2rc-89/22 — constatarea faptului extinderii ipotecii in favoarea creditorului ipotecar
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea faptului extinderii ipotecii in favoarea creditorului ipotecar
- Temei legal
- corectarea greselilor din hotarire, dispoziţiile judecatoresti care pot fi supuse revizuirii
2rc-89/22 — constatarea faptului extinderii ipotecii in favoarea creditorului ipotecar (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rc-89/22 2-17115209-01-2rc-27072022 DECIZIE 10 august 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând recursul declarat de administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Green Tiara”, Svetlana Fanari, în cauza civilă, la cererea depusă de Banca Comercială „Moldinconbank” Societate pe Acțiuni, persoană interesată Societatea pe Acțiuni „Elcom” cu privire la constatarea faptelor cu valoare juridică, împotriva încheierii din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de Svetlana Fanari privind corectarea erorii din încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 22 septembrie 2019, Banca Comercială „Moldinconbank” Societate pe Acțiuni a depus cerere cu privire la constatarea faptului care are valoare juridică, persoană interesată Societății pe Acțiuni „Elcom”.
Prin hotărârea din 28 septembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central s-a admis cererea depusă de BC „Moldindconbank” SA.
S-a constatat faptul extinderii ipotecii în favoarea creditorului ipotecar BC „Moldindconbank” SA asupra bunului imobil, construcție cu modul de folosință „construcție cu funcții comasate”, cu suprafața de 792,7 m.p., cu nr. cadastral XXXXX, situată în XXXXX, care aparține cu drept de proprietate debitorului ipotecar SA „Elcom”, întru asigurarea creanței garantate conform contractului de credit nr. 42 din 29 noiembrie 2012 în sumă de 18 000 000 lei, cu termenul final de rambursare la data de 29 decembrie 2018; conform contractului de credit nr. 4 din 13 martie 2014, în sumă de 24 000 000 lei, cu termenul final de rambursare la data de 13 martie 2017; conform contractului de credit nr. 34 din 15 august 2011, în sumă de 22 000 000 lei, cu termenul final de rambursare la data de 15 mai 2018. Nefiind de acord cu hotărârea din 28 septembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, la 26 octombrie 2018, SA „Elcom” în proces de insolvabilitate a contestat-o cu apel, solicitând admiterea apelului, amânarea plății taxei de stat și casarea integrală a hotărârii din 28 septembrie 2018. 1 Prin încheierea din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel înaintată de SA „Elcom” în proces de insolvabilitate, fiindu-i remisă cererea de apel cu toate documentele anexate.
Nefiind de acord cu încheierea Curții de Apel Chișinău, SA „Elcom” a contestat-o cu recurs la 12 aprilie 2019, iar la 09 iunie 2019, SA „Elcom” a depus cerere suplimentară de recurs. Prin decizia din 05 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul declarat de SA „Elcom” în proces de insolvabilitate, cu menținerea încheierii din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău. La 02 octombrie 2019, SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, a depus cerere de revizuire împotriva hotărârii din 28 septembrie 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate împotriva hotărârii din 28 septembrie 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, prin care a fost admisă cererea depusă de BC „Moldindconbank” SA, persoana interesată SA „Elcom” în proces de insolvabilitate cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică. Prin decizia din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis recursul declarat de SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, reprezentată de avocatul Cristina Doga. S-a casat încheierea Judecătoriei Orhei, sediul Central din 25 noiembrie 2019 și s-a soluționat prin decizie problema în fond, prin care s-a admis cererea de revizuire depusă de către SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate și s-a casat hotărârea din 28 septembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central.
Cauza civilă a fost remisă la rejudecare în fond. La 14 iulie 2021, în cadrul reexaminării cauzei, SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, reprezentată de avocatul Cristina Doga a depus cerere de strămutare a cauzei în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. Prin încheierea din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea depusă de SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, reprezentată de avocatul Cristina Doga cu privire la strămutarea cauzei civile la o altă instanță egală în grad. Cauza civilă la cererea depusă de BC „Moldinconbank” SA împotriva SA „Elcom” în proces de insolvabilitate cu privire la constatarea faptelor cu valoare juridică s-a remis pentru examinare Judecătoriei Orhei, sediul Telenești în același complet de judecată pentru examinare.
La data de 14 decembrie 2021 administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere, prin care a solicitat explicarea încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea înaintată de SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, reprezentată de avocatul Cristina Doga privind strămutarea cauzei și s-a remis cauza pentru examinare Judecătoriei Orhei, sediul Telenești în același complet de judecată pentru examinare. Totodată, la 14 decembrie 2021, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere, prin care a solicitat ridicarea de la examinare și expedierea în adresa Curții Supreme de Justiție, a cauzei civile, la cererea depusă de BC „Moldinconbank” SA împotriva SA „Elcom” în proces de 2 insolvabilitate cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică, precum și strămutarea cauzei la o altă instanță judecătorească egală în grad.
