2ra-548/22 — incasarea prejudiciului

2ra-548/22 — incasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-548/2022

2-17181719-01-2ra-18042022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. R. Pascari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M.Anton, I.Secrieru, V.Cotorobai)

Î N C H E I E R E

27 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Victor Boico

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Andrei Știrbu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Andrei Știrbu

împotriva lui Veaceslav Dolghih cu privire la repararea prejudiciului material și moral

cauzat prin infracțiune,

împotriva deciziei din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La data de 10 iulie 2017 Andrei Știrbu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Veaceslav Dolghih cu privire la repararea prejudiciului material și moral

cauzat prin infracțiune.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 03 februarie 2006, de către

Procuratura sect. Buiucani mun. Chișinău a fost pornită urmărirea penală conform

elementelor componenței de infracțiune prevăzute de art. XXXXX Codul penal.

A indicat că în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că în anul 1989 Veaceslav

Dolghih, fiind moștenitorul imobilului din XXXXX, a încheiat o tranzacție de vânzare-

cumpărare a imobilului menționat cu Andrei Știrbu, iar în urma tranzacției vizate,

Veaceslav Dolghih a primit suma de 10 000 de ruble URSS, însă, la acel moment, din

diverse motive invocate, nu au fost perfectate actele de înstrăinare a imobilului.

Ulterior, la 18 octombrie 2005, Veaceslav Dolghih a încheiat un contract de vânzare-

cumpărare a imobilului din XXXXX cu Eudochia Mamciueva la prețul de 290 000 de

lei, echivalentul a 24 000 de dolari SUA.

Reclamantul a notat că la 03 aprilie 2006 Procuratura Buiucani, mun. Chișinău a

emis ordonanța de încetare a urmăririi penale, invocând lipsa faptului infracțiunii. La

1

26 februarie 2013, în baza plângerii lui, a fost emisă încheierea judecătorului de

instrucție prin care a fost declarată nulă ordonanța emisă și a fost reluat procesul penal.

A menționat că prin ordonanța Procuraturii Buiucani mun. Chișinău emisă la

31 decembrie 2013, a fost încetată urmărirea penală în privința lui Dolghih Veaceslav

conform elementelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 195 alin. (2) din

Codul penal, cu liberarea acestuia de răspundere penală, pe motiv că a intervenit

termenul de prescripție.

În opinia lui Andrei Știrbu, a fost constatată cert vinovăția lui Veaceslav Dolghih

în comiterea escrocheriei, însă, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (4) Cod de

procedură penală, urmărirea penală a fost încetată din cauza intervenirii termenului de

prescripție.

Reclamantul a susținut că în urma comiterii infracțiunii de către pârât, i-a fost

cauzat prejudiciu. În prezent este imposibil de stabilit valoarea a 10 000 de ruble URSS,

însă, luând în considerare că drept urmare a tranzacției încheiate între părți, urma să

devină proprietar al casei de locuit, consideră necesar de încasat contravaloarea acesteia

la prețul stabilit de către Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău care este de 389 339 de

lei.

Andrei Știrbu a afirmat că a suportat și prejudiciu moral, manifestat prin

suferințele psihice, or, suma de 10 000 de ruble însușită de către pârât a fost adunată pe

parcursul a zeci de ani prin muncă. La fel, drept urmare a tranzacției încheiate, s-a

instalat cu traiul în această casă și a locuit mai mulți ani, a investit în reparația acesteia,

a efectuat îmbunătățiri, după care a fost nevoit să părăsească această locuință, care o

considera ca fiind casa sa. Aceste evenimente i-au creat suferințe psihice și fizice prin

stres, cât și agravarea esențială a stării sănătății. Concomitent, a fost nevoit să se

prezinte de nenumărate ori în fața organelor de urmărire penală pentru a-și apăra

drepturile.

A solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 389 339

de lei cu titlu de prejudiciu material și sumei de 20 000 de lei cu titlu de prejudiciu

moral cauzat prin infracțiune.

Prin hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost

respinsă integral acțiunea depusă de Andrei Știrbu.

La 20 iunie 2018 Andrei Știrbu a declarat apel împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii 24 mai 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă

integral.

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Andrei Știrbu și a fost menținută hotărârea din 24 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul

declarat de Andrei Știrbu și a fost casată integral decizia din 05 decembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecată.

2

Prin decizia din 07 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de către Andrei Știrbu, a fost casată hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani și a fost pronunțată o hotărâre nouă, prin care acțiunea a fost

admisă parțial și s-a încasat de la Veaceslav Dolghih în beneficiul lui Andrei Știrbu

suma de 24 000 de dolari SUA cu titlu de prejudiciu material, convertiți în valută

națională la data executării hotărârii. Totodată, s-a încasat de la Veaceslav Dolghih în

beneficiul statului taxa de stat în sumă de 9147,6 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

La data de 25 septembrie 2020 Veaceslav Dolghih, reprezentat de avocatul

Dumitru Cazacu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea parțială a deciziei din 07 iulie 2020 a Curții de Apel

Chișinău în partea încasării sumei de 24 000 de dolari SUA cu titlu de prejudiciu

material și restituirea cauzei în această parte la rejudecare.

