2rac-34/22 — incasarea datoriei

Dosarul nr. 2rac-34/2022

2-18061131-01-2rac-15022022

Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Florești (S. Bucur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu)

Î N C H E I E R E

18 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acțiuni

„Furnizarea Energiei Electrice Nord”, reprezentată de Vitalii Sochirca,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni „Furnizarea Energiei Electrice Nord” împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Drancor” cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă :

La 22 iunie 2018, SA „FEE-Nord” s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Drancor” cu privire la încasarea datoriei și a dobânzii de

întârziere.

În motivarea acțiunii a invocat că în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.

172 din 15 aprilie 2015 și Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SA ,,RED

Nord-Vest” și SA ,,RED-Nord” din 15 mai 2015, în temeiul art. 70 alin. (4), 72 din

Codul civil, SA ,,RED Nord-Vest” și SA ,,RED-Nord” au fost reorganizate prin

dezmembrare (separare) cu fondarea SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord (SA

„FEE Nord”) care a preluat activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife

reglementate în aria de acoperire Nord a R. Moldova. SA ,,FEE-Nord” a fost

înregistrată la Camera înregistrării de Stat la data de 24 iulie 2015. Începând cu

data de 01 august 2015, toate drepturile și obligațiile SA ,,RED Nord-Vest” în baza

contractelor de furnizare a energiei electrice au fost transmise SA ,,FEE-Nord”.

A indicat reclamantul că la 29 octombrie 2004 între SRL „Drancor” și SA

„Red Nord” a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 6617.

Conform clauzelor contractuale, pârâtul era obligat să achite facturile emise de

către furnizor în termenele indicate în factură. Conform contractului dat, locul de

consum al pârâtului este situat pe adresa or. Florești, str. Ștefan cel Mare, nr. 67. În

conformitate cu prevederile contractului de furnizare a energiei electrice nr. 6617

1

din 29 octombrie 2004 și anume punct. 3.6, 3.9, 5.2.1, 5.2.2, consumatorul s-a

obligat să achite integral plata pentru energia electrică consumată, în termenul

indicat în factură. Despre modalitatea și termenul achitării energiei electrice

consumatorului se aducea la cunoștință prin intermediul facturilor fiscale și de

consum a energiei electrice.

Reclamantul a susținut că pârâtul nu și-a onorat cu bună credință obligațiunile

contractuale și nu a achitat plățile pentru energia electrică consumată la timpul

stabilit, astfel, acumulând o datorie în sumă de 88 677,06 de lei (inclusiv

penalitatea - 1 312,57 de lei și dobânda de întîrziere - 467,9 de lei). Ulterior, la 01

februarie 2016 de la SRL „Drancor” în adresa SA „FEE-Nord” a parvenit o

scrisoare de garanție, prin care primul și-a asumat obligația de a achita datoria

pentru energia electrică consumată până la data de 10 februarie 2016, aceasta a fost

acceptată condiționat, fiind încheiat un acord bilateral în care s-a prevăzut

achitarea de către pârât a unei dobânzi de întârziere prevăzute de art. 585, 619 din

Codul civil, respectiv la data de 08 februarie 2016 a fost încheiat acordul adițional

nr.39.

A relatat reclamantul că, la 22 februarie 2016 în adresa SA „FEE-Nord” a

parvenit de la SRL „Drancor” scrisoare de garanție prin care a solicitat acordarea

unui termen de până la 02 martie 2016 pentru achitarea sumelor solicitate și a

dobânzii de întârziere, însă achitarea acestora nu a mai avut loc. La 21 noiembrie

2016 pârâtul a semnat actul de verificare a livrărilor de energie electrică la situația

din 30 septembrie 2016, prin care confirma datoria la energia electrică.

Astfel, la 14 iunie 2018, SA „FEE-Nord” a expediat SRL „Drancor” o

pretenție prin care ultimul a fost informat despre necesitatea achitării pentru

consumul de energie electrică.

A mai indicat reclamantul că, debitorul a efectuat careva achitări și datoria

restantă față de SA „FEE-Nord” pentru energia electrică consumată constituia 61

646,90 de lei, fapt confirmat prin facturile fiscale nr.NE 0047999 din 29 decembrie

2015, AAA0301007 din 04 februarie 2016, AAA0379565 din 09 martie 2016,

pentru energia electrică furnizată în lunile decembrie 2015 - februarie 2016 și prin

actele de verificare a calculului din 21 noiembrie 2016 și actul de verificare a

calcului din 13 iunie 2018.

