ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.08.2022

2rc-92/22 — cu privire la incasarea datoriei, a penalitatii, a cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
10.08.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la incasarea datoriei, a penalitatii, a cheltuielilor de judecata
Temei legal
cazurile in care nu se da curs cererii de apel, inlaturarea neajunsurilor, cauza restituirii cererii de apel
Citează această cauză
2rc-92/22 — cu privire la incasarea datoriei, a penalitatii, a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rc-92/22

2-21044654-01-2rc-02082022

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – V. Sanduța

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Țurcan, I. Cotruță, L. Pruteanu

10 august 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Bujor-Trans”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea

cu Răspundere Limitată „Bujor-Trans” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„ Coffee Cap Cap” cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva încheierii din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

restituit cererea de apel depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Bujor-

Trans” din motivul neînlăturării în termen a neajunsurilor indicate în încheierea din

12 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La 25 martie 2021 SRL „Bujor-Trans” s-a adresat în instanța de judecată cu

cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Coffee Cap Cap”, solicitând

încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 07 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-

a respins cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „Bujor-Trans”

împotriva SRL „Coffee Cap Cap”, solicitând încasarea datoriei, a penalității și a

cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.

La 15 decembrie 2021 SRL „Bujor-Trans” a declarat apel nemotivat împotriva

hotărârii din 07 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererii de apel depusă de către SRL „Bujor-Trans” și s-a comunicat apelantei să

prezinte în cancelaria Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată cu indicarea

motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovada de plată a taxei

de stat în sumă de 928,36 lei în termen de 10 zile de la data recepționării încheierii.

1

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 02 iunie 2022 a dispus restituirea

cererii de apel depusă de către SRL „Bujor-Trans” împotriva hotărârii din 07

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din motivul neînlăturării în

termen a neajunsurilor indicate în încheierea din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

La 01 iulie 2022 SRL „Bujor-Trans” a declarat recurs asupra încheierii din 02

iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii, cu restituirea

cauzei spre rejudecare în instanța de apel a cererii de apel depusă la data de 12 mai

2022.

În motivarea recursului recurenta a invocat că încheierea instanței de apel este

nefondată, deoarece la 12 mai 2022 a înregistrat în cancelaria Curții de Apel

Chișinău cererea de apel motivată cu nr. 5399, dispoziția de plată a taxei de stat,

înscrisuri și facturile fiscale în original.

Recurentul consideră că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea, nu a

dat o apreciere cuvenită probelor, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, ceea

ce a dus la adoptarea unei încheieri ilegale.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă termenul de declarare

a recursului este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 02 iunie 2022 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată în adresa SRL „Bujor-Trans” (f.d. 52), însă în materialele

dosarului nu se atestă date când a fost recepționată de către aceasta. Respectiv,

recursul declarat la 02 iulie 2022, se consideră depus în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului

și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu casarea încheierii

instanței de apel și restituirea cauzei spre rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită

recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare

problema soluționată prin încheierea casată.

Din suportul probator prezent la actele cauzei rezultă că prin hotărârea din 07

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă acțiunea

depusă de către SRL „Bujor-Trans”.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 15 decembrie 2021 SRL

„Bujor-Trans” a depus cerere de apel nemotivată și în lipsa dovezii de plată a taxei

de stat.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererii de apel depusă de către SRL „Bujor-Trans” și s-a comunicat apelantei să

prezinte în cancelaria Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată cu indicarea

motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovada de plată a taxei

de stat în sumă de 928,36 lei în termen de 10 zile de la data recepționării încheierii.

2

Încheierea din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost comunicată

apelantei SRL „Bujor-Trans” prin poștă la data de 11 mai 2022, fapt confirmat prin

avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 48).

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 02 iunie 2022 a dispus restituirea

cererii de apel depusă de către SRL „Bujor-Trans” împotriva hotărârii din 07

decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din motivul neînlăturării în

termen a neajunsurilor indicate în încheierea din 12 aprilie 20212 a Curții de Apel

Chișinău.

În baza art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă instanța de apel

restituie printr-o încheiere cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile

instanței de apel din încheierea emisă.

Verificând legalitatea încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2022

privind restituirea cererii de apel, prin prisma argumentelor invocate în recurs,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

constată soluția dată în prezenta speță drept una prematură, or, instanța de apel s-a

expus în privința raționamentului restituirii cererii de apel, cu încălcarea evidentă a

normelor de drept procedural, deoarece apelanta s-a conformat cerințelor impuse de

instanța de apel și a prezentat apelul motivat și dovada achitării taxei de stat în

interiorul termenului de 10 zile acordat de către instanță de la data de recepționării

încheierii.