Prin încheierea din 09 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea depusă de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Cauza civilă la cererea depusă de BC „Moldinconbank” SA împotriva SA „Elcom” în proces de insolvabilitate cu privire la constatarea faptului cu valoare juridică, a fost remisă pentru examinarea cererii de explicare a încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2021, la Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea din 23 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea depusă de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari cu privire la explicarea încheierii din 09 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
La 24 februarie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanaria a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 09 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și casarea încheierii din 09 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 06 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari. La 07 aprilie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere privind explicarea încheierii din 06 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 11 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari cu privire la explicarea încheierii din 06 aprilie 2022. Prin încheierea din 24 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea înaintată de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari cu privire la explicarea încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. La 03 iunie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire împotriva încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
La 13 iulie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere de corectare a erorii din încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea depusă de administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari cu privire la corectarea erorii din încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău. La 19 iulie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere de recurs, care nu a fost semnată electronic, iar la a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei la rejudecare, în vederea înlăturării încălcărilor ce nu pot fi înlăturate în ordine de recurs.
3 În motivarea recursului recurenta a invocat că, în conformitate cu art. 453 alin. (3) din Codul de procedură civilă încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară, cu excepția cazurilor în care cererea de revizuire este examinată de Curtea Supremă de Justiție. Consideră că, eroarea strecurată în dispozitivul încheierii din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău putea fi corectată în temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă, prin înlocuirea sintagmei indicate greșit „Încheierea nu se supune niciunei căi de atac” cu sintagma corectă „Încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul Curții de Apel Chișinău”.
A menționat că, alegațiile Curții de Apel Chișinău sunt greșite, precum că nu constituie temei de admitere a cererii de corectare a erorii, faptul că solicitanta consideră că încheierea instanței de revizuire poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, în acest sens recurenta indicând că însăși legiuitorul a prevăzut expres acest fapt în norma citată supra. Recurenta a susținut că, actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, element care lipsește în decizia instanței de apel. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la proces, prin intermediul poștei electronice, copia încheierii contestate la 14 iulie 2022, fapt confirmat prin extrasul poștei electronice (f.d. 191, Vol III) Astfel, recursul declarat la 19 iulie 2022, este în termen. La 27 iulie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa participanților la proces copia recursului declarat administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Green Tiara”, Svetlana Fanari, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. (f.d. 206, Vol III) Referințe nu au fost depuse. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pa baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, după pronunțarea hotărîrii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără 4 citarea participanților la proces. În cazul în care cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor se referă la actele emise de instanța de apel sau de recurs, aceasta se soluționează de către instanța respectivă. Încheierea prin care instanța judecătorească se pronunță asupra cererii se comunică participanților la proces și poate fi atacată cu recurs. Prevederile prezentului articol sînt aplicabile și pentru corectarea greșelilor sau a omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele judecătorești. Conform art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii.
Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Din materialele cauzei rezultă că, prin încheierea din 07 decembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea depusă de SRL „Green Tiara” în proces de insolvabilitate, reprezentată de avocatul Cristina Doga cu privire la strămutarea cauzei civile la o altă instanță egală în grad. Cauza civilă la cererea depusă de BC „Moldinconbank” SA împotriva SA „Elcom” în proces de insolvabilitate cu privire la constatarea faptelor cu valoare juridică s-a remis pentru examinare Judecătoriei Orhei, sediul Telenești în același complet de judecată pentru examinare.
La 03 iunie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Chișinău a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire împotriva încheierii din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. În dispozitivul încheierii Curtea de Apel Chișinău a indicat că încheierea nu se supune niciunei căi de atac. La 13 iulie 2022, administratorul autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari a depus cerere de corectare a erorii din încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, și anume substituirea sintagmei „Încheierea nu se supune niciunei căi de atac” cu sintagma „Încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul Curții de Apel Chișinău”.
Prin încheierea din 14 iulie 2022, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea cu privire la corectarea erorii din încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Curtea de Apel Chișinău a considerat neîntemeiată cererea de corectare a erorii din încheierea din 12 iulie 2022, menționând că nu s-au depistat erori sau omisiuni, iar faptul că solicitanta a considerat că încheierea instanței de revizuire, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, nu constituie temei de admitere a cererii de corectare.
Verificând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă soluția Curții de Apel Chișinău de respingere a cererii de corectare a erorii, or, în încheierea din 12 iulie 2022 nu se regăsesc greșeli sau omisiuni care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente, astfel nefiind întrunite condițiile stipulate la art. 249 din Codul de procedură civilă. 5 Mai mult ca atât, încheierea din 07 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de strămutare, nu se referă la fondul cauzei și prin prisma prevederilor art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău de inadmisibilitate a revizuirii încheierii din 07 decembrie 2021, nu se supune niciunei căi de atac.
Nu poate fi reținut argumentul administratorului autorizat al SRL „Green Tiara”, Svetlana Fanari, precum că în temeiul art. 453 alin. (3) din Codul de procedură civilă încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară, cu excepția cazurilor în care cererea de revizuire este examinată de Curtea Supremă de Justiție. Or, aceste prevederi legale stipulează împuternicirile și actele de dispoziție ale instanței de revizuire, în cazul dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat și de a menține încheierea contestată.
În conformitate cu art. art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Green Tiara”, Svetlana Fanari. Se menține încheierea din 14 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea depusă de Banca Comercială „Moldinconbank” Societate pe Acțiuni, persoană interesată Societatea pe Acțiuni „Elcom” cu privire la constatarea faptelor cu valoare juridică. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.