2rhc-26/21 — Procedura de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Procedura de insolvabilitate
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-26/21 — Procedura de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2rhc-26/21
Î N C H E I E R E
24 noiembrie 2021 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
examinând cererea de revizuire depusă de administratorul SRL ”Construct-
Obiect” – Neaguța Elena, asupra încheierii Curții Supreme de Justiție din 08
septembrie 2021, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SRL
“Comalion LCA”,
c o n s t a t ă:
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul central din 22 mai 2020, a fost admisă
cererea introductivă depusă de administratorul debitorului SRL ”Comalion LCA” –
Cecetova Ludmila, privind intentarea procesului de insolvabilitate față de
întreprindere și a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL ”Comalion
LCA”, în calitate de administrator al insolvabilității fiind desemnat administratorul
autorizat - Iovu Oleg, deținător al autorizației nr.16 din 14 ianuarie 2015.
Administratorul insolvabilității a fost obligat să notifice creditorii SRL ”Comalion
LCA” despre dreptul de a înregistra cereri de validare a creanțelor în vederea
întocmirii tabelului definitiv al creanțelor, precum și să facă un apel special în adresa
creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora
dețin un drept preferențial.
La 03 iulie 2020, creditorul SRL “Comalion Invest”, a depus cerere de validare a
creanței în sumă de 8101662,46 lei, care se întemeiază pe contractele de prestări
servicii nr. 8L16/2016 din 01 noiembrie 2016 și 10AL/2016 din 01 decembrie 2016.
La 22 iulie 2020, administratorul insolvabilității SRL “Comalion LCA”, prin
intermediul poștei electronice, a depus în instanța de insolvabilitate tabelul definitiv
al creanțelor creditorilor SRL ”Comalion LCA”, însă creanțele creditorului SRL
“Comalion Invest”, au fost incluse spre validare cu “0”.
La 05 august 2020, SRL “Comalion Invest” a depus contestație împotriva
tabelului definitiv al creanțelor.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central din 01 martie 2021, s-a
respins contestația depusă de SRL “Comalion Invest”.
La 12 martie 2021, creditorul SRL “Comalion Invest” a declarat recurs împotriva
încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul central din 01 martie 2021, cauza fiind
repartizată completului de judecată al Curții de Apel Chișinău, format din
judecătorii: Boris Bîrcă (președinte, raportor), Eugeniu Clim, Steliana Iorgov.
1
La 12 iulie 2021, SRL ”Construct-Obiect” a depus o cerere de strămutare a
examinării cauzei în ordine de recurs la o altă instanță de același grad.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 08 septembrie 2021, cererea cu
privire la strămutarea cauzei civile de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță
egală în grad, a fost respinsă, iar cauza de insolvabilitate intentată în privința SRL
“Comalion LCA”, a fost restituită Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii
de recurs, în același complet de judecată.
La 23 septembrie 2021, administratorul SRL ”Construct-Obiect” – Neaguța
Elena, a depus cerere de revizuire asupra încheierii Curții Supreme de Justiție din 08
septembrie 2021, în temeiul prevederilor art.449 lit.b) din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii de revizuire, s-a făcut referire la faptul că pe parcursul
examinării de către Curtea Supremă de Justiție, a cererii de strămutare, au devenit
cunoscute unele circumstanțe și fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au
putut fi cunoscute revizuentului până la depunerea cererii de strămutare.
Astfel, cu referire la modalitatea de formare a completului de judecată specializat,
în cadrul Curții de Apel Chișinău, a menționat că bănuială cu privire la nepărtinirea
judecătorilor la examinarea cauzei nr. 2rci-174/21, există în continuare.
De altfel, faptul respingerii tuturor cererilor de recurs depuse de SRL ”Construct
Obiect”, indică indubitabil asupra faptului că judecătorii din completul de judecată,
nu pot examina în continuare cauza nr. 2rci-174/21, deoarece, există riscul
manifestării unui comportament părtinitor la examinarea recursului declarat
împotriva încheierilor instanței de insolvabilitate.
În concluzie, reprezentantul revizuientei consideră că cererea de revizuire
urmează a fi admisă prin prisma prevederilor art.449 lit.b) din Codul de procedură
civilă, prin care revizuirea se declară dacă au devenit cunoscute unele circumstanțe
sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului,
dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și
faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă
din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art.446 alin.(2) din Codul de procedură civilă,
încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin
care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii.
Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise
în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de
inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
La caz Colegiul constată că nu este învestit cu competență jurisdicțională
materială de a examina cererea de revizuire depusă de administratorul SRL
”Construct-Obiect” – Neaguța Elena, deoarece, cu derogare de la normele
procedurale, aceasta a depus o cerere de revizuire, asupra unei încheieri, prin care
instanța nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci doar a verificat existența temeiurilor
de strămutare a cauzei, pentru examinare la o altă instanță egală în grad.
Astfel, dat fiind faptul că motivele invocate de administratorul SRL ”Construct-
Obiect” – Neaguța Elena nu corespund normelor legale ce reglementează condițiile
de exercitare a căii de atac - revizuirea, cererea fiind depusă împotriva unui act
judecătoresc ce nu se supune niciunei căi de atac, Colegiul civil comercial și de
2
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a
respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Conform art. 270 și art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d is pun e:
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul
SRL ”Construct-Obiect” – Neaguța Elena, asupra încheierii Curții Supreme de
Justiție din 08 septembrie 2021.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Iurie Bejenaru
3