2ra-1368/21 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-1368/21 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1368/21

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: I. Pulbere

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: N. Budăi, I. Coreuță, V. Mihaila

ÎNCHEIERE

15 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie

Bănărescu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient

accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura Anticorupție,

cu privire la repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor

de judecată,

împotriva deciziei din 6 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 4 martie 2020, avocatul Oleg Spînu, acționând în numele și interesele lui

Anatolie Bănărescu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului

Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală, prin care a solicitat încasarea

sumei de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, obligarea procurorului Ion

Munteanu de a aduce scuze oficiale în formă scrisă pentru supunerea neîntemeiată a

urmăririi penale și încasarea cheltuielilor de judecată pe parcursul examinării cauzei

civile și penale sub forma serviciilor juridice în mărime de 10 000 lei.

În motivarea acțiunii a indicat că la 2 iulie 2015 de către Direcția Urmărire

Penală a Centrului Național Anticorupție a fost începută urmărirea penală în cauza

penală nr.2015970361 în privința lui Anatolie Bănărescu, în temeiul unei bănuieli

rezonabile că a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 328 alin. (3) lit. d) din

Codul penal, pe faptul depășirii atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave.

Prin ordonanța din 28 iulie 2015 Anatolie Bănărescu a fost recunoscut în

calitate de bănuit fiindu-i incriminată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328

alin. (3) lit. d) din Codul penal. Organul de urmărire penală a bănuit precum că

Bănărescu Anatolie activând în calitate de executor judecătoresc, fiind în virtutea

prevederilor art. 123 alin. (2) din Codul penal, persoană cu funcție publică, având în

virtutea acestei funcții permanent drepturi și obligații în conformitate cu

obligațiunile funcționale prevăzute în fișa postului și în conformitate cu Legea

privind combaterea corupției și protecționismului nr. 900-XIII din 27 iunie 1996,

acceptând benevol restricțiile impuse de actele normative pentru a nu fi comise

1

acțiuni ce pot conduce la folosirea situației de serviciu, contrar obligațiilor și

interdicțiilor impuse de funcția deținută a comis depășirea atribuțiilor de serviciu.

Prin ordonanța din 22 octombrie 2015 a Procurorului în Procuratura

Anticorupție, Ion Munteanu, cu acordul Prim-adjunctului Procurorului General al

Republicii Moldova la acel moment, Eduard Harunjen, s-a dispus prelungirea

termenului menținerii în calitate de bănuit a lui Anatolie Bănărescu în cauza penală

nr. 2015970361 până la 28 ianuarie 2016.

Prin Ordonanța Procurorului Procuraturii Anticorupție Ion Munteanu din 28

ianuarie 2016 s-a dispus scoaterea lui Anatolie Bănărescu de sub urmărire penală în

cauza penală nr. 2015970361, cu clasarea procesului penal.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus pornirea procesului contravențional conform

art. 312 din Codul contravențional - Abuzul de serviciu, în privința lui Anatolie

Bănărescu, cu înlăturarea răspunderii contravenționale din motivul expirării

termenului de prescripție.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 4 septembrie 2016, s-

au admis plângerile înaintate de reprezentantul petiționarului SRL „Eurostil

Construct” Angela Șcerbina și avocatul Oleg Spînu în interesele petiționarului

Anatolie Bănărescu, și declarate nule: ordonanța procurorului în Procuratura

Anticorupție Ion Munteanu din 28 ianuarie 2016 de clasare a procesului penal nr.

2015970361; ordonanța procurorului anticorupție-interimar Adrian Popenco din 11

martie 2016 prin care s-a respins plângerea SRL „Eurostil Construct”; ordonanța

Procurorului interimar al Procuraturii Anticorupție Adrian Popenco din 11 aprilie

2016 privind respingerea plângerii lui Anatolie Bănărescu împotriva ordonanței

procurorului în Procuratura Anticorupție, Ion Munteanu din 28 ianuarie 2016, de

clasare a procesului penal nr. 2015970361, cu reluarea procesului penal și obligarea

procurorului să lichideze încălcările depistate ale drepturilor petiționarilor.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, s-au admis recursurile

declarate de către procurorul în Procuratura Anticorupție, Ion Munteanu, executorul

judecătoresc Anatolie Bănărescu și avocatul Oleg Spînu împotriva încheierii

Judecătoriei Buiucani, mun. din 9 Chișinău din 4 octombrie 2016, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 16 februarie 2018, s-

a respins plângerea înaintată de reprezentantul petiționarului SRL „Eurostil

construct” Angela Șcerbina împotriva ordonanței procurorului în Procuratura

Anticorupție, Ion Munteanu din 28 ianuarie 2016 de clasare a procesului penal și

ordonanței procurorului anticorupție-interimar Adrian Popenco din 11 martie 2016,

prin care s-a respins plângerea SRL „Eurostil Construct”, ca fiind neîntemeiată. S-a

admis plângerea depusă de avocatul Oleg Spînu în interesele petiționarului Anatolie

