2rhc-3/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-3/22 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rhc-3/22
(2-20098903-01-2rhc-26112021)
ÎNCHEIERE
09 februarie 2022 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Maria Ghervas
Galina Stratulat
examinând cererea de revizuire declarată de către reprezentantul revizuientului
Societatea cu Răspundere Limitată „Tradn Grup”, administratorul Natalia Neculcea,
în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de către creditorii Societății cu
Răspundere Limitată „Tradn Grup”, Denis Luca, Adriana Oprea, Nicolae Eșanu,
Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena Vacarciuc, Lucia Pisarenco, Liliana Talpă,
Galina Javgureanu, Victor Javgureanu cu privire la intentarea procesului de
insolvabilitate față de debitorul Societatea cu Răspundere Limitată „Hollman
Construct”, precum și cererile de alăturare la cererea introductivă depusă de către
Anatolie Tatar, Vera Șpag, Ghenadie Canna, Inga Bujor, Igor Malic, Andrei Palii,
Liviu Zabolotnâi, Ina Zabolotnâi, Valentina Teosa, Eugenia Mâțu, Viorica Sârbu,
Eugeniu Guțu, Evghenii Munteanu, Galina Mihailova, Mihail Leancă, Dmitri
Melinte, Igor Mamei, Andrei Guțu, Angela Șișcanu, Gheorghe Morozan, Angela
Mancuș, Ion Raileanu, Alina Fărâmă, Aurelia Ipati, Alexandru Florea, Mircea
Cebotari, Olga Sandu, Tatiana Sandu, Cristina Baraghin, Valeri Baraghin, Ion
Căldare, Anatolie Brinișter, Vadim Titiapkin, Marina Bodrug,
împotriva încheierii din 24 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin
care a fost respinsă cererea depusă de către reprezentantul Societății cu Răspundere
Limitată „Tradn Grup”, juristul Andrei Madan cu privire la explicarea încheierii din
15 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție,
c o n s t a t ă:
La 15 august 2020, creditorul S.R.L. „Tradn Grup” a depus cerere introductivă
cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului S.R.L.
„Hollman Construct”, solicitând admiterea spre examinare a cererii introductive,
intentarea procesului de insolvabilitate în privința S.R.L. „Hollman Construct”,
numirea în calitate de administrator provizoriu/administrator al insolvabilității a
administratorului autorizat Svetlana Fanari, autorizație nr. 104 din 14 ianuarie 2015,
eliberată de Ministerul Justiției al RM, aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de
art. 24 din Legea insolvabilității.
Prin încheierea din 20 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost
admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către S.R.L. „Tradn Grup”
către S.R.L. „Hollman Construct” privind intentarea procesului de insolvabilitate, a
1
fost desemnat în calitate de administrator provizoriu al S.R.L. „Hollman Construct”,
administratorul autorizat Oleg Braga, autorizație nr. 162 din 19 ianuarie 2015,
eliberată de Ministerul Justiției al RM.
De asemenea, prin încheierea din 20 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Central, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către Denis
Luca, Andrian Oprea, Nicolae Eșanu, Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena
Vacarciuc, Lucia Pisarenco, Liliana Talpă împotriva S.R.L. „Hollman Construct”
privind intentarea procesului de insolvabilitate.
Prin încheierea din 24 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
a fost înlăturat în totalitate debitorul S.R.L. „Hollman Construct” de la gestiunea
patrimoniului său, fiind privat de dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și
administra bunurile și de a dispune de acestea, fiind ridicat în totalitate dreptul
administratorului Cristian Gundiuc de administrare a S.R.L. „Hollman Construct”,
IDNO: XXXXX, cu sediul în mun. XXXXX, str. XXXXX, XXXXX.
