3r-50/22 — anularea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actelor administrative
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii revizuirii
3r-50/22 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 3r – 50/22 2-17151796-01-3r-14022022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani ( jud.: V. Ciumac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud.: N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău ( jud.: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru) DECIZIE 20 aprilie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” împotriva Serviciului Fiscal de Stat, cu privire la anularea actelor administrative, împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 17 martie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat, cu privire la anularea deciziilor nr. 144/2/7 din 31 ianuarie 2017 și nr. 38 din 16 martie 2017 ale Serviciului Fiscal de Stat ( f.d.
10-16). Prin hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată ( f.d. 131-136). La 18 ianuarie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” a depus apel împotriva hotărârii din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea actului judecătoresc și emiterea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă ( f.d. 130,144-146). Prin decizia din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” și s-a menținut hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani ( f.d.
150-164). La 27 iulie 2021, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău ( f.d. 167-172). 1 Prin încheierea din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a declarat inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat ( f.d. 206-213). La 21 ianuarie 2022 , Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea actului judecătoresc, examinarea cererii de revizuire și casarea deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu transmiterea cauzei spre rejudecare în ordine de apel ( f.d.
215-219). În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea contestată, deoarece instanța de revizuire la adoptarea acesteia nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei. De asemenea a subliniat că instanța de revizuire nu a ținut cont că potrivit ordonanței din 28 august 2017 a Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, inspectorii fiscali, care au efectuat controlul fiscal, au recunoscut că nu au aplicat decizia nr. 17-6/3-22/02-2008 din 27 iunie 2008 a Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control, care nu a fost modificată și ajustată ordinului Ministerului Finanțelor nr. 90, în vigoare din 03 iulie 2015, astfel încît s-a creat o lacună legală.
Respectiv, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” nu putea să rețină o altă cotă a impozitului pe venit din motiv că mașinile de casă și control nu erau programate, iar programarea se făcea doar cu autorizarea și sub controlul Serviciului Fiscal de Stat. A notat că importanța circumstanțelor nou aflate este datorată faptului că în perioada supusă controlului au fost aplicabile anume Normele metodologice privind efectuarea decontărilor bănești în numerar din domeniul jocurilor de noroc cu utilizarea mașinilor de casă și control aprobate prin decizia nr. 17-6/3-22/02-2008 din 27 iunie 2008 a Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control, de care intimata nu a ținut cont, deși nu a recunoscut acest fapt în cadrul procesului civil, ci doar în urma audierii în cadrul procesului penal.
Conform art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că recursul depus la 21 ianuarie 2022 este în termen, or, încheierea recurată, ce constituie obiectul prezentului recurs, a fost notificată recurentului ulterior depunerii recursului, la data de 04 februarie 2022 (f. d.214, 215). La 14 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului Serviciul Fiscal de Stat copia recursului depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat, cu înștiințarea depunerii referinței. Prin referința din 22 martie 2022, Serviciul Fiscal de Stat a solicitat ca cererea de recurs depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat să fie declarată inadmisibilă.
2 În conformitate cu dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. La caz, completul specializat nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece, în cererea de recurs, argumentele au fost expuse cu suficientă claritate. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, din următoarele motive.
Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Conform art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171. Art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă prevede că instanța de judecată, după ce examinează cererea de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, în cazul în care cererea de revizuire se depune contrar prevederilor art. 451 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu art. 451 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. Din dispozițiile legale enunțate reiese că legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă. În speță, se contestă încheierea din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în proces de insolvabilitate, s-a declarat inadmisibilă ( f.d. 206-213). După cum rezultă din materialele cauzei drept temei de revizuire a deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat a invocat prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă.
Prin urmare, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat cu referire la prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, a invocat circumstanțe noi, și anume faptul că prin ordonanța din 28 august 2017 a Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, s-a indicat că „ Serviciul Fiscal de Stat, în efectuarea controlului fiscal la întreprindere, nu a luat la bază prevederile deciziei Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control, deoarece Serviciul Fiscal de Stat are ca bază ordinile Ministerului Finanțelor.
Societatea comercială a aplicat prevederile deciziei nr. 17-6/3-22/02-2008 din 27 iunie 2008 a Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control, fiindcă la acel moment nu a fost emisă o nouă decizie a Comisiei date, aceasta fiind emisă abia la 01 decembrie 3 2016, pe cînd Ordinul Ministerului de Finanțe intrase în vigoare tocmai la 03 iulie 2015, astfel întreprinderea nu putea pune în aplicare ceva ce încă nu exista”. În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
Pentru acest motiv de revizuire esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. În același timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element indispensabil al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.
Astfel, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat, în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă or, revizuentul făcând referire la ordonanța din 28 august 2017 a Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, care în opinia sa confirmă circumstanțe esențiale ale cauzei, nu a făcut dovada faptului că nu a cunoscut aceste circumstanțe anterior și nu a avut posibilitatea de a le cunoaște. În acest context, instanța de recurs mai reține că Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în proces de insolvabilitate nu a fost lipsită, în sensul art. 56 alin. (1) și art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă, să reclame probe, să formuleze cereri și să prezinte instanței de judecată dovezile de care dispune.
Mai mult, revizuentul, Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat nu a făcut dovada faptului că în procesul examinării cauzei a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele enunțate pentru soluționarea cauzei, inclusiv și pentru obținerea ordonanței din 28 august 2017 a Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, condiție care este direct impusă prin lege. Astfel, circumstanța enunțată nu poate constitui circumstanță nouă, care nu a fost și nu a putut fi cunoscută. Aici, este de menționat și faptul că revizuirea este o cale de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege.
Iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Instanța de recurs reține că însăși faptul dezacordului cu actul de dispoziție contestat nu constituie un motiv suficient pentru revizuirea unei hotărâri. 4 La caz, se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări ar constitui o violare a art. 6 CEDO. Prin urmare, justificat Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 23 decembrie 2021, cu referire la art. 453 din Codul de procedură civilă, examinând temeiurile de revizuire, a conchis că cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat nu se încadrează în prevederile legale statuate la art. 449 din Codul de procedură civilă.
În acest context, instanța de recurs apreciază critic argumentele recurentului invocate în recurs, deoarece sunt lipsite de suport legal și nu pot constitui temei de admitere a recursului în sensul invocat, or acestea nu conțin temeiuri care ar indica expres la ilegalitatea încheierii recurate, prin care s-a dispus la caz respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, mai mult că sunt similare celor invocate și în cererea de revizuire. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este legală și întemeiată, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 195, art. 243 alin. (1) lit. b), alin. (2) și alin. (3) din Codul administrativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Playmania” în procedura falimentului simplificat, împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.