Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.04.2022
inadmisibil

3ra-59/22 — cu privire la anularea Avizului-concluzie, a răspunsului și obligarea stabilirii unui nou grafic de întrevederi

HOTĂRÂRE
13.04.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la anularea Avizului-concluzie, a răspunsului şi obligarea stabilirii unui nou grafic de întrevederi
Temei legal
examinarea admisibilităţii cererii de recurs
Citează această cauză
3ra-59/22 — cu privire la anularea Avizului-concluzie, a răspunsului și obligarea stabilirii unui nou grafic de întrevederi (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-59/22 2-19175297-01-3ra-20012022 Prima instanță: Judecătoria Hîncești sediul Ialoveni (jud. D. Corlăteanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc) ÎNCHEIERE 13 aprilie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului depus de Marcela Spînul, reprezentată de avocatul Nadejda Crețu în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a lui Vitalie Spînul împotriva Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni cu privire la anularea Avizului-concluzie, a răspunsului și obligarea stabilirii unui noi grafic de întrevederi împotriva deciziei din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul depus de Vitalie Spînul, casată hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Hîncești sediul Ialoveni și emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acțiunea parțial constată: La 4 noiembrie 2019, Vitalie Spînul a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni, persoană terță Marcela Spînul, cu privire la anularea Avizului- concluzie, a răspunsului și obligarea stabilirii unui noi grafic de întrevederi.

În motivarea acțiunii a indicat că la 19 iulie 2019, a depus către Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului Raional Ialoveni pentru elaborarea unui grafic de întrevedere cu fiica sa, XXXXX, anul nașterii XXXXX. A relatat că la 15 august 2019, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni a emis Avizul-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul XXXXX. Astfel, prin avizul nominalizat, a fost recomandat programul de întrevederi a tatălui cu fiica sa în zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 10:00 până la ora 15:00. 1 Totodată, a fost evidențiat că vizitele de întrevedere vor avea loc în prezența mamei, Marcela Spînul, deoarece, având în vedere starea sănătății, copilul necesită alimentație corespunzătoare, iar pentru a fi evitate unele complicații ale stării de sănătate, prezența mamei este obligatorie.

A mai comunicat că, nefiind de acord cu Avizul-concluzie nr. 900, la data de 17 septembrie 2019, a depus o cerere prealabilă, prin care a solicitat Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni anularea/revocarea Avizului-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul XXXXX și emiterea unui aviz-concluzie, prin care să stabilească un grafic de întrevederi, după cum urmează: a) în zilele de sâmbătă și duminică de la 10:00 pînă la 18:00; b) în fiecare miercuri a săptămânii de la 12:00 până la 19:00; c) vacanța de vară (în perioada 21 iulie – 21 august) a fiecărui an; d) vacanța de iarnă (în perioada 3 ianuarie – 7 ianuarie) a fiecărui an; e) zilele de naștere a fiicei XXXXX, sărbători de Anul Nou, Crăciun, ,,8 martie”, Limba Noastră; Ziua Independenței să fie petrecute alternativ, un an cu mama sa – Marcela Spînul și un an cu tatăl – Vitalie Spînul.

La 15 octombrie 2019, a primit răspunsul nr. 1129, care constituie un refuz al autorității, cu o formulare succintă precum că Avizul-concluzie nr. 900 a fost elaborat conform legii, fiind unul legal și întemeiat. A obiectat că nu este de acord cu Avizul-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul XXXXX, precum și cu răspunsul nr. 1129 din 15 octombrie 2019, emis de DGASPF a Consiliului raional Ialoveni, considerându-le ilegale și nefondate. În sprijinul poziției sale, a precizat că Avizul-concluzie nr. 900 are un caracter de recomandare, deși în conținutul acestuia se stabilește obligația impusă în sarcina sa: „DGASPF a Consiliului r. Ialoveni (...) recomandă, programul de întrevederi (...), prezența mamei este obligatorie”.

În acest sens, recomandarea pârâtului devine o obligație, care în esență este lipsită de temei de fapt și de drept, mai cu seamă că niciun act normativ nu prevede o astfel de obligație a prezenței mamei. A mai relevat că Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni s-a contrazis prin răspunsul său nr. 1129 din 15 octombrie 2019 la cererea prealabilă, invocând că, acesta are un caracter de recomandare și, totodată, poate fi contestat în instanța de judecată. La fel, Avizul-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Spînul Vitalie cu copilul, XXXXX, încalcă dreptul de egalitate a părintelui, precum și dreptul copilului XXXXX, de a comunica cu tatăl său, cu bunicii și alte rude.

