2ra-270/22 — recunoasterea dreptului de consumator, respectarea drepturilor, acordarea dreptului de a incheia contract de prestare a serviciilor, anularea ordinelor

2ra-270/22 — recunoasterea dreptului de consumator, respectarea drepturilor, acordarea dreptului de a incheia contract de prestare a serviciilor, anularea ordinelor (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-270/2022

2-19194914-01-2ra-28022022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Gîrleanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu)

Î N C H E I E R E

27 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Stepan Petru,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Stepan Petru

împotriva Întreprinderii municipală „Infocom” cu privire la recunoașterea dreptului

de consumator, respectarea drepturilor, acordarea dreptului de a încheia contract de

prestare a serviciilor, anularea ordinelor de încasare,

împotriva deciziei din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 09 decembrie 2019, Stepan Petru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii municipală „Infocom” cu privire la recunoașterea dreptului

de consumator, respectarea drepturilor, acordarea dreptului de a încheia contract de

prestare a serviciilor, anularea ordinelor de încasare.

În motivarea acțiunii, Stepan Petru a invocat că este deținătorul contractului

nr.23 din 21.10.1998 de investire a capitalului privat în construcția obiectului de

menire socio-culturală, prin devălmășie „Casa locativă din str. xxxx, sec. x”, în

care, la punctul 3.7., expres se stipulează – „după darea în exploatare a casei și

după achitarea totală a costului apartamentului, să transmită documentele necesare

pentru întocmirea dreptului de proprietate beneficiarului în termen de 20 de zile,

conform legislației în vigoare”.

A menționat că, bunul imobil nominalizat i-a fost predat în posesiune, pentru

a fi finisate lucrările din interior, de pregătire pentru darea în exploatare conform

contractul de investiție a capitalului privat nr.23 din 21.10.1998, cu cota parte în

diviziune/devălmășie din obiectul de menire socio-culturală, conform proiectului

general nr.1180, din str. xxxx, mun. Chișinău.

La înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, directorul SA

,,Devait”, în procesul-verbal de recepție finală din 06.02.2002, l-a înscris ca

investitor și beneficiar, fiind încălcate prevederile art.40/3 a Legii nr. 1543 din

21.05.1998.

1

Astfel, SA „Devait” a dobândit dreptul de proprietar unitar asupra blocului de

locuit din str. xxxx, mun. Chișinău, cota parte din obiectul de menire socio-

culturală conform proiectului general 1180 din sect. xxxx str. xxxx, asupra

proprietății private în diviziune/devălmășie a investitorilor, inclusiv asupra

apartamentului său nr.xx din blocul locativ nr. xx, str. xxxx, sect. Buiucani, mun.

Chișinău.

A menționat că, în mod nejustificat, este impus să-și apere drepturile, prin

intermediul instanței de judecată, conform art. 26 al Legii nr.105 din 13.03.2003

privind protecția consumatorilor și Legii nr.8 din 26.02.2016 privind drepturile

consumatorilor la încheierea contractelor.

A indicat că, neavând contract încheiat cu ÎM „Infocom” cu privire la

acordarea serviciilor comunale, lunar, în mod regulat, prin intermediul cutiei

poștale, i-au fost expediate ordine de încasare a numerarului cu rechizitele bancare:

cont bancar nr. xxxx, codul băncii xxxx, cod fiscal xxxxx, pentru prestarea

serviciilor comunale, neacordate din anul 2012 de ÎM „Infocom” până în prezent.

A susținut reclamantul că, a încercat să găsească o modalitate de soluționare a

litigiului pe cale amiabilă cu administratorii ÎM „Infocom”, de a rezolva aceste

neînțelegeri, prin întocmirea unui contract direct de acordare a serviciilor.

La 14 aprilie 2014, a adresat cerere ÎM „Infocom” de a-i fi explicate cerințele

înaintate de transfer a numerarului, primind răspunsul nr. 1161 la 24.04.2014, prin

care i s-a comunicat că ÎM „Infocom” doar tipărește ordinele de încasare a

numerarului.

La 07 decembrie 2015 a înaintat o altă cerere către ÎM „Infocom”, primind

răspunsul nr.3592 din 18.12.2015, prin care se stipulează ,,cu persoane fizice

întreprinderea noastră nu are contracte, nu v-a prezentat nici o factură, prin urmare

nu are și nu poate avea față de Dvs nici o cerință de achitare”.

A invocat că, nu a întocmit nici un contract în scris, nici verbal cu ÎM

,,Infocom” să deservească blocul locativ (proprietate privată în

diviziune/devălmășie) conform deciziei consiliului municipal nr.13/5 din

27.12.2007, să-i acorde unele servicii comunale, să-i gestioneze proprietatea

privată, pentru care unii să fie remunerați, iar unele servicii nu se îndeplinesc la

deservirea blocului locativ.

A notat că, această ilegalitate comisă de ÎM „Infocom”, care acordă servicii

comunale doar unei părți de societate selectivă a mun. Chișinău, poate servi ca o

clauză abuzivă față de cetățeni și față de el. Clauză abuzivă este clauza

contractuală care, nefiind negociată în mod individual cu consumatorul, creează,

contrar cerințelor bunei-credințe, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din

contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților ce apar din contract.

A solicitat să fie recunoscut ca consumator în baza art.26 din Legea nr.105

din 13.03.2003, să i se acorde dreptul de întocmire a contractului de acordare a

serviciilor conform Legii nr.8 din 26.02.2016 privind drepturile consumatorilor la

încheierea contractelor, anularea ordinelor de încasare a numerarului înaintate din

anul 2012, până în prezent cu rechizitele bancare a ÎM „Infocom” - cont bancar nr.

xxxx, codul băncii xxxx, cod fiscal xxxx, considerate ca ilegale și orice cerință

financiară considerată - ca clauză abuzivă.

