2ra-1353/21 — repararea prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1353/21 — repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ra-1353/2021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: A. Sandu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca) Î N C H E I E R E 13 octombrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama R” și de Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu- Bucica, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dmitri Bucica împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Arama R” cu privire la repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 5 august 2020, Dmitri Bucica a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Arama R” cu privire la repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că la 29 noiembrie 2017, la IP Buiucani i-a fost prezentată pentru cunoștință o plângere depusă de directorul SRL „Arama R”, la care a fost atașată copia buletinului său de identitate. A menționat că consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și transferarea acestora terțelor persoane nu a dat, motiv din care ulterior a fost nevoit să depună o plângere la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, în vederea verificării legalității acțiunilor persoanelor fizice, în ce privește protecția datelor personale garantate în conformitate cu prevederile Legii nr. 133 din 7 august 2011 privind protecția datelor cu caracter personal și verificarea/ confirmarea statutului de operator de date cu caracter personal a SRL „Arama R”.
A remarcat că prin decizia Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 5 din 10 ianuarie 2018, s-a constatat faptul încălcării prevederilor art. 4, 5 alin. (1), 9, 11 alin. (1) și (3), 23, 30 din Legea nr. 133 din 7 august 2011 privind protecția datelor cu caracter personal, de către SRL „Arama R”. Reclamantul a relatat reclamantul că prin decizia din 6 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a menținut încheierea din 6 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care s-a respins acțiunea înaintată de SRL „Arama R” cu privire la anularea deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2018 emisă de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție.
1 Dmitri Bucica a solicitat încasarea de la SRL „Arama R” în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 8 000 de lei și compensarea cheltuielilor de asistență juridică. Prin hotărârea din 8 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s- a încasat suma de 2 350 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea Legii privind protecția datelor cu caracter personal și cheltuielile de judecată rezultate din plata taxei de stat în sumă de 150 de lei, în rest pretențiile s-au respins ca neîntemeiate.
Prin încheierea din 28 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a corectat eroarea strecurată în partea motivată a hotărârii din 8 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea ce ține de cuantumul prejudiciului moral, fiind indicată suma de 2 350 de lei în loc de 2 500 de lei și excluderea mențiunii despre încasarea de la pârât a taxei de stat în mărime de 270 de lei cu indicarea despre încasarea de la SRL „Aramă R” în folosul lui Dmitri Bucica a cheltuielilor de judecată rezultate din plata taxei de stat în mărime de 150 de lei. Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la data de 9 decembrie 2020, SRL „Arama R” a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral.
Totodată, manifestându-și dezacordul cu hotărârea din 8 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), la 12 ianuarie 2021, Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu-Bucica a declarat apel, solicitând casarea hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă integral, solicitând totodată repunerea în termenul de declarare a cererii de apel. La 12 ianuarie 2021, nefiind de acord cu încheierea din 28 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Dmitri Bucica a depus recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanțe, cu remiterea cauzei la rejudecare. Prin încheierea din 3 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea înaintată de Dmitri Bucica privind repunerea în termen, fiind repusă în termen cererea de apel înaintată de Dmitri Bucica.
Prin încheierea din 3 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel înaintate de Dmitri Bucica, fiind acordat apelantului un termen de 10 zile din data recepționării, pentru prezentarea cererii de apel motivate. Prin încheierea din 22 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-au acceptat spre examinare cererile de apel înaintate de SRL „Arama R” și de Dmitri Bucica. Prin decizia din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul și recursul declarate de Dmitri Bucica. S-a respins apelul declarat de SRL „Arama R” și s-a menținut hotărârea din 8 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dmitri Bucica împotriva SRL „Arama R” cu privire la repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, Colegiul a constatat că prima instanța a determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate li s-a dat apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar hotărârea este legală și 2 întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.
Prin prisma prevederilor art. 5, 16, 21, 1398, 1422 Cod civil, art. 18 din Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 cu privire la protecția datelor cu caracter personal, coroborate cu actele cauzei, Colegiul a constatat cu certitudine că, Dmitri Bucica a fost îndreptățit de a pretinde repararea prejudiciului moral cauzat în urma încălcării de către administratorul SRL „Arama R” a Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 8 iulie 2011, or, prelucrarea datelor cu caracter personal a avut loc contrar prevederilor art. 4 alin. (1), lit. b), art. 5 alin. (1), art. 9, art. 11 alin. (3) lit. a) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, fapt confirmat prin decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2018 a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Prin urmare, Colegiul a considerat justă concluzia instanței de fond privind incidența instituției răspunderii delictuale civile, fiind întrunite cumulativ toate elementele constitutive ale acesteia: fapta ilicită, vinovăția, consecințele prejudiciabile și legătura de cauzalitate între acestea. În același context Colegiul a notat că Dmitri Bucica a probat că, în urma acțiunilor SRL „Arama R”, a avut de suferit daune morale, fiind constatată existența faptei ilicite în privința sa, precum și fiind stabilită legătura de cauzalitate între fapta ilicită și consecințele prejudiciabile. Totodată, Colegiul a remarcat că, instanța de fond just a conchis asupra cuantumului prejudiciului moral în mărime de 2 350 de lei, acest cuantum fiind rezonabil și în corespundere cu principiul echității și proporționalității compensației.
Mai mult, instanța de apel a menționat că argumentele SRL „Arama R” privind ilegalitatea deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2018, emisă de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal prin care s-a stabilit încălcarea prevederilor art. 4, 5 alin. (1), 9, 11 alin. (1), (3), 23, 30 ale Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 de către SRL „Arama R” sunt neîntemeiate, or, această decizie este în vigoare și confirmă vinovăția SRL „Arama R”. La 26 iulie 2021, SRL „Arama R” a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea cauzei nu au constatat just și au dat o apreciere incorectă situației de fapt, mai mult nu au examinat cauza sub toate aspectele și nu au stabilit cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt caracteristice raportului juridic.
Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de judecată a normelor legale aplicabile speței. La 18 septembrie 2021, Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu-Bucica, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea cauzei nu au constatat just și au dat o apreciere incorectă situației de fapt, mai mult 3 nu au examinat cauza sub toate aspectele și nu au stabilit cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt caracteristice raportului juridic.
Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de judecată a normelor legale aplicabile speței. În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 mai 2021 și a expediat-o participanților la proces la 19 iulie 2021 (f.d.
200, Vol. I), astfel, recursurile declarate la 26 iulie 2021 și 18 septembrie 2021, sunt în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursurilor declarate de SRL „Arama R” și de Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu-Bucica, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile ca inadmisibile din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de SRL „Arama R” și de Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu-Bucica, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate se referă la dezacordul recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.
4 Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursurile declarate de SRL „Arama R” și de Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu-Bucica, ca fiind inadmisibile.
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „Arama R” și de Dmitri Bucica, reprezentat de avocatul Svetlana Grișciu- Bucica, împotriva deciziei din 26 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.