ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.07.2022

2r-323/22 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
27.07.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
termenul de declarare a apelului, restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-323/22 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2r-323/2022

2-21126083-01-2r-23062022

prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Florești (jud: A. Zadorojniuc)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

27 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Anastasia Grigorieva,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de

Creditare Nebancară „Credits 2All” Societate cu Răspundere Limitată împotriva

Anastasiei Grigorieva cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, și

la cererea reconvențională înaintată de Anastasia Grigorieva împotriva

Organizației de Creditare Nebancară „Credits 2All” Societate cu Răspundere

Limitată cu privire la declararea nulității contractului de împrumut,

împotriva încheierii din 20 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

restituit ca tardiv apelul,

c o n s t a t ă :

La 24 august 2021, OCN „Credits 2All” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Anastasiei Grigorieva cu privire la încasarea datoriei și

cheltuielilor de judecată.

A solicitat încasarea de la Anastasia Grigorieva în beneficiul OCN „Credits

2All” SRL a datoriei în mărime de 9 260,91 de lei, a taxei de stat în cuantum de 270

de lei și a cheltuielilor pentru asistență juridică în suma de 350 de lei.

La 01 octombrie 2021, Anastasia Grigorieva a depus acțiune reconvențională

împotriva OCN „Credits 2All” SRL, prin care a solicitat constatarea nulității

absolute a cap. 4, 5, 6 a Contractului de împrumut nr. 709130 din 25 octombrie 2019.

Prin hotărârea din 15 decembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești

acțiunea inițială a fost admisă, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă.

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 24 ianuarie 2022 Anastasia

Grigorieva a declarat apel, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare.

Prin încheierea din 20 mai 2022 a Curții de Apel Bălți s-a restituit ca tardiv

apelul declarat de Anastasia Grigorieva, împotriva hotărârii din 15 decembrie 2021

a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, în cauza civilă, la cererea de chemare în

judecată depusă de OCN „Credits 2All” SRL împotriva Anastasiei Grigorieva cu

privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, cât și cererea reconvențională

1

înaintată de Anastasia Grigorieva împotriva OCN „Credits 2All” SRL cu privire la

declararea nulității contractului de împrumut.

La 06 iunie 2022, prin intermediul poștei, Anastasia Grigorieva, a depus recurs,

prin care a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului cu casarea

încheierii cu restituirea cauzei la rejudecare.

În susținerea recursului a indicat că consideră neîntemeiată încheierea instanței

de apel.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 20 mai 2022 și a

expediat-o participanților la proces la 24 mai 2022 (f.d. 89), astfel, recursul declarat

la 06 iunie 2022, este în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care

urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

Instanța de recurs reține că prin hotărârea din 15 decembrie 2021 a Judecătoriei

Soroca, sediul Florești acțiunea inițială a fost admisă, iar acțiunea reconvențională a

fost respinsă.

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 24 ianuarie 2022 Anastasia

Grigorieva a declarat apel, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare.

Or, prin încheierea din 20 mai 2022 a Curții de Apel Bălți s-a restituit ca tardiv

apelul declarat de Anastasia Grigorieva, împotriva hotărârii din 15 decembrie 2021

a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, în cauza civilă, la cererea de chemare în

judecată depusă de OCN „Credits 2All” SRL împotriva Anastasiei Grigorieva cu

privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, cât și cererea reconvențională

înaintată de Anastasia Grigorieva împotriva OCN „Credits 2All” SRL cu privire la

declararea nulității contractului de împrumut.

În debut, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod de

procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data

pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de

apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului

legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să

efectueze repunerea în termen.

Art. 362 alin. (2)-(3) Cod de procedură civilă, statuează că termenul de apel se

întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau prin

decesul mandatarului căruia i se comunicase hotărârea. În astfel de cazuri, se face o

nouă comunicare la locul deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe să

curgă din nou de la data comunicării hotărârii. Pentru moștenitorii asupra cărora au

2

fost instituite măsuri de ocrotire judiciară sau pentru cei dispăruți fără veste termenul

curge din ziua în care se numește tutorele sau curatorul. Repunerea în termen de apel

se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116.

În conformitate cu art. 26 alin. (1), (2) Cod de procedură civilă, procesele civile

se desfășoară pe principiul contradictorialității și egalității părților în drepturile

procedurale.

Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părțile și

ceilalți participanți la proces să aibă posibilitatea de a-și formula, argumenta și

dovedi poziția în proces, de a alege modalitățile și mijloacele susținerii ei de sine

stătător și independent de instanță, de alte organe și persoane, de a-și expune opinia

asupra oricărei probleme de fapt și de drept care are legătură cu pricina dată judecății

și de a-și expune punctul de vedere asupra inițiativelor instanței.

În conformitate cu art. 116 alin. (1), (3) și (4) Cod de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act

de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în

termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să

fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în

termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la

acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a

cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea

termenului de procedură.

Mai mult, în conformitate cu art. 110 Cod de procedură civilă, termen de

procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul

căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de

activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie

un ansamblu de acte.

În conformitate cu art. 113 Cod de procedură civilă, dreptul de a efectua actul

de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de

instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din

dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel”.

