Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.05.2022
respins

3r-102/22 — cu privire la initierea procedurii de executare

HOTĂRÂRE
11.05.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la initierea procedurii de executare
Temei legal
Amenda de constringere
Citează această cauză
3r-102/22 — cu privire la initierea procedurii de executare (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3r-102/22 2-19083372-01-3r-11042022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) DECIZIE 11 mai 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând recursul depus de Inspectoratul național de securitate publică în cauza de contencios administrativ, la cererea lui Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia cu privire la inițierea procedurii de executare și executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție împotriva încheierii din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost aplicată Inspectoratului național de securitate publică amenda repetată pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție și acordat termen pentru executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor în secretariatul Curții de Apel Chișinău constată: La 23 octombrie 2020, Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere, prin care a solicitat intentarea procedurii de executare și executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Parpalac împotriva Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la constatarea încălcării termenului legal de prezentare a informației, furnizarea informației și repararea prejudiciului moral. Prin înaintarea cererii cu privire la intentarea procedurii de executare, creditorul Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a solicitat executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție în partea eliberării materialului video efectuat de către angajatul Inspectoratului național de patrulare, cod personal nr. 03325, la întocmirea procesului-verbal nr. MAI 045917795 din 5 ianuarie 2019 și menționat în procesul-verbal nominalizat la secțiunea „Anexe”.

1 Totodată, creditorul Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a precizat că documentul executoriu a fost executat în partea reparării prejudiciului moral. Curtea de Apel Chișinău a emis somația cu privire la executarea documentului executoriu în partea examinării cererii de acces la informație, stabilind în acest sens Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne termen de 30 zile, de la recepționarea notificării, pentru îndeplinirea benevolă a obligațiilor de executare. La 31 decembrie 2020, în adresa Curții de Apel Chișinău a parvenit răspunsul Inspectoratului național de securitate publică, prin care a indicat că a expediat în adresa lui Igor Parpalac un suport informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, însă a fost restituit cu mențiunea „nereclamat” sau „destinatarul nu locuiește pe adresa indicată”.

Totodată, a menționat că este și a fost în imposibilitate de a prezenta repetat materialul video solicitat de Igor Parpalac prin cererea din 25 februarie 2019. La fel, a indicat că potrivit explicațiilor agentului constatator Constantin Huzun, materialul video a fost preluat de la Compania Aeriană „Air Moldova” SRL, din considerentul că procesul- verbal cu privire la contravenție a fost întocmit pentru faptul că la 5 ianuarie 2019, ora 23:15 în mun. Chișinău bd. Dacia 80/3 (Aeroport), unde Igor Parpalac, conducând automobilul de model Toyota Prius cu numărul de înmatriculare XXXXX a oprit mijlocul de transport în loc interzis, staționând sub indicatorul de restricție 3.31 „oprire interzisă”.

La 22 ianuarie 2021, prin intermediul poștei electronice, Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a depus obiecțiile la nota informativă a Inspectoratului național de securitate publică a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, solicitând constatarea neexecutării deciziei din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție și obligarea Inspectoratul național de securitate publică să furnizeze informația solicitată și anume: eliberarea materialului video efectuat de către angajatul INP, cod personal nr. 03325, la întocmirea procesului-verbal nr. MAI 045917795 din 5 ianuarie 2019 și menționat în procesul- verbal nominalizat supra la secțiunea „Anexe”.

La 9 februarie 2021, prin intermediul poștei electronice, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa debitorului Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne copia obiecțiilor depuse de reprezentantul creditorului, avocatul Igor Eremia asupra notei informative din 31 decembrie 2020, întocmită de Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne asupra cererii cu privire la inițierea procedurii de executare a deciziei din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. La 3 iunie 2021, Curtea de Apel Chișinău a emis somația, în mod repetat, prin care a solicitat debitorului prezentarea dovezii de recepționare a răspunsului nr. 34/17-6087 din 31 decembrie 2020 a Inspectoratului național de securitate publică, expediat în adresa lui Igor Parpalac, acordându-i debitorului în acest sens un termen de 10 zile.

2 La 15 iunie 2021, Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău nota informativă, prin care a indicat că răspunsul nr. 34/17-6087 din 31 decembrie 2020 a fost expediat în adresa lui Igor Parpalac, însă a fost restituit cu mențiunea „nereclamat”.