Materialele cauzei atestă că SRL „Bujor-Trans” la data de 12 mai 2022 a

înregistrat în cancelaria Curții de Apel Chișinău cu nr. 5499 cererea de apel, cât și

dovada achitării taxei de stat în sumă de 929 lei. (f.d. 54, 55-57)

Prin urmare, nu-i poate fi imputată apelantei abuzul de drepturile sale

procedurale sau nerespectării obligațiilor procedurale, ori ea s-a folosit cu bună-

credință de drepturile sale, prezentând inițial apelul nemotivat, iar în termenul

acordat de instanță a prezentat apelul motivat și bonul privind achitarea taxei de

stat.

Potrivit normelor legale enunțate mai sus, instanța de recurs consideră

irelevante concluziile Curții de Apel Chișinău cu privire la sancțiunile procedurale

care survin în urma nerespectării condițiilor impuse de norma legală la depunerea

apelului în instanță, or, în acest sens, este de remarcat că în conformitate cu art. 368

alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile

prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat,

instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o

încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii de apel,

acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

SRL „Bujor-Trans” a executat încheierea din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, a depus în termen motivarea apelului și dovada achitării taxei de stat

împotriva hotărârii din 07 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Cele relatate supra denotă netemeinicia încheierii din 02 iunie 2022 a Curții de

Apel Chișinău.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție constată că Curtea de Apel Chișinău, prin restituirea apelului declarat de SRL

„Bujor-Trans”, i-a îngrădit apelantului dreptul la un proces echitabil garantat de art.

6§1 din CțEDO, or, dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent al

3

tuturor garanțiilor procedurale prevăzute de Convenție (hot. Campbell și Fell vs.

Marea Britanie din 25.02.1982).

În cauza Airey vs. Irlanda, Curtea a notat că dreptul fiecărei persoane de a avea

acces la justiție se completează cu obligația statului de a facilita accesul. Statul este

ținut să asigure oricărei persoane toate facilitățile rezonabile de drept și de fapt

pentru a accede la instanță. Drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră

concretă și reală, iar nu iluzorie și teoretică. Imposibilitatea concretă de sesizare a

unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia

de acces la justiție.

Potrivit jurisprudenței CEDO, părților pe dosar le revine obligația de a lua

măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție, însă, totodată,

instanța de judecată trebuie să mențină echilibrul între puterea pe care o deține partea

și cea cu care este investită instanța prin lege, în scopul de a exclude orice aparență,

iar aplicarea dispozițiilor legale să fie în așa fel, încât să evite aplicarea sancțiunilor

procedurale, acolo unde este posibil.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul

declarat de SRL „Bujor-Trans”, de a casa integral încheierea din 02 iunie 2022 a

Curții de Apel Chișinău și de a restitui cauza la Curtea de Apel Chișinău, la etapa

primirii cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide :

Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Bujor-

Trans”.

Se casează încheierea din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, emisă în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Bujor-Trans” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Coffee Cap Cap” cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de

judecată, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la etapa

primirii cererii de apel.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-09-28
0,95
2rc-109/22 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rc-109/22 2-21175596-01-2rc-01092022 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – S. Vasilache instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru D E C I Z I E 28 septembrie 2022 mun. Chişinău
CSJ 2022-06-15
0,95
2rc-61/22 — incasarea datoriei penalitatii dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2rc-61/22 2-21142081-01-2rc-18052022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: D. Sîrbu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu) D E C I Z I E 15 iunie 2022 mun. Chişinău
CSJ 2022-12-07
0,95
2ra-1572/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-1572/22 (2-21052191-01-2ra-02112022) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, Judecător – P. Harmaniuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – L. Pruteanu, I. Ţurcan, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E
CSJ 2022-01-19
0,95
2r-31/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-31/22 2-20153400-01-2r-11012022 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud.: R. Pascari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău ( jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) D E C I Z I E 19 ianuarie 2022 mun. C
CSJ 2022-06-15
0,94
2rc-60/22 — incasarea sumei si cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rc-60/22 2-21023175-01-2rc-18052022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: P. Harmaniuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Cotorobai, I. Țurcan, A. Malîi) D E C I Z I E 15 iunie 2022 mun. C
Sursă