Prin prisma normelor de drept precitate în coroborare cu actele cauzei, Colegiul

consideră întemeiată concluzia instanței de apel, prin care a indicat că apelantul urma

să declare apel împotriva hotărârii din 15 decembrie 2021 în termen de 30 de zile,

însă cererea de apel a fost depusă abia la data de 24 ianuarie 2022, cu depășirea

termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Mai mult se impune a menționa că repunerea în termenul de procedură omis

reprezintă recunoașterea de către instanță a existenței dreptului la îndeplinirea

actelor procedurale, la caz declararea apelului, care a fost pierdut ca rezultat al

omiterii a termenului de procedură ce a fost stabilit de lege pentru îndeplinirea lui,

din motive recunoscute de instanță ca întemeiate.

Astfel, în sensul normelor precitate, este de principiu ca, declarând apelul în

afara termenului legal și solicitând repunerea în termen, să fie invocate astfel de

motive, care să justifice încălcarea acestui termen, precum și să fie îndeplinit actul

de procedură respectiv.

În speță, Colegiul reține că cererea de apel împotriva hotărârii din 15 decembrie

2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești a fost depusă de Anastasiei Grigorieva la

3

data de 24 ianuarie 2022, peste termenul legal de depunere, care a expirat la 14

ianuarie 2022, fără a fi solicitată repunerea în termen.

În sensul art. 10 alin. (1) - (3) Cod de procedură civilă, sancțiunile procedurale

sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin

pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de

îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare

abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de

procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către

judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței

judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea

acestora și în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural

defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de

procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea

legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte

măsuri prevăzute de lege.

Colegiul remarcă faptul că, participanții la proces care dețin un interes material

și/ sau procesual în examinarea cauzei civile, trebuie să manifeste un comportament

activ în susținerea poziției prin înaintarea de cereri, prezentarea de probe în

susținerea poziției în cadrul procesului civil.

Raportând cadrul legal enunțat la circumstanțele speței, instanța de apel corect

a considerat că în speță nu sunt întrunite temeiurile legale întru admiterea cererii

apelantului de repunere în termen.

În circumstanțele expuse, Colegiul consideră neîntemeiate argumentele

recurentului privind motivele omiterii termenului de contestare a hotărârii și lipsite

de suport probatoriu, urmând a fi respinse.

Pe cale de consecință, instanța de judecată consideră că recurentul a demonstrat

o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională. Or, ultimul

trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a-și proteja drepturile de acces la

instanță. Contrar celor menționate, apelantul nu a dat dovadă de promptitudine în

vederea exercitării căii de atac în termen.

Aici se impune a scoate în evidență că CtEDO, în jurisprudența sa promovează,

cu consecvență cu titlu de principiu obligația părților de a se interesa de soarta

procesului în situația în care ele au fost înștiințate despre inițierea și desfășurarea

acestuia și de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță (Van Harn versus

Germany, nr. 7557/03 din 11.09.2007).

Articolul 6 §1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal

pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului.

În acest context, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un

tribunal nu se conciliază cu art. 6 § 1 al Convenției decât în cazul în care acestea

urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul vizat.

Conform practicii CtEDO restricția impusă accesului la o instanță

judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă

4

aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, spre exemplu, Tinnelly &

Sons Ltd and Others și McElduff and Others v. the United Kingdom, Reports 1998-

IV, p. 1660, § 72; Malahov c. Moldovei, hotărârea din 07 iunie 2007).

Din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Bălți,

corect a restituit cererea de apel, iar argumentele invocate în recurs poartă un caracter

declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită a fi respins, cu

menținerea încheierii recurate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Anastasia Grigorieva.

Se menține încheierea din 20 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară

„Credits 2All” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Anastasiei Grigorieva

cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, și la cererea

reconvențională înaintată de Anastasia Grigorieva împotriva Organizației de

Creditare Nebancară „Credits 2All” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la

declararea nulității contractului de împrumut.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-15
0,96
2r-264/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-264/22 2-21100375-01-2r-18052022 Prima instanţă: Judecătoria Soroca, sediul Florești (jud.: A. Zadorojniuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud.: S. Procopciuc, D. Stănilă, D. Corolevschi) ÎNCHEIERE 15 iunie 2022 mun.
CSJ 2022-03-02
0,95
2r-119/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-119/22 2-21033042-01-2r-21022022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi ) DECIZIE 02 martie 2022 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2022-08-10
0,95
2r-367/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-367/2022 2-21152728-01-2r-11072022 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (A. Arapu-Buțco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Malîi, D. Dulghieru, V. Cotorobai) D E C I Z I E 10 august 2022 mun. Chişi
CSJ 2022-08-17
0,95
2ds-38/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2ds-38/2022 2-21152728-01-2ds-11082022 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (A. Arapu-Buțco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Malîi, D. Dulghieru, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 17 august 2022 mun.
CSJ 2021-05-26
0,95
2r-237/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-237/21 Prima instanţă: Judecătoria Căușeni, sediul Central (jud.: S. Pleșca) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Buhnaci, D. Dulghieru, V. Sîrbu) D E C I Z I E 26 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
Sursă