Bănărescu împotriva ordonanței procurorului în Procuratura Anticorupție, Ion

Munteanu din 28 ianuarie 2016 de clasare a procesului penal și ordonanței

procurorului anticorupție-interimar Adrian Popenco din 11 aprilie 2016. S-a

declarat nulitatea ordonanței procurorului în Procuratura Anticorupție, Ion Muntean

din 26 ianuarie 2016, în partea ce se referă la pornirea procesului contravențional de

către Anatolie Bănărescu. S-a declarat nulitatea ordonanței procurorului

anticorupție-interimar Adrian Popenco din 11 aprilie 2016, prin care s-a respins

plângerea avocatului Oleg Spînu în interesele lui Anatolie Bănărescu, prin care s-a

solicitat anularea ordonanței din 28 ianuarie 2016 a procurorului în Procuratura

Anticorupție, Ion Muntean privind scoaterea de sub urmărire penală a lui Bănărescu

2

Anatolie și clasarea procesului penal în cauza penală nr. 2015970361, în partea

capătului de acuzare privind comiterea contravenției prevăzute de art. 312 din

Codul contravențional de către Anatolie Bănărescu ca fiind nefondată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2018, s-au respins ca

nefondate recursurile declarate de procurorul în Procuratura Anticorupție, Ion

Munteanu și recursul declarat de reprezentantul petiționarului SRL „Eurostil

Construct”, Angela Șcerbina și menținută fără modificări încheierea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 16 februarie 2018.

Astfel, avocatul Oleg Spînu a invocat că reclamantul Anatolie Bănărescu pe

parcursul anilor 2015 - 2018 a fost hărțuit permanent, atât penal de către organele

procuraturii și instanțele judecătorești, cât și atras la răspundere contravențională de

către aceleași organe în limitele competențelor procesuale, ca în final să fie achitat

și reabilitat prin decizii definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată.

Pentru dovedirea acuzațiilor ca fiind fictive și fabricate de organul de urmărire

penală pentru intimidarea în profesia sa, pe perioada anilor în care a fost abuzat de

autoritățile statului a suferit o serie de prejudicii materiale, morale cât și i-a fost

încălcată demnitatea și onoarea sa în virtutea profesiei pe care o exercită.

Consideră că acțiunile/inacțiunile acestor autorități, prin care au fost

materializate o serie de abuzuri și acuzații nefondate, urmează a fi deferite justiției

pentru repararea prejudiciului cauzat victimei, restabilirea echității sociale și în

scopul prevenirii unor noi delicte de către aceste autorități.

În drept, acțiunea s-a întemeiat în baza prevederilor art. 19, 20 alin. (1), 2007

din Codul civil, art. 524 din Codul de procedură penală și art. 1, 3 alin. (1), 5-7, 10

și 11 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Prin hotărârea din 1 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Oleg

Spînu în numele și interesele lui Anatolie Bănărescu împotriva Ministerului

Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală, cu privire la încasarea

prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielile de judecată.

La 22 decembrie 2020, avocatul Oleg Spînu, în numele și interesele lui

Anatolie Bănărescu, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 6 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea de

apel depusă de avocatul Oleg Spînu în numele și interesele lui Anatolie Bănărescu.

S-a casat integral hotărârea din 1 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru și s-a emis o hotărâre nouă prin care:

S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie

Bănărescu.

S-a încasat din contul bugetului de stat al Republicii Moldova prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Anatolie Bănărescu

prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei și prejudicial material în sumă de 7 000 lei.

S-a încasat din contul bugetului de stat al Republicii Moldova prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficul lui Anatolie Bănărescu

cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli pentru asistență juridică în sumă de

5000 lei.

3

S-a obligat Procuratura Anticorupție să aducă scuze oficiale în formă scrisă lui

Anatolie Bănărescu în legătură cu scoaterea integral a persoanei de sub urmărire

penală.

În rest cererea de chemare în judecată s-a respinge, ca neîntemeiată.

În motivare, Colegiul instanței de apel a reținut că, reclamantul Anatolie

Bănărescu a fost învinuit neîntemeiat de săvârșirea pretinselor fapte prejudiciabile

prevăzute de art. 328 alin. (3) lit. d) din Codul penal, iar prin acțiunile organelor de

urmărire penală i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale.

Din acest motiv, instanța de apel a conchis că acțiunea acestuia este întemeiată,

în baza Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr.

1545 din 25 februarie 1998 și a prevederilor art. 2007, 2036, 2037 din Codul civil.