La 22 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a depus obiecțiile asupra notei informative a Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, prin care și-a manifestat dezacordul față de poziția debitorului, astfel, a insistat asupra obligării Inspectoratului național de securitate publică de a elibera CD-ul cu materialul video corespunzător, solicitat prin cererea din 25 februarie 2019. La 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Chișinău, în mod repetat, a notificat debitorul despre necesitatea executării imediate și necondiționate a documentului executoriu, iar ca alternativă să prezinte instanței suportul informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, solicitat de către Igor Parpalac prin cererea din 25 februarie 2019, fiindu-i acordat un termen de 10 zile de la recepționarea somației.

Totodată, debitorul a fost somat despre sancțiunile aplicabile în caz de neexecutare benevolă a actului judecătoresc. La 10 noiembrie 2021, Inspectoratul național de securitate publică a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău răspunsul prin care a comunicat că informația solicitată prin cererea din 25 februarie 2019, ține de competența Direcției de patrulare Centru a Inspectoratului național de securitate publică, iar la 7 iulie 2020, de către Secția asistență juridică a fost expediată decizia din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție spre executare în partea examinării cererii din 25 februarie 2019 de acces la informație, cu privire la eliberarea materialului video efectuat de către angajatul INP, cod personal nr. 03325, la întocmirea procesului-verbal nr. MAI 04591779 din 5 ianuarie 2019 și menționat în procesul-verbal nominalizat supra la secțiunea „Anexe”.

Totodată, referitor la alternativa propusă de a prezenta instanței suportul informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, ce a fost solicitat de creditor prin cererea din 25 februarie 2019, a comunicat că prin răspunsul Inspectoratului național de securitate publică nr. 34/17-6087 din 31 decembrie 2020, a fost menționat faptul că Inspectoratul național de securitate publică este și a fost în imposibilitate de a prezenta repetat materialul video solicitat prin cererea din 25 februarie 2019, din motiv că acesta nu mai există, or potrivit explicațiilor agentului constatator, materialul video a fost preluat de la Compania Aeriană „Air Moldova” SRL.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost aplicată Inspectoratului național de securitate publică amenda în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5 000 de lei, pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. 3 A fost acordat Inspectoratului național de securitate publică un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii pentru executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor la secretariatul Curții de Apel Chișinău.

Prin decizia din 29 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul depus de Inspectoratul național de securitate publică și menținută încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în procedura de executare a deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost aplicată Inspectoratului național de securitate publică amenda repetată în mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 7 500 de lei, pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție.

A fost acordat Inspectoratului național de securitate publică un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii pentru executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor în secretariatul Curții de Apel Chișinău. A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că urmează să achite amenda în decursul unei săptămâni de la scadență, în caz contrar, se va executa în conformitate cu cap. II din titlul VII Cod administrativ. La 11 martie 2022, Inspectoratul național de securitate publică a depus recurs împotriva încheierii din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și adoptarea unei noi încheieri de încetare a procedurii de executare.

În susținerea recursului a invocat că este eronată concluzia Curții de Apel Chișinău, expusă în încheierea din 21 februarie 2022, or prin decizia din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost obligat Inspectoratul național de securitate publică să examineze cererea de acces la informație din 25 februarie 2019, fapt realizat deja, deoarece în urma examinării cererii de acces la informație din 25 februarie 2019, a fost emis răspunsul Inspectoratului național de securitate publică nr. 34/17-6087 din 31 decembrie 2020, care a fost expediat în adresa lui Igor Parpalac la adresa – or. XXXXX str. XXXXX apartamentul nr. X, cu aviz recomandat nr. DS8000084010AR, fiind prezentate probe în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (3) Cod administrativ, executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării. Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Din materialele dosarului rezultă că încheierea recurată a fost notificată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 10 martie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 116). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus recursul la 11 martie 2022, în termenul legal. 4 În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră inoportună invitarea părților la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi respins din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă o decizie de respingere a recursului.

Astfel, după cum denotă actele cauzei, la 23 octombrie 2020, Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere, prin care a solicitat intentarea procedurii de executare și executarea deciziei nr. 3ra- 578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Parpalac împotriva Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la constatarea încălcării termenului legal de prezentare a informației, furnizarea informației și repararea prejudiciului moral (f. d. 1). Este cert și faptul că prin decizia nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul depus de Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia, casată integral decizia din 17 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 12 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, și emisă o nouă decizie prin care a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Igor Parpalac.

