2ra-1459/21 — cu privire la constatarea faptului incalcarii dreptului la judecarea cauzei in termen rezonabil, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la constatarea faptului incalcarii dreptului la judecarea cauzei in termen rezonabil, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Temeiurile inasmisibilitatii recursului
2ra-1459/21 — cu privire la constatarea faptului incalcarii dreptului la judecarea cauzei in termen rezonabil, repararea prejudiciului moral si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ra-1459/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. A. Mardari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru) ÎNCHEIERE 27 octombrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor și menținută hotărârea din 20 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă constată: La 11 septembrie 2020, Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a invocat că la 26 noiembrie 2018, a înaintat în Judecătoria Chișinău sediul Centru o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului privind accesul la informației, obligarea prezentării răspunsului, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată. Astfel, prin încheierea din 11 februarie 2019 a Judecătoria Chișinău sediul Centru, cererea de chemare în judecată a fost restituită, dosar nr. 3-1375/18. La 18 mai 2019, dânsa a contestat cu recurs încheierea din 11 februarie 2019 a Judecătoria Chișinău sediul Centru, iar prin decizia din 9 septembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, dosar nr. 3r-458/19, a fost admis recursul, anulată încheierea din 1 11 februarie 2019 a Judecătoria Chișinău sediul Centru, cauza fiind restituită pentru examinare la Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani.
Prin încheierea din 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, i-a fost oferit un termen de 10 zile pentru anexare la dosar a cererii din 27 septembrie 2019 și a răspunsului autorității publice la cererea în cauză. Prin încheierea din 16 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, dosar nr. 3-4500/2019, acțiunea depusă de ea a fost declarată inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (1) și (2) lit. h) Cod administrativ. La 24 ianuarie 2020, a contestat cu recurs încheierea din 16 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, solicitând anularea acesteia. La 2 martie 2020, prin decizia Curții de Apel Chișinău, dosar nr. 3r-100/19, a fost admis recursul declarat de ea și anulată încheierea din 16 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani.
A evidențiat că examinarea litigiului durează de la 26 noiembrie 2018 fără să fie vreo ședință lucrativă, fiindu-i încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil. Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 2, 5 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, art. 2036, 2037 Cod civil.
A solicitat admiterea acțiunii, constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei la cererea de chemare în judecată depusă de ea împotriva Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului privind accesul la informație, obligarea prezentării răspunsului, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată, precum și repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 de lei și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor și menținută hotărârea primei instanțe.
În consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au stabilit că din actele cauzei, cât și raportul motivat anexat la dosar rezultă cu certitudine că acțiunea a fost depusă la 26 noiembrie 2018 și a fost examinată la 27 octombrie 2020, când prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, acțiunea a fost admisă parțial. Astfel, perioada de examinare de la 26 noiembrie 2018 și până la 27 octombrie 2020, nu constituie un termen excesiv de mare, pentru a nu aduce atingere drepturilor procesuale ale părților care la fel sunt garantate și protejate de Codul de procedură civilă și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, instanțele de judecată au precizat că în perioada în care a fost examinată cauza, al cărei termen de examinare se pretinde a fi încălcat, a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020, stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie - 15 mai 2020. 2 La 11 august 2021, prin intermediul poștei electronice și la 13 august 2021, prin intermediul oficiului poștal, Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor a declarat recurs împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii.
În susținerea recursului a invocat că examinarea cauzei la cererea de chemare în judecată depusă de ea împotriva Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova privind constatarea încălcării dreptului privind accesul la informației, obligarea prezentării răspunsului, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată, a durat de la 26 noiembrie 2018 până la 27 octombrie 2020, ceea ce depășește un termen rezonabil de examinare a unei cauze într-o instanță de judecată. A considerat că i-a fost încălcat dreptul la repararea prejudiciului prin plata de despăgubiri, garantat de art. 2036 și 2037 Cod civil. Un alt motiv de casare a hotărârii primei instanțe reprezintă nerespectarea procedurii de mediere judiciară, conform art. 1822 CPC.
La 2 septembrie 2021, în adresa Ministerului Justiției al Republicii Moldova a fost expediată copia cererii de recurs depusă de Elena Bodiu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 130), fiind recepționată la 9 septembrie 2021, ceea ce se atestă prin avizul de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 132). Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimatul să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 19 iulie 2021, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire (f. d. 118), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 11 august 2021 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în 3 care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995). 4 În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor urmează a fi considerat ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Elena Bodiu, reprezentată de avocatul Alexei Croitor. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.