2r-557/21 — Încasarea platilor salariale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea platilor salariale
- Temei legal
- Temeiurile restituirii apelului, ne-înlăturarea neajunsurilor
2r-557/21 — Încasarea platilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-557/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – L. Lavric Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere DECIZIE 20 octombrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țurcan Iuliana către SRL ”Sevitel-Centru”, cu privire la declararea nulității ordinului privind desfacerea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă, achitarea sumelor și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, prin care a fost restituit apelul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 martie 2019, c o n s t a t ă : La 02 august 2018, Țurcan Iuliana, prin intermediul avocatului Țurcan Vitalie, a depus cerere de chemare în judecată către SRL ”Sevitel-Centru”, cu privire la declararea nulității Ordinului nr.70 din 24 mai 2018 ”privind desfacerea contractului individual de muncă”, restabilirea la locul de muncă și achitarea sumelor cu titlu de: - despăgubire pentru absența forțată de la locul de muncă; - compensație suplimentară în mărime de 3 salarii medii lunare; - restanțe salariale; - penalități; - despăgubire ca urmare a reținerii carnetului de muncă,
și repararea prejudiciului moral în mărime de 15000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 martie 2019, cererea de chemare în judecată înaintată de Țurcan Iuliana, prin intermediul avocatului Țurcan Vitalie, a fost respinsă. La 18 martie 2019, avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 martie 2019, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2021, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, și i s-a acordat avocatului apelantei, un termen de 10 zile, din momentul primirii copiei încheierii, pentru prezentarea cererii de apel motivate.
1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, cererea de apel depusă de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, a fost restituită, din motivul neîndeplinirii indicațiilor expuse în încheierea din 27 aprilie 2021. La 18 iunie 2021, prin intermediul serviciului poștal, avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021. În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, de la momentul depunerii cererii de apel nemotivate și până la depunerea cererii de recurs, nici avocatul și nici apelanta, nu au cunoscut despre examinarea cauzei în ordine de apel. De asemenea, nici despre încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, nu au cunoscut, deoarece nu au recepționat niciun act de procedură emis de instanța de apel.
Mai mult ca atât, în perioada relevantă procedurii de punere pe rol a cererii de apel, avocatul Țurcan Vitalie, avea probleme de sănătate. La 01 octombrie 2021, SRL ”Sevitel-Centru” a depus referință la recursul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, solicitând respingerea acestuia. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit materialelor cauzei, încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, a fost expediată participanților la proces, la 10 iunie 2021 (f.d. 164), însă date cu privire la recepționarea actului judecătoresc, nu au fost constatate. Astfel, Colegiul civil consideră că recursul avocatului Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, din 18 iunie 2021, a fost declarat în termen.
Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererea de recurs și prevederile legale aplicabile la caz, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, este neîntemeiat și necesită a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii.
Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță, se constată că, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2021, nu s-a dat curs apelului declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 martie 2019, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țurcan Iuliana către SRL ”Sevitel-Centru”, cu privire la declararea nulității ordinului privind desfacerea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă, achitarea sumelor și repararea prejudiciului moral, și i s-a comunicat avocatului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, în termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, cererea de apel depusă de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan a fost restituită în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. Analiza situației de fapt și de drept atestă faptul că actul de discreție al instanței 2 de apel, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, este întemeiat.
Cu referire la normele ce ghidează procedura punerii pe rol a cererii de apel, instanța de recurs menționează că, potrivit art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Instanța de recurs reține că, încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2021, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan, la 27 mai 2021, a fost expediată la adresa avocatului – mun. Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, 65, of.306A, indicată în cererea de apel și în mandatul avocațial (f.d.3, 141, 159-160), or, în lipsa culpei instanței, scrisoarea a fost restituită fără recepționare, cu indicația factorului poștal (NECUNOSCUT).