A fost constatată încălcarea de către Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne a dreptului lui Igor Parpalac de acces la informație manifestat prin neexaminarea în termenul legal a cererii din 25 februarie 2019. A fost obligat Inspectoratul național de securitate publică al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne să examineze cererea de acces la informație depusă de Igor Parpalac la 25 februarie 2019. A fost încasat din contul Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Igor Parpalac, prejudiciul moral în mărime de 500 de lei.

În rest, cererea de chemare în judecată depusă de Igor Parpalac împotriva Inspectoratului național de securitate publică al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la repararea prejudiciului moral, a fost respinsă (f. d. 2-7).

Din materialele dosarului rezultă că, în scopul executării deciziei nr. 3ra- 578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, completul specializat pentru 5 executarea hotărârilor judecătorești emise în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a informat, în repetate rânduri, debitorul Inspectoratul național de securitate publică despre intenția și insistența creditorului Igor Parpalac de a executa decizia nr. 3ra- 578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, în partea examinării cererii de acces la informație depusă de Igor Parpalac la 25 februarie 2019 (f. d. 11-12, 31). Se mai constată că prin ultima notificare din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Chișinău, în mod repetat, a notificat debitorul Inspectoratul național de securitate publică despre necesitatea executării imediate și necondiționate a documentului executoriu, iar ca alternativă să prezinte instanței suportul informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, solicitat de către Igor Parpalac prin cererea din 25 februarie 2019, fiindu-i acordat un termen de 10 zile de la recepționarea somației.

Totodată, debitorul a fost somat despre sancțiunile aplicabile în caz de neexecutare benevolă a actului judecătoresc (f. d. 81-82).

Ca urmare, la 10 noiembrie 2021, Inspectoratul național de securitate publică a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău răspunsul prin care a informat despre neexecutarea documentului executoriu, reiterând motivul că prin scrisoarea nr. INP- 34/17/1-1229 din 2 aprilie 2019 a fost expediat în adresa creditorului suportul informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, însă, corespondența menționată a fost restituită cu mențiunea „nereclamat” și că la moment suportul video solicitat de creditor prin cererea din 25 februarie 2019, nu mai există, or potrivit explicațiilor agentului constatator, materialul video a fost preluat de la Compania Aeriană „Air Moldova” SRL (f. d. 84- 85). Tot actele cauzei atestă că prin încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost aplicată Inspectoratului național de securitate publică amenda în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5 000 de lei, pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție.

A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. A fost acordat Inspectoratului național de securitate publică un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii pentru executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor la secretariatul Curții de Apel Chișinău (f. d. 87-90). Prin decizia din 29 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul depus de Inspectoratul național de securitate publică și menținută încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în procedura de executare a deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție (f. d. 100-108).

Prin încheierea din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost aplicată Inspectoratului național de securitate publică amenda repetată în mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 7 500 de lei, pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. 6 A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. A fost acordat Inspectoratului național de securitate publică un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii pentru executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea lor în secretariatul Curții de Apel Chișinău.

A fost explicat Inspectoratului național de securitate publică că urmează să achite amenda în decursul unei săptămâni de la scadență, în caz contrar, se va executa în conformitate cu cap. II din titlul VII Cod administrativ (f. d. 112-115). La 10 martie 2022, prin intermediul poștei electronice, Curtea de Apel Chișinău a notificat debitorului încheierea din 21 februarie 2022 a completului specializat pentru executarea hotărârilor judecătorești emise în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele dosarului (f. d. 116), însă până în prezent acesta nu a executat documentul executoriu.

Verificând legalitatea încheierii contestate, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată ca justificată concluzia Curții de Apel Chișinău de aplicare repetată Inspectoratului național de securitate publică a amenzii pentru neexecutarea actului judecătoresc și acordare a termenului pentru executarea actului judecătoresc. În conformitate cu prevederile art. 249 Cod administrativ, hotărârile judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor prezentului capitol. Pentru executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sunt competente instanțele de apel. Executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării.

Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Prevederile art. 174 se aplică corespunzător. Conform art. 250 Cod administrativ, titluri executorii sunt hotărârile judecătorești executorii, încheierile judecătorești executorii conform art. 214 și 215 și tranzacțiile de împăcare conform art. 217. Articolul 251 Cod administrativ, prevede că hotărârile judecătorești sunt executorii după expirarea termenului de apel. Deciziile instanțelor de apel sunt executorii de la emiterea lor. Încheierile judecătoriilor și ale instanțelor de apel sunt executorii după expirarea termenului de recurs împotriva acestora.

