2ra-247/22 — desfacerea căsătoriei, încasarea pensiei pentru întretinerea copilului minor, determinarea domiciliului copilului minor

Dosarul nr. 2ra-247/22

2-17137165-01-2ra-25022022

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) Gh. Stratulat

Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu

Î N C H E I E R E

06 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Coca Marin,

reprezentat de avocatul Bînzari Liliana,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Coca Maria

împotriva lui Coca Marin cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea

domiciliului copilului minor și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului

minor,

la cererea reconvențională depusă de Coca Marin împotriva Mariei Coca,

intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Ciocana cu

privire la determinarea domiciliului copilului minor,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 07 octombrie 2021,

c o n s t a t ă :

La 01 februarie 2017, Coca Maria a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Coca Marin cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea

domiciliului copilului minor și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului

minor.

În motivarea acțiunii, Coca Maria a menționat că la 23 aprilie 2010 a încheiat

căsătoria cu Coca Marin, iar la XXXXX, s-a născut XXXXX.

Reclamanta a invocat că viața în comun cu pârâtul a eșuat, iar conviețuirea

comună a devenit imposibilă.

Coca Maria a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu Coca Marin,

determinarea domiciliului copilului minor, XXXXX, cu mama și încasarea de la

Coca Marin a pensiei pentru întreținerea copilului minor în mărime de ¼ din

salariul pârâtului.

1

La 26 decembrie 2017, Coca Marin a depus cerere reconvențională împotriva

Mariei Coca, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului

Ciocana cu privire la determinarea domiciliului copilului minor (f.d. 21-24 Vol. I).

În motivarea cererii, Coca Marin a menționat că solicită determinarea

domiciliului copilului minor, XXXXX, cu tata.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 16 octombrie 2020,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Coca Maria.

S-a desfăcut căsătoria dintre Coca Maria și Coca Marin, încheiată la 23 aprilie

2010, la Oficiul Stare Civilă Ciocana, înregistrată cu nr. 186.

În rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

S-a admis cererea reconvențională depusă de Coca Marin.

S-a determinat domiciliul copilului minor, XXXXX, cu tata, Coca Marin.

La 11 noiembrie 2020, Coca Maria a depus cerere de apel nemotivată

împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 16 octombrie 2020.

La 17 decembrie 2020, Coca Marin a depus cerere de strămutare a cauzei la o

altă instanță de apel (f.d. 226-227 Vol. I).

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 20 ianuarie 2021, s-a strămutat

cauza la Curtea de Apel Bălți, pentru examinarea apelului declarat de Coca Maria

(f.d. 239-241 Vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 07 octombrie 2021, s-a admis apelul

declarat de Coca Maria, s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

din 16 octombrie 2020 în partea admiterii acțiunii reconvenționale depusă de Coca

Marin și s-a pronunțat în această parte o nouă hotărâre, prin care:

S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Coca Marin.

În rest, hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 16 octombrie 2020

a fost menținută.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că la XXXXX XXXXX a încheiat căsătoria cu XXXXX, iar la XXXXX,

s-a născut XXXXX.

Instanța de apel a constatat că, instanța de fond just a soluționat litigiul în

partea ce ține de admiterea cerinței privind desfacerea căsătoriei, or, s-a stabilit

conviețuirea separată a soților, iar păstrarea familiei formate de către Coca Marin și

Coca Maria în continuare fiind imposibilă. Mai mult, ambele părți sunt de acord cu

desfacerea căsătoriei.

La fel, instanța de apel a reiterat că potrivit suportului probatoriu al

materialelor cauzei, rezultă că odată cu separarea, părinții au convenit asupra

faptului că copilul minor să rămână în grija ambilor părinți, care pe parcursul unui

an a locuit periodic atât cu mama, cât și cu tata, iar toate cheltuielile curente și

aferente necesare pentru asigurarea nivelului decent de trai al copilului au fost și

sunt suportate de ambii părinți în egală măsură.

De asemenea, instanța a stabilit că reieșind din acordul comun al părinților,

duc copilul la grădiniță și îl iau de la grădiniță corespunzător ordinii stabilite, iar pe

durata aflării fiului cu tatăl, mama sa are posibilitate efectivă de a-l contacta

telefonic în orice moment, comunicările cu ea nefiind nelimitate, mama procedând

la fel pe durata când copilul se află cu ea.

2

Totodată, instanța de apel a specificat că în cadrul examinării cauzei, a fost

audiat și copilul minor, care a declarat că nu dorește să domicilieze separat mai

mult timp cu unul din părinți și îi este confortabil să locuiască periodic cu fiecare

din părinții săi, care au grijă de el în mod deplin, îl asigură cu cele necesare.

Astfel, instanța de apel a reținut din declarațiile părților și a copilului minor,

că, reieșind din acordul comun al părinților, domiciliul copilului minor a fost

stabilit în mod extrajudiciar de ambii părinți.

Deci, instanța de apel a concluzionat incontestabil faptul, că ambii părinți au

stabilit modalitatea de domiciliu al copilului, modalitatea de întreținere a copilului,

de educație a acestuia și progresarea fizică și intelectuală, fapt ce a determinat

instanța de a considera că cerințele părților privind stabilirea domiciliului copilului

minor cu unul din părinți sunt neîntemeiate și va dăuna interesului superior al

copilului minor, astfel temeiuri legale de a interveni și modifica situația creată nu

sunt.

Totodată, stabilind că ambele părți au grijă de întreținerea copilului minor, îl

asigură cu cele necesare, iar domiciliul copilului minor nu urmează a fi stabilit cu

unul din părinți, instanța de apel a reținut că cerințele reclamantei Coca Maria

privind încasarea de la Coca Marin a pensiei de întreținere în beneficiul copilului

minor, poartă un caracter nefondat și neîntemeiate, urmând a fi respinse.

La 02 februarie 2022, Coca Marin, reprezentat de avocatul Bînzari Liliana a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel în partea respingerii acțiunii

reconvenționale.

Recurentul Coca Marin, în motivarea recursului a invocat că instanța de apel a

interpretat eronat prevederile legale ce reglementează determinarea domiciliului

copilului minor.

Astfel, a menționat că instanța de apel a lăsat fără examinare o problemă ce se

va răsfrânge negativ asupra minorului, care este contrară prevederilor legale și

arbitrar în raport cu probatoriul și cu interesul suprem al copilului.

La 25 februarie 2022, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia

recursului, fiind recepționat de către Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului

Ciocana la data de 0 martie 2022, conform avizului de recepție (f.d. 91 Vol. II), iar

plicul expediat în adresa Mariei Coca a fost restituit instanței de recurs cu

mențiunea ”necunoscut” (f.d. 92-93 Vol. II).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Bălți a emis dispozitivul deciziei la 07 octombrie

2021, iar decizia motivată a fost recepționată de recurent la data de 11 decembrie

2021, conform avizului de recepție (f.d. 78 Vol. II).

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 02 februarie 2022, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

3

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

4

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Coca Marin,

reprezentat de avocatul Bînzari Liliana, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Coca Marin, reprezentat de

avocatul Bînzari Liliana.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Victor Burduh

5