3ra-1126/21 — anularea actului administrativ, restabilirea in functie, repararea prejudiciilor

3ra-1126/21 — anularea actului administrativ, restabilirea in functie, repararea prejudiciilor (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-1126/21

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud: M. Negru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

24 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Ghenadie Rotari,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Ghenadie Rotari împotriva Inspectoratului General de Poliție și Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ,

restabilirea în funcția deținută, repararea prejudiciului material pentru perioada lipsei

forțate de la serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul depus de Ghenadie Rotari împotriva hotărârii din 07 octombrie 2014 a

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău,

c o n s t a t ă :

La data de 21 februarie 2014, Ghenadie Rotari a depus cerere de chemare în

judecată, concretizată ulterior, împotriva Inspectoratului General de Poliție și

Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea ordinului șefului Inspectoratului

General al Poliției nr. 97 ef. din 12 februarie 2014 „Cu privire la sancționarea

disciplinară a angajatului Inspectoratului de Poliție Rezina al Inspectoratului General

al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, maior de poliție Ghenadie Rotari”,

restabilirea în funcția de maior de poliție, repararea prejudiciului material pentru

absența forțată de la serviciu în cuantum de 15815,61 lei și prejudiciului moral în

cuantum de 52718,70 lei, compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, Ghenadie Rotari a menționat că

fiind angajat al Inspectoratului de Poliție Rezina, în calitate de ofițer superior de

urmărire penală în Secția Urmărire Penală, prin ordinul șefului Inspectoratului

1

General al Poliției nr. 97 ef. din 12 februarie 2014, s-a dispus aplicarea față de

Ghenadie Rotari a sancțiunii disciplinare sub formă de „concediere din poliție”.

Reclamantul a indicat că, nu este de acord cu ordinul de aplicare a sancțiunii

disciplinare, or, drept motiv pentru emiterea acestuia a servit parvenirea la cancelaria

Serviciului Securitate Internă și Combatere a Corupției al Ministerului Afacerilor

Interne a sintezei cu privire la incidentele cu implicarea efectivului Ministerului

Afacerilor Interne, ce conținea informația cu referire la personalitatea lui Ghenadie

Rotari, și anume că, la 21 ianuarie 2014, în biroul de serviciu al acestuia, a fost

efectuată o percheziție, în urma căreia au fost depistate bancnote în sumă de

695 lei, numerele cărora coincideau, cu numerele banilor stipulați în ordonanța privind

dispunerea efectuării percheziției.

În acest context, reclamantul a invocat că, în ordonanța de percheziție, nu au

fost indicate careva caracteristici ale bancnotelor ridicate.

Reclamantul a susținut că, în sinteză s-a mai menționat că pe parcursul

perioadei cuprinse între decembrie 2013 – ianuarie 2014, dânsul a fost implicat în

careva proces de mediere între părți pe o cauză penală, însă, aceste informații nu au

suport, reclamantul fiind nevinovat în faptele incriminate.

Suplimentar, reclamantul a reținut că, pe faptele menționate, nu există nici o

concluzie vis-a-vis de fapta ce i se impută și nu există nicio hotărâre de judecată prin

care s-ar fi recunoscut implicarea reclamantului în faptele descrise, ceea ce denotă că

în privința lui a fost aplicat art. 21 din Constituția Republicii Moldova.

Reclamantul a considerat că, la emiterea ordinului de aplicare a sancțiunii

disciplinare, angajatorul a încălcat prevederile art. 66 alin. (5) din Codul muncii, care

statuează că la încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se

restituie salariatului în ziua eliberării din serviciu, însă, carnetul de muncă i-a fost

eliberat reclamantului la insistența sa abia la 11 august 2014, adică peste 6 luni,

perioadă în care, reclamantul a fost privat de dreptul de a se angaja la alt serviciu,

fiind unicul întreținător al familiei, în care există și un copil minor.

Prin hotărârea din 07 octombrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a

fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de

Ghenadie Rotari împotriva Inspectoratului General de Poliție și Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ,

restabilirea în funcția deținută, repararea prejudiciului material pentru perioada lipsei

forțate de la serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată (f.d.69-70, 73-80, Vol. I).

La data de 06 noiembrie 2014 și 17 decembrie 2014, Ghenadie Rotari, a depus

apel împotriva hotărârii din 07 octombrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău,

prin care a solicitat casarea integrală a hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și

adoptarea unei noi decizii de admitere a acțiunii depuse de Ghenadie Rotari

(f.d.83-84, 90, Vol. I).