A afirmat că din 18 iunie 2018 până la data depunerii cererii de chemare în judecată, dânsul nu a avut întrevederi cu copilul său minor, din cauza că mama acestuia împiedica de fiecare dată întrevederile. Suplimentar, a subliniat că dânsul și mama copilului au drepturi egale, prevăzute de Constituție, Codul Familiei, prin urmare și dreptul la întrevederi urmează a fi realizat în măsura cel puțin cu aproximație în timp egal, pe când, din 2 cele 7 zile din săptămână, prin prisma Avizului-concluzie nr. 900, lui Vitalie Spînul i se oferă doar 2 zile incomplete (în intervalul orelor 10:00 – 15:00). Prin urmare, pe parcursul săptămânii, dânsul va avea ipotetic posibilitatea să aibă întrevederi cu fiica sa doar 10 ore, iar mama copilului, Marcela Spînul va avea 158 de ore, astfel de 15 ori mai puțin timp decât mama copilului.

A concluzionat că graficul de întrevederi impus de Avizul-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul, XXXXX, este unul care cade sub incidența prevederilor Legii nr. 121 din 25 mai 2012, sub aspectul discriminării de către autoritatea publică a tatălui – Vitalie Spînul, pe criteriu de paternitate și de sex, precum că el, ca tatăl copilului/bărbat nu poate avea grijă de copil în egală măsură ca și mama acestuia, precum și sub aspectul respectării regimului alimentar În același timp, a accentuat că este discriminat și copilul XXXXX, pe criterii de sănătate – diagnoza invocată, or, în baza acestei stări, copilul XXXXX nu se poate bucura de dreptul de a comunica cu părintele său, în egală măsură și liber de năzuințele altor membri de familie, precum și dreptul la educație.

De asemenea, a menționat că Avizul-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul, XXXXX, nu conține argumentarea și confirmarea privind necesitatea prezenței obligatorie a mamei copilui, Marcela Spînul, la întrevederi. În special, se face referință la complicații la starea de sănătate, și anume, copilul necesită alimentație corespunzătoare, însă nici la un act/document medical, care ar confirma diagnoză sau starea de sănătate a copilului minor, XXXXX, nu se face referință. Veridicitatea afirmației privind posibilitatea complicării stării de sănătate este una abstractă și inventată, aceasta urmând a fi examinată în instanță de judecată, însă pârâtul nu are competență de a stabili riscurile privind acutizarea stării de sănătate a copilului XXXXX, neavând competențe în domeniul medical.

A opinat că justificarea prezenței obligatorii ale mamei copilului la întrevederile cu tatăl acestuia, poate fi justificată doar dacă este aviz/recomandare medicală care limitează posibilitatea asigurării unui regim alimentar al copilului minor XXXXX, de către tatăl Vitalie Spînul, însă nici la un astfel de act/document, Avizul-concluzie nr. 900 nu face trimitere și nu denotă despre acest fapt. Și-a întemeiat pretențiile în baza art. 166, 167 CPC, art. 6, 52, 64 Codul familiei.

A solicitat admiterea acțiunii, anularea/revocarea Avizului-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vasile Spînul cu copilul XXXXX, anularea/revocarea răspunsului la cererea prealabilă a lui Vitalie Spînul nr. 1129 din 15 octombrie 2019, obligarea Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni să stabilească un grafic de întrevederi ale tatălui Vitalie Spînul cu fiica sa, XXXXX, anul nașterii XXXXX, după cum urmează: a) în zilele de sâmbătă și duminică de la 10:00 pînă la 18:00; b) în fiecare miercuri a săptămânii de la 12:00 până la 19:00; c) vacanța de vară (în perioada 21 iulie – 21 august) a fiecărui an; d) vacanța de iarnă (în 3 perioada 3 ianuarie – 7 ianuarie) a fiecărui an; e) zilele de naștere a fiicei XXXXX, sărbători de Anul Nou, Crăciun, ,,8 martie”, Limba Noastră; Ziua Independenței să fie petrecute alternativ, un an cu mama sa – Marcela Spînul și un an cu tatăl – Vitalie Spînul.

La 6 iulie 2020, Vitalie Spînul a depus cerere privind completarea temeiului acțiunii, prin care a solicitat obligarea Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni să stabilească un grafic de întrevederi ale tatălui Vitalie Spînul cu fiica sa, XXXXX, anul nașterii XXXXX, după cum urmează: a) în zilele de odihnă, tatăl va lua copilul sâmbătă la ora 10:00 și-l va aduce la ora 18:00 duminica, timp în care copilul se va afla la domiciliul tatălui din r-nul Dubăsari sat.

