2ra-1426/21 — radierea înscrierii din certificatul de nastere

Dosarul nr. 2ra-1426/21

Prima instanță - (Judecătoria Drochia, sediul central) jud: R. Chistruga

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) jud: S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza

ÎNCHEIERE

22 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Pavel Grosu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Pavel

Grosu împotriva lui Igor Grosu, intervenient accesoriu Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice” și Natalia Grosu, cu privire la declararea nulă a înscrierii din actul

de naștere și în certificatele de naștere,

împotriva deciziei din 6 aprilie 2021 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 4 mai 2020, Pavel Grosu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Igor Grosu, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice” și Natalia Grosu,

prin care a solicitat: să fie declarată nulă înscrierea din actul de naștere nr. 146 din

10 august 1993 și în certificatele de naștere eliberate în baza acestui act, datele despre

tata Igor Grosu, a.n. 23 martie 1979.

În motivarea acțiunii s-a indicat că, reclamantul s-a născut la data de 12 iulie

1993, părinții ultimului fiind tata Iurie Tinco și mama Natalia Tinco. Nașterea a fost

înregistrată la Oficiul Stării Civile Drochia în registru actelor de stare civilă sub

numărul 146 la 10 august 1993, fiind eliberat certificatul de naștere seria AM,

nr.018395.

Ulterior părinții reclamantului au divorțat. Prin hotărârea Judecătoriei Drochia

din anul 1997 căsătoria dintre părinți a fost desfăcută.

La 28 septembrie 2002 mama reclamantului Natalia Tinco a încheiat căsătoria

cu Igor Grosu și a luat numele de familie Grosu. În rezultat au fost operate modificări

în actele reclamantului de naștere și a fost eliberat certificat de naștere unde la

rubrica numele de familie a acestuia este indicat Grosu.

În certificatul de naștere eliberat în anul 2005 este indicat numai un părinte,

mama Natalia Grosu.

S-a menționat că prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 5 iulie 2005 Iurie

Tinco a fost decăzut din drepturile părintești față de reclamant, cu excluderea datelor

lui din actul de naștere a copilului. Iar, la 8 mai 2018 Iurie Tinco a decedat.

1

Ulterior, în baza declarației a lui Igor Grosu au fost efectuate modificări în actul

de naștere a reclamantul, fiind înscris în calitate de tată Igor Grosu.

Reclamantul consideră că în cazul dat datele despre tată sunt indicate incorect,

deoarece d-l Grosu Igor nu este tatăl biologic lui, deoarece la momentul nașterii

ultimului avea vârsta de 14 ani și nici nu era cunoscut cu mama sa. Totodată,

reclamantul nici nu a fost înfiat de pârât.

Înscrierea a fost făcută în baza declarații proprii a lui Igor Grosu și datorită

faptului că la momentul înscrierii datele despre tată erau excluse din actul de naștere.

S-a invocat că, prin modificarea datelor din actele de naștere, și anume prin

înscrierea lui Igor Grosu în calitate de tată în actele de naștere în loc de tatăl biologic

Iurie Tinco, reclamantul a fost și este privat de relațiile de rudenie cu tatăl lui

biologic și de toate consecințele care decurg din aceasta relație de rudenie apropiată

de gradul I.

Iar, faptul că ultimul a fost decăzut din drepturi părintești nu-l decade pe

reclamant din dreptul de folosință asupra spațiului locativ și toate drepturile

patrimoniale bazate pe rudenia cu părinții și rudele sale firești, inclusiv dreptul la

succesiune, conform prevederilor art. 69 din Codul familiei.

În drept, reclamantul a invocate prevederile art. 45-47 din Codul familiei, art.

62 din Legea privind actele de stare civilă.

Prin hotărârea din 20 noiembrie 2020 a Judecătoriei Drochia, sediul central, s-

a admis cererae de chemare în judecată depusă de Pavel Grosu împotriva lui Igor

Grosu, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice” și Natalia Grosu, cu

privire la declararea nulă a înscrierii din actul de naștere și în certificatele de naștere.