Prin decizia din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins din lipsă

de temei, apelul depus de Ghenadie Rotari și menținută hotărârea din 07 octombrie

2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, devenind irevocabilă prin neatacare.

La data de 18 mai 2020, Ghenadie Rotari a depus cerere de revizuire asupra

deciziei din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău, întemeiată pe dispozițiile

art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat admiterea cererii de

revizuire, casarea deciziei din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău, examinarea

2

cererii de apel, admiterea apelului, casarea hotărârii din 07 octombrie 2014 a

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău și admiterea cererii de chemare în judecată depusă

de Ghenadie Rotari.

Prin încheierea din 05 august 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea

de revizuire depusă de Ghenadie Rotari, s-a casat decizia din 23 aprilie 2015 a Curții

de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei civile în secția civilă din cadrul Direcției

evidență și documentare procesuală, în vederea înregistrării și redistribuirii dosarului

în ordine de apel, pentru examinarea apelului depus de Ghenadie Rotari împotriva

hotărârii din 07 octombrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a declinat

competența de judecare a cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în

judecată depusă de Ghenadie Rotari împotriva Inspectoratului General de Poliție și

Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea actului

administrativ, restabilirea în funcția deținută, repararea prejudiciului material pentru

perioada lipsei forțate de la serviciu, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de judecată, în favoarea completelor de judecată specializate în materie

de contencios administrativ. Cauza a fost transmisă în secția civilă din cadrul Direcției

evidență și documentare procesuală, pentru redistribuire judecătorilor specializați în

materie de contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău.

Prin decizia din 07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

depus de Ghenadie Rotari împotriva hotărârii din 07 octombrie 2014 a Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău (f.d. 114, 115-127, Vol.II).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a făcut referire la prevederile

art. 26 alin. (1) lit. b) și k) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la

activitatea Poliției și statutul polițistului (în vigoare la data emiterii actului contestat),

potrivit cărora polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în

sprijinul persoanei, comunității și al instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în

executarea legii, fiind obligat: să se conducă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de

legislație, asigurînd îndeplinirea sarcinilor ce stau în fața Poliției; să informeze pe

șeful ierarhic superior și autoritățile competente cu privire la faptele de corupție de

care a luat cunoștință, săvârșite de alte persoane, inclusiv de polițiști.

Totodată, instanța de apel a scos în evidență prevederile art. 28 alin. (1) lit. g)

din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului (în vigoare la data emiterii actului contestat), care statuează că polițistului

îi este interzis: să abuzeze de calitatea oficială și să compromită, prin activitatea sa

privată ori publică, prestigiul funcției sau al autorității din care face parte.

Instanța de apel a notat prevederile art. 16 lit. b) din Legea nr. 333-XVI din

10 noiembrie 2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală (în vigoare la data

emiterii actului contestat), conform cărora pe lângă restricțiile prevăzute de legislație,

ofițerului de urmărire penală i se interzice: să desfășoare activitate de întreprinzător

ori altă activitate remunerată sau neremunerată, cu excepția activității didactice,

științifice sau de creație.

Instanța de apel a reținut prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 134-XVI din

14 iunie 2007 cu privire la mediere (în vigoare la data emiterii actului contestat),

conform cărora nu poate fi admis în calitate de mediator în cauzele penale: ofițerul de

3

urmărire penală, procurorul, judecătorul, avocatul uneia dintre părți, precum și

persoana incompatibilă în baza unor legi speciale.

Suplimentar, instanța de apel a menționat pct. 6 lit. a), j) și l) din Codul de etică

și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului cu privire la

aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului nr. 481 din 10 mai 2006 (în

vigoare la data emiterii actului contestat), care prevede că conduita profesională a

polițistului se bazează pe următoarele principii: legalitatea – presupune că, în toate

acțiunile lor, angajații poliției sînt obligați să respecte cu strictețe legea, drepturile,

libertățile constituționale și fundamentale ale persoanei, în corespundere cu Declarația

Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, Constituția Republicii Moldova, alte acte

legislative și normative în vigoare; integritatea morală – presupune adoptarea unui

comportament conform normelor etice acceptate și practicate în societate; loialitatea –

se exprimă prin atașamentul fată de instituție și valorile promovate de aceasta,

adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de

obiectivele instituției, respectul față de ierarhia instituției, onestitate în relațiile

interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate, conștiinciozitate în îndeplinirea

atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidențialității în

serviciu.