Cocieri, care dispune de toate condițiile de trai; totdată, în perioada aflării copilului cu tata, dânsul va duce responsabilitatea de securitatea vieții și sănătății copilului cu respectarea regimului alimentar recomandat de medic; b) în timpul vacanței de vară, copilul XXXXX să petreacă cu tatăl și rudele o lună cumulativ; c) în timpul vacanței de iarnă, copilul XXXXX să petreacă cu tata și rudele o lună cumulativ; d) ziua de naștere a fiicei XXXXX, data de 7 septembrie a fiecărui an, copilul XXXXX să petreacă cu tatăl cel puțin 4 ore, de la 10:00 până la 14:00; e) sărbătorile Anul Nou, Crăciun, Paște, ,,8 martie”, să fie petrecute alternativ un an cu mama Marcela Spînul și un an cu tatăl Vitalie Spînul, care va lua copilul la 9:00 și-l va aduce la 18:00 pe data de 2 ianuarie, corespunzător – a doua zi de Crăciun, a doua zi de Paști și pe 9 martie.

Prin hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Hîncești sediul Ialoveni, a fost respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată. Întru argumentarea soluției adoptate, prima instanță a stabilit că Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni, în calitate de autoritate tutelară teritorială, la emiterea Avizului-concluzie s-a condus de interesul superior al copilului, de natura relațiilor dintre părinți, inclusiv de dreptul tatălui de a participa la creșterea, îngrijirea și educația copilului, și anume ținând cont de cerințele și regimul individualizat al copilului minor XXXXX, care este la o vârstă fragedă (XX ani și XX luni), frecventează permanent grădinița, unde este respectat regimul alimentar, cel de somn și activitățile curriculare al copilului, care este monitorizat permanent de către mamă, fiind la evidența medicului de familie în legătură cu starea de sănătate a acesteia.

Totodată, prima instanță a remarcat că prin avizul-concluzie care se contestă, autoritatea și-a realizat scopul său legal și ținând cont de drepturile egale ale ambilor părinți și posibilitățile acestora, emițând pe această cale o decizie întemeiată în interesul superior al copilului. A stabilit prima instanță că indiferent de natura relațiilor dintre părinți, copiluilui trebuie să-i fie asigurat un regim alimentar și alimentație dietică recomandată de medic sub supraveghere, precum și un mediu echilibrant din punct de vedere afectiv și emoțional, fară tensiuni, fiind necesară prezența în viața copilului a ambilor părinți.

Astfel, instanța de judecată ierarhic inferioară nu a constatat temei de anulare a actului administrativ contestat, or, acesta este emis conform legii, cu 4 respectarea procedurii și de către un organ competent, specializat în protecția drepturilor copilului, autoritatea publică acționând cu bună-credință în limitele legal stabilite, a luat în considerare toate faptele relevante situație cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul XXXXX, precum și a exercitat dreptul discreționar la emiterea Avizului–concluzie cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit prin lege.

Deopotrivă, prima instanță a apreciat drept neîntemeiat argumentul reclamantului, precum că este discriminat pe criteriu de paternitate în realizarea drepturilor părintești și discriminarea pe criteriu de sănătate în realizarea dreptului copilului de a comunica cu părintele, or, prin decizia Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității din 12 decembrie 2018, a fost declarată inadmisibilă plângerea petiționarului Vitalie Spînul, care a invocat discriminarea pe criteriu de sex prin comparație cu celălalt părinte și discriminarea copilului pe criteriul de stare a sănătății în realizarea dreptului de a comunica cu ambii părinți. Corespunzător, în situația expusă, instanța a conchis asupra respingerii pretenției subsecvente, cu privire la anularea răspunsului Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului raional Ialoveni nr. 1129 din 15 octombrie 2019, ca neîntemeiată.

Prin decizia din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul depus de Vitalie Spînul, casată hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Hîncești sediul Ialoveni, prin care a fost admisă acțiunea parțial. A fost obligată Direcția Generală Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului raional Ialoveni să emită actul administrativ cu privire la stabilirea graficului de întrevederi a lui Vitalie Spînul, cu copilul său minor XXXXX.

A fost declarat inadmisibil capătul de cerere cu privire la revocarea/anularea Avizului-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești din 15 august 2019. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la caz, Direcția Generală Asistență Socială și Protecție a Familiei Ialoveni nu a emis o decizie de stabilire a graficului de întrevederi, dar un aviz-concluzie nr. 900 din 15 august 2019 cu privire la exercitarea drepturilor părintești a tatălui Spînul Vitalie cu copilul, XXXXX, indicându-se cu titlu de recomandare un program de întrevederi. Astfel, a remarcat instanța de apel că în fond, cererea depusă de reclamant nu a fost soluționată de către autoritatea publică emitentă, în modul prevăzut de legislația în vigoare, or, atunci cînd părinții nu ajung la o înțelegere, autoritatea tutelară urmează să le stabilească un grafic de întrevederi concret.

