3ra-1257/21 — contestarea actului administrativ individual defavorabil

3ra-1257/21 — contestarea actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-1257/21

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (M. Gandrabur)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

22 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Irina Novic, reprezentată de

avocatul Mihail Balaban,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Irina Novic împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova privind contestarea actului administrativ individual defavorabil,

împotriva deciziei din 06 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul depus de Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban și s-a

menținut hotărârea din 27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 21 noiembrie 2018, Irina Novic a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova privind contestarea actului

administrativ individual defavorabil.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a relatat că în luna

septembrie a recepționat ordinul Ministrului Justiției nr.514 din 22 august 2018,

prin care a fost încetată activitatea administratorului autorizat Irina Novic,

Autorizația nr. 171 din 03 februarie 2015, în temeiul art.39 alin.(1) lit.f) din Legea

nr.161 din 18 iulie 2014 cu privire la administratorii autorizați și al sentinței

irevocabile din 14 septembrie 2017 a Judecătoriei Bălți.

Reclamanta a susținut că la 26 septembrie 2018, a contestat ordinul

nominalizat, însă nu a primit răspuns, motiv pentru care, cu respectarea termenului

de contestare prevăzut la art. 17 alin.(1) lit. a) al Legii contenciosului administrativ

nr. 793 din 10 februarie 2000 și în temeiul art.11 din Legea enunțată s-a adresat în

instanța de contencios administrativ.

Reclamanta a opinat că, prin ordinul Ministrului Justiției nr.514 din

22 august 2018, a fost sancționată repetat pentru una și aceeași faptă, fiind încălcat

principiului non bis in idem, (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

pentru aceeași faptă), prevăzut la articolul 4 al Protocolului nr.7 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și articolul 14

alin. (7) al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice - nimeni

nu poate fi urmărit sau pedepsit din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja

1

achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și cu

procedura penală a fiecărei țări.

Potrivit art.6 alin.(2) lit. e) din Legea nr.161 din 18 iulie 2014 cu privire la

administratorii autorizați Ministerul Justiției, în limitele prevăzute de lege, aplică

sancțiunile de suspendare și de încetare a activității administratorului, în baza

deciziei Comisiei de autorizare și disciplină.

Aici, reclamanta a subliniat că norma legală enunțată acordă dreptul

Ministerului Justiției de a ordona încetarea activității administratorului autorizat în

cazul existenței unei decizii a Comisiei de autorizare și disciplină, prin care să fie

constatată abaterea și admisă încetarea activității administratorului autorizat.

De asemenea, Ministrul Justiției, în conformitate cu art. 39 alin.(3) al Legii

nominalizate este în drept, în lipsa unei decizii a Comisiei de autorizare și

disciplină, să ordone încetarea activității administratorului, în cazul prevăzut de

art.39 alin.(1), lit. f) al aceleiași legi, potrivit căruia încetarea activității

administratorului are la bază următorului temei: administratorul a fost condamnat

printr-o sentință rămasă irevocabilă pentru o infracțiune săvârșită cu intenție.

În context, Irina Novic a precizat că la 14 septembrie 2017 Judecătoria Bălți a

emis în privința sa sentința, prin care a fost sancționată cu amendă de 100000 de

lei, fără privarea dreptului de a exercita funcția de administrator autorizat, pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art.326 Cod Penal.

Reclamanta a susținut că instanța de judecată reieșind din circumstanțele

cauzei, a conchis ca fiind prea dură pedeapsa privării de dreptul de a exercita

funcția de administrator autorizat. De altfel, și Comisia de autorizare și disciplină a

considerat inoportun să i-a o decizie la sesizarea Ministrului Justiției având ca

temei sentința emisă la 14 septembrie 2017 de către Judecătoria Bălți.

În continuare, Irina Novic a subliniat că la momentul emiterii ordinului nr.514

din 22 august 2018, Ministrul Justiției nu a luat în considerare faptul că nu are

antecedente penale, sentința nominalizată fiind executată încă la

15 septembrie 2017.

Astfel, în opinia reclamantei, soluția Ministerului Justiției este subiectivă,

motiv pentru care ordinul nr.514 din 22 august 2018 cu privire la încetarea

activității sale în calitate de administrator autorizat, urmează a fi anulat, în temeiul

art.26 al Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

Irina Novic a solicitat anularea ordinului Ministerului Justiției al Republicii

Moldova nr. 514 din 22 august 2018 „Cu privire la încetarea activității unor

administratori autorizați”.

Prin hotărârea din 27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

cererea de chemare în judecată depusă de Irina Novic s-a respins ca fiind

neîntemeiată (f.d.161, Vol. I).

La 17 august 2020, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 Cod

administrativ, Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban a depus apel,

iar la 04 noiembrie 2020 a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii din

27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii

instanței de fond cu pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii

(f.d.164, 178-181, Vol.I).

Prin decizia din 06 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban și s-a menținut

hotărârea din 27 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani

2

(f.d.3-13, Vol.II).

Curtea de Apel Chișinău și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Codului

administrativ, Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 și

ale Legii cu privire la administratorii autorizați nr. 161 din 18 iulie 2014,

menționând că ordinul contestat este unul legal și temei de anulare a acestuia, nu

există. Or, Irina Novic, administrator autorizat, a fost condamnată prin sentința

Judecătoriei Bălți din 14 septembrie 2017, pentru infracțiunea prevăzută de art.326

alin.(1) Cod penal, latura subiectivă a căreia se realizează doar prin vinovăție

intenționată.

Astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate argumentele apelantei

referitoare la pretinsa încălcare a principiului non bis in idem (dreptul de a nu fi

judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă), deoarece acest principiu

derivă din normele constituționale ale articolelor 4, 21 și 25 din Constituția

Republicii Moldova. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru

aceeași faptă a devenit un principiu fundamental și incontestabil al oricărui sistem

de drept și este garantat de normele actelor internaționale, la care a aderat și

Republica Moldova.

Potrivit articolului 4 alin. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană,

nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat

pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o

hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat. Curtea

Europeană în jurisprudența sa constantă reamintește că articolul 4 al Protocolului

nr.7 are drept scop interzicerea repetării procedurilor penale închise definitiv,

evitând ca o persoană să fie urmărită sau pedepsită penal de două sau mai multe ori

pentru aceeași infracțiune (a se vedea Gradinger vs. Austriei, hotărârea din

23 octombrie 1995). Așadar, principiul non bis in idem poate fi invocat doar dacă

cel puțin două proceduri independente și diferite privind aceeași acuzare se încheie

cu mai mult de o condamnare (a se vedea Stanca c. României (decizie),

nr.59028/00 din 27 aprilie 2004). Prin urmare, principiul „Non bis in idem“ este un

principiu de drept, care limitează sancționarea unei persoane pentru săvârșirea unei

infracțiuni pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre

definitivă.

În context, Curtea de Apel Chișinău a subliniat că principiul nominalizat se

referă nu doar la dreptul de a nu fi condamnat de două ori pentru aceeași faptă, ci și

la dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de două ori pentru aceeași faptă.

Principiul de drept "non bis in idem" interzice, practic, reluarea procedurilor

penale ce au fost închise printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Acesta se

opune urmăririi sau sancționării unei persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni

pentru care persoana respectivă a fost deja achitată sau condamnată printr-o

hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale a statului. Acest principiu

este aplicabil și în cazul în care pentru fapta comisă persoana a fost sancționată

contravențional, întrucât ea poate fi considerată ca având un caracter „penal” în

sensul autonom pe care CEDO îl acordă respectivei noțiuni.

Ținând cont de cele enunțate, instanța de apel a notat că în speță, prin

emiterea ordinului contestat, Irina Novic nu a fost sancționată penal repetat.

Emiterea ordinului contestat este o consecință a condamnării acesteia, expres

prevăzută de art.39 alin.(1) lit.f) din Legea cu privire la administratorii autorizați

nr. 161 din 18 iulie 2014, care urmărește un scop legitim, deoarece asigură

3

desfășurarea unei activități de liber profesionist de interes public și este necesară

într-o societate democratică.

Referitor la argumentul apelantei în partea ce se referă la faptul că, prin

sentința din 14 septembrie 2017, instanța de judecată a sancționat-o cu amendă,

fără privarea de dreptul de a exercita funcția de administrator autorizat, instanța de

apel a opinat că, indiferent de aplicarea sau neaplicarea de către instanța de

judecată a pedepsei penale complimentare privarea de dreptul de a exercita o

anumită activitate, norma legală nominalizată, prevede că unul din temeiurile de

încetare a activității administratorului constituie condamnarea administratorului

printr-o sentință rămasă irevocabilă pentru o infracțiune săvârșită cu intenție,

aceasta fiind o normă imperativă, care nu acordă autorității publice pârâte discreția

de a opta între mai multe soluții posibile. Or, conform alin.(3) al art.39 din legea

menționată, în cazul prevăzut la alin.(1) lit.f), încetarea activității administratorului

se dispune prin ordinul ministrului justiției în baza unei sentințe irevocabile a

instanței judecătorești.

Prin urmare, instanța ierarhic inferioară a concluzionat că argumentele

apelantei invocate precum că, la data emiterii ordinului Ministerului Justiției nu

mai avea antecedente penale și sentința emisă împotriva acesteia a fost deja

executată, încă la 15 septembrie 2017, nu constituie temei de anulare a actului

administrativ contestat, deoarece acesta nu ține de executarea pedepsei penale

aplicate reclamantei, dar vine în realizarea practică a unei protecții suplimentare

instituite de legiuitor, în textul normei legale din norma specială enunțată.

În final, Curtea de Apel Chișinău a relevat că argumentele expuse de către

Irina Novic în cererea de apel sunt lipsite de substanță obiectivă, iar instanța de

fond, reieșind din cumulul probelor administrate, a soluționat cauza sub toate

aspectele de fapt și de drept, în consecință hotărârea emisă fiind legală și

întemeiată.

La 03 august 2021 Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban a

depus recurs împotriva deciziei din 06 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe cu emiterea unei noi decizii privind admiterea cererii de chemare în

judecată.

În susținerea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate pe

parcursul examinării cauzei în prima instanță și instanța de apel, suplimentar

invocându-se că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și ilegală, prin

faptul că au fost interpretate eronat normele legale și nu s-a aplicat legea ce urma a

fi aplicată.

De altfel, recurenta a reiterat că în opinia sa, prin ordinul Ministerului Justiției

nr. 514 din 22 august 2018, de facto se sancționează o persoană de două ori pentru

una și aceiași faptă, fiind încălcat principiul non bis in idem, conform căruia orice

persoană are dreptul de a nu fi pedepsit de două sau mai multe ori pentru aceiași

faptă, prevăzut de art. 4 al Protocolului 7 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 14 alin. (7) al Pactului

internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia nimeni nu

poate fi urmărit sau pedepsit din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja

achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și cu

procedura penală a fiecărei țări.

4

În context, recurenta a relevat că o altă carență ce deturnează legalitatea

ordinului nominalizat, este faptul că în acest ordin nu a fost indicat motivul

încetării activității sale. Or, art. 39 alin.(1) lit. f) din Legea nr. 161 din

18 iulie 2014 cu privire la administratorii autorizați, prevede expres că încetarea

activității administratorului are la bază următoarele temeiuri: administratorul a fost

condamnat printr-o sentință rămasă irevocabilă pentru o infracțiune săvîrșită cu

intenție, iar în ordinului contestat nu este indicat faptul că se încetează activitatea

reclamantei ca urmare a săvîrșirii unei infracțiuni cu intenție. Prin urmare, se

impune anularea ordinului ca neavând temei juridic. Mai mult, referitor la acest

argument instanța de fond a omis să se expună, fapt ce rezumă încălcarea dreptului

reclamantei la o hotărâre motivată.

La 01 decembrie 2021 în adresa Ministerului Justiției al Republicii Moldova a

fost expediată copia recursului depus de Irina Novic, reprezentată de avocatul

Mihail Balaban, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

Deși la 03 decembrie 2021 Ministerului Justiției al Republicii Moldova a

recepționat copia recursului, acesta nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv

și nu a depus referință.

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Iar, conform art. 245 din același Cod, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța

de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban

s-a conformat dispozițiilor art. 245 Cod administrativ și a depus recursul în termen.

Or, cererea de recurs înaintată împotriva deciziei din 06 iulie 2021 a Curții de Apel

Chișinău a fost depusă la 03 august 2021, adică anterior recepționării de către

recurentă a copiei deciziei contestate (f.d.15-16, Vol.II).

Examinând temeiurile recursului depus de Irina Novic, reprezentată de

avocatul Mihail Balaban în raport cu materialele cauzei, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ din cadrul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

5

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate,

cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în

condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de

formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma

„motivarea recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni

de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Astfel, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că cererea de recurs depusă de Irina Novic,

6

reprezentată de avocatul Mihail Balaban, este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Irina Novic, reprezentată de avocatul Mihail Balaban se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

7