2ra-1405/21 — anularea ordinului

Dosarul nr. 2ra-1405/2021

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Gr.Manoli)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V.Sîrbu, V.Buhnaci, D.Dulghieru)

Î N C H E I E R E

06 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ivan Alacev,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Alacev

împotriva Întreprinderii de Stat ,,Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne”

cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare, încasarea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 14 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 12 decembrie 2019, reclamantul Alacev Ivan a depus cererea de chemare

în judecată împotriva Întreprinderii de Stat ,,Servicii Pază a Ministerului

Afacerilor Interne” privind anularea ordinului nr. 171p din 20 septembrie 2019,

cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare-mustrare.

În motivarea acțiunii a indicat că, la data de 25 iulie 2018, între ÎS ,,Servicii

Pază a Ministerului Afacerilor Interne” și Alacev Ivan a fost încheiat contractul

individual de muncă, prin care acesta a fost angajat în calitate de gardian public

superior Grupa Operativă, la locul de muncă filiala Cahul, pe perioada

nedeterminată.

A menționat reclamantul că, la data de 20 august 2019, responsabilii din

cadrul Serviciului Tehnologii Informaționale a M.A.I. au verificat reacționare

grupei operative a filialei Cahul la declanșarea sistemului de alarmă la camera de

armament a I.P. Cahul, inițiat la ora 12:40, astfel, la momentul prezentării la

obiectiv unul din membrii echipei de reacționare, nu era echipat corespunzător,

nu avea arma din dotare, vesta atiglonț și casca de protecție.

A subliniat că, în urma verificării a fost emis ordinul nr. 171p din 20

septembrie 2019, cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare angajatului Alacev

Ivan, în baza art. 206 alin. 1) lit. b) din Codul muncii, cu care a făcut cunoștință

la data de 26 septembrie 2019.

A reținut reclamantul că, nefiind deacord cu ordinul menționat, s-a adresat

cu cerere prealabilă către ÎS ,,Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne”,

1

solicitând anularea ordinului și eliberarea copiilor corespunzătoare a anchetei de

serviciu. Astfel, la data de 17 octombrie 2019, a parvenit răspunsul nr. A-40/19,

prin care i s-a refuzat în soluționarea cererii prealabile din lipsa cărorva

circumstanțe și temeiuri legale pentru anularea ordinului nr. 171p din 20

septembrie 2019.

A relatat reclamantul că, nu este deacord cu angajatorul, or, i-a fost aplicată

o sancțiune prea aspră, deoarece este pentru prima oară când a fost asemenea caz,

iar legislația muncii prevede masuri mai blânde precum mustrarea. Mai mult,

grupa operativă a reacționat la semnul de alarmă și a ajuns la chemare în timp de

4 minute și nu a fost creat un pericol real și iminent al survenirii unor asemenea

consecințe care sunt invocate de angajator în ordinul de aplicare a sancțiunii

disciplinare.

A mai specificat reclamantul că, a fost încălcată procedura cu privire la

cercetarea de serviciu, deoarece despre intentarea acesteia Alacev Ivan nu a fost

informat și respectiv nu a depus explicații vizavi de cele întâmplate, mai mult,

sancțiunea disciplinară a fost aplicată peste termenul de o lună prevăzută de

legislația muncii, deoarece conform normelor legale la calcularea termenului în

luni se consideră că o lună are 30 zile, iar de la data de 20 august 2019, când a

fost efectuat monitorizarea și până la data de 20 septembrie 2019 când a fost emis

ordinal nr. 171p, cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare, au trecut 31 de zile.

A solicitat reclamantul, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea

pârâtului să anuleze ordinul nr. 171p din 20 septembrie 2019, cu privire la

aplicarea sancțiunii disciplinare-mustrare, angajatului Alacev Ivan.

La data de 10 martie 2020, reclamantul Alacev Ivan a depus cerere de

concretizare a cerințelor din cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat

încasarea din contul ÎS ,,Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” a

prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, achitarea cheltuielilor de judecată

formate din asistența juridică acordată în acest proces si cheltuielile de transport.

Prin hotărârea din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

acțiunea a fost admisă parțial. S-a anulat ordinul nr. 171p din 20 septembrie 2019,

cu privire la aplicare sancțiunii disciplinare. În rest, pretențiile privind încasarea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată s-au respins ca

neîntemeiate.

Prin decizia din 14 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ivan Alacev și s-a menținut hotărârea din 22 octombrie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că instanța de fond corect a

indicat faptul că, potrivit art. 329 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul este

obligat să repare integral prejudiciul material și cel moral cauzat salariatului în

legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligațiilor de muncă, în cazul

discriminării salariatului la locul de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de

posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd

altfel, ținând cont de norma legală citată.

Instanța de apel a menționat că, apelantul/reclamant nu a prezentat careva

dovezi care ar demonstra faptul discriminării sau privării ilegale de posibilitatea

de a munci, mai mult, mărimea prejudiciului moral se stabilește de instanța de

judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

2

cauzate, de gradul de vinovăție a pârâtului, dacă vinovăția este o condiție a

răspunderii, luându-se în considerație circumstanțele în care a fost cauzat

prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate, respectiv, instanța de

apel a concluzionat drept juste constatările primei instanțe potrivit cărora, urmare

a faptului că, reclamantului/apelant i-au fost recunoscute vătămate drepturile

garantate de prevederile art. 208 alin. (2) din Codul muncii din partea

angajatorului, însăși constatarea violării constituie prin sine o satisfacție echitabilă

pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de interesat, astfel, pretenția

apelantului privind încasarea sumei de 100000 lei, cu titlu de prejudiciul moral,

întemeiat și corect a fost respinsă de instanța de fond.

Instanța de apel a mai notat și faptul că, apelantul nu a demonstrat nici în

cadrul examinării cauzei de către instanța de fond nici în cadrul instanței de apel

existența prejudiciul moral și prin care probe se confirmă prejudiciile morale

suportate, or, la caz, apelantul, nu a înaintat în instanța de judecată o asemenea

solicitare privind constatarea discriminării la locul de muncă sau constatarea

privării de dreptul la muncă, astfel, apelantul nu a probat nici într-un fel pretenția

sa privind încasarea prejudiciului moral, urmare a cărui fapt, aceasta a fost

respinsă.

La 02 august 2021 și respectiv la 06 august 2021, Ivan Alacev a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și parțial a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi

hotărâri de admitere integrală a acțiunii în partea încasării prejudiciului moral, a

cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de transport.

În motivarea recursului s-a indicat că soluția instanței de apel în sensul

adoptat rezultată din interpretarea greșită a prevederilor legale ce guvernează

raportul juridic litigios și circumstanțele probatorii ale dosarului.

Mai mult ca atât, a invocat că, instanța de apel a interpretat eronat art.329

Codul muncii, art.2036 Cod civil.

Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 14

aprilie 2021 și expediat participanților la proces la 28 mai 2021 (f.d.239), însă la

materialele dosarului nu se regăsește dovada recepționării deciziei recurate.

Prin urmare, cererea de recurs declarată la 02 august 2021, se consideră

depusă în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin notificarea din 19 august 2021, Curtea Supremă de Justiție în

conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatului copia recursului și l-

3

a înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de

la data primirii acesteia.

La 15 septembrie 2021 ÎS ,,Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne”

a depus referință și a solicitat respingerea recursului depus de Ivan Alacev ca fiind

tardiv.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

În conformitate cu art.432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul

de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține

că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel.

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în

vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui

control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a

recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

4

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de Ivan Alacev.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1)

din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Ivan Alacev se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5