță urmează a fi

menținută hotărârea primei instanțe.

Ținând cont de natura litigiului și de marja de apreciere a instanței de judecată,

Colegiul judiciar opinează că a examinat principalele întrebări juridice puse în

prezenta cauză și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința motivelor

invocate în recursul declarat de Ministerul Justiției și de către Constantin Ababii, cu

privire la fondul cauzei civile.

Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz (a

se vedea, printre alte autorități, cauza Kamil Uzun vs. Turcia, hotărârea din 10 mai

2007, § 64; cauza Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

vs. România (Marea Cameră), hotărârea 17 iulie 2014, § 156).

Din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge

recursul declarat de Constantin Ababii, de a admite recursul declarat de Ministerul

Justiției, de a casa decizia din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu

menținerea hotărârii din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. a), f) și alin. (3) Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de către Constantin Ababii.

Se admite recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Se casează integral decizia din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău și se

menține hotărârea din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Constantin Ababii

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor al Republicii

Moldova, cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea

cheltuielilor judiciare.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Mariana Pitic

Victor Burduh

Dumitru Mardari

9