La caz, potrivit prevederilor art. 107 alin.(1) din Codul de procedură civilă, dacă își schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul ei este obligat să comunice instanței noua adresă. În lipsa unei astfel de comunicări, citația sau înștiințarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanței și se consideră recepționată chiar dacă destinatarul nu mai locuiește sau nu își are sediul acolo. Astfel, luând în calcul cele relatate supra, instanța de recurs remarcă obligațiunea avocatului apelantei, în baza art.365 din Codul de procedură civilă, de a respecta cerințele impuse de lege pentru conținutul cererii de apel, până la soluționarea chestiunii privind primirea pe rol a cererii de apel, și anume de a prezenta cererea de apel motivată, sarcină procedurală care însă nu a fost realizată.
Prin urmare, constatând neînlăturarea neajunsurilor indicate în încheierea de a nu da curs cererii de apel, instanța de recurs consideră întemeiată concluzia instanței de apel, privind restituirea cererii de apel. Instanța consideră irelevante argumentele avocatului Țurcan Vitalie, cu referire la faptul că nu a primit hotărârea motivată a primei instanțe și că a fost în imposibilitate de a întocmi cererea de apel motivată, deoarece, potrivit materialelor cauzei, copia hotărârii motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 martie 2019, a fost expediată părților în proces la 01 iulie 2019, iar la 16 aprilie 2021, a fost publicată pe site-ul oficial al instanței de judecată.
De asemenea, Colegiul civil consideră neîntemeiate argumentele reprezentantului recurentei, cu referire la neinformarea despre actele de procedură a instanței de apel, deoarece, reiterând cele expuse supra, încheierea Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost expediată la adresa avocatului, indicată în cererea de apel și în mandatul avocațial, trimiterea poștală conținând informații ample cu privire la data, ora, destinatarul, expeditorul și atașamentul la scrisoare, iar prin prisma prevederilor art.107 din Codul de procedură civilă, actul judecătoresc a fost considerat recepționat.
3 Suplimentar, Colegiul civil consideră afectat principiul disponibilității avocatului de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale stabilite la art. 61 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care pe parcursul perioadei ce s-a scurs din data depunerii cererii de apel nemotivate de la 18 martie 2019, acesta nu a ținut cont de actele procedurale emise în cadrul procesului de judecată, deși partea procesului cunoștea și fără intervenția instanței de apel despre obligația de a întreprinde toate măsurile necesare procedurale, de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale referitoare declarării apelului, fapt însă ignorant de aceasta.
În context, este de menționat faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, părților pe dosar le revine obligația de a lua măsurile necesare privind protecția drepturilor sale de acces la justiție, însă, totodată, în conformitate cu principiile generale unanim recunoscute și normele dreptului internațional, la fixarea termenului limită de înlăturare a neajunsurilor, precum și a celui de prezentare a părților în ședința de judecată, instanța de judecată urmează să țină cont de proporționalitatea raporturilor juridice legate de disponibilitatea părților și rolul judecătorului în procesul civil. Importanța acestui fapt este determinată de echilibrul care trebuie menținut între puterea pe care o deține partea și cea cu care este investită instanța prin lege, în scopul de a exclude orice aparență, iar aplicarea dispozițiilor legale să fie în așa fel, încât să evite aplicarea sancțiunilor procedurale, acolo unde este posibil.
La fel, Colegiul reține că actul judecătoresc de procedură implică cert obligația pozitivă avocatului apelantei de a prezenta apelul motivat, iar nerealizarea acestei sarcini procedurale denotă întrunirea în speță a temeiurilor legale pentru restituirea cererii de apel. Colegiul relevă că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.
Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Articolul 6 par. (1) al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.
În acest sens, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un tribunal nu se conciliază cu art. 6 par. (1) al Convenției decât în cazul în care acestea urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. 4 Din această perspectivă, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, este neîntemeiat, iar actul de discreție al instanței de apel urmează a fi menținut. În temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Țurcan Vitalie, în interesele Iulianei Țurcan.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țurcan Iuliana către SRL ”Sevitel- Centru”, cu privire la declararea nulității ordinului privind desfacerea contractului individual de muncă, restabilirea la locul de muncă, achitarea sumelor și repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.