Instanța de apel a indicat și prevederile punctelor 13 și 15 lit. i) din Codul de

etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului cu privire la

aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului nr. 481 din 10 mai 2006 (în

vigoare la data emiterii actului contestat), potrivit cărora orice polițist, indiferent de

funcția sau gradul deținut în ierarhia organelor de poliție, este integral responsabil de

acțiunile sau inacțiunile sale, precum și de ordinele date subalternilor. Colaboratorul

de poliție este obligat: să se opună tuturor formelor de corupție din poliție.

În acest context, instanța de apel a relatat că angajatorul și-a motivat soluția de

aplicare a sancțiunii disciplinare prin faptul că, ofițerul de urmărire penală Ghenadie

Rotari, pe parcursul perioadei cuprinse între decembrie 2013 – ianuarie 2014,

implicându-se în procesul de mediere între părți, activitate expres interzisă ofițerului

de urmărire penală, la data de 16 ianuarie 2014, s-a întâlnit cu Igor Gandrabur,

avocatul bănuitului Ion Gangan, de la care a primit mijloacele bănești depistate

ulterior în cadrul percheziției efectuate în biroul de serviciu nr. 4 din incinta

Inspectoratului de Poliție Rezina, prin ce a ignorat prevederile art. 34 alin. (1) din

Legea nr. 134-XVI din 14 iunie 2007 cu privire la mediere, cât și restricțiile prevăzute

de art. 16 lit. b) din Legea nr. 333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul

ofițerului de urmărire penală, care stabilește că ofițerului de urmărire penală i se

interzice să desfășoare activitate de întreprinzător ori altă activitate remunerată sau

neremunerată, cu excepția activității didactice, științifice sau de creație. Totodată,

acesta a încălcat etica polițienească, obligația de nepărtinire și prevederile capitolului

III secțiunea 4 a punctelor 61 și 62 din Instrucțiunea referitoare la organizarea

activității de urmărire penală în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Prin urmare, instanța de apel a conchis asupra legalității ordinului nr. 97 ef. din

12 februarie 2014, prin care lui Ghenadie Rotari i-a fost aplicată sancțiunea

disciplinară sub formă de concediere din poliție, așa cum, înscrisurile cauzei confirmă

în mod cert că, Ghenadie Rotari a ignorat prevederile art. 34 alin. (1) din Legea

nr. 134-XVI din 14 iunie 2007 cu privire la mediere, cât și restricțiile prevăzute de

4

art. 16 lit. b) din Legea nr. 333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofițerului

de urmărire penală.

Instanța de apel a afirmat că, în cadrul anchetei de serviciu, s-a constatat cert că,

ofițerul de urmărire penală Ghenadie Rotari, pe parcursul perioadei cuprinse între

decembrie 2013 – ianuarie 2014, implicându-se în procesul de mediere între părți,

activitate expres interzisă ofițerului de urmărire penală, la 16 ianuarie 2014, s-a

întâlnit cu Igor Gandrabur, avocatul bănuitului Ion Gangan, de la care a primit

mijloacele bănești depistate ulterior în cadrul percheziției efectuate în biroul de

serviciu nr. 4 din incinta Inspectoratului de Poliție Rezina.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul lui Ghenadie Rotari referitoare la

faptul că, prima instanță a ignorat dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 320

din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, care

prevede expres că, încetarea serviciului în poliție are loc în legătură cu condamnarea

în baza sentinței judecătorești definitive, precum și prevederile art. 55 alin. (9) din

Legea nominalizată, care stipulează că în cazul în care împotriva polițistului este

pornită urmărirea penală sau acesta a fost pus sub învinuire, are loc suspendarea

provizorie din funcție în condițiile prevăzute de art. 200 din Codul de procedură

penală, și nicidecum concedierea.