A solicitat SA „FEE-Nord” încasarea de la SRL „Drancor” a datoriei în sumă

de 61 178,92 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 467,98 de lei și a

cheltuielilor de judecată în sumă de 1 849,41 de lei.

Prin hotărârea din 05 aprilie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești,

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată și s-a încasat de la

SA „FEE-Nord” în beneficiul SRL „Drancor” cheltuielile de judecată ce constau

din cheltuieli de transport în sumă de 1 269,53 de lei.

La 13 aprilie 2021 SA „FEE-Nord” a declarat apel împotriva hotărârii din 05

aprilie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, solicitând casarea acesteia, cu

emiterea unei hotărâri noi prin care acțiunea civilă să fie admisă integral.

Prin decizia din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă

cererea de apel depusă de SA „FEE-Nord”, cu menținerea în vigoare a hotărârii

instanței de fond.

Prin decizia suplimentară din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, s-a

încasat de la SA „FEE-Nord” în beneficiul SRL „Drancor”, cheltuielile de judecată

în sumă de 840,30 de lei.

2

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, suma datoriei pe care SA

„FEE-Nord” o solicită prin prezenta acțiune este una anterioară datei intentării

procedurii accelerate de restructurare față de SRL „Drancor”. De asemenea, din

materialele cauzei rezultă că creanța SA „FEE-Nord” în cadrul procesului

insolvabilitate al SRL „Drancor” a fost înaintată cu omiterea termenului stabilit de

instanța de insolvabilitate și a fost respinsă ca tardivă prin încheierea din 13 iulie

2017 a Curții de Apel Chișinău. În consecință, creanța SA „FEE-Nord” nu a fost

inclusă în tabelul definitiv al creanțelor debitorului SRL „Drancor” și nu sa fost

validată.

Instanța de apel a constatat că, SRL „Drancor” se află la etapa de realizare a

planului, întrucât prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2017,

menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2018, s-a

confirmat planul procedurii accelerate de restructurare, aprobat prin hotărârea

adunării creditorilor din 21 octombrie 2016 pentru restructurarea debitorului

insolvabil, s-a încetat procedura accelerată de restructurare față de debitor în

legătură cu aplicarea procedurii planului, s-a dispus aplicarea procedurii planului

de restructurare față de SRL „Drancor”.

Totodată, a fost degrevat debitorul SRL „Drancor” de diferența dintre

valoarea obligațiilor deținute înainte de confirmarea planului și cele prevăzute în

planul de restructurare, iar creanțele și drepturile creditorilor au fost modificate

conform planului procedurii de restructurare.

Cu referire la încasarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel a menționat

că SRL „Drancor” a prezentat bonuri privind procurarea combustibilului în sumă

totală de 840,40 de lei, pentru a se deplasa la ședințele de judecată în instanța de

apel.

La 04 ianuarie 2022, SA „FEE-Nord”, reprezentată de Vitalii Sochirca, a

declarat recurs împotriva deciziei din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți,

prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la

rejudecare.

În motivarea recursului s-a invocat că, cauza civilă a fost examinată în lipsa în

lipsa reprezentantului SA „FEE-Nord” și acesta a fost în imposibilitate de a

participa la dezbaterile judiciare, astfel fiindu-i încălcat dreptul la un proces

echitabil.

La 15 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului copia cererii de recurs depusă de către SA „FEE-Nord”, reprezentată de

Vitalii Sochirca, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se

confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 23,

vol.II).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Bălți a pronunțat dispozitivul deciziei la 23

noiembrie 2021, însă date despre recepționarea acesteia lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 04 ianuarie 2022, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă.

3

La data de 17 martie 2022, SRL „Drancor”, a depus referință la cererea de

recurs, prin care a solicitat declararea inadmisibilă a recursului depus de SA „FEE-

Nord”, reprezentată de Vitalii Sochirca.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Mai mult, argumentul recurentului precum că cauza a fost examinată în lipsa

reprezentantului necitat în mod legal despre data, ora și locul ședinței de judecată,

instanța de recurs notează că acesta este combătut prin înscrisurile anexate la

materialele cauzei, în special înștiințarea anexată la f.d. 217, vol. I, potrivit căreia

la 02 noiembrie 2021, reprezentantul a fost citat de instanța de apel pentru data de

23 noiembrie 2021, ora 09:00, prin intermediul poștei electronice.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

4

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către SA „FEE-

Nord”, reprezentată de Vitalii Sochirca, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni

„Furnizarea Energiei Electrice Nord”, reprezentată de Vitalii Sochirca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

5