Instanța de apel a stabilit că din materialele cauzei nu rezultă faptul că în procesul examinării cererii privind stabilirea graficului de întrevederi, ar fi fost acumulate actele necesare, a fost desfășurată ancheta socială privind condițiile de trai al ambilor părinți, certificat de la instituția pe care o frecventează copilul, certificat de la Centrul Medicilor de Familie, caracteristica ambilor părinți, etc. La fel, Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Ialoveni nu a efectuat o anchetă socială la domiciliul părților, pentru a stabili condițiile de trai ale acestora, inclusiv ale reclamantului și nu a elucidat faptul dacă copilul ar putea 5 rămâne peste noapte și petrece o perioadă îndelungată de vacanță la acesta, după cum a cerut reclamantul.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a indicat că nu a fost efectuată o evaluare psihologică a copilului pentru a stabili relațiile dintre acesta și reclamant, or, autoritatea emitentă, prin prisma art. 64 din Codul familiei, era obligată să analizeze starea de fapt a lucrurilor reieșind din comportamentul ambilor soți, în raport cu copilul lor minor. Totodată, în speță, Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Ialoveni, urma să examineze și posibilitatea exprimării opiniei de către copilul minor, dacă acesta este capabil să o formuleze, în privința relațiilor cu părinții.

Cu referire la pretenția de obligare a Direcției de stabilire a graficului de întrevedere în formulată solicitată de reclamant, potrivit graficului indicat de acesta, instanța de apel a evidențiat că prin prisma Codului administrativ, instanța de judecată nu poate substitui autoritatea publică la stabilirea graficului de întrevedere, această atribuție revenind în exclusivitate autorității pârâte, a urmare a desfășurării acțiunilor pregătitoare expuse mai sus. Pe de altă parte, cu privire la Avizul-concluzie nr. 900 din 15 august 2019 privind exercitarea drepturilor părintești a tatălui Vitalie Spînul cu copilul, XXXXX, instanța de apel a conchis că aceasta nu este un act administrativ individual, în sensul art. 10 Cod administrativ și nu produce efecte juridice, or, chiar din conținutul acestuia este indicat caracterul de recomandare a unui program de întrevederi.

Pe cale de consecință, capătul de cerere cu privire la revocarea/anularea Avizului-concluzie nr. 900 cu privire la exercitarea drepturilor părintești din 15 august 2019, a fost declarat inadmisibil, or, reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art. 17 Cod administrativ. La 3 ianuarie 2022, prin intermediul poștei electronice și ulterior, la 21 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Marcela Spînul, reprezentat de avocatul Nadejda Crețu a depus recurs împotriva deciziei din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, ca fiind nefondată, cu menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și întemeiată.

În motivarea recursului a susținut că Avizul-concluzie nr. 900, emis de către DASPF Ialoveni cu privire la exercitarea drepturilor părintești ale tatălui Vitalie Spînu cu copilul minor XXXXX, este unul legal și întocmit corespunzător cerințelor și regimului copilului. La fel, a opinat că graficul propus de către Vitalie Spînul este unul neîntemeiat, abuziv și nu corespunde cerințelor și regimul copilului minor XXXXX, născută la XXXXX, care este la o vârstă foarte fragedă pentru a fi vizitată de tatăl său în absența mamei Marcela Spînul, având în vedere istoricul comportamentului agresiv și violent al reclamantului.

A ținut să menționeze că fiica XXXXX frecventează permanent grădinița, unde este respectat totalmente regimul alimentar, cel de somn și activitățile curriculare al copilului, precum și este monitorizată în permanență de către medic 6 și mamă, în cazul apariției unor probleme, fapt ce se confirmă prin Adeverința nr. 83 din 13 februarie 2020, eliberată de către Grădinița-Creșă „Prichindel” al com. Mileștii Mici r-nul Ialoveni. A precizat că solicitarea lui Vitalie Spînul de a petrece cu fiica sa minoră XXXXX, zilele de sâmbătă și duminica de la ora 10:00 până la 18:00, precum și în zilele de miercuri, în intervalul orelor 12:00 – 19:00 este una aberantă, deoarece perturbă starea psihologică a copilului și regimul la care este obișnuit acesta.