În acest sens, instanța de apel a relevat că Ghenadie Rotari nu a fost sancționat

în baza prevederilor art. 47 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, dar în baza art. 47 alin. (1) lit. k)

din Legea nominalizată, pentru admiterea acțiunilor, ce denigrează imaginea și

prestigiul poliției.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiat argumentul reclamantului, potrivit

căruia prima instanță eronat și-a întemeiat soluția pe faptul că, în cadrul anchetei de

serviciu, s-a stabilit că Ghenadie Rotari s-a implicat într-un proces de mediere între

părți pe un dosar penal, în cadrul căruia personal a înaintat bănuiala la 3 persoane. Or,

prin înscrisurile anexate la actele cauzei, se confirmă că ofițerul de urmărire penală

Ghenadie Rotari, pe parcursul perioadei decembrie 2013 – ianuarie 2014, implicându-

se în procesul de mediere între părți, activitate expres interzisă ofițerului de urmărire

penală.

Subsidiar, instanța de apel a notat principiul non bis in idem, care interzice

aplicarea pentru aceeași faptă ilicită, a două sau mai multe sancțiuni de aceeași natură.

Or, atât răspunderea disciplinară, cât și răspunderea penală intră în acțiune ca urmare a

comiterii unei fapte ilicite, care aduce atingere unor valori sociale legitime.

Răspunderea disciplinară se distinge totuși de răspunderea penală. Într-adevăr, cea

dintâi are la bază încheierea unui contract individual de muncă și, implicit, apără o

ordine socială determinată, cu caracter specific, cea a relațiilor de muncă și de

producție la nivelul unităților, atâta timp cât de-a doua, având o natură legală, apără

relații și valori, considerate ca primordiale la nivelul întregii societăți: suveranitatea,

independența și unitatea statului, persoana și drepturile acesteia, proprietatea, precum

și întreaga ordine de drept.

Instanța de apel a învederat că sub aspectul obiectului, există o asemănare în

ceea ce privește natura sa generică – apărarea unei ordini sociale prestabilite, într-o

anumită zonă de activitate – dar există și o deosebire calitativă, atât cu privire la felul,

caracterul specific și importanța relativă a relațiilor ocrotite, cât și în ceea ce privește

întinderea ariei de punere în practică a răspunderii. Răspunderea penală este

5

întemeiată pe principiul legalității incriminării, potrivit căruia această răspundere este

angajată numai pentru acele fapte care sunt expres prevăzute ca infracțiuni, spre

deosebire de răspunderea disciplinară, în cazul căreia raportul juridic de răspundere ia

naștere în urma săvârșirii de abateri disciplinare, pe care legislația muncii s-a limitat,

din motive lesne de înțeles, a le defini și a le enumera, pe alocuri, cu caracter

exemplificativ. Atât abaterea disciplinară, cât și infracțiunea sunt fapte nepermise, cu

urmări antisociale, săvârșite cu vinovăție, dar care se deosebesc sub aspectul

obiectului lor, al gradului de pericol social și al competenței în stabilirea faptei și

vinovăției.

În acestea circumstanțe instanța de apel a relevat că, fapte de aceeași natură în

realitatea lor pot constitui fie abateri disciplinare, fie infracțiuni în funcție de o serie

de elemente precum importanța obiectului ocrotirii la un moment dat, împrejurările

concrete în care s-a săvârșit fapta, felul și intensitatea vinovăției, natura mobilului

urmărit, urmările faptei, posibilitățile de prevenire a faptelor, elemente care, alături de

trăsăturile faptei, concură la stabilirea diferențiată a gradului de pericol social,

determinând în final atât forma de răspundere pe care o angajează, cât și dozarea

sancțiunii în interiorul formei de răspundere disciplinară. Ca principiu general,

răspunderea, fie ea penală, fie disciplinară, se întemeiază pe vinovăția celui care a

săvârșit infracțiunea, respectiv abaterea disciplinară. Dacă în dreptul penal, forma și

gradul de vinovăție au relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, în dreptul muncii

acestea reprezintă, întotdeauna, criterii pentru dozarea sancțiunilor disciplinare

aplicabile salariaților. Între răspunderea disciplinară și răspunderea penală există

diferența de reglementare și în ceea ce privește capacitatea persoanelor chemate să

răspundă pentru faptele lor ilicite, abateri disciplinare sau infracțiuni.

Instanța de apel a subliniat că, cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea

penală intervine atunci când prin aceeași faptă săvârșită de salariat în legătură cu

munca se aduce atingere ordinii disciplinare, dar și unor relații sociale protejate de

legea penală și se fundamentează și justifică prin autonomia sferelor de relații sociale

legal ocrotite și prin lipsa unor reglementări care să interzică generic acest lucru.

