2ra-191/22 — anularea ordinului cu privire la concediere, restabilirea in functie, repararea prejudiciului

2ra-191/22 — anularea ordinului cu privire la concediere, restabilirea in functie, repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-191/2022

2-19196908-01-2rac-11022022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (R. Pascari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, Iu. Cotruță, V. Mihaila)

Î N C H E I E R E

18 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Perepiliuc Nifodora,

reprezentată de avocatul Trestianu Dorin,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Perepiliuc Nifodora împotriva Universității Agrare de Stat din Moldova,

intervenient accesoriu Majullo Anna cu privire la anularea ordinului, restabilirea în

funcție și repararea prejudiciului,

împotriva deciziei din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 09 decembrie 2019, Perepiliuc Nifodora a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM), intervenient

accesoriu Majullo Anna privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în

funcția deținută anterior și repararea prejudiciului pentru absența forțată de la

serviciu.

În motivarea acțiunii Perepiliuc Nifodora a indicat că a fost concediată din

funcția de șef de Arhivă a Universității Agrare de Stat a Moldovei prin ordinul nr.

169-RU din 09 septembrie 2019. Drept temei de concediere a servit atingerea de

către Perepiliuc Nifodora a vârstei de pensionare în conformitate cu art. 86 alin. (1)

lit. y1) din Codul muncii. După concediere s-a adresat Inspectoratului de Stat al

Muncii cu o plângere prin care și-a exprimat dezacordul cu ordinul nr. 169-RU din

09 septembrie 2019.

Reclamanta a relatat că, Inspectoratul de Stat al Muncii la 23 octombrie 2019,

a eliberat un răspuns evaziv, fiind informată despre faptul că cererea a fost remisă

spre examinare Agenției pentru Supraveghere Tehnică. Prin răspunsul Agenției

pentru Supraveghere Tehnică din 20 noiembrie 2019, s-a constatat că UASM nu a

efectuat evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă a salariaților.

Reclamanta a invocat că și-a exprimat dorința de a-și continua activitatea de

muncă, însă UASM nu a dispus încheierea unui nou contract de muncă în temeiul

1

art. 55 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, precum și nu i s-a propus o funcție

alternativă în cadrul instituției. Nu a fost luată în considerare aptitudinea ei fizică și

intelectuală precum și disponibilitatea de a continua munca. În primăvara anului

2019 a fost supusă unui control medical legat de munca în condiții nocive și prin

concluzia specialiștilor a fost declarată aptă de muncă.

Reclamanta a mai indicat că prin concediere a fost discriminată de către

UASM fără existența unui temei rezonabil în acest sens, situație ce se consideră

inadmisibilă într-o societate democratică. Urmare a controlului medical la care a

fost supusă, precum și a stagiului de muncă de 24 de ani în cadrul instituției,

decade bănuiala de incompetență și imposibilitatea de a activa în continuare în

funcția deținută anterior din motivul vârstei înaintate.

Reclamanta a precizat că în cadrul UASM activează mai multe persoane care

au atins vârsta de pensionare, în special în cadrul personalului bibliotecii instituției

respective, însă doar dânsa a fost concediată pe motivul atingerii vârstei de

pensionare. În prezent, funcția de șef al arhivei UASM este ocupată de către Anna

Majullo, care la fel a atins vârsta de pensionare.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta a depus mai multe cereri de

concretizare (f.d. 152-158, 190-192), solicitând anularea ordinului nr. 169-RU din

09 septembrie 2019 cu privire la concediere, restabilirea în funcția deținută

anterior, repararea prejudiciului pentru absența forțată de la serviciu pentru

perioada din data concedierii 09 septembrie 2019 și pînă la data adoptării hotărârii

de restabilire în funcție și compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 12 000

de lei pentru asistență juridică.

Prin hotărârea din 02 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată înaintată de Perepiliuc Nifodora împotriva

Universității Agrare de Stat din Moldova, intervenient accesoriu Majullo Anna, cu

privire la anularea ordinului, restabilirea în funcție și repararea prejudiciului.

La 06 iulie 2021, avocatul Trestianu Dorin, în interesele Nifodorei Perepiliuc,

a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 02 iulie 2021 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și emiterea

unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de avocatul Trestianu Dorin, în interesele apelantei

Perepiliuc Nifodora, cu menținerea în vigoare a hotărârii instanței de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, Comitetul Sindical al

UASM, a apreciat că administrația Universității are temei pentru a desface

contractual individual de muncă cu Perepeliuc Nifodora în baza art. 86 alin. (1) lit.

y1) din Codul muncii. Totodată, s-a menționat că, persoanele concediate în temeiul

menționat, pot fi angajate pe o durată determinată conform art. 55 alin. (1) lit. f)

din Codul muncii și solicită administrației ca Perepeliuc Nifodora să fie reangajată

la alt loc de muncă dacă manifestă dorință în dependență de funcțiile vacante. Or,

s-a constatat cu certitudine că apelantei/recurentei i-au fost propuse alte funcții

vacante pentru o perioadă determinată, însă care au fost refuzate. Prin urmare, sunt

lipsite de suport juridic alegațiile Nifodorei Perepeliuc cu referire la faptul că s-a

admis o discriminarea în raport cu aceasta.

Instanța de apel a constatat că, la emiterea ordinului contestat nu au fost

admise derogări de la prevederile legale, lipsind temei de anulare a acestuia or,

Perepeliuc Nifodora nu a prezentat motive plauzibile care ar afecta legalitatea

2

ordinului contestat, unicul argument fiind faptul că angajatorul a ignorat decizia

Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

argument care nu poate fi reținut în vederea anulării actului.

Astfel, nu s-a constatat un tratament discriminatoriu în privința Nifodorei

Perepeliuc la emiterea ordinului de concediere și corect a fost respinsă acțiunea or,

motivul expus că în prezent funcția deținută anterior de reclamantă este ocupată de

intervenientul accesoriu Majulla Anna, nu poate constitui temei de anulare a

ordinului de concediere atâta timp cât prin prisma art. 86 alin. (1) lit. y1) din Codul

muncii legislatorul a acordat această discreție angajatorului, de a încheia sau nu un

contract individual de muncă cu persoanele pensionate pentru limită de vîrstă. Iar,

intervenientul accesoriu Majulla Anna a fost numită temporar în funcția deținută

anterior de Perepeliuc Nifodora.

Instanța de apel că a concluzionat că prima instanță corect a respins pretențiile

privind restabilirea Nifodorei Perepeliuc în funcția deținută anterior concedierii,

privind încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și compensarea

cheltuielilor de judecată or, aceste pretenții sunt subsecvente pretențiilor principale

privind anularea ordinului de concediere, iar respingerea pretenției de bază atrage

drept consecință decăderea posibilității de admitere a pretențiilor subsecvente,

acestea fiind direct dependente de primele.

La 14 ianuarie 2022, Perepiliuc Nifodora, reprezentată de avocatul Trestianu

Dorin, a declarat recurs împotriva deciziei din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că, decizia instanței de apel este

neîntemeiată, nu au fost elucidate pe deplin toate circumstanțele cauzei, concluziile

expuse în decizie sunt în contradicție cu materialele cauzei, fiind aplicate eronat

normele dreptului material. Mai mult, decizia nu răspunde la toate circumstanțele

invocate de apelant/recurent prin mijloacele sale de apărare, fapt ce permite a

constata că de fapt aserțiunile invocate nu au fost examinate și nici nu s-a ținut cont

de ele. Instanțele inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, aplicând

o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Recurentul menționează că prevederile art. 86 alin.(1) lit. y1) din Codul

muncii, reprezintă un drept al angajatorului însă acesta nu este un drept absolut, iar

problema legalității desfacerii raporturilor de muncă în aceste situații trebuie

stabilită, de la caz la caz, de către instanțele de judecată. Ca urmare, acest drept

trebuie să îndeplinească acel scop legitim și să îndeplinească acel raport rezonabil

de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, care nu este

îndeplinit la emiterea ordinului nr. 169-RU din 09 septembrie 2019 cu privire la

concedierea dânsei.