Totodată, instanța de apel a remarcat că suma de 50 000 lei solicitată de

reclamant cu titlu de prejudiciu moral prin prisma Legii nr.1545 din 25 februarie

1998 este vădit disproporțională și excesivă. Iar, având în vedere principiile

compensării echitabile și rezonabile a prejudiciului moral, suferințele morale

cauzate, starea de stres și frustrare cauzate lui Anatolie Bănărescu, instanța de apel a

apreciat că suma de 30 000 lei poate fi considerată ca o compensare ce ar aduce la o

satisfacție echitabilă.

În ceea ce privește pretenția privind repararea prejudiciului material, Colegiul

a reținut că în confirmarea cheltuielilor de asistență juridică au fost prezentate două

bonuri de plată din care rezultă că reclamantul Bănărescu Anatolie în cadrul cauzei

penale a achitat avocatului Corneliu Chisilița suma de 10 000 lei. Iar, reieșind din

practica judiciară în instanțele naționale și recomandarea Consiliului Uniunii

Avocaților din 30 martie 2012 privind cuantumul onorariilor avocaților și

compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică,

ordinul de plată anexat la materialele cauzei, faptul că cererea de chemare în

judecată a fost admisă parțial, a menționat că pretenția cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată urmează a fi admisă parțial, suma de 7 000 lei fiind una

corespunzătoare acțiunilor întreprinse.

La fel, referitor la cheltuielilor de asistență juridică suportate în prezenta cauză

civilă, deoarece cererea de apel a fost admisă, ținând cont de nivelul de

complexitate al cauzei și faptul că avocatul a participat doar la o ședință de judecată,

instanța de apel a conchis că cheltuielile de asistență juridică, necesare și rezonabile,

care urmează a fi compensate urmează a fi apreciate la suma de 5000 lei, care în

opinia instanței este argumentată și poate fi considerată corespunzătoare acțiunilor

întreprinse.

Privitor la capătul de cerere privind obligarea Procuraturii Anticorupție de a

aduce scuze oficiale în formă scrisă, având în susținere prevederile art. 12 din Legea

nr. 1545 din 25 februarie 1998, a reținut că aceasta este întemeiată.

La 6 august 2021, Ministerului Justiției a declarat recurs împotriva deciziei din

6 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului, a invocat că decizia este neîntemeiată și pasibilă de a

fi casată în baza temeiurilor de recurs prevăzute de art. 432 alin. (1), (2) lit. c) și (4)

din Codul de procedură civilă.

A susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr.1545 din 25 februarie

1998, stabilesc că „este reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei

4

fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive

sub formă de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la

răspundere penală [...]”.

În sensul prevederilor enunțate rezultă expres că angajarea răspunderii statului

pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de urmărire penală sunt necesare

unele condiții speciale, și anume existența faptei ilicite, respectiv nu orice acțiune a

organelor de drept atrage răspunderea statului.

La caz, din materialele cauzei rezultă că acțiunile întreprinse de organul de

urmărire penală nu au fost declarate ilegale. Astfel, nu sunt întrunite condițiile

impuse imperativ de lege - atragerea ilegală la răspundere penală - și pretențiile

urmează a fi respinse.

La fel, consideră că instanța de apel eronat a casat hotărârea instanței de fond,

în condițiile în care la caz nu sunt întrunite toate condițiile de aplicabilitate a

prevederilor Legii nr.1545 din 25 februarie 1998. Suplimentar, a fost ignorat și

faptul că prin prisma legii date persoana are dreptul să solicite despăgubire în

situația când aceasta a fost condamnată, iar ulterior în privința sa a fost emisă

sentință de achitare. Anume, în astfel de situații se poate invoca că persoana a fost

efectiv atrasă la răspundere penală.

Or, art. 50 din Codul penal indică că se consideră răspundere penală

condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracționale și a persoanelor care

le-au săvârșit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere

prevăzute de lege.

Astfel, a menționat că din coroborarea normelor Legii nr. 1545 din 25

februarie 1998 și art. 50 din Codul penal cu circumstanțele de fapt și drept a cauzei,

rezultă că reclamantul nu a fost atras la răspundere penală și nici nu i s-a acordat

statutul de „condamnat”, cât și în privința acestuia nu a fost emisă o sentință de

condamnare.

În acest sens, în condițiile în care intimatul/reclamantul nu a fost condamnat,

consideră că este neremediată soluția instanței de apel.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată Ministerului Justiției la 7 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice

(f.d.127-128).

Din acest motiv, Colegiul consideră că recursul depus la 6 august 2021 este

declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

5

Copia cererii de recurs a fost expediată intimaților la 12 august 2021. Însă,

până la data examinării admisibilității recursului, intimații nu a depus referință prin

care să expună poziția.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

6

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Ministerul Justiției, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

7