Prin hotărârea din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-au
admis cererile introductive depuse de creditorii S.R.L. "Tradn Grup", Denis Luca,
Adrian Oprea, Nicolae Eșanu, Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena Vacarciuc,
Lucia Pisarenco, Liliana Talpa și Galina Javgureanu, Victor Javgureanu privind
intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul S.R.L. "Hollman Construct",
precum și cererile de alăturare la cererea introductivă depuse de Anatolie Tatar, Vera
Șpag, Ghenadie Canna, Inga Bujor, Igor Malic, Andrei Palii, Liviu Zabolotnii, Ina
Zabolotnii, Valentina Teosa, Eugenia Mîțu, Viorica Sîrbu, Eugeniu Guțu, Evghenii
Munteanu, Galina Mihailova, Mihail Leancă, Dmitri Melinte, Igor Mamei, Andrei
Guțu, Angela Șișcanu, Gheorghe Morozan, Angela Mancuș, Ion Raileanu, Alina
Fărîmă, Aurelia Ipati, Alexandru Florea, Mircea Cebotari, Olga Sandu, Tatiana
Sandu, Cristina Baraghin, Valeri Baraghin, Ion Căldare, Anatolie Brinișter, Vadim
Titiapkin și Marina Bodrug.
Se constată insolvabilitatea debitorului și se intentează proces de insolvabilitate
față de S.R.L. "Hollman Construct", c/f XXXXX, cu sediul în mun. XXXXX, str.
XXXXX, XXXXX.
Se ridică dreptul administratorului Cristian Gundiuc de administrare a S.R.L.
"Hollman Construct" și se propune debitorului să desemneze în termen de 10 zile
lucrătoare de la data publicării hotărării de intentare a procesului de insolvabilitate,
un reprezentant, persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale
asociaților și a participa în cadrul procesului de insolvabilitate din numele debitorului.
Se investește în funcția de administrator al insolvabilității S.R.L. "Hollman
Construct", administratorul autorizat Roman Pelin, deținătorul autorizației nr. 25 din
14 ianuarie 2015, eliberată de Ministerul Justiției al RM, cu stabilirea atribuțiilor
acestuia, în conformitate cu prevederile art. 63-73 din Legea insolvabilității nr. 149
din 29 iunie 2012.
Din momentul intentării procesului de insolvabilitate dreptul debitorului S.R.L.
"Hollman Construct" de a administra și de a dispune de bunurile incluse în masa
debitoare se transmite administratorului insolvabilității, Roman Pelin.
Se împuternicește administratorul insolvabilității S.R.L. "Hollman Construct",
Roman Pelin de a prelua în posesie și administrare, inclusiv, prin executare silită,
bunurile care fac parte din masa debitoare a S.R.L. "Hollman Construct".
2
Se obligă debitorul în cel mult 5 zile lucrătoare să transmită administratorului
insolvabilitații - Roman Pelin gestiunea patrimoniului său, actele de constituire ale
societății cu toate procesele-verbale ale adunărilor generale ale asociaților, certificatul
înregistrării de stat a Întreprinderii, documentele ce confirmă drepturile societății
asupra bunurilor, registrele societății, actele de audit și ale Serviciului Fiscal de Stat,
documentele interne, ștampila, documentele contabile ale debitorului, lista
creditorilor și debitorilor societății.
Se obligă administratorul provizoriu al S.R.L. "Hollman Construct", Oleg
Braga să transmită administratorului insolvabilității S.R.L. "Hollman Construct",
Roman Pelin în termen de cel mult 5 zile lucrătoare toate actele pe care le deține în
legătură cu exercitarea funcției de administrator provizoriu al S.R.L. "Hollman
Construct".
Se obligă administratorul insolvabilității, Roman Pelin:
a) să notifice creditorii S.R.L. "Hollman Construct" despre dreptul lor de a
înregistra cereri de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al
creanțelor până la 28 mai 2021;
b) să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a
preciza neîntîrziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial;
c) să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai
târziu de data de 18 iunie 2021, tabelul definitiv al creanțelor, precum și un raport
detaliat asupra motivelor care au servit drept temei de neadmitere spre validare a
creanțelor neadmise, cu comunicarea imediată creditorilor ale căror creanțe sau
drepturi de preferință au fost trecute parțial în tabelul definitiv sau respinse.
Se stabilește ședința de validare a creanțelor pe data de 30 iunie 2021, ora 10:00
în incinta Judecătoriei Chișinău (sediul Central), str. N. Zelinski, 13, bir. 25.
Se respinge cererea S.R.L. "Hollman Construct" privind ridicarea tuturor
măsurilor de asigurare aplicate în privința debitorului S.R.L. "Hollman Construct".
Se admite parțial cererea administratorului provizoriu al S.R.L. "Hollman
Construct”, Oleg Braga privind stabilirea și încasarea remunerației și cheltuielilor
aferente pentru perioada provizorie.
Se stabilește remunerația administratorului provizoriu al S.R.L. "Hollman
Construct", Oleg Braga pentru perioada provizorie în mărime de 33 300 lei.
Se încasează de la S.R.L. "Hollman Construct", c/f XXXXX, cu sediul în mun.
XXXXX, str. XXXXX, XXXXX în beneficiul administratorului autorizat Oleg
Braga, autorizație nr. 162 din 19 ianuarie 2015 remunerația pentru exercitarea funcției
de administrator provizoriu al S.R.L. "Hollman Construct" în mărime de 33 300 lei.
În rest, cererea administratorului autorizat Oleg Braga, se respinge ca fiind
neîntemeiată.
La 21 aprilie 2021, reprezentanții debitorului S.R.L. "Hollman Construct", Oleg
Ageyev, Sergiu Grecu, Iurie Gundiuc, avocatul Alexandru Bodrug și administratorul
statutar al S.R.L. "Hollman Construct", Cristian Gundiuc, au depus cerere de recurs
împotriva hotărârii din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
solicitând admiterea recursului, suspendarea executării hotărârii din 13 aprilie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Central, în baza prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea
insolvabilității, nr.149 din 29 iunie 2012, din motivul că hotărârea contestată produce
efecte ireversibile, iremediabile. Admiterea sesizării privind excepția de
3
neconstituționalitate a sintagmei "cu excepția hotărârii de intentare a procedurii de
insolvabilitate" cuprinsă în art. 8 alin. (2) din Legea insolvabilității, nr.149 din 29
iunie 2012. Casarea integrală a hotărârii din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Central, și a încheierii protocolare consemnate în procesul-verbal al ședinței de
judecată din 19 februarie 2021, prin care s-a respins ca neîntemeiat demersul înaintat
de debitorul S.R.L."Hollman Construct", Oleg Ageyev privind restituirea cererii
introductive și cererilor de alăturare fără examinare depusă de S.R.L. "Tradn Grup",
Denis Luca și alți creditori care s-au alăturat și în baza prevederilor art. 445 alin.(1)
lit. b) din Codul de procedură civilă, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie
dispusă restituirea fără examinare a cererii introductive înaintate de creditorul S.R.L.
"Tradn Grup" privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului
S.R.L. "Hollman Construct" și a cererii introductive depuse de Denis Luca, Andrian
Oprea, Nicolae Eșanu, Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena Vacarciuc, Lucia
Pisarenco, Liliana Talpă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința
debitorului S.R.L. "Hollman Construct".
Ulterior, la 28 aprilie 2021, administratorul S.R.L. "Hollman Construct",
Cristian Gundiuc, a depus recurs împotriva hotărârii din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea recursului, suspendarea executării
hotărârii din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, în baza
prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea insolvabilității, nr.149 din 29 iunie 2012,
admiterea sesizării privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei "cu excepția
hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate" cuprinsă în art. 8 alin. (2) din
Legea insolvabilității, nr.149 din 29 iunie 2012, casarea integrală a hotărârii din 13
aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, cu trimiterea cauzei la rejudecare
în prima instanță.
La 06 iulie 2021, reprezentanții debitorului S.R.L. "Hollman Construct", Oleg
Ageyev, Iurie Gundiuc și administratorul statutar al S.R.L. "Hollman Construct",
Cristian Gundiuc, au depus cerere de recurs concretizată împotriva hotărârii din 13
aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea recursului,
casarea integrală a hotărârii din 13 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Central, și în baza prevederilor art. 445 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă
pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie dispusă respingerea cererilor
introductive depuse de creditorii S.R.L. "Tradn Grup", Denis Luca, Adrian Oprea,
Nicolae Eșanu, Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena Vacarciuc, Lucia
Pisarenco, Liliana Talpă și Galina Javgureanu, Victor Javgureanu privind intentarea
procesului de insolvabilitate față de debitorul S.R.L. "Hollman Construct", precum și
a cererilor de alăturare la cererea introductivă depuse de Anatolie Tatar, Vera Șpag,
Ghenadie Canna, Inga Bujor, Igor Malic, Andrei Palii, Liviu Zabolotnîi, Ina
Zabolotnii, Valentina Teosa, Eugenia Mîțu, Viorica Sîrbu, Eugeniu Guțu, Evghenii
Munteanu, Galina Mihailova, Mihail Leancă, Dmitrii Melinte, Igor Mamei, Andrei
Guțu, Angela Șișcanu, Gheorghe Morozan, Angela Mancuș, Ion Raileanu, Alina
Fărîmă, Aurelia Ipati, Alexandru Florea, Mircea Cebotari, Olga Sandu, Tatiana
Sandu, Cristina Baraghin, Ion Caldare, Anatolie Brinișter, Vadim Titiapkin și Marina
Bodrug și să fie dispusă refuzarea intentării procesului de insolvabilitate față de
S.R.L. "Hollman Construct". Anularea tuturor măsurilor de asigurare în privința
S.R.L. "Hollman Construct", cu sediul în mun. XXXXX, str. XXXXX, c/f XXXXX,
4
aplicate prin încheierea din 20 august 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, și
prin încheierea din 24 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
inclusiv, cu ridicarea sechestrului asupra bunurilor mobile, imobile, mijloacelor
bănești ale S.R.L. "Hollman Construct", cu restabilirea dreptului administratorului
Cristian Gundiuc de administrare a S.R.L. "Hollman Construct".
La 13 iulie 2021, reprezentantul S.R.L. „Tradn Grup”, Natalia Neculce, în
temeiul art. 43 alin.(2) lit. d), f) Cod de procedură civilă, a depus cerere de strămutare,
solicitând strămutarea cauzei civile de la Curtea de Apel Chișinău la o altă Curte de
Apel.
Prin încheierea din 15 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost
respinsă cererea de strămutare depusă de către reprezentantul S.R.L. „Tradn Grup”,
Natalia Neculce, și a fost restituită cauza civilă spre judecare în ordine de recurs la
Curtea de Apel Chișinău.
La 20 octombrie 2021, reprezentantul S.R.L. „Tradn Grup” juristul Andrei
Madan, a depus o cerere de explicare a încheierii din 15 septembrie 2021 a Curții
Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost
respinsă cererea depusă de către reprezentantul S.R.L. „Tradn Grup”, juristul Andrei
Madan cu privire la explicarea încheierii din 15 septembrie 2021 a Curții Supreme de
Justiție.
La 26 noiembrie 2021, reprezentantul revizuientului S.R.L. „Tradn Grup”,
administratorul Natalia Neculcea, a depus cerere de revizuire a încheierii din 24
noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în temeiul prevederilor art. 449 lit. b)
din Codul de procedură civilă, potrivit cărora revizuirea se declară dacă au devenit
cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au
putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile
pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
În motivarea cererii de revizuire, reprezentantul revizuientului S.R.L. „Tradn
Grup”, administratorul Natalia Neculcea a menționat că, la soluționarea cererii
privind strămutarea cauzei la o altă instanță, Curtea Supremă de Justiție nu a luat în
calcul circumstanțele importante reflectate în cererea de strămutare depusă.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă
de reprezentantul revizuientului S.R.L. „Tradn Grup”, administratorul Natalia
Neculcea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din
următoarele motive.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după
ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheierea de respingere a
cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu prevederile art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă,
încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin
care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii.
Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise
în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de
inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
În conformitate cu art. 448 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, cererea
5
de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire
împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată
sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut,
a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
Astfel, prevederile art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilesc
expres că, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și
deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii, iar prin prisma art. 448 alin.
(1) și (2) din Codul de procedură civilă este stabilită competența instanțelor
judecătorești de a examina cererile de revizuire împotriva hotărârilor sau încheierilor
rămase irevocabile prin neatacare și împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor
de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre.
Respectiv, Colegiul conchide că, în speță, Curtea Supremă de Justiție prin
încheierea din 24 noiembrie 2021 a respins cererea depusă de către reprezentantul
S.R.L. „Tradn Grup”, juristul Andrei Madan cu privire la explicarea încheierii din 15
septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, fără a se expune asupra fondului cauzei,
doar indicând că încheierea din 15 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin
care a fost respinsă cererea de strămutare a cauzei spre o altă instanță de același grad,
este suficient de clară și explicită, și nu necesită careva explicații referitor la sensul,
extinderea sau aplicarea dispozitivului încheierii.
Prin urmare, în conformitate cu normele legale citate supra, Colegiul constată
că, nu are pârghii de a examina cererea de revizuire depusă împotriva încheierii din
24 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție. Or, legislatorul a prevăzut în mod
expres că astfel de încheieri nu pot fi supuse revizuirii, deoarece încheierea respectivă
nu se supune niciunei căi de atac, nefiind un act judecătoresc irevocabil.
Sub aspectul celor reținute, Colegiul menționează că, argumentele indicate în
cererea de revizuire sunt irelevante și neîntemeiate.
Astfel, având în vedere cele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că revizuirea depusă de
reprezentantul revizuientului S.R.L. „Tradn Grup”, administratorul Natalia Neculcea,
urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 270 și art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție,
d i s p u n e:
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către
reprezentantul revizuientului Societatea cu Răspundere Limitată „Tradn Grup”,
administratorul Natalia Neculcea împotriva încheierii din 24 noiembrie 2021 a Curții
Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de către creditorii
Societății cu Răspundere Limitată „Tradn Grup”, Denis Luca, Adriana Oprea, Nicolae
Eșanu, Mihail Sirius, Tatiana Spânachi, Vladlena Vacarciuc, Lucia Pisarenco, Liliana
Talpă, Galina Javgureanu, Victor Javgureanu cu privire la intentarea procesului de
insolvabilitate față de debitorul Societatea cu Răspundere Limitată „Hollman
Construct”, precum și cererile de alăturare la cererea introductivă depusă de către
Anatolie Tatar, Vera Șpag, Ghenadie Canna, Inga Bujor, Igor Malic, Andrei Palii,
6
Liviu Zabolotnâi, Ina Zabolotnâi, Valentina Teosa, Eugenia Mâțu, Viorica Sârbu,
Eugeniu Guțu, Evghenii Munteanu, Galina Mihailova, Mihail Leancă, Dmitri
Melinte, Igor Mamei, Andrei Guțu, Angela Șișcanu, Gheorghe Morozan, Angela
Mancuș, Ion Raileanu, Alina Fărâmă, Aurelia Ipati, Alexandru Florea, Mircea
Cebotari, Olga Sandu, Tatiana Sandu, Cristina Baraghin, Valeri Baraghin, Ion
Căldare, Anatolie Brinișter, Vadim Titiapkin, Marina Bodrug.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Maria Ghervas
Galina Stratulat
7