Recurentul a invocat că, potrivit notei informative la proiectul de Lege pentru

modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din

28 martie 2003 s-a propus completarea alin. (1) cu litera y1) din art. 86. Astfel, prin

completarea alin. (1) din art. 86 al Codului muncii cu litera y1) legislatorul avea

drept scop gestionarea optimă a forței de muncă în condițiile economiei de piață,

pentru a spori oportunitățile de angajare pentru persoanele tinere, care în prezent

nu-și pot găsi un loc de muncă potrivit calificării.

Recurentul a relatat că, concluziile instanțelor inferioare nu pot fi catalogate

că acoperă acel test de justificare rezonabilă și obiectivă a tratamentului diferențiat

3

a recurentei or, așa cum la caz nu există o justificare completă în partea dreptului

utilizat, iar tratamentul diferențiat nu urmărește un scop sau niște scopuri legitime

și justificate de un careva pretins obiectiv legitim. Mai mult, obiectivul nu este

suficient de important pentru a justifica limitarea unui drept fundamental (dreptul

la muncă), iar măsurile nu sunt destinate să îndeplinească obiectivul rațional

referitor la acest drept. De altfel, mijloacele utilizate pentru a încălca dreptul sau

libertatea la muncă depășesc necesarul pentru atingerea obiectivului, condiții ce nu

pot trece testul de justificare rezonabilă și obiectivă a tratamentului diferențiat,

acțiuni ce duc la încălcarea art. 14 din CtEDO.

Consideră că, instanțele au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a

interpretat în mod eronat prevederile art. 86 alin. (1) lit. y1) din Codul muncii or, la

caz se atestă că tratamentul diferențiat nu urmărește un scop sau niște scopuri

legitime și justificate de un careva pretins obiectiv legitim .

Recurentul a indicat că instanțele ierarhic inferioare au evitat să aprecieze și

faptele constatate de către Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării

și Asigurarea Egalității, care reprezintă unul din subiecții cu atribuții în domeniul

prevenirii și combaterii discriminării și asigurării egalității.

Astfel, potrivit acordului Consiliului, din faptele constatate rezultă că,

concedierea recurentei în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y1) din Codul muncii, după o

activitate de 24 ani în funcția de șef al Arhivei a Universității de Stat a Moldovei,

în situația în care a fost angajată în funcția respectivă o altă persoană tot pensionară

și în condițiile în care jumătate de angajați UASM au calitate de pensionari, în

special, personalul bibliotecii UASM, doar dânsa fiind concediată în baza acestui

temei, reprezintă în sine o discriminare directă pe criteriu de vârstă. Mai mult,

Consiliul a constatat că la atingerea vârstei de pensionare a recurentei,

administrația UASM ar fi putut să prelungească contractul individual de muncă pe

o perioadă determinată, fapt evitat de către UASM.

La 11 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului copia cererii de recurs depusă de către Perepiliuc Nifodora,

reprezentată de avocatul Trestianu Dorin, cu înștiințarea despre posibilitatea

depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la

materialele dosarului (f.d. 57, vol. 2).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 04

noiembrie 2021, care a fost expediată în adresa participanților la proces la data de

15 noiembrie 2021, însă date despre recepționarea acesteia lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 14 ianuarie 2022, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

4

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

5

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Perepiliuc

Nifodora, reprezentată de avocatul Trestianu Dorin, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Perepiliuc Nifodora,

reprezentată de avocatul Trestianu Dorin.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecători Maria Ghervas

Victor Burduh

6