Deciziile Curții Supreme de Justiție sunt executorii din momentul emiterii lor. În același timp, art. 254 Cod administrativ, prevede că dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația din titlul executoriu, instanța de apel poate stabili și încasa în privința ei sau a conducătorului ei o amendă de constrângere în mărime de la 100 la 20000 de unități convenționale. Stabilirea și încasarea amenzii de constrângere pot fi repetate. Conform art. 181 alin. (3) Cod administrativ, dacă în pofida aplicării unei amenzi de constrângere debitorul executării nu își îndeplinește obligația, amenda de 7 constrângere poate fi aplicată repetat de câte ori este necesar. La stabilirea repetată a amenzii de constrângere, aceasta se va mări rezonabil în comparație cu amenda anterioară de constrângere.

Totodată, în conformitate cu art. 120 din Constituția Republicii Moldova, este obligatorie respectarea sentințelor și a altor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, precum și colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentințelor și a altor hotărâri judecătorești definitive. Raportând, la caz, cadrul legal enunțat și reieșind din constatările susmenționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că Curtea de Apel Chișinău întemeiat a ajuns la concluzia de a aplica Inspectoratului național de securitate publică amenda repetată în mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 7 500 de lei, pentru neexecutarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție.

În susținerea acestei opinii, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că debitorul Inspectoratul național de securitate publică nu a executat benevol decizia nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, nici după aplicarea amenzii de constrângere prin încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin decizia din 29 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție. Pentru motivele expuse, instanța de recurs apreciază că Curtea de Apel Chișinău corect a stabilit că, deși debitorul Inspectoratul național de securitate publică a recepționat încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, până la moment nu a informat instanța de judecată despre îndeplinirea benevolă a obligațiilor de executare sau la ce etapă se află chestiunea în cauză.

În același timp, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră ca fiind neîntemeiat argumentul recurentului invocat în recurs în sensul că prin decizia din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, a fost obligat Inspectoratul național de securitate publică să examineze cererea de acces la informație din 25 februarie 2019, fapt realizat deja, deoarece în urma examinării cererii de acces la informație din 25 februarie 2019, a fost emis răspunsul Inspectoratului național de securitate publică nr. 34/17-6087 din 31 decembrie 2020, care a fost expediat în adresa lui Igor Parpalac la adresa – or.

XXXXX str. XXXXX apartamentul nr. X, cu aviz recomandat nr. DS8000084010AR. Or, după cum a invocat însăși Inspectoratul național de securitate publică, în răspunsul expediat Curții de Apel Chișinău nr. 34/17-6088 din 31 decembrie 2020, în adresa lui Igor Parpalac a fost expediat un suport informațional de tip CD, cu secvențele video ce au servit drept probe la constatarea contravenției, însă a fost restituit cu mențiunea „nereclamat” sau „destinatarul nu locuiește pe adresa indicată” (f. d. 14-17). 8 Respectiv, în ipoteza întoarcerii corespondenței menționate în adresa Inspectoratului național de securitate publică, aceasta se află la expeditor (Inspectoratul național de securitate publică), or careva probe pertinente care ar confirma contrariul, instanței nu au fost prezentate.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de Inspectoratul național de securitate publică.

Se menține încheierea din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea lui Igor Parpalac, reprezentat de avocatul Igor Eremia cu privire la inițierea procedurii de executare și executarea deciziei nr. 3ra-578/20 din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 9

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

4 cauze
CSJ 2022-08-10
0,98
3r-229/22 — inițierea procedurii de executare
Dosarul nr. 3r-229/2022 2-19083372-01-3r-20072022 Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 10 august 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Cu
CSJ 2021-12-29
0,97
3r-384/21 — constatarea incalcarii termenului de prezentare a informatiei, furnizarea informatiei si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-384/21 2-19083372-01-3r-06122021 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru) DECIZIE 29 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Su
CSJ 2020-06-24
0,95
3ra-578/20 — constatarea încălcării termenului legal de prezentare a informației, furnizarea informației și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-578/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: V. Dodon) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) DECIZIE 24 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2022-04-20
0,94
3r-51/22 — cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-51/22 2-20118053-01-3r-16022022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 20 aprilie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă