2ra-1824/21 — Declararea nulitătii actelor juridice

Dosarul nr. 2ra-1824/21

Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, Judecător – D. Dubcovețchi

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai

Î N C H E I E R E

15 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de SRL „Rasteia-VP”, prin

intermediul administratorului Tataru Igor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Rasteia-VP”

împotriva lui Pîntea Andrei, intervenient Guțu Valentina, cu privire la declararea

nulității contractului de vânzare-cumpărare,

împotriva deciziei din 03 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admis apelul declarat de Guțu Valentina, casată hotărârea din 27 februarie 2020 a

Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, și pronunțată o nouă hotărâre de

respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 19 aprilie 2019, SRL „Rasteia-VP” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva lui Pîntea Andrei, intervenient Guțu Valentina, solicitând declararea

nulității contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din 04 mai 2016.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 08 august 2011, a încheiat cu

Pîntea Ion contractul de arendă a terenurilor agricole nr.107, înregistrat la Primăria

s. Feștelița la 03 ianuarie 2012. Termenul de arendă inițial era până la 08 august

2014, iar ulterior, prin acordul adițional nr.108 din 28 iulie 2014, înregistrat la

Primăria s. Feștelița la 01 decembrie 2014, termenul contractului de arendă funciară

a fost prelungit până la 08 august 2017, după care, în condițiile legii, a mai fost

prelungit de două ori, încă cu câte un an.

Astfel, conform acestui contract, Pîntea Ion, în calitate de arendator, și-a asumat

obligația de a transmite în posesie și folosință temporară terenul cu destinație

agricolă, cu nr. cadastral XXXXXXXXXX, cu suprafața de 0,6381 ha, iar SRL

„Rasteia- VP”, în calitate de arendaș, s-a angajat să achite plata pentru arendă

conform condițiilor negociate.

1

Suplimentar, reclamanta a indicat că Pîntea Andrei a obținut dreptul de proprietate

asupra terenului nominalizat în baza certificatului de moștenitor legal nr. 2988 din

21 aprilie 2016, moștenind și toate obligațiunile proprietarului precedent, în raport

cu acest bun imobil.

La 04 mai 2016, Pîntea Andrei, prin intermediul reprezentantului său, Pîntea Igor,

împuternicit prin procură, a vândut Valentinei Guțu terenul agricol cu nr.cadastral

nr.XXXXXXXXXX, cu suprafața 0,6381 ha.

Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat mai

sus, a cărui nulitate se invocă, contractul de arendă încheiat între precedentul

proprietar al terenului și SRL „ Rasteia-VP” era valabil, termenul acestuia nefiind

expirat.

Respectiv, terenul a fost vândut Valentinei Guțu contrar legii și contractului deja

existent și valabil, încheiat cu SRL „Rasteia-VP” de către proprietarul acestuia.

Potrivit reclamantei, în situația în care noul proprietar al terenului, Pîntea Andrei,

nu dorea să prelungească contractul de arendă încheiat cu întreprinderea reclamantă,

urma să o informeze pe reclamantă despre aceasta cu 6 luni înainte de expirarea

termenului arendei (conform prevederilor legale imperative - art. 9 alin. (5) din

Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15 mai 2003).

Arendatorul Pîntea Andrei nu s-a conformat prevederilor legale imperative, iar

reclamanta și-a onorat obligațiile contractuale asumate anterior față de arendator,

terenul respectiv fiind vândut nu reclamantei, ci intervenientului accesoriu Guțu

Valentina, fapt prin care a fost încălcat dreptul de preemțiune al reclamantei la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Reieșind din cele expuse, reclamanta a solicitat de a constata nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare a imobilului din 04 mai 2016, prin care Pîntea Andrei, prin

intermediul reprezentantului său, Pîntea Igor, împuternicit prin procură autentificată

notarial, a vândut Valentinei Guțu, terenul agricol cu numărul cadastral

XXXXXXXXXX, cu suprafața de 0,6381 ha, cu încasarea cheltuielilor de judecată

și de asistență juridică.

Prin hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă,

acțiunea depusă de SRL „Rasteia-VP” a fost admisă integral. S-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3270 din 04 mai 2016, încheiat între

Pîntea Andrei și Guțu Valentina, în partea ce ține de vânzarea-cumpărarea lotului de

teren cu numărul cadastral XXXXXXXXXX, cu suprafața de 0,6381 ha, din

extravilanul s. Feștelița, r-l Ștefan Vodă. S-au încasat de la Pîntea Andrei în

beneficiul SRL „Rasteia-VP” cheltuielile de judecată în suma totală de 6170 (șase

mii una sută șaptezeci) lei.

Prin decizia din 03 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de Guțu Valentina, casată hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei

Căușeni, sediul Ștefan-Vodă, și pronunțată o nouă hotărâre de respingere a acțiunii.

Pentru a decide astfel Curtea de Apel Chișinău a remarcat că, în scopul stabilirii

temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor formulate de către SRL „Rasteia-VP” cu

privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 04 mai 2016,

era necesar de a verifica temeiul legal al acestor pretenții, inclusiv și prin prisma

prevederilor art. 351 din Codul civil, care la alin. (2) indică că actele de dispoziție

încheiate în lipsa unanimității sunt lovite de nulitate relativa dacă se demonstrează

că terțul este de rea-credință.

Totodată, instanța de apel a conchis că este cert faptul că Guțu Valentina este

2

cumpărător de bună-credință prin prisma prevederilor art. 307 din Codul civil, care

direct statuează că buna-credință este prezumată până la proba contrarie. Or,

întrebarea dată urma a fi examinată în contextul cerinței cu privire la nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare, pe când din conținutul hotărârii contestate nu se

evidențiază reaua-credință a Valentinei Guțu la procurarea terenului agricol în

litigiu, în acest sens nefiind prezentate probe pertinente.

La 21 octombrie 2021, a fost înregistrat recursul declarat de SRL „Rasteia-VP”,

prin intermediul administratorului Tataru Igor, prin care a fost solicitată casarea

deciziei din 03 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău și menținerea hotărârii din 27

februarie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar s-au invocat argumente similare celor din acțiune.

În conformitate cu art.434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate

fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 iunie

2021, a fost expediată participanților la proces la 07 septembrie 2021 și 10

septembrie 2021 (f.d. 155, 156).

Astfel, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, Completul

Colegiului constată că recursul declarat de SRL „Rasteia-VP”, prin intermediul

administratorului Tataru Igor, înregistrat la 21 octombrie 2021, este în termen.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii

și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs depusă de

SRL „Rasteia-VP”, prin intermediul administratorului Tataru Igor, urmează a fi

declarată inadmisibilă, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

3

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs înaintată de SRL „Rasteia-VP”, prin intermediul

administratorului Tataru Igor.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de SRL „Rasteia-VP”, prin

intermediul administratorului Tataru Igor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4