În acest context, instanța de apel a notat că existența unui cumul al răspunderii

disciplinare cu răspunderea penală, or, prin faptele sale, Ghenadie Rotari a adus

atingere atât ordinii disciplinare, cât și unor relații sociale protejate de legea penală,

fiind achitat ulterior de către instanța de judecată, și prin urmare, concluzionează că,

prin sancționarea disciplinară a reclamantului, nu va fi adusă atingere principiului non

bis in idem.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că nu pot fi reține argumentele expuse

în apel de către Ghenadie Rotari, deoarece acesta interpretează eronat normele de

drept și situația de fapt, iar concluzia primei instanțe este rezultatul unei interpretări

corecte a normelor de drept material, cu aprecierea juridică cuvenită a probelor.

La data de 12 iulie 2021, Ghenadie Rotari a depus recurs împotriva deciziei din

07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a invocat dezacordul cu decizia

instanței de apel (f.d. 129, Vol.II), iar, la data de 29 octombrie 2021, Ghenadie Rotari

a prezentat motivarea recursului (f.d. 146-152, Vol. II).

În susținerea recursului Ghenadie Rotari a invocat dezacordul cu decizia

instanței de apel, considerând-o neîntemeiată prin faptul că au fost încălcate și aplicate

eronat normele de drept material și nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, probele fiind apreciate eronat.

6

Suplimentar, recurentul a menționat că Curtea de Apel Chișinău a soluționat

greșit cauza și fără aprecierea deciziei din 10 septembrie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, prin care dânsul a fost achitat de la comiterea infracțiunii prevăzute de

articolele 42, 44 și 326 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de

07 iulie 2021.

Dispozitivul deciziei din 07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificat

avocatului Rodicăi Chirtoacă, care reprezintă interesele lui Ghenadie Rotari, prin

intermediul poștei electronice la data de 09 iulie 2021, fapt confirmat prin extrasul,

anexat la actele cauzei (f.d. 128, Vol.II).

La data de 12 iulie 2021, Ghenadie Rotari a depus recurs împotriva deciziei din

07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a invocat dezacordul cu decizia

instanței de apel și a menționat că motivele recursului vor fi prezentate după

notificarea deciziei motivate (f.d. 129-130, Vol.II).

Decizia motivată din 07 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată

avocatului Rodicăi Chirtoacă, care reprezintă interesele lui Ghenadie Rotari, la data de

05 octombrie 2021, fapt confirmat prin avizul de recepție nr.DS8005402822AS,

anexat la actele cauzei (f.d.133, Vol.II).

La data de 29 octombrie 2021, Ghenadie Rotari a prezentat motivarea

recursului (f.d. 146-152, Vol.II).

Astfel, recursul depus de Ghenadie Rotari împotriva deciziei din 07 iulie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, este în termen.

La data de 26 octombrie 2021 și 29 octombrie 2021, Curtea Supremă de Justiție

a expediat în adresa intimaților Inspectoratului General de Poliție și Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova, copia recursului depus de Ghenadie Rotari,

cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 137-139, 166, Vol.II).

Prin referințele depuse la data de 28 octombrie 2021 și 11 noiembrie 2021,

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a solicitat respingerea recursului

depus de Ghenadie Rotari cu menținerea deciziei din 07 iulie 2021 a Curții de Apel

Chișinău (f.d. 140-143, 169-175, Vol.II).

Prin referința depusă, prin intermediul poștei electronice, la data de

15 noiembrie 2021, Inspectoratul General de Poliție a solicitat respingerea recursului

depus de Ghenadie Rotari ca fiind inadmisibil (f.d. 179-181, Vol.II).

Studiind temeiurile invocate în recursul depus de Ghenadie Rotari, în raport cu

actele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.

7

Conform art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu art. 246 alin. (2) din Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține, că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să

răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel

ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de

drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să

conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de

recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le

întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin

legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder vs Regatul Unit,

admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din

partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

[Luordo vs Italia, §85]. Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte

decât pentru un apel [Levages Prestations Services vs Franța, §45]. Curtea a mai

8

reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem [Botten vs Norway, 19 februarie 1996, Reports

1996-1, p. 141, § 39]. La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 [a se vedea Helmers vs

Suedia, 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A].

În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil

recursul depus de Ghenadie Rotari.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Ghenadie Rotari se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

9