S-a declarat nulă înscrierea în actul de naștere a lui Pavel Grosu, numărul 146

din 10 august 1993, despre tata „Grosu Igor”, a.n. 23 martie 1979 și în certificatele

de naștere seria NA-V 0865885 eliberat la 22 iulie 2005 și seria NA-VI 3323340

eliberat la 16 noiembrie 2019 în baza acestui act.

La 16 decembrie 2020 IP „Agenția Servicii Publice” a delarat apel împotriva

hotărârii din 20 noiembrie 2020 a Judecătoriei Drochia, sediul central, solicitând

casarea acesteia în partea ce ține de - se declară nulă înscrierea datele despre tata

“Grosu Igor’’, a.n. 23 martie 1979 în certificatele de naștere seria NA-V 0865885

eliberat la 22 iulie 2005 și seria NA-VI 3323340 eliberat la 16 noiembrie 2019 în

baza acestui act, cu emiterea unei hotărâri noi prin care să fie exclus din dispozitivul

hotărârii sintagma în certificatele de naștere seria NA-V 0865885 eliberat la 22 iulie

2005 și seria NA-VI 3323340 eliberat la 16 noiembrie 2019 în baza acestui act.

Prin decizia din 6 aprilie 2021 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul declarat

de IP „Agenția Servicii Publice”.

S-a casat integral hotărârea din 20 noiembrie 2020 a Judecătoriei Drochia,

sediul central și s-a emis o hotărâre nouă, prin care:

S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată a lui Pavel

Grosu împotriva lui Igor Grosu, intervenienți accesorii IP „Agenția Servicii Publice”

și Natalia Grosu, cu privire la declararea nulă a înscrierii din actul de naștere și în

certificatele de naștere.

S-a încasat de la Grosu Pavel în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 75

de lei.

În motivarea deciziei, instanța de apel a constatat că conform art. 47 alin. (5)

Codul familiei, în baza acordului comun al părinților nr. 30 din 13 august 2008, a

2

fost recunoscut ca tată - Igor Grosu și completată rubrica ”tata” din actul de naștere

nr. 146 din 10 august 1993 eliberat de OSC Drochia pe numele lui Pavel Grosu.

A reținut că potrivit Avizului cu privire la anularea, rectificarea și/sau

completarea actului de stare civilă au fost operate modificări în certificatul de naștere

a reclamantului-intimat Pavel Grosu, la nume în rubrica ”copil și mama” din „Tinco”

în „Grosu” și completată rubrica tata-Igor Grosu, în acest sens la 16 noiembrie 2019

fiind eliberat certificatul de naștere Seria NA-VI 3323340 reclamantului pe numele

Grosu Pavel.

Totodată, Colegiul instanței de apel a motivat că la caz temei de drept pentru

declararea nulă a înscrierii în actul de naștere a lui Pavel Grosu și în certificatele de

naștere eliberate în baza acestui act nu sunt, or art. 62 alin. (1) din Legea privind

actele de stare civilă nr.100-XV din 26 aprilie 2001 prevede în mod expres cazurile

în care are loc anularea și recunoașterea nulității actelor de stare civilă.

Astfel, a conchis că temeiurile invocate de către reclamant în acțiune nu se

încadrează în condițiile specificate la prevederile art. 62 din legea menționată.

La 6 iulie 2021, prin intermediul poștei (f.d.115), Pavel Grosu a declarat recurs

împotriva deciziei din 6 aprilie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând să fie admis

recursul, casată integral decizia și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivare, Pavel Grosu a invocat că decizia contestată este neîntemeiată și

pasibilă de casare în baza temeiului prevăzut la art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul de

procedură civilă.

A susținut că, la emiterea deciziei instanța de apel nu a studiat obiectiv

circumstanțele cauzei, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante

pentru soluționarea acesteia și a interpretat eronat legea.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Colegiul reține că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost recepționată

de recurent la 12 mai 2021 (f.d.101), iar cererea de recurs a fost depusă la 6 iulie

2021, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimaților cererea de recurs la 24

august 2021, informându-i despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. Însă

până la data examinării admisibilității cererii de recurs, intimații nu au depus

referință, prin care să-și expună poziția.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

3

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

4

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Pavel

Grosu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Pavel Grosu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5