Prin hotărârea din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a

fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Stepan Petru către

2

Întreprinderea municipală „Infocom” privind recunoașterea dreptului de

consumator, respectarea drepturilor, acordarea dreptului de a încheia contract de

prestare a serviciilor, anularea ordinelor de încasare, ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Stepan Petru, cu menținerea hotărârii din 12 octombrie

2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind justă soluția primei

instanțe cu privire la respingerea pretenției înaintate de Stepan Petru cu privire la

obligarea ÎM „Infocom” de a încheia contract de prestări servicii cu Stepan Petru,

or, ÎM „Infocom” nu deține calitatea de prestator de servicii, ci reprezintă o

persoana juridică care, în numele operatorului sau a gestionarului fondului locativ,

asigură, în bază de contract, distribuirea pe apartamente a volumelor de servicii

comunale furnizate/prestate, emiterea și expedierea bonurilor de plată, perceperea

plăților de la consumatori și transferul acestora operatorilor, informarea

consumatorilor privind facturarea și obligațiile de achitare a plăților pentru

serviciile consumate.

A reținut că, instanța ierarhic inferioară corect a dispus respingerea capătului

de cerere privind anularea ordinelor de plată emise de ÎM „Infocom”, întrucât

solicitarea respectivă nu este înaintată pârâtului corespunzător, or, ÎM „Infocom”

doar perfectează bonurile de plată pentru serviciile comunale în baza informației

prezentate de către prestatorii de servicii, și nu furnizează servicii, respectiv datele

incluse în ordinele de plată sunt livrate de către gestionarul fondului locativ, în

speță fiind vorba de ACC nr. 55/290.

Cu referire la obiecțiile apelantului precum că instanța de fond urma să atragă

în proces în calitate de copârâți ACC nr. 55/290 și SA „Devait”, fără a specifica și

proba care sunt efectele unei eventuale hotărâri de judecată în privința acestora,

instanța de apel a notat că, nu există nicio premisă care ar justifica necesitatea

atragerii în proces a persoanelor juridice indicate. Mai mult decât atât, apelantul nu

a prezentat argumente plauzibile care ar indica lezarea drepturilor ACC nr. 55/290

și SA „Devait”, iar instanța de judecată, din oficiu, în lipsa unei cereri de chemare

în judecată formulată și înaintată potrivit exigențelor prevăzute de art. 166 și 167

din Codul de procedură civilă, nu este în drept să atragă în proces pârâți, fiind o

încălcare a principiului disponibilității părților consfințit prin art. 27 din Codul de

procedură civilă, precum și a principiului contradictorialității și egalității părților în

drepturile procedurale, garantat de art. 26 din Codul de procedură civilă. Totodată,

a menționat faptul că potrivit materialelor cauzei, reclamantul nu a înaintat

pretenții față de ACC nr. 55/290 și SA „Devait”, or nu există nicio cerere de

concretizare sau modificare a acțiunii civile în acest sens.

De asemenea, instanța de apel a constatat cu certitudine că, blocul nr. 40 situat

în mun. Chișinău, str. Rahmaninov, se află în gestiunea ACC nr. 55/290, care este

învestită cu drepturi și împuterniciri pentru executarea obligațiilor ce țin de

administrarea, întreținerea și exploatarea fondului locativ, respectiv perfectează

bonurile de plată pentru serviciile prestate de furnizori, în temeiul contractului

bilateral de prestare și prelucrare a informației semnat între centrul de calcul ÎM

„Infocom” și gestionarul fondului locativ ACC nr. 55/290.

A indicat că, prima instanță corect a concluzionat că solicitarea reclamantului

Stepan Petru privind recunoașterea dreptului de consumator în baza art.26 al Legii

3

nr.105 din 13.03.2003 este neîntemeiată, întrucât articolul respectiv vizează

instruirea în domeniul protecției consumatorilor.

La fel, Colegiul a considerat inoportună recunoașterea în calitate de

consumator a lui Stepan Petru, or, prin prisma prevederilor Legii nr.105 din

13.03.2003 privind protecția consumatorilor, ca persoană care folosește servicii în

scopul satisfacerii unor necesități, apelantul/reclamant Stepan Petru este

consumator, nefiind necesară recunoașterea acestei calități printr-o hotărâre

judecătorească.

La 08 februarie 2022, Stepan Petru a declarat recurs împotriva deciziei din 21

septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei contestate

cu adoptarea unei decizii noi privind remiterea cauzei la rejudecare (f.d. 154-156).

În motivarea recursului a reiterat argumentele indicate în cererea de chemare

în judecată și cererea de apel.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Decizia din 21 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată

părților prin intermediul oficiului poștal la 17 noiembrie 2021 (f.d. 152), însă la

materialele cauzei nu se atestă confirmarea recepționării deciziei de către părți.

Astfel recursul depus la 08 februarie 2022 de către Stepan Petru, este în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

La 28 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimatului

recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de

la data primirii scrisorii (f.d. 170). Însă până în prezent intimatul nu și-a valorificat

dreptul său de a depune referință pe marginea recursului declarat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

4

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume,

dacă se invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele,

încălcând regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură

civilă, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile

speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports

1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr.

212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Stepan Petru nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

5

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Stepan Petru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Mariana Pitic

Victor Burduh

6