Prin decizia din 22 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul

declarat de către Veaceslav Dolghih, reprezentat de avocatul Dumitru Cazacu, a fost

casată decizia din 07 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău și s-a remis cauza la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat

de Știrbu Andrei. S-a casat hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani și s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a respins acțiunea, ca fiind prescrisă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că conform art. 267 alin. (1) din

Codul civil (în vigoare la data producerii faptului juridic), termenul general în interiorul

căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanță de judecată,

dreptul încălcat este de 3 ani.

Prescripția extinctivă ca termen juridico-civil se răsfrânge asupra posibilității

apărute la persoană (fizică sau juridică) de a-și apăra dreptul încălcat pe calea acțiunii

civile. Prescripția extinctivă este termenul, la expirarea căruia în cazul în care acțiunea

n-a fost înaintată, se stinge dreptul civil, apărut în urma delictului civil, la admiterea

acțiunii - dreptul la apărare pe calea acțiunii civile – dreptul la acțiune.

Expirarea prescripției extinctive nu duce la încetarea dreptului subiectiv civil

încălcat, ci stinge dreptul subiectiv civil la apărare pe calea acțiunii civile. Dreptul

subiectiv încălcat poate fi benevol executat de către persoana obligată și după expirarea

prescripției extinctive.

Prescripția extinctivă trebuie înțeleasă ca termen care determină granițele de timp

ale cerințelor respective, dispunând de posibilitatea de exercitare forțată în ordine

judecătorească. Obiect al prescripției extinctive este dreptul de a cere, adică dreptul

îndreptat la apărarea dreptului subiectiv încălcat sau interesului protejat de lege.

Reieșind din prevederile art. 271 din Codul civil, acțiunea privind apărarea

dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă

numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția. Prescripția începe să

curgă doar din momentul în care este încălcat dreptul subiectiv sau interesul protejat de

3

lege. Subiect al dreptului de înaintare a cererii față de instanță despre expirarea

termenului de prescripție este reclamantul și pârâtul.

În virtutea art. 271 din Codul civil, reclamantul se include de prevederea „la

cererea persoanei, în favoarea căreia a curs prescripția”, or, legislația civilă cunoaște

cazuri, când la reclamant poate să apară necesitatea în apărarea intereselor sale pe calea

cererii referitor la omiterea termenului de prescripție.

Potrivit art. 281 alin. (1) din Codul civil, după expirarea termenului de prescripție

extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligației. La expirarea prescripției se

pierde posibilitatea exercitării forțate a dreptului subiectiv prin intermediul acțiunii.

Dacă termenul de prescripție a expirat, persoana obligată se eliberează de executarea

obligației.

Raportând la caz normele legale sus-indicate, în coroborare cu circumstanțele

pricinii stabilite, instanța de apel a concluzionat că Știrbu Andrei a omis termenul de

adresare în instanța de judecată, depunând acțiunea la 10 iulie 2017, iar curgerea

termenului de prescripție în speță a apărut cel târziu din momentul în care acesta a aflat

despre încălcarea dreptului său și, anume, 31 decembrie 2013, data când procuratura a

emis ordonanță de încetare a procesului penal pe motiv de nereabilitare în privința

pârâtului/intimat Dolghih Veaceslav, urmărirea penală fiind încetată din motivul

expirării termenului de prescripție pentru atragere la răspundere penală.

Astfel, Știrbu Andrei în calitate de victimă a infracțiunii urma să înainteze

prezenta acțiune cel târziu la 31 decembrie 2016, adică în interiorul termenului de

prescripție. Ultimul a înaintat cererea de chemare în judecată la 10 iulie 2017, adică

după scurgerea termenului de prescripție, nu a solicitat repunerea în termen, iar partea

oponentă, în favoarea căreia acest termen s-a scurs a invocat momentul respectiv în

apărarea sa.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a relatat că Știrbu Andrei urma să depună

cerere de chemare în judecată în vederea apărării dreptului său din ziua când a aflat

despre încălcarea dreptului său, ceea ce nu a făcut decât la data de 10 iulie 2017, cu

încălcarea termenului de prescripție, iar careva circumstanțe, ce ar permite suspendarea

curgerii termenului de prescripție sau întreruperea acestuia nu s-au constatat.

La data de 24 noiembrie 2021 Știrbu Andrei a declarat recurs, solicitând admiterea

cererii de recurs, casarea deciziei din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și emiterea unei noi

decizii de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că soluția instanței de apel în sensul adoptat

rezultată din interpretarea greșită a prevederilor legale ce guvernează raportul juridic

litigios și circumstanțele probatorii ale dosarului.

Mai mult ca atât, a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să

fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat eronat normele

de drept material.

Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

4

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 01 iulie 2021, și a fost

exepediată participanților la proces la 22 noiembrie 2021 (f.d.237), prin urmare

recursul depus la 24 noiembrie 2021 se consideră a fi depus în termenul legal.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Prin notificarea din 18 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție în conformitate

cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatului copia recursului și l-a înștiințat despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

În conformitate cu art.432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de

apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din

prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului

este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor

încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor

de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca

fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor

cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

5

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a

II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Acest fapt denotă

caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt

al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al

recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în

baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererea de recurs declarată de Știrbu Andrei.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Știrbu Andrei se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Victor Boico

Iurie Bejenaru

6