De asemenea, propunerea lui Vitalie Spînul de a-și vedea fiica în vacanța de vară în perioada 21 iulie – 21 august, vacanța de vară din intervalul 3 – 7 ianuarie a fiecărui an și în zilele de sărbători oficiale ale RM, este una total greșită și abuzivă, având în vedere vârsta mică a copilului XXXXX și starea sa de sănătate, care necesită permanent să fie monitorizată la un regim alimentar echilibrat și corect. În opinia recurentei, DASPF Ialoveni, la emiterea Avizului-concluzie nr. 900 din 15 august 2019, a ținut cont de toate necesitățile atât ale copilului minor XXXXX, cât și de necesitățile și posibilitățile părinților, or, în acest caz obligația primordială al părinților constituie respectarea interesului suprem al copilului minor.

Astfel, a specificat că scopul intenționat și premeditat al reclamantului este să intimideze prin orice mijloc și metodă pe mama copilului, iar copilul XXXXX servește drept un instrument de răzbunare. A confirmat că fiica sa XXXXX se află la evidența medicului de familie din sat. Mileștii Mici r-nul Ialoveni din iunie 2019, fapt confirmat prin fișa medicală F-112/e, iar la 26 martie 2017, a fost supusă intervenției chirurgicale în regim de urgență. A declarat că până în prezent, copilul respectă regimul alimentar dietetic, potrivit recomandărilor medicilor și este supravegheată periodic la specialiștii de profil, fapt ce se confirmă prin adeverința eliberată de șeful Centrului de Sănătate Mileștii Mici, la data de 17 februarie 2020. A considerat că lui Vitalie Spînul, de fiecare dată i-a fost respectat dreptul său de a se vedea cu fiica XXXXX, însă acțiunile sale au căpătat un caracter abuziv prin intenția sa de a fi emis încontinuu un alt grafic de întrevedere.

A mai consemnat că prin hotărârea din 2 aprilie 2019 a Judecătoriei Criuleni sediul central, Vitalie Spînul a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute la art. 781 Cod contravențional, fiindu-i aplicată amenda de 40 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. La 24 ianuarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa lui Vitalie Spînul și Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului raional Ialoveni copia cererii de recurs depuse de Marcela Spînul, reprezentată de avocatul Nadejda Crețu, fiindu-le explicat dreptul de a depune referință asupra recursului, fiind recepționată la 28 ianuarie 2022, potrivit avizelor de recepție (f. d. 216, 217). Până la data examinării admisibilității recursului, Vitalie Spînul și Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului raional Ialoveni nu au făcut uz de dreptul de a depune referință.

7 În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. Potrivit art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

În speță, se constată că dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat de 20 octombrie 2021, însă la materialele lipsesc date care ar confirma că dispozitivul deciziei din instanței de apel a fost notificat recurentei. Totodată, decizia motivată din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată la adresa electronică a reprezentantului recurentei, avocatul Nadejda Crețu, la data de 7 decembrie 2021, fapt confirmat prin extrasul de pe poșta electronică (f. d. 203). Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că Marcela Spînul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 3 ianuarie 2022, în termenul legal.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Marcela Spînul, reprezentată de avocatul Nadejda Crețu, în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive. În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu 8 doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) Cod administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Marcela Spînul, reprezentată de avocatul Nadejda Crețu.

9 În conformitate cu art. 230 și 246 Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de Marcela Spînul, reprezentată de avocatul Nadejda Crețu se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 10

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-22
0,94
3ra-442/22 — cu privire la anularea parțială a actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-442/22 2-19163438-01-3ra-16042022 Prima instanţă: Judecătoria Hîncești sediul Ialoveni (jud. D. Corlăteanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) DECIZIE 22 iunie 2022 mun. Chiş
CSJ 2024-04-03
0,94
2ra-1192/23 — cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului
Dosarul nr. 2ra-1192/23 2-22030245-01-2ra-24082023 Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni – N. Doroftei Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Panov, V. Mihaila, A. Braga ÎCHEIERE 03 aprilie 2024 mun. Chișinău Curtea
CSJ 2022-06-08
0,94
3ra-509/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-509/22 2-21121080-01-3ra-06052022 Prima instanță: Judecătoria Hînceşti, sediul Ialoveni (jud: D. Corlăteanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, Ec. Palanciuc) Î N C H E I E R E 08 iunie 202
CSJ 2021-09-29
0,94
3r-310/21 — anularea actului administrativ
Dosar nr. 3r-310/21 Prima instanță: Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni (jud: D. Corlăteanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici) D E C I Z I E 29 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2023-06-21
0,94
3r-43/23 — Obligarea solutionării cererii, emiterea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-43/23 2-22000814-01-3r-02032023